X

Încă o conspirație se va împlini: dispariția banilor cash. UE își lansează propria monedă digitală, în competiție cu SUA și China

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Banca Centrală Europeană (BCE) lucrează la o monedă digitală, deoarece regiunea încearcă să se protejeze de tensiunile cu China şi Statele Unite, transmite CNBC.
Banca centrală a început să analizeze fezabilitatea unui euro digital încă din octombrie 2021. În această toamnă, şefii de stat din UE vor trebui să decidă dacă BCE ar trebui să continue cu următorii paşi, care includ testarea aranjamentelor tehnice necesare, astfel încât europenii să poată cheltui euro digitali, informează News.ro.

“BCE este îngrijorată că fără euro digital zona euro va ajunge într-o poziţie geopolitică şi economică de sandwich între marile companii de tehnologie din SUA şi sistemele de plată ale Chinei.

În prezent, europenii nu dispun de platforme digitale”, a declarat Guido Zimmermann, economist senior la banca germană LBBW.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a recunoscut acest aspect în timpul unui discurs din noiembrie.

“Intrarea marilor tehnologii în plăţi ar putea creşte riscul de dominare a pieţei şi dependenţă de tehnologiile de plată străine, cu consecinţe asupra autonomiei strategice a Europei. Deja acum, peste două treimi din tranzacţiile europene de plată cu cardul sunt efectuate de companii cu sediul în afara Uniunii Europene”, a spus ea.

Mastercard, Visa, PayPal, Alipay şi UnionPay alcătuiesc cele mai importante companii globale pentru plăţi. Niciuna dintre ele nu este european.

Primele trei sunt americane, iar ultimele două chineze.

Politicienii din Europa nu vor ca consumatorii sau firmele din regiune să devină dependente de companiile mari din SUA pentru plăţi, a spus Zimmermann.

El a adăugat că oficialii europeni încearcă, de asemenea, să evite o situaţie în care China devine singurul factor determinant al plăţilor pe “Digital Silk Road”, un proiect chinez de referinţă pentru a investi în digitalizare în întreaga lume.

“Obiectivul, cred că este o fixare pentru unii, de a asigura suveranitatea sau puterea UE, este principalul motor al monedei euro digitale la Bruxelles şi la Frankfurt”, a spus Daniel Gros, membru distins la institutul de cercetări CEPS.

Oficialii europeni au discutat de câţiva ani necesitatea de a fi mai autonomi şi mai puţin dependenţi de alte părţi ale lumii, dar discuţiile s-au intensificat în urma pandemiei de Covid-19 şi apoi din nou după invazia Rusiei în Ucraina.

“Relevanţa păstrării suveranităţii geopolitice a crescut în recentele discursuri şi publicaţii ale BCE despre un euro digital. Acest lucru cu siguranţă are de-a face cu izbucnirea războiului din Ucraina şi cu tensiunile geopolitice globale în creştere”, a spus Zimmerman.

Lagarde a declarat în noiembrie că un euro digital “este un proiect european comun” şi “ar servi în esenţă obiective mai largi de politică publică, cum ar fi consolidarea autonomiei strategice a Europei”.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button