X

Care sunt pricinile pentru care Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos a primit tăierea împrejur cea trupească a Legii Vechi?

Şi cînd s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele de Iisus,
cum a fost numit de înger….
 (Luca 2, 21)
Iubiţi credincioşi,
 

Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte astăzi tăierea după trup a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi pe marele Ierarh Vasile. În cuvîntul ce urmează vom vorbi mai mult despre acest praznic al Tăierii împrejur şi mai puţin despre viaţa şi minunile Sfîntului Vasile cel Mare.

Cu 2406 ani mai înainte de venirea lui Hristos în trup, a trăit în pămîntul Caldeei, cetatea Ur, un patriarh preafericit, ales de Dumnezeu, anume Avraam, din a cărui seminţie, după credinţă, ne tragem toate popoarele pămîntului. Căci zice Sfînta Scriptură: Şi a crezut Avraam pe Domnul şi i-a socotit aceasta ca dreptate (Facere 15, 6).

Deci, toţi cei care cred în Dumnezeu se numesc fiii lui Avraam după credinţă, nu după trup, cum este poporul evreu. El este strămoşul evreilor şi „părinte al multor neamuri”. Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh, ca toţi copiii ce se vor naşte de parte bărbătească să fie tăiaţi împrejur, ca semn de legătură veşnică între seminţia lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Marele Apostol Pavel spune că „toate cele mai înainte de lege şi cele din Legea Veche au fost umbre celor viitoare” (Coloseni 2, 17). Avraam trăieşte înainte de Legea Veche cu 430 de ani. Deci toate cîte s-au întîmplat pe vremea patriarhilor, mai înainte de a se da Legea şi în tot cursul Legii Vechi, au fost umbră şi închipuire a celor ce erau să fie la împlinirea vremii, şi toate aveau să se desăvîrşească în Legea Harului, prin venirea în lume a lui Dumnezeu-Cuvîntul.

Aşadar, precum toate cele vechi au închipuit pe cele desăvîrşite din Legea Harului, tot aşa şi tăierea împrejur era un legămînt între Dumnezeu şi Avraam, care închipuia Botezul din Legea Harului sau uşa tainelor creştineşti. De aceea botezul se face după opt zile de la naşterea pruncului, aşa cum în Legea Veche pruncii se tăiau împrejur la opt zile de la naştere, cînd li se dădea şi numele. Însă tăierea împrejur nu era un lucru îndeajuns spre mîntuire, ci doar o închipuire şi o umbră a Evangheliei. Aţi auzit că în apostolul de azi s-a spus că ne-am tăiat împrejur cu tăiere nefăcută de mînă (Coloseni 2, 11), adică cu tăierea poftelor trupului care sînt căile păcatului. Cîţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am îngropat prin Botez şi am primit această tăiere împrejur duhovnicească, ce se lucrează cu Duhul Sfînt fără mînă omenească.

Dar pentru care pricină Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos a primit tăierea împrejur cea trupească a Legii Vechi? Sfinţii Părinţi spun că pentru şase pricini a primit Hristos tăierea împrejur a trupului Său. Aceste şase pricini au fost binecuvîntate pentru a se întări Legea Darului, întrucît Însuşi Dumnezeu, Care nu avea păcate, a binevoit să primească cele ale legii. Iată cele şase pricini:

Cea dintîi a fost ca să arate Hristos la toată lumea că S-a întrupat pe pămînt şi că într-adevăr a avut trup omenesc, nu cum ziceau unii din eretici, că S-a născut cu trup închipuit, iar nu real. Căci dacă avea trup spiritual, atunci cum putea să Se taie împrejur şi să curgă sînge din El? Deci, Hristos S-a tăiat împrejur, ca să ne încredinţeze că a venit cu trup: Şi Cuvîntul trup S-a făcut – cum spune evanghelistul – şi S-a sălăşluit între noi (Ioan 1, 14).

A doua pricină a fost ca să plinească Legea Veche dată de Dumnezeu lui Avraam, ca să nu creadă cineva că a venit în lume să strice Legea. Mîntuitorul a împlinit Legea, primind pînă şi tăierea împrejur, dar fariseii şi cărturarii zavistnici, invidioşi şi răi, spuneau că a venit să strice Legea. Atunci Hristos le-a spus: Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc (Matei 5, 17). N-a venit să strice Legea, ci s-o plinească, adică s-o facă cu totul desăvîrşită, preasfîntă şi preabună.

A treia pricină a fost ca să ne elibereze pe noi de robia Legii şi de tăierea împrejur cea după trup. A venit însuşi Cel fără de păcate şi a primit tăierea împrejur, ca pe noi, fiii Săi după har, să ne elibereze, adică să ne aducă altă tăiere împrejur mult mai sfîntă şi mai curată decît Legea Veche.

A patra pricină a fost ca Hristos să meargă înainte, ca un conducător sau înaintemergător în toată fapta bună şi să înveţe pe fiii Săi după har şi pe tot neamul creştinesc, ca din fragedă copilărie să fie gata de jertfă, să sufere toate şi să plinească toate poruncile Legii, iar nu să le strice. Să plinească cele ale Legii, cum i-a spus lui Ioan la Iordan: Lasă, acum, că aşa se cuvine nouă să plinim toată dreptatea (Matei 3, 15). Care dreptate? Nu cea din Legea Darului, ci cea din legea umbrei, toate ale Legii Vechi.

A cincea pricină a tăierii Domnului împrejur a fost ca să se arate mila, îndurarea şi dragostea Sa cea nemărginită, ca şi bunătatea Sa pentru noi. El fiind un prunc nevinovat, preasfînt şi preacurat, de la cea mai mică vîrstă – că era numai de opt zile -, a început a-Şi vărsa sîngele pentru noi şi pentru mîntuirea noastră. Ce nevoie avea Hristos de tăiere împrejur, dacă era Fiul lui Dumnezeu după fiinţă, nu după har şi nici după cauză, ci după voie şi după putere? Dar a vrut să arate dragostea Sa cea nemărginită pentru oameni. El pare a zice: „Îndată ce M-am îmbrăcat cu trup şi am primit a Mă naşte din Fecioara Maria, vreau să vă arat dragostea Mea cea nemărginită. De aceea nu am pogorît numai cerul, ci M-am pogorît Eu Însumi şi am venit din pîntecele unei fecioare şi voiesc ca şi de aici înainte să vă arat cu cîtă dragoste o să vă mîntuiesc, căci vreau să-Mi vărs sîngele cel preasfînt şi dumnezeiesc, pe care l-am luat din sîngele Fecioarei celei Preacurate, pentru voi şi pentru mîntuirea voastră, ca să vă povăţuiesc şi pe voi prin dragostea Mea. Căci mai înainte de a Mă iubi voi pe Mine, vreau să vă arat cîtă dragoste am Eu faţă de voi, căci încă din pruncie am voit a-Mi vărsa sîngele Meu ca să primesc cele ale Legii pentru voi”.

A şasea pricină a fost pecetluirea şi sfîrşitul botezului Legii Vechi a tăierii împrejur. A pecetluit Preabunul nostru Mîntuitor şi a arătat sfîrşitul tăierii împrejur cea după trup a Legii, care a ţinut timp de 2406 ani, de la Avraam pînă la Hristos, şi în locul ei ne-a lăsat Botezul creştin prin apă şi Duh.

Dumnezeu a circumscris botezul sîngeros iudaic acum, prin cuvîntul Său, şi l-a înlocuit cu o altă tăiere împrejur. De acum înainte nu va mai fi tăiere împrejur făcută de mînă, ci altă tăiere împrejur mai înaltă, cum i-a spus lui Ieremia despre sărbătoarea sîmbetei: „Voi face alt popor nou şi alt nume voi da şi altă sărbătoare vor ţine” (Coloseni 2, 16). A pus Hristos Duminica în locul sîmbetei şi a dat alt nume creştinilor, „Noul Israel”, în locul celui vechi, căci aşa se numesc creştinii. Iată pentru care pricină s-a oprit a se mai tăia cineva împrejur după Hristos, căci trebuie să se nască o altă tăiere împrejur prin credinţă, cum o numeşte Sfîntul Maxim: „Tăierea împrejur cea în duh a inimii”.

De aceea marele Apostol Pavel zice: În Hristos Iisus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur poate ceva; ci făptura cea nouă. Dar care făptură nouă? Cînd ne-am făcut noi făptură nouă? Prin dumnezeiescul Botez. El este tăierea împrejur cea duhovnicească, nefăcută de mînă de om, prin care ne-am făcut şi făptură nouă prin Iisus Hristos. Deci, Botezul creştin este tăiere împrejur, dar nu trupească, ci duhovnicească, preasfîntă şi mîntuitoare şi plină de toată curăţia şi sfinţenia lui Dumnezeu. Sfîntul Maxim Mărturisitorul, marele filosof duhovnicesc şi coroana teologiei ortodoxe din secolul al VII-lea, ne arată că tăierea împrejur cea duhovnicească este tăierea din rădăcină a simţurilor pătimaşe ale sufletului raţional către toate cele ce se nasc şi pier.

 

Iubiţi credincioşi,
 

Toate cîte le vedem în jurul nostru şi se află în timp şi spaţiu, toate cîte sînt supuse morţii şi prefacerii, toate se nasc şi iarăşi pier. Numai Dumnezeu rămîne veşnic şi neschimbat. El este, după cum au zis Sfinţii Părinţi: „Unitate în Treime şi Treime în Unitate”. Fiinţă de Sineşi, existînd prin Sineşi, pururea nemişcată, dar care pe toate le mişcă. El este motorul cel duhovnicesc al universului care mişcă toate zidirile Sale şi, prin prefacere, le schimbă şi le înnoieşte. Deci tăierea împrejur cea duhovnicească şi adevărată este tăierea şi lepădarea simţirilor pătimaşe, adică a mişcării sufletului către toate cele ce se nasc şi pier. Şi care sînt acelea? Abuzul de mîncare şi băutură, slava deşartă, mînia, bogăţia şi încă multe altele ca acestea. Toate se nasc şi pier. Sufletul creştinului trebuie să le taie de la el pe toate acestea. Această tăiere duhovnicească împrejur a minţii şi a inimii omului, taie de la el păcatele ori de ce natură ar fi ele, fie din partea raţională, fie din partea poftitoare a sufletului său, fie dinăuntru sau dinafară, de la zidire sau de la trup, pe toate le taie şi nu are nici o aplecare către ele.

Aceasta este adevărata tăiere împrejur a inimii în duh, cum am spus mai sus, adică tăierea din rădăcină a tuturor păcatelor şi simţirilor rele. Dar în Sfînta Scriptură se vorbeşte de o îndoită tăiere împrejur. Cînd s-a întîmplat a doua? Cînd Isus a lui Navi a intrat în pămîntul făgăduinţei, i-a spus Dumnezeu să facă o nouă tăiere împrejur căci, cît au umblat evreii 42 de ani prin pustiul Arabiei, au murit toţi cei ce au cîrtit împotriva lui Moise că i-a scos din Egipt şi toţi cei buni de război. Iar poporul născut pe cale în pustie, după ieşirea din Egipt, nu era încă tăiat împrejur. Aşa arată Sfînta Scriptură şi Sfinţii Părinţi. Pentru aceea Isus a lui Navi a primit poruncă de la Dumnezeu, după ce a trecut Iordanul, mai înainte de a lua şi a dărîma Ierihonul: Fă cuţite tăioase de cremene şi taie împrejur pe fiii lui Israel a doua oară (Iosua 5, 2). Şi aceasta s-a chemat „tăierea tăierii împrejur” în pămîntul făgăduinţei.

În Legea harului, însă, alt înţeles are tăierea tăierii împrejur. A doua tăiere împrejur în sens duhovnicesc înseamnă desăvîrşirea creştină, care formează a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc. Este ceea ce se numeşte de Sfîntul Maxim Mărturisitorul, „seceriş al secerişului sufletului raţional” sau „sîmbăta sîmbetelor”, în teologia lui cea despre sîmbătă. (Filocalia II şi III).

Dacă tăierea împrejur cea duhovnicească înseamnă lepădarea simţirilor pătimaşe ale sufletului nostru către cele ce se nasc şi pier, apoi tăierea tăierii împrejur este mult mai înaltă.

Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune că a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc „este desăvîrşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi a pornirilor sufleteşti, chiar şi a celor fireşti, către cele ce se nasc şi pier”. În această treaptă creştinul nu se leapădă numai de păcatul cel făcut prin lucrare, ci şi de cel prin gînd. Căci numai de gîndim cele pătimaşe, este păcat la Dumnezeu. Tăierea tăierii împrejur este desăvîrşita lepădare a tuturor poftelor pătimaşe şi a mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi ale mişcărilor fireşti ale lui. Sufletul şi trupul au mişcările lor fireşti de a mînca, de a bea, de a se odihni, de a se mîhni şi a se bucura. Prin tăierea tăierii împrejur, care este cea mai înaltă şi duhovnicească treaptă creştină, omul se opreşte, nu numai cu lucrul de la aceste mişcări fireşti ale trupului, ci şi cu gîndul, ca omul să iubească numai şi numai pe Dumnezeu printr-o viaţă exemplară şi prin contemplarea naturală în duh. Aceasta este treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, după toţi dumnezeieştii Părinţi. Iar treapta a treia este „îndumnezeirea” după har şi „teologia mistică”, adică cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu, la care ajung numai sfinţii.

Fraţilor, pentru că vorbim de lucruri aşa de mari, să ne ajute Mîntuitorul să tăiem de la noi poftele păcătoase: patimile, înclinarea noastră spre ură, spre iubirea de argint, spre iubirea de plăceri, spre răzbunare, beţie, mînie sau orice răutate. Cînd vom tăia din mintea şi inima noastră toate acestea şi vom lepăda tot păcatul de la noi, încît nici cu gîndul să nu greşim ceva înaintea lui Dumnezeu, atunci sîntem tăiaţi la inimă în duh cu tăierea cea nefăcută de mînă a lui Hristos Dumnezeul nostru. Atunci ne-am făcut o făptură nouă, oameni noi şi creştini cu adevărat, nemaiavînd nevoie de tăierea împrejur a Legii Vechi, care se mărginea doar la atît, cum spune Sfîntul Apostol Pavel: „Să aibă nevoie să se laude de trupul nostru!”

Despre evrei zice Sfîntul Arhidiacon şi Apostol Ştefan, mai înainte de moartea sa: Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfînt; precum părinţii voştri, aşa şi voi… (Fapte 7, 51). Aşa i-a mustrat Sfîntul Apostol Ştefan pe farisei şi cărturari, înainte de a-şi da duhul, că ei sînt netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, adică orbi şi surzi şi împietriţi şi nu văd răutatea şi zavistia care-i mănîncă şi-i ucid, neprimind adevărul de la Iisus Hristos. Dacă hulim, zavistuim şi urîm pe aproapele, dacă iubim răutatea, banii, desfrîul, beţia, lăcomia şi tot păcatul, atunci nu sîntem tăiaţi împrejur nici noi creştinii, adică nu avem tăierea împrejur cea duhovnicească. Deşi ne-am lepădat de satana şi ne-am botezat în numele Preasfintei Treimi, totuşi, prin păcat, sîntem şi noi netăiaţi la inimă, la urechi şi la ochi, căci sîntem orbiţi de satana şi de momelile lui şi nu ne putem mîntui decît prin lacrimi şi pocăinţă.

 

Iubiţi credincioşi,
 

Odată cu praznicul Tăierii Domnului împrejur, mai prăznuim astăzi Anul Nou, prima zi a unui nou an din viaţa noastră şi din viaţa lumii. S-a sfîrşit încă un an din viaţa noastră, cu bucuriile şi încercările lui. Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem un nou an, plin de speranţe şi de promisiuni pentru ziua de mîine.

În calitatea noastră de creştini şi de fii ai Bisericii lui Hristos, sîntem datori să ne rugăm din toată inima lui Dumnezeu ca să ne ierte păcatele cele cu voie şi fără de voie săvîrşite în anul care a trecut. Apoi să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Care a venit în lume să împace pe oameni cu Dumnezeu, ca să reverse duhul păcii pe pămînt, să împace inimile şi conştiinţele noastre; să împace pe soţi unul cu altul, să împace pe părinţi cu copiii lor, pe creştini cu fraţii şi vecinii lor, pe oameni între ei; să facă pace între toate popoarele pămîntului.

Astăzi a venit Fiul lui Dumnezeu la noi ca prunc să ne mîntuiască şi să ne lase nouă pacea Sa cea dumnezeiască. Familia creştină este lovită de neînţelegeri între soţi, între părinţi şi copii, între rude şi vecini. La fel şi lumea întreagă este greu lovită de secte, de necredinţă şi de tulburare. În toate bisericile din ţară se fac astăzi, în prima zi a Anului Nou, rugăciuni speciale de mulţumire lui Dumnezeu, că am ajuns cu sănătate la începutul acestui an şi rugăciuni de pace şi luminare pentru toate popoarele pămîntului. Dar nu numai la biserică, ci şi acasă sînteţi datori să vă rugaţi, iubiţi credincioşi, pentru ca Dumnezeul păcii să scape lumea de războaie, de foamete, de cutremure, de primejdii, de boli cumplite, de moarte înfricoşată şi de războiul cel dintre noi.

Tot astăzi, la 1 ianuarie, mai prăznuim pe marele Ierarh şi dascăl al Bisericii lui Hristos, pe Sfîntul Vasile cel Mare. El s-a născut în Cezareea Capadociei, în anul 330, dintr-o familie creştină foarte evlavioasă cu zece copii, dintre care cinci au devenit sfinţi prin viaţa lor aleasă şi îi avem în calendar. De asemenea, şi părinţii lui, Vasile şi Emilia, ca şi bunica lui Macrina sînt număraţi în rîndul sfinţilor. Iată, deci, din ce familie binecuvîntată şi aleasă s-a născut Sfîntul Vasile cel Mare.

După ce a învăţat multă carte la Atena, a primit botezul la Iordan, apoi s-a făcut călugăr şi preot în patria sa, Cezareea Capadociei şi s-a dus la o mînăstire în Pont. După cîţiva ani de nevoinţă Sfîntul Vasile cel Mare a ajuns mitropolit al Cezareei, pe care o păstoreşte timp de nouă ani, făcînd multe minuni, apărînd dreapta credinţă ortodoxă împotriva numeroaselor erezii şi scriind mai multe canoane şi cărţi de învăţătură. În anul 379, cînd avea vîrsta de 49 de ani, Sfîntul Vasile cel Mare şi-a dat sufletul cu pace în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos şi se pomeneşte în întreaga Biserică la 1 ianuarie.

Iată, deci, cît de mare şi importantă este sărbătoarea de astăzi. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, ca să ne înnoiască viaţa prin mai multă dragoste şi fapte bune, odată cu începerea unui an nou. Apoi să taie din inimile noastre tot păcatul, să binecuvinteze lumea cu pace prin rugăciunile Sfîntului Vasile cel Mare şi ale tuturor sfinţilor şi să mîntuiască sufletele noastre. Amin.

Părintele Ilie Cleopa

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings