Ieri, 10 martie 2023, Părintele Iulian Prodromitul a trecut la cele veșnice. Iubit și căutat îndeosebi de mireni, bunul bătrân și-a dus viața monahală în smerenie și rugăciune, iubind mai presus de orice Cuvântul Domnului, pe Hristos. Astfel că, mai toate răspunsurile sfinției sale pentru ucenici erau citate din Sf. Scriptură, mai rar din Sf. Părinți. Nu spunea nimic de la sine sau după o gândire omenească, ci reproducea cu acuratețe citate din Noul și Vechiul Testament, cu trimitere exact la versetul respectiv. Aceasta era caracteristica sa principală.
O mărturie a unui ucenic arată că Părintele Iulian era văzător cu duhul. Acest ucenic a mers să se spovedească la Părintele, având și ceva întrebări pe care să i le adreseze. Când îi veni rândul, căci mai erau și alți frați ce așteptau, Părintele îi ceru să ia de pe o măsuță Biblia. Apoi îi spuse să citească de la Romani, capitolul cutare, versetul cutare, apoi de la Corinteni, unu anume verset dintr-un anume capitol și tot așa alte câteva versete, încât ucenicul își aflase răspuns la toate întrebările pe care era pregătit să i le adreseze duhovnicului său. Iar astfel de mărturii nu sunt singulare, căci bunul Dumnezeu dăruiește slujitorilor Săi harisme, ca drept răsplată pentru viața de post și rugăciune, dusă în iubire de aproapele.
În ultima perioadă a vieții sale, Părintele Iulian era căutat de athoniții cu viață pustnicească, iar când cei din obște îi spuneau de vreo ispită care s-a abătut asupra lor, Părintele doar se ruga și degrabă duhul cel rău pleca. Slavă să-i dăm Domnului pentru aceste lucruri minunate, pe care le-a lucrat prin bătrânul Părinte Iulian Prodromitul.
Sfaturi pentru vremurile actuale
Deși retras în Grădina Maicii Domnului, departe de lume, Duhovnicul de la Prodromu nu a lăsat poporul drept-credincios din România fără răspunsuri la provocările specifice acestor vremuri. Astfel că Părintele Iulian a condamnat abaterile de la Dreapta Credință (vezi video mai jos), pe care ierarhii le-au săvârșit prin semnătura lor la sinodul tâlhăresc din 2016, de la Creta. Drept urmare a și întrerupt o perioadă pomenirea ereziarhului Bartolomeu de la Istanbul. A fost o atitudine ortodoxă, singura îngăduită de Sfinții Părinți, de a avertiza conducerea instituțională a Patriarhiei că nu putem primi hotărârile eretice, contrare învățăturilor Sfinților Părinți.
Tot Părintele a dat sfat ucenicilor săi și în problema vaccinurilor, spunând răspicat: „Mai bine să ne pierdem această viață pământească, decât să ne vaccinăm.” Se știe de la ucenicii din preajma sfinției sale, că problema vaccinurilor este una duhovnicească, încât cei care s-au vaccinat conștienți că supun trupul, templu al Duhului Sfânt, la experimente medicale, căci asta au fost acele seruri, ar avea nevoie de mirungere, deoarece s-au lepădat, la fel ca și cum ar fi mers la eretici. Însă Părintele lăsa la conștiința fiecăruia, să aleagă ce va face. Dar puțini văd astfel în Athos, restul merg în duhul lumii, cu gloată, acceptând și documentele electronice și vaccinurile, fără nicio reținere. Dar să nu ne temem, căci Hristos ne-a spus că va fi o turma mică, nu mase de oameni. La începutul Postului Mare a afirmat către niște ucenici că antihrist este născut, iar războiul din Ucraina a fost planificat de către mai-marii lumii.
Cuvinte de folos
[toggle title=”Despre timpurile din urmă, („timpul rugăciunii”), cu avva Iulian Prodromitul” state=”close”]
de George Crasnean
De multe ori am fost în Athos (168 de pelerinaje), dar cu dor am dorit să revăd athoniții anul acesta. Poate și pentru că e tot mai dificil să ajungi în „Grădina Maicii Domnului”, dar și pentru că avva Iulian (Prodromitul) a mai albit de ani (95/96), iar eu voiam să`l mai întreb câte ceva despre cele ce se mai petrec la noi, în lume.
Așa că am făcut un test PCR și am plecat către Muntele Sfânt, împreună cu George și Marian. Traseul nostru trece neapărat prin Stavros, pe la Vassilis Krezas și pe la celebrul său restaurant „Agnanti” („Priveliște”, în greaca veche). L`am iscodit puțin pe Vassilis (care vorbește bine graiul nostru) despre numărul mic de turiști și pelerini din Grecia, dar el a dat din umeri neputincios spunându`mi că nici ei nu înțeleg ce se întâmplă cu adevărat, de ce se îngreuiază accesul turiștilor în țara lor. Încerca doar să se bucure de faptul că poate să`și țină localul deschis (în Grecia au fost închise timp de șase luni: noiembrie 2020 – mai 2021) și speră că molima aceasta va înceta.
Prima schimbare am constatat`o chiar în dimineața celei de`a doua zi: nu puteai să`ți ridici Diamonitirion-ul (permisul de intrare în Athos) până nu`ți mai făceai un test rapid antigen. Nu conta că ești vaccinat, sau că nu trecuseră 72 de ore de la ultimul tău test PCR: trebuia să te supui ridicolei scobiri în nas ca să poți păși pe pământ sfânt! Și ca să`ți mai taie din dorința de sfințire, Panagiotis (Christiadis, supervizorul Grafiei – Biroului de Pelerinaje athonite) nu`ți dădea voie să urci pe corabie până nu`ți puneai masca „corect”(?!) pe față. După ce am urcat pe „Axion Estin” am numărat pelerinii: 21 în salon și 14 pe covertă! Cred că pe ferry-boat mai erau vreo trei-patru monahi aghioriți și două camioane. Atât. Prin comparație, până în 2019, nu aveai unde să arunci un ac pe corabie, de atâta lume și mașini. Ba încă, uneori, mai adăugau încă un ferry în cursă!
Am coborât la Dochiariou, unde ne aștepta fratele Constantin cu mașina Prodromului (trimisă de grijuliul stareț Atanasie). Aș fi voit a grăi cu părintele Mina aici, dar m`am folosit și de părintele Calist care mi`a spus că starețul nu i`a obligat să se vaccineze, ci le`a spus că „fiecare e liber să facă cum vrea în privința aceasta”. În alte mănăstiri stareții le`au sugerat monahilor să se vaccineze iar aceștia au făcut „ascultare”. „Deci, ia seama, mulți s`au vaccinat – împotriva convingerilor lor – din… ascultare!”. Așa au ajuns unele mănăstiri grecești athonite vaccinate în totalitate.
Am intrat și prin Careia să mai târguim câte ceva pentru prodromiți însă, fiind vremea amiezii și nefiind pelerini, nu era nici țipenie prin „capitală”. Nu cred că am văzut atâta pustietate în Karyes vreodată. Un singur șofer basarabean asculta știrile în limba rusă pe pragul Grafiei. Cu el am mai sporovăit până a deschis Yorgos prăvălia și așa am aflat cum și`a găsit sfârșitul unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei din Athos: Petru Bardos. Dumnezeu să`l numere cu cei dragi ai Lui, că era om bun și iscusit șofer pe drumurile athonite!
Prodromu arată foarte bine ca așezământ românesc aghiorit. Râvna și priceperea starețului și a obștii sale se văd de la intrarea în schit: eu nu m`am gândit niciodată că starețul ar putea schimba chiar și modelul pietrelor de pe aleea ce duce către biserică, însă meșterii pietrari tocmiți de părintele Atanasie tocmai asta făceau! Om cu adevărat bun și foarte harnic, starețul Prodromului nu trebuie căutat undeva anume, căci e mereu unde nu te aștepți. De aceea eu mă așez pe o bancă (de obicei în apropierea unui loc unde se lucrează) și aștept, căci este imposibil să nu apară și egumenul îndată, cu ceva treabă, pe acolo. Deși e doar de zece ani stareț al Prodromului, el a reușit într`adevăr, să schimbe fața schitului.
Am dorit de toți prodromiții cum dorești de familia ta dragă, dar mai cu seamă de părintele Iulian. „Bătrânul” e cu adevărat bătrân acum – căci a purces spre nouăzeci și șase de primăveri – și singurul care are curajul să`mi zică… „flăcău” la anii mei (căci eu sunt doar cu treizeci și cinci de ani mai mic decât el!).
L`am întrebat pe avva ce să fac în vremurile acestea și mi`a zis să mă rog. A spus că acum, într`adevăr, a venit timpul rugăciunii: „Măi, uite ce`i: ceea mai mare boală a omului este păcatul. Mai mare decât orice molimă de`asta. Și primul semn de boală este atunci când omul nu se mai roagă. De asta să nu te vaccinezi cu niciun chip! Mai bine să`ți pierzi viața asta, lumească, decât să te vaccinezi! Aleargă la Dumnezeu! Nu este Hristos doctorul sufletelor și al trupurilor noastre? Nu El pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși (Luca IX, 11)? Roagă`te și zi ca psalmistul: Miluiește`mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă`mă, Doamne, că s`au tulburat oasele mele. (Psalm VI, 2). Și cine va mai întreba, tot așa să`i spui. Să le spui că așa am zis eu. Așa să le spui”.
Cu toate că era tare obosit și tulburat, am îndrăznit și l`am mai întrebat și despre ispitele care vin de la cititul Psaltirii. M`a sfătuit însă să ascult ce`mi va spune ucenicul său despre aceasta. Iar ucenicul a zis: un frate al nostru avea mare râvnă la psaltire și negrăind cu duhovnicul despre aceasta, a venit dracul curviei peste el. Negăsind el scăpare dintru aceasta, a alergat la duhovnic. După ce l`a dojenit puțin, acesta i`a spus să`și pună mâna pe umărul său. Iar dacă s`a rugat bătrânul în taină, după ce a plecat fratele, s`a aflat izbăvit de patima curviei. „Deci George, de astfel de duhovnici este trebuință: care să te acopere cu harul lor și să te scoată din păcat atunci când ești copleșit de patimă. Sfaturi pot să`ți dau și eu. Chiar bune. Însă de har este nevoie atunci când ești biruit de potrivnicul”.
Îndată m`am și gândit atunci la avva Paisie (Olaru), care plângea pentru ucenicii săi și făcea canon în locul lor, căci știa că nu pot duce cât ziceau Sfinții Părinți că e de folos pentru tămăduirea lor. Și la părintele Paisie (Vasilioglu) de la Frăsinei, care şi’a făcut crucea de mormânt cu mai bine de un an înainte de moarte (ianuarie 2007) şi iată ce şi’a scris pe ea: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai ascultat rugăciunea tâlharului pe cruce şi l’ai mântuit pe el, cel dintâi dintre păcătoşii cu care ai deschis raiul; Tu, Cel ce nu ai alungat de la Tine pe vameşul şi pe desfrânata; ascultă şi acum smerita mea rugăciune pentru toţi credincioşii pe care i’am spovedit şi le dă celor vii iertarea păcatelor şi mântuirea lor, iar celor răposaţi, odihnă şi fericire veşnică! Amin! Ianuarie 2007…
Și iată așa am plecat din Athos: căutând duhovnicul…
Prodromu, la 13 august 2021, în ultimul – nădăjduiesc că nu și cel din urmă – pelerinaj athonit.
sursa: Revista Lumea credinței nr. 215 / 01 septembrie 2021.
[/toggle]
[toggle title=”Dacă omul s-ar întoarce la post şi la rugăciune, viaţa pe acest pământ s-ar schimba pentru toţi” state=”close”]
Părintele Iulian Lazăr este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfinţia sa se spovedesc şi părinţi români de la alte chilii. Privesc fotografia părintelui, la chipul lui blând, luminos, ochii albaştri, barba albă, mâinile strânse pe Sfânta Cruce şi desluşesc un om al lui Dumnezeu, împăcat cu Creatorul Său. Cu ajutorul harului, împacă de o viaţă pe mulţi cu Dumnezeu.
– Părinte Iulian, vă rugăm, să ne daţi câteva date biografice pentru cititorii care nu vă cunosc.
– M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire.
– Care a fost cea mai mare bucurie din viaţa dumneavoastră?
– Bucuria mare am avut când am venit la mănăstire şi a ea fost continuă, înnoind în fiecare zi făgăduinţele şi dragostea din ziua intrării în mănăstire şi a călugăriei. Acum bucuria mea este aceeaşi, că a dat Dumnezeu să vin la mănăstire şi că m-a ajutat să port crucea voturilor monahale întreaga viaţă şi că sunt călugăr.
– Aţi avut şi dezamăgiri, supărări mari în viaţă?
– Au fost şi necazuri şi ispite, ca la orice om, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate. De aceea suntem şi lăsaţi pe pământ pentru a avea supărări şi ispite, fără ele nu ne hotărâm să iubim cu toată tăria binele şi pe Dumnezeu. De ispite şi de încercări nu trebuie să ne temem, căci vântul şi viforul când lovesc copacii le întăresc mai mult rădăcinile. Să le primim pe toate cu calm şi bucurie, doar astfel rămânem înrădăcinaţi de-a pururi în stânca credinţei, în liniştea lăuntrică de dincolo.
– Cum v-aţi apropiat de Dumnezeu?
– Cu siguranţă a fost o chemare. Eram doi tineri care, văzând ororile războiului, ne-am sfătuit să plecăm la o mănăstire în ţară, acum 60 de ani. Văzând că au plecat dincolo tineri şi bătrâni şi era mare suferinţa lumii după război, ne-am gândit că şi nouă ne va veni rândul să ne ducem odată din această lume. Suferinţele războiului ne-au făcut să ne gândim la mântuire, aşa copii cum eram. Am căutat o viaţă de mănăstire. Nu ştiam nimic despre viaţa de mănăstire, dar ne-am dus, ne-a plăcut şi am rămas. Dumnezeu ne-a îndemnat să căutăm şi să alegem viaţa de mănăstire. A fost o chemare.
– De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă?
– Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el”.
– Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune?
– Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre.
George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”
[/toggle]
[toggle title=”Importanţa spovedaniei e foarte mare, fără mărturisire, fără duhovnic nu se face nimic” state=”close”]
Parintele Iulian Prodromitul, despre importanta spovedaniei
Ca duhovnic al părinţilor din Schitul românesc Prodromu consideraţi că este importantă spovedania în trăirea noastră duhovnicească? Cum putem să ne despătimim prin spovedanie şi să ajungem oameni noi?
– Importanţa spovedaniei e foarte mare, fără mărturisire, fără duhovnic nu se poate face nimic. Pentru că prin duhovnic, în taina spovedaniei te prezinţi din nou în faţa Mîntuitorului, te faci cunoscut, intri din nou în ascultare faţă de Hristos şi astfel îţi reînnoieşti viaţa, relaţia ta cu Hristos. Din taina spovedaniei porneşte despătimirea şi înnoirea omului, pentru că sinceritatea, deschiderea şi căinţa cu care mărturiseşti păcatele asigură, în mare parte, vindecarea omului lăuntric. De aceea, omul trebuie să se cerceteze îndelung şi să mărturisească toate păcatele, şi pe cele din tinereţe. Atunci duhovnicul îi va prescrie un tratament duhovnicesc pentru a începe o viaţă nouă. Pentru a se despătimi, omul trebuie să se spovedească cât mai des şi să se cureţe de păcate, odată spovedit primeşte binecuvântarea, ajutorul şi harul divin ca să nu mai facă iar păcatul. Gândeşte mai limpede pentru că harul îl umbreşte iar, ca în ziua Botezului.
– De ce nu ne putem lăsa de un păcat, chiar dacă îl spovedim?
– Spovedeşte-l continuu şi vei reuşi să scapi de el până la urmă. Sunt păcate zilnice mai uşoare, ce trebuie spovedite cât de des. Dacă sunt spovedite mai des şi cu rugăciune, cu frică de Dumnezeu, atunci vei avea luare aminte mereu la tine însuţi şi se vor împuţina păcatele. Te vei păzi să nu mai faci vreo nedreptate şi să faci numai bine, să laşi de la tine atunci când altul, greşindu-ţi, te enervează şi te scoate din linişte, căci porunceşte Mântuitorul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44). Dacă Dumnezeu vede străduinţa noastră pe calea binelui, ne ajută şi vor rămâne păcatele cu gândul.
– Aşadar, trebuie să spovedim atât faptele, cât şi gândurile?
– Toate gândurile trebuie spovedite, dacă vreau să propăşesc pe calea nepătimirii. M-am gândit să fac un păcat, o nedreptate cuiva şi, chiar de n-am făcut-o, trebuie mărturisite acele gânduri, pentru că astfel curăţ rădăcinile păcatului; aşa cum primăvara când se sapă viţa de vie, se taie acele rădăcini sau mustăţi care, dacă le laşi să crească în ascuns, iau din puterea de rodire a viei. Pentru a merge sigur şi cu spor pe calea mântuirii trebuie să spovedim toate gândurile.
George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”
[/toggle]
[toggle title=”Avva Iulian Prodromitul şi inteligenţa artificială” state=”close”]
Avva Iulian îşi trăieşte întru nevoinţă al 93 – lea an la Prodromu. Având atâta vreme în spate, am căpătat obiceiul de a nu’l întreba tare multe, ca să nu’i stau prea mult „pe cap”. (Şi aşa e coadă la uşa chiliei lui). Ultima oară însă am vrut să aflu o desluşire de la bătrân, aşa că i’am cerut sfat într’o privinţă.
Părinte, am o problemă cu tinerii ăştia de la şcoală, că nu se pot lepăda de net şi… de toate „binefacerile” lui.
Măi, uite ce’i: diavolul vrea cu orice chip să intre’n om. Iar dacă nu poate – din cauza Duhului Sfânt primit la botez – atuncea îi atacă mintea cu asta… cu „inteligenţa artificială”.
Cum să’l atace părinte? Eu am învăţat că A.I. ajută omul…
Da’ nu aşa vine diavolul totdeauna? Ajutând omul? Şi aşa intră în mintea lui şi’l duce la pieire.
Am auzit şi eu că unii (Neuralink) vor ca oamenii să’şi descarce toate amintirile, gândurile şi cunoştinţele pe nişte computere. Cred că în felul ăsta pot fi manipulaţi foarte uşor – deşi ei spun că o fac pentru binele nostru.
Ş’ai să vezi c’o să’ţi trebuiască îndată nişte, de’aiestea… cum le spune?…
Implanturi? – am nimerit eu, după mai multe încercări…
Da. Pentru că mintea ta n’are să mai facă faţă inteligenţei ăsteia diavoleşti…
Adică o să trebuiască să’mi fac un up-grade mental, ca să ţin pasul cu sistemele astea de inteligenţă artificială? Păi asta’i nebunie curată, părinte! Şi până la urmă tot la implanturi ajungem. Şi încă în cap! Clar că astea’s vremurile din urmă!
Da, da. Ai să vezi că va veni vremea când o să îmbrăţişezi o nălucă de peste ocean şi n’o să’ţi mai trebuiască nevasta ta. Trebuie mare grijă.
Şi pricepere. Dar cum să te păzeşti de aşa ceva, părinte?
De nu te va păzi Domnul, în zadar o să fie toată grija ta. Rugăciune: „Rugaţi’vă neîncetat”. Şi stat aproape de Dumnezeu. Că satana umblă ca un leu, să ne înghită – că i s’a apropiat vremea.
Scurt interviu și foto realizate de George Crasnean
articolul a apărut în revista Lumea monahilor nr. 138 / 20 Decembrie 2018
[/toggle]
Galerie FOTO
