X

De ce refuză SIE, Armata și MAI să trimită documente ale fostei Securității la CNSAS?

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a afirmat că au fost primite puţine dosare de la SIE, de la Ministerul Apărării şi de la Ministerul Afacerilor Interne, precizând că trebuie deschis acest front şi că trebuie recuperat ceea ce este de recuperat.

Germina Nagâţ a fost întrebată, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, despre arhivele pe care ar trebui să le trimită la CNSAS, SIE, Armata.

“De la SIE avem 20.000 de cote. Nu ştim câte sunt asta din total. Nu avem un bilanţ la nivelul anului ’90, Ce a lăsat SIE în arhivă ca să ştim? Ne-au dat jumate, ne-au dat un sfert, nu ştim. La MApN, de la Direcţia a lV-a, avem iarăşi foarte puţine dosare de urmărire, 400 şi ceva. Le găsiţi în raportul CNSAS, este ridicol. Vă daţi seama că nu puteau fi doar atâţia urmăriţi. De la MAI avem această imensă problemă cu arhivele fostelor miliţii, unde, la ţară, Miliţia făcea treaba Securităţii. Erau recrutaţi şi se ţinea legătura cu ei de către postul de miliţie. Plus anchetele de miliţie care deghizau cazuri politice. Deci, va trebui să începem să deschidem frontul ăsta şi să recuperăm ce e de recuperat, pentru că ţine de represiune şi de poliţie politică, nu ţine de dreptul comun, de fapte de drept comun. Mai e mult de lucru, din păcate”, a transmis Germina Nagâţ.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

2 comentarii

  1. OFF-TOPIC

    Liderul Republicii Populare Luhansk anunţă eliberarea completă a teritoriului republicii

    https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/world/luhansk-liberated-russia-routes-last-of-ukraine-army

    Liderul RPL declară eliberarea completă a Republicii Populare Luhansk – 3 iulie 2022

    ”Dragi compatrioţi ! Cetăţeni ai Republicii Populare Luhansk !
    Astăzi, 3 iulie, este o zi mare, care va fi marcată pentru totdeauna cu roşu în calendarul ţării-mamă. Astăzi este ziua în care am reuşit ceea ce ne dorim de opt ani. Astăzi, trupele noastre, cu ajutorul Forţelor Armate ale Rusiei, au eliberat oraşul Lysyansk, astfel eliberând complet Republica Luhansk în graniţele ei istorice.
    Neo-naziştii ucrainieni, care au venit pe pământul nostru pentru a ucide şi jefui, au fost învinşi. Au utilizat tactici meschine, folosind civilii ca scuturi umane. Prin urmare, armata noastră a trebuit să recaptureze cu grijă practic fiecare casă, fiecare stradă, fiecare locuinţă. Iar acum, în sfârşit, oraşe atât de mari din Regiunea Luhansk precum Rubizhne şi Severodonetsk au fost de asemenea recucerite, iar astăzi Lisichansk a fost eliberat complet !
    În această mare zi a victoriei, vă felicit pe toţi. La această sărbătoare avem lacrimi în ochi a fel ca în cea din 1945. Bătăliile au fost grele şi sângeroase ca atunci. Iar victoria e a noastră, din nou”.

    Notă: La adresa de mai sus se poate vedea înregistrarea cu liderul RPL

    Declaraţia de presă emisă de Ministerul Rus al Apărării

    http://thesaker.is/open-thread-for-today-dedicated-to-the-complete-liberation-of-the-lugansk-peoples-republic/

    ”Astăzi, 3 iulie 2022, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, prin Generalul de Armată Sergey Shoigu, a raportat Comandantului Suprem al Forţelor Armate ale Federaţiei RUse, V. Putin, eliberarea Republicii Populare Luhansk.
    Conform acestui raport, operaţiunile de succes ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse şi unităţilor Forţelor Populare ale Republicii Luhansk au dus la stabilirea unui control total în Lisichansk şi în diferite asezări din preajmă; cele mai mari sunt Belogorovka, Novodruzhesk, Maloryazantsevo şi Belaya Gora. Suprafaţa totală a localităţilor eliberate în ultimele 24 de ore este de 182 km pătraţi”.

    http://dxczjjuegupb.cloudfront.net/wp-content/uploads/2022/07/photo_2022-07-03_06-17-54-300×212.jpg
    Sergey Shoigu, Ministrul Rus al Apărării

    Comentariu blogul Saker: Acest lucru va avea un impact în diversele zone cu ostilităţi. Luptătorii aliaţi se vor putea deplasa în alte părţi pe linia frontului, pe măsură ce funcţiile administrative sunt puse la punct şi implementate, iar apărarea va fi preluată de forţele locale.
    Ucronaziştii au încercat să riposteze.

    Ministerul Rus al Apărării declară: ”Astă-noapte, între orele 3:00 şi 3:30 (ora locală a Moscovei), regimul de la Kiev a lansat un atac intenţionat asupra zonelor rezidenţiale din Belgord şi Kursk, care nu au instalaţii militare. Atacul s-a efectuat cu rachete balistice Tochka-U cu bombe de defragmentare (interzise, n.n.) şi vehicule aeriene fără pilot de tip Tu-143 Reys.
    Subliniem faptul că acest atac cu rachete a fost planificat cu intenţie şi lansat asupra populaţiei civile din oraşe ruse.
    Sistemele de apărare anti-aeriană ale Rusiei au distrus toate cele trei rachete balistice Tochka-U lansate de naţionaliştii ucrainieni asupra localităţii Belgorod. Fragmente din una din rachetele ucrainiene distruse au căzut asupra unei clădiri rezidenţiale din oraş.
    De asemenea, mijloacele de apărare antiaeriană ale Rusiei au distrus două vehicule aeriene fără pilot tip Tu-143 Reys încărcate cu explozibil. Aceste aparate de zbor au fost neutralizate în timp ce se apropiau de oraşul Kursk”.

    După eliberarea completă a Lisihansks-ului am văzut lacrimi vărsate din abundenţă, mulţumire şi bucurie.

    http://dxczjjuegupb.cloudfront.net/wp-content/uploads/2022/07/photo_2022-07-03_06-22-44-300×175.jpg

    http://dxczjjuegupb.cloudfront.net/wp-content/uploads/2022/07/photo_2022-07-02_16-23-50-300×178.jpg

  2. OFF-TOPIC

    (continuare de la comentariul anterior)

    http://thesaker.is/open-thread-for-today-dedicated-to-the-complete-liberation-of-the-lugansk-peoples-republic/

    Câteva comentarii:

    ”Eu cred că Odessa va fi luată la urmă. Sau Odessa se va preda singură, după ce restul Ucrainei va fi fost cucerit 🙂
    Minele pe care le-au pus în propriul port şi care blochează propriul lor export de cereale … nepreţuite. Oricum, exportul de cereale merge 100 % prin postul Constanţa din România.
    Iar grânele sunt comercializate pentru a cumpăra arme, astfel încât Ucraina va fi flâmândă la anul dar va avea multe gloanţe de înghiţit.
    Urmează o preluare pe direcţia Nord-Sud a liniei Kramatorsk, iar apoi o preluare a localităţii Avdiivka. Sau poate nu.
    Bahamut va cădea prin încercuire … din nou.
    S-ar putea să se prefacă a ataca Kracov şi Kiev, şi în loc de asta să deschidă un drum către graniţele vestice şi să blocheze Odesa dinspre Nord.
    Adevăratul plan e cunoscut numai de statul major al Forţelor Ruse.
    În plus de asta, Forţele Ruseşti întotdeauna pipăie, testează, caută punctele slabe şi le cuceresc dacă e posibil, iar asta poate deschide noi direcţii de atac cum a fost la Popanska”.

    ”Încă nu înşeleg de ce Rusia nu detectează de unde din Ucraina lansează aceste rachete şi vehicule aeriene fără pilot”

    ”Ucrii trebuie că lansează aceste rachete Tochka-U din bucătăriile unor doamne în vârstă, care sunt obligate să facă mâncare în dormitor pentru nepoţii lor, ai căror taţi au fost obligaţi să devină ”eroi ai ucrainei” pe nişte linii ale frontului imposibil de apărat. În ce priveşte vehiculele aeriene fără pilot, acestea pot decola numai de pe gazonul din faţa grădiniţelor/creşelor. E o tactică tipică a regimului de la Kiev”.

    ”Adiivka şi regiunea din jur sunt dens populate. În plus, mulţi oameni din Donetsk au rude acolo. Prin urmare, oraşul va trebui mai degrabă asediat decât atacat, iar pentru asta trebuie să ajungă acolo şi să controleze suficient teritoriu pentru a asedia oraşul în siguranţă”.

    ”Din declaraţia Forţelor Populare din Lugansk, cu ocazia capturării oraşului Lisichansk:
    ”Securitatea LPR va fi stabilită dacă armata ucrainiană este împinsă înapoi de la graniţele republicii, până la o distanţă de aproximativ 300 de km”.

    ”Electoratul european flâmând şi dârdâind de frig s-ar putea să lase din mâini buletinele de vot şi să ia furcile”.

    http://thesaker.is/the-lisichansk-locals-about-their-liberation-by-russian-forces/

    Comentariu: O doamnă din Odessa a scris mai demult despre curajul celor care rămân în spatele frontului. Mulţi sunt săraci, sau bătrâni, dar hotărâţi să rabde. Mergem spre Odessa !

    ”Eu nu-s dintre cei ce-şi lasă ţara”

    Poezie de Anna Akhmatova

    Eu nu-s dintre cei ce-şi lasă ţara
    la mila duşmanului.
    Urechile mele au fost surde la linguşelile lor.
    Nu vor avea parte de cântecele mele.

    Pentru mine exilul e întotdeauna mizerabil
    Eşti ca un deţinut, sau ca un pacient.
    Pribeagule ! Drumul tău e negru,
    iar pâinea străinilor e mai amară.

    Dar în fumul orbitor, în focul
    care ne-a distrus ultimele urme ale tinereţii,
    am refuzat să evităm
    vreuna din lovituri.

    Noi ştim că atunci când se va face dreptate
    Fiecare oră se va justifica …

    Pe pământ nu există oameni care să fi plâns mai puţin
    care să fie mai simpli, sau mai mândri de ţara lor.

Dă-i un răspuns lui Mihai T Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings