X

Asociaţiile de părinţi ar trebui să preseze zilnic Guvernul şi să întrebe cât mai au de gând să îşi bată joc de copii

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ce ar trebui să ştie cei 300.000 de elevi care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională şi pentru Bacalaureat, în condițiile în care profesorii nu vor să renunțe la grevă?. Liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar „Muntenia” din Argeş, Adrian Voica, spune că asociaţiile de părinţi ar trebui să preseze zilnic Guvernul şi să întrebe „cât mai au de gând să îşi bată joc de copii”.

Adrian Voica a fost întrebat, vineri, la Prima News, ce ar trebui să ştie cei 300.000 de elevi care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională şi pentru Bacalaureat.

  • „Atât elevii, cât şi părinţii ar trebui să întrebe în fiecare zi Guvernul şi întrebarea ar fi „Cât aveţi de gând să ne mai umiliţi şi pe noi alături de profesori?”.
  • Greva este un drept legal, a fost declanşată după zeci de ani de umilinţe în care nedreptatea socială, ignorarea repetată a problemelor din învăţământ, schimbările repetate ale miniştrilor pentru portofoliu educaţie, nesfârşita reformă, toate acestea au stat la baza declanşării acestui conflict.
  • Politicienii care şi-au adus aminte de învăţământ numai în timpul campaniilor electorale pentru a atrage voturi, nedreptăţile în ceea ce priveşte salarizarea durează de cel puţin 20 de ani. În 1997 când s-a votat statutul cadrului didactic până în anul 2003 când s-au pornit procesele împotriva statului român, salariile profesorilor au fost amputate în mod nelegal, lună de lună, într-un procent de 35%. Gândiţi-vă câte milioane au fost luate nedrept din buzunarul profesorilor, unde s-au dus aceştia bani? Evident că în buzunarele clientelei politice. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2004, prin decizia 13, a demonstrat furtul calificat pe care statul l-a practicat la adresa salariilor profesorilor”, a afirmat Adrian Voica, potrivit News.ro.

El a mai precizat că nici legea din 2008 prin care salariile cadrelor didactice au fost mărite cu 50% nu a fost respectată.

  • “Vina nu ne aparţine. Guvernul este vinovat de această situaţie, iar asociaţiile de părinţi şi de elevi ar trebui să preseze în fiecare zi Cancelaria primului ministru, să-i întrebe cât mai aveţi de gând să vă bateţi joc de copiii noştri”, a mai susținut liderul de sindicat.

Guvernul s-a reunit, joi, într-o şedinţă pe care premierul Nicolae Ciucă a numit-o „extraordinară”, pentru a aproba OUG care ar fi trebuit să detensioneze situaţia din sistemul de învăţământ.

Chemați la guvern pentru o nouă rundă de negocieri, liderii sindicatelor din educație au anunțat că greva continuă, membrii de sindicat fiind cei care vor decide dacă aceasta se va încheia sau nu.

Înscrierea la examenul de Bacalaureat 2023 era programată să înceapă luni, 29 mai.

Marți, Ministerul Educației a anunțat că prelungește până la 9 iunie perioada de înscriere a candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023. Tot până la această dată va fi prelungită și încheierea situației școlare pentru elevii din anii terminali.

Ministerul susținea că aceste modificări nu vor afecta în niciun fel calendarul de desfășurare a probelor din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 sau pe cel al Evaluării Naționale 2023.

Calendar Bacalaureat 2023

Calendarul examenului de Bacalaureat 2023 era programat să debuteze în 29 mai, odată cu deschiderea înscrierilor candidaților pentru prima sesiune de BAC, probele scrise fiind programate începând din 26 iunie. Rezultatele finale la BAC 2023, prima sesiune, se afișează în 7 iulie. Care este noul calendar:

  • 29 mai – 9 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
  • 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C

Probele scrise la BAC 2023

  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Calendar Evaluare Națională 2023

Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie, cu proba la Limba română.

Pentru elevii clasei a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni şi ar urma să se încheie în 9 iunie 2023.

Calendar Evaluare Națională 2023:

  • 6 – 9 iunie 2023 – Înscrierea la Evaluarea Națională 2023
  • 9 iunie 2023 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
  • 22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Media claselor V-VIII va fi eliminată din calculul mediei de admitere la liceu, astfel că ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională, din anul școlar 2022-2023.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Este o mizerie ce se intampla…exista copii exceptionali, olimpici care au primit bursa de studiu la universitati de top din SUA, au inceput de cateva luni procesul de admitere la acele universitati (test de limba, etc.), si care sunt in pericol sa rateze din cauza acestei situatii….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button