X

Fost consilier al șefului Pentagonului la Tucker Carlson: Armata rusă va ajunge în vestul Ucrainei dacă Statele Unite și aliații săi nu încep negocierile

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Armata rusă va ajunge în vestul Ucrainei dacă Statele Unite și aliații săi nu încep negocierile pentru rezolvarea conflictului dintre Kiev și Moscova, a declarat colonelul Douglas McGregor, fost consilier al șefului Pentagonului, într-un interviu acordat jurnalistului Tucker Carlson. 

„Am eșuat în tot ce ne-am dorit să realizăm în Ucraina. Ceea ce avem cu adevărat nevoie acum este să oprim luptele și să ajungem la un acord care probabil nu ne va plăcea. Dar acest lucru trebuie să se întâmple înainte ca situația să scape de sub control”, a avertizat ofițerul.

Dacă Washingtonul continuă să se opună și să refuze să semneze un tratat de pace, rușii vor prelua controlul asupra întregii Ucraine și vor desfășura o armată uriașă la granițele NATO, a prezis McGregor.

Citiți și:

Miroase a capitulare în Ucraina. Au început să dea vina pe ploi și noroi. “Propaganda rusă” vine acum de la presa din SUA

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button