X

Băncile din UK pun pe lista neagră anumiţi clienţi din cauza opiniilor politice

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Guvernul britanic a declarat că examinează situaţiile legate de preocupările privind faptul că băncile pun pe lista neagră anumiţi clienţi din cauza opiniilor politice ale acestora, după ce persoane precum Nigel Farage, un militant de frunte pentru Brexit, s-au plâns că li s-a tăiat accesul la servicii financiare, transmite Reuters conform Agerpres.

‘Ar fi un motiv de preocupare serioasă dacă le-ar fi refuzate servicii financiare celor care îşi exercită dreptul la liberă exprimare legală’, a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe, într-un comunicat emis luni.

Guvernul de la Londra a aprobat recent o lege care cere Autorităţii de Comportament Financiar să evalueze modul în care băncile tratează ‘persoanele expuse politic’, ‘astfel încât să putem obţine echilibrul corect între dreptul clientului la liberă exprimare şi dreptul băncii de a gestiona riscul comercial’, a spus purtătorul de cuvânt.

Ministerul s-a pronunţat anterior împotriva ‘cancel culture’ când a început consultările privind reglementările în materie de plăţi, inclusiv cu privire la faptul dacă regulile actuale protejează libertatea de expresie.

Cotidianul The Daily Telegraph a scris că Ministerul de Finanţe urmează să recomande o perioadă de notificare mai strictă pentru închiderea de conturi şi să ceară firmelor financiare să furnizeze mai multe informaţii despre motivele lor.

Într-un video postat pe Twitter săptămâna trecută, Nigel Farage spune că banca cu care lucrează de peste trei decenii l-a informat că îi închide contul, şi că a fost refuzat de alte câteva bănci atunci când a încercat să deschidă un alt cont. El nu a numit băncile respective.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Suntem la început de ” 1984 ” ! Dictatura mondială a Anticristului se apropie cu pasi repezi, ce avem de gînd , ne apărăm ființa sau cedăm fără cel mai mic semn de opunere? Rezistenta nu inseamna doar strigăte pe străzi, ea inseamna mai ales o conștiință activă, simt de răspundere in fata copiilor nostri al căror exemplu suntem , si cuvintul” NU” in fata oricărei încălcări a drepturilor noastre la o viață fără jugul crimei organizate numita “Elita” , ce nu e alcătuită decit din criminali de toate soiurile, escroci financiari si teroriști in costume in dosul instituțiilor republicii masonice.

  2. Este evident faptul ca, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, alaturi de Constitutiile statelor care alcatuiesc “Occidentul Colectiv”, au devenit carpele de sters pe jos ale globalistilor si Corporatiilor care detin in realitate puterea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button