X

România trebuie să-și consolideze credința ortodoxă, sentimentul național, valorile naționale, să-și ridice poporul la demnitatea reală

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

„Marea Resetare” este o intenție care nu va prinde rădăcini la noi. Țara noastră trebuie să-și consolideze credința ortodoxă, sentimentul național, valorile naționale, să-și ridice poporul la demnitatea reală și astfel România își va înscrie numele între țările care au valoare și credință autentică”, a declarat pentru activenews.ro, ÎPS Teodosie, înainte de conferința ce va fi organizată mâine de activenews şi Starea de Libertate, a treia după cele organizate la Cluj și Brașov.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ierarhul Bisericii Ortodoxe Române care a ținut vie flacăra rugăciunii neîncetate și a Sfintei Liturghii, zilnic, în timpul perioadei pandemiei, în care românii au fost jupuiți ilegal și inuman de drepturile lor inalienabile, este invitatul special al celei de a treia Conferințe naționale organizate de publicația ActiveNews împreună cu organizația civică Starea de Libertate, pe tema ROMÂNII vs MAREA RESETARE sau cum să ne păstrăm și apărăm normalitatea.

Alături de IPS Teodosie vor vorbi: Pr. Dr. Ștefan Mindea, celebrul neurochirurg de la Stanford revenit în România și hirotonit preot în 2020 la Văcăreștii Noi, Dan Grăjdeanu de la Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, Dr. Anca Nițulescu, de la Asociația Medici pentru Consimțământ Informat – care va vorbi despre noua „Strategie de Vaccinare” a populației -, Dr. Adrian Cacovean, absolvent și de Teologie, cunoscut și ca editorialist ActiveNews, Marcel Bouroș, de la Fundația și Școala Sfinții Martiri Brâncoveni, artista lirică Alexandra Spireanu, de la Calea Neamului, Marian Dumitru, jurnalist și activist civic, cunoscut și ca Omul cu Coasa din Galați, și filosoful și antreprenorul Pompiliu Diplan de la SDL.

Intrarea este liberă la evenimentul ce va avea loc joi, 10 August, începând cu orele 16.00, la Sala Prestige a Hotelului Continental Forum din Constanța, Strada Mircea cel Bătrân.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. IPS Teodosie are întru totul dreptate ; deși e cam tîrziu și răul cel mare a fost deja făcut : au fost izgoniți mulți dintre noi de coruptia masivă a ” instituțiilor ” republicii masonice – și nu numai a acestora, multi dintre noi sunt patati și compromiși din acelasi motiv ; au fost divizati cei ce au rămas cu ajutorul banilor care nu există și care au fost creați doar cu scopul unic de distrugere irevocabilă a sufletului omenesc și de înlănțuire a acestuia – omul făcînd actualmente orice pentru a- i avea, deși aceștia nu cumpără absolut nimic , neavînd decît valoarea indoctrinarii noastre și impunerea guvernamentală în sprijinul folosirii lor ; am fost sărăciti prin sechestrarea averii nationale constituită din toate resursele noastre naturale prin care nu am fi avut nevoie de nimic de la alții căci aveam de toate sub picioarele noastre și in jurul nostru ; distrugerea numerică a populației și a ratei de înlocuire a acesteia prin promovarea avortului – crimă legiferata de aceeași iudeo- masonerie ce a transformat femeia în complice la asasinarea propriei sale descendente ; poporul nostru sufera din cauza unui cancer , asa cum de altfel suferă toate popoarele lumii, si care a apărut prin infiltrarea cameleonului masonic in rindurile noastre .
    Dar, poate că totuși remediul există , poate că IPS il știe ; nu pot decît să sper din tot sufletul .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button