Moartea nu poate fi decât copleşitoare, amintindu-ne doar de micimea noastră. Ce rămâne după noi? Un copil? O casă? Un copac? O slujbă memorabilă a unui preot dedicat şi convins? Rămânem doar ca o poză stingheră într-un colţ de cameră prăfuit?, întreabă judecătoarea Adriana Stoicescu într-un editorial pentru Ziarul Lumina.
„După un timp, poza dispare într-un sertar, aruncând uitarea peste chipul cândva plâns. E imposibil să dispară totul după…
La ce bun atunci Sacrificiul? Dumnezeu Şi-a sacrificat Fiul pentru ceva, un Ceva în care noi să credem şi care transformă moartea într-un simplu pas spre Altceva. Nu poate fi doar un mare şi întunecat gol dincolo. Pentru că asta ar însemna că dincolo nu e El.
Şi o viaţă în care crezi în El, sfârşită într-un mare nimic… greu de crezut. Rămân după noi, sunt sigură, faptele bune. Se contabilizează undeva, ca şi iubirea pe care am dat-o necondiţionat. Rămâne lacrima oferită celui care ne-a făcut rău. Rămâne iertarea dată celui care ne-a chinuit sufletul. Rămâne mâna întinsă spre cel neajutorat, care nu poate oferi nimic în schimb. Rămâne vorba bună spusă unui criminal, când toată lumea ştie că nimic nu îl va putea schimba, dar Dumnezeu vrea să îi spună, prin tine, că îl iartă. Rămân felia de pâine şi paharul cu apă date celui înfometat şi însetat. Nu cred că ne aşteaptă marele gol negru dincolo. Cred că ne aşteaptă doar El. Şi asta îmi e suficient să merg mai departe, ascultând, din când în când, un Albinoni ce îmi aduce aminte că, totuşi, totul e trecător.
Moartea e onestă. Nu promite niciodată nimic, nu face compromisuri şi nu negociază pe la spatele tău. Apare fix când trebuie să apară, după un calendar doar de ea ştiut. Şi de Cel care a creat calendarul. Apoi, după ce apare şi face ce are de făcut, te pune la pământ. Şi pleacă, luând cu ea tot ce credeai că ştii despre viaţă. Te transformi în cioburi, mici şi multe, cu margini ascuţite, cioburi atât de ascuţite încât se zgârie unul pe altul, ca durerea să rămână constantă. Şi atotcuprinzătoare. Cioburile uneori îşi amintesc de cum erai acum câteva zile şi prind viaţă, pentru câteva clipe. Iar viaţa asta e atât de dureroasă, încât cioburile se hotărăsc să redevină cioburi. Căci pare mai uşor să sângerezi de durere decât de amintire. Probabil că din ţărână suntem şi în ţărână ne întoarcem, dar, între aceste două momente, devenim cioburi care taie şi înţeapă, şi rănesc până la autodistrugere. Şi totuşi… Cioburile au capacitatea de neînţeles de a detecta, la capătul Aleii de cioburi care am devenit, o mică, palidă, tremurândă Lumină… E Credinţă.
În momentele în care cioburile par a se transforma în sânge, îşi aduc aminte de un Cuvânt. De o frază dintr-o predică, ce părea fără sens atunci. Îşi amintesc că Cineva, nu mai ştim cine, le povestea că suferinţa aduce rod. Că lacrimile de sânge pot deveni lacrimi de bucurie. Că durerea ce pare a fi acum pur şi simplu respiraţia ta poate fi împărţită şi uşurată de şi cu Altcineva. Adăpost la umbra Crucii. Acolo totul devine suportabil”, scrie judecătoarea Adriana Stoicescu.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
O fiică a lui DUMNEZEU , care umblă în Lumină și o descoperă și celorlalți ❗🙏🇷🇴✝️.
Toti judecatorii din sistemul juridic corupt , politizat si mânjit cu legi cu douā tāisuri, sr trebui sa lupte impotriva sistemului antihristic ce conduce Romania si impotriva ocultei mondiale sataniste elitiste! Este usor de spus lucruri metaforice in umbra sistemului, cu pânea si cutitul in mânā! Ne asteptām la firimituri de la masa bogatilor si cu justitia cālcata in picioare. Numau Dincolo ne asteaptā HRISTOS CEL VIU, care ne va intreba cât de mult am iubit si am iertat si daca toate piruncile lui DUMNEZEU au fost respectate, indiferent daca esti bogat, sau sārac, judecātor sau casier, cersetor sau sekurist, preot sau mirean , dictor sau profesor, inginer sau muncitor, tāran autentic sau de āia de lucreaza sclavi prin Occcident …
Este trist di mai trist ca Romånia dispare, ca BOR este un srl masonic de arhierei ecumenisti si ca se merge spre injectarea si ciparea populatiei cu coduri MAC asa zuse vaccinuri covid.
Stiati ca jydecatorii au exceptie de la injectarea obligatorir covid, semnul fiarei?! Oare vor ajunge in rai cu tot cu “potopul” lir de fapte bune juridice?!!
Este un punct de vedere. Nu dau cu bâta in cuiburi de viespii. Nu mai este Timp.
Adevaratii crestini ortodocsi stau ascunsi de lume…
Doamne ajutā sa se uneasca toti românii!
Ei da. Totul capătă sens cu plata unui zâbet capabil să înceapă o istorisire despre ce suntem și ce vom deveni prin credință în Dumnezeire. Un articol de neuitat
Floarea de colț este rară și apare unde nici nu gândești. Iată cum unii dintre noi devin flori fără ca lumea să-i știe(cunoască). Măcar breasla dânsei să ia aminte și tot e bine.
Cine zicea că în România nu avem oameni credincioși, judecători chiar, care să ne conducă? Iată-i cum răsar, ca ghioceii în mijlocul verii. Doamne miluiește!