Care e afacerea cu pronumele preferate

E la modă în rândul generației tinere, mai ales în Occident, ca alături de nume să-și menționeze și pronumele preferat (ea/a ei, el/al lui, ei/ale lor, ele/ ale lor).  Asta e un rezultat direct al campanei de îndoctrinare a stângii globaliste aliate cu minoritatea LGBT.

Doar că toată afacerea cu pronumele preferat are scopul de a influența și de a schimba societatea, neavând absolut nimic de-a face cu o asemenea persoană nesigură de sine. Pentru că atunci când dialoghezi cu cineva folosești persoana a doua când te adresezi interlocutorului. O discuție între două persoane, indiferent de cum se identifică, decurge cam așa: „Ce mai faci? Cum ești? Ție ți-a plăcut filmul/concertul/melodia X? Te duci mâine la teatru/operă/film/stadion etc?” Iar când te referi la tine folosești persoana întâi. „Mie îmi place de X. Eu cred că …” Persoana a treia se folosește atunci când discuți cu cineva despre o terță persoană. „Îți place de ea/el? Ce crezi de părerea lui/ei despre…?” Etc.

Asta înseamnă că toată afacerea cu pronumele preferate nu are nimic de-a face cu persoanele nesigure de cine/ce sunt, ci are totul de a face cu influențarea societății, cu acceptarea și admiterea ca lucruri normale a unor aberații care țin mai degrabă de domeniul psihiatric.

Personal nu mă interesează absolut deloc ce anume crede sau cum vorbește cineva despre mine. Asta înseamnă ca pronumele pe care-l alege cineva să-l folosească când vorbește cu altcineva despre mine nu mă afectează absolut deloc. Cred că așa e normal. Doar o persoană slabă, nesigură pe sine, sau una narcisistă e preocupată de ce crede și cum vorbește cineva despre ea.

Concluzia logică e că toți cei ce-și afișează pronumele preferate sunt fie persoane nesigure, fragile, fie persoane narcisiste. În ambele cazuri eu zic că ar avea nevoie de psiholog, nu să fie luate în serios.