Noul proprietar al Twitter și miliardarul Elon Musk se poziționează public oarecum împotriva ocultei și pare în ochii multora un salvator, o alternativă sau cel care va face lumină cu multe necunoscute din politica SUA sau cea mondială. Are postări în care tot promite că „fișierele Twitter” vor fi făcute publice. Deocamdată, doar promisiuni.
Zilele trecute, Elon Musk a propagat la scara mondială, datorită puterii de diseminarea a informației oferită de Twitter, ideea de guvern mondial! Este un termen foarte cunoscut pentru unii, dar nu de toți cei care ar putea afla pentru prima dată despre acest concept, și asta chiar de la Elon Musk – noul lor erou. Acesta este primul pas – aducerea în discuție, conform metodei Ferestra Overton, pentru popularizarea acestui termen, chiar dacă va stârni mai multe păreri contra, decât pro.
Elon Musk face apoi următorul pas, legând acest concept de Forumul Economic de la Davos, care cu adevărat are acest obiectiv, însă îi atribuie și entitatea care se află în spatele conceperii acestui organism antihristic, spre a fi mai plauzibil.
„Forumul Economic Mondial devine din ce în ce mai mult un guvern mondial neales, pe care oamenii nu l-au cerut niciodată și pe care nu-l doresc”, a scris Musk pe Twitter.
Pentru unii adepți, garanția succesului unui astfel de proiect este dată și de noul partener al FEM, Interpolul.
Dar Elon Musk nu se oprește aici, căci mai face un pas important, după aceeași metodă a Ferestrei Overton: realizează un sondaj în care întreabă (deși lipsește cu desăvârșire semnul ?) milioane de oameni dacă Forumul economic Mondial ar trebui să controleze lumea.
The World Economic Forum should control the world
— Elon Musk (@elonmusk) January 18, 2023
Scopul nu este aflarea procentului de adepți sau opozanți, ci dezbaterea mai aprinsă a acestei idei, cum a fost la un moment dat cu legalizarea homosexualității, iar acum s-a ajuns să li se dea drepturi de căsătorie, de adopție…
Paralel, în mai toate țările, încrederea în conducerea națională este tot mai subminată de personaje ce urmează agenda primită de la echipa lui Karl Schwab, infiltrată în organismele de la Bruxelles, Moscova, Washington, Beijing ș.a.m.d.
Și cum peste tot, cei care votează majoritar sunt de stânga, nu ne-am mira ca un guvern susținut de miliardarii lumii să fie considerat o alternativă la crizele tot mai dese prin care trece omenirea. Iar acel guvern va avea și un conducător unic, în persoana lui antihrist.
Așadar, nu mai fugiți după fentele lui Elon Musk, căci face parte din același plan globalist de control al omenirii. Studiați proiectele sale de implantare a cipului în creierul uman, de inteligență artificială sau alte inovații antihristice.
Eu cred ca suntem prea paranoici. Ce ai spus e doar o interpretare personala, iar eu am alta si omul cred ca e sincer. Dar chiar si daca nu ar fi, nu ma afecteaza cu nimic. Ma incred in Dumnezeu, nu in oameni, si ce va fi, va fi cu Voia Sa!
Care sunt dovezile care atesta ceea ce scrii? Sunt doar supozitii…declaratiile lui Elon Musk sunt foarte serioase si destul de tulburatoare la adresa elitei mondiale.