X

[VIDEO] Trump, mesaj la reuniunea conservatorilor de la Budapesta: „Suntem angajaţi într-o luptă istorică împotriva marxiştilor, globaliştilor şi comuniştilor”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Conservatorii sunt „angajaţi într-o luptă istorică împotriva marxiştilor, globaliştilor şi comuniştilor din întreaga lume”, afirmă fostul preşedinte american Donald Trump într-un mesaj video către Conferinţa Politică a Acţiunii Conservatoare (CPAC) de la Budapesta, vineri, a consemnat agenția oficială maghiară MTI, citată de Agerpres. 

„Luptăm împotriva barbarilor care vor să ne demoleze libertatea şi tradiţiile noastre şi tot ceea ce preţuim”, susţine Trump.

Acesta apreciază în mesaj că civilizaţia occidentală are „probleme serioase”, adăugând că „noi toţi, atât în Europa, cât şi în America, trebuie să luăm atitudine împreună pentru a ne apăra cultura, graniţele, valorile iudeo-creştine, identitatea noastră şi modul nostru de viaţă de cei care vor să distrugă naţiunile noastre iubite”.

Trump mărturiseşte că este „o adevărată onoare” să se adreseze „patrioţilor iubitori de libertate reuniţi în Ungaria”, care „consideră că credinţa şi familia sunt fundamentul unei societăţi bune şi libere” şi că „o naţiune fără frontiere nu este deloc o naţiune”.

„Credem în tradiţie, în statul de drept, în libertatea de exprimare şi demnitatea dată de Dumnezeu fiecărei vieţi omeneşti”, a spus Trump. „Acestea sunt ideile care leagă mişcarea noastră şi acestea sunt ideile care vor salva civilizaţia occidentală”, a mai adăugat el.

Citește și: Viktor Orban vorbește despre „un virus” și „o armă biologică” răspândite de Occident și îl cheamă înapoi pe Trump / Replica SUA

Trump a spus că, în calitate de preşedinte, a fost „onorat să întărească prietenia specială dintre Statele Unite şi Ungaria timp de patru ani incredibili”, transmiţând mulţumiri premierului Viktor Orban.

Fostul preşedinte american i-a încurajat totodată pe conservatorii din Ungaria şi Europa să „continue lupta şi să nu pregete niciodată în apărarea libertăţii şi civilizaţiei noastre”.

„Câştigăm acum şi vom finaliza”, a încheiat el.

Tot vineri, în ultima zi a conferinţei, Kari Lake, fostă candidată republicană pentru postul de guvernator în Arizona, a subliniat într-un discurs necesitatea de a lupta împotriva ştirilor false, precum şi a unor lideri puternici, dispuşi să înfrunte mass-media şi cărora să nu le fie teamă de critică.

Lake a mai apreciat drept o idee bună desfăşurarea de discuţii de pace între Ucraina şi Rusia la Budapesta. Ea a remarcat în acelaşi timp că Statele Unite au cheltuit până acum 170 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina, în timp ce pe la graniţa de sud intrau în SUA „carteluri de droguri”.

Pe lângă Orban și alți lideri maghiari, la Budapesta au venit politicieni proeminenți precum premierul Georgiei, Irakli Garibașvili, Herbert Hickl (liderul partidului austriac al libertății), fostul premier ceh Andrei Babiș, fostul premier sloven Janez Janșa, dar și staruri ale politicii conservatoare americane precum Kari Lake, fostul senator Rick Santorum. Inclusiv vedeta Tucker Carlson a trimis un mesaj, prin intermediul video. La Budapesta este prezent și Michael Anton, fost consilier al lui Donald Trump.(Lista integrală este aici).

Deși sunt prezenți o serie de lideri conservatori europeni cu care AUR are relații foarte bune, inclusiv președintele partidului Chega din Portugalia, Andre Ventura sau Jorge Buxade de la Vox Spania, niciun reprezentant al României nu a fost invitat la eveniment.

 

Cu siguranță că motivul este legat de opoziția totală a partidelor românești conservatoare la acțiunile guvernului Orban în partea de vest a țării. Ultima dintre acestea fiind vizita „privată” a președintelui Ungariei, Katalin Novak, la Carei.

O altă absență importantă este cea a reprezentantului partidului Giorgiei Meloni, Fratelli D Italia, aflat la guvernare.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button