Încercările papei Francisc de a-și subordona Ortodoxia, prin vizitele din Grecia și Cipru (I)

Papa a vizitat Grecia ortodoxă pentru a doua oară în cinci ani. Foto: UJO

Pe parcursul istoriei, Papii au fost în Grecia de 3 ori. Francisc a făcut 2 vizite. A vizitat și Ciprul. Care este cauza unei asemenea activități în direcția „greacă”?

În perioada 2-6 decembrie 2021, Papa Francisc a efectuat o vizită oficială în Grecia și Cipru. Pontiful Bisericii Romano-Catolice a sosit în aceste țări la invitația autorităților statului, precum și a conferințelor locale ale episcopilor catolici. Între 2 și 4 decembrie, Papa Francisc a vizitat Cipru și apoi a plecat în Grecia, unde a făcut o vizită la Atena și pe insula Lesbos.

La 6 decembrie a zburat la Roma. S-ar părea că aceasta a fost o vizită de lucru, pe care actualul Papă le săvârșește destul de multe și nu ar nimic de spus dacă nu ar exista câteva detalii notabile care au precedat și au însoțit călătoria greco-cipriotă a Papei.

Este suficient să spunem că aceasta este a doua călătorie a Papei Francisc în Grecia în ultimii 5 ani, și a treia vizită a pontifului Vaticanului în această țară în ultimii 1000 de ani. Cu alte cuvinte, până la actualul conducător al Bisericii Romano-Catolice, un singur papă a sosit în Grecia după ce Biserica Catolică s-a îndepărtat de Ortodoxie. Prin urmare, un astfel de interes deschis al Papei Francisc pentru Grecia și Cipru nu poate să nu fie izbitor.

La fel cum nu pot să rămână neobservate cele două întâlniri ale sale cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei Arhiepiscopul Ieronim, și cu Întâistătătorul și Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ciprului. Pe lângă aceste întâlniri, pontiful roman a efectuat în mod tradițional numeroase vizite oficialilor de rang înalt ai Ciprului și Greciei și, de asemenea, a acordat multă atenție problemelor care nu afectează direct interesele tronului roman. Dar care au fost motivele reale ale vizitei papei în aceste două țări ortodoxe?

Pregătirea unirii?

Adresându-se grecilor și ciprioților cu câteva zile înainte de vizita sa, Papa a anunțat că va vizita aceste două țări „în calitate de pelerin”. Totodată, el a subliniat că merge în Grecia și Cipru „pe urmele primilor mari misionari, în special ale apostolilor Pavel și Barnaba”, deoarece „este bine să ne întoarcem la origini și este important ca Biserica să redescopere bucuria Evangheliei”. Este clar că Ortodoxia nu a închis Evanghelia pentru sine, iar aceste cuvinte se aplică mai degrabă Bisericii Romano-Catolice. Dar referirea la „origini” (la Biserica nedivizată) are deja legătură cu Ortodoxia. De aceea, Papa a continuat: „Întâlnindu-mă cu voi, îmi voi potoli setea în izvoarele frăției, atât de prețioase acum, când am început această călătorie sinodală mondială”.

Adresându-se nemijlocit Arhiepiscopului Ieronim și Arhiepiscopului Hrisostom, Papa a făcut apel la „frăția apostolică” și „credința unică”, care trebuiau să-l aducă la întâlnirea cu întâistătătorii Bisericilor Ciprului și Greciei.

Cu alte cuvinte, motivul principal al vizitei papei în Cipru și Grecia este de a purta anumite negocieri care vizează o „călătorie sinodală” spre unitatea cu Roma.

Motivul principal al vizitei papei în Cipru și Grecia este de a purta anumite negocieri care vizează o „călătorie sinodală” spre unitatea cu Roma.

Veți întreba de ce patriarhul Bartolomeu nu poarte astfel de tratative? Dar cine a spus că nu o face? El poartă tratative, și destul de activ. Dar conducătorul Fanarului dispune de împuterniciri și posibilități absolut diferite de cele ale Papei. De exemplu, el nu poate promite Greciei protecția „mai marilor acestei lumi” în schimbul unor servicii, în timp ce Papa poate și promite. Și, cel mai important, cel puțin parțial își ține promisiunile. Nu în zadar Guvernul SUA a declarat de mai multe ori în ultimul an că Grecia este partenerul principal al Statelor Unite în regiunea mediteraneană. Să spui asta sub ochii unui lider nu prea pașnic cum este Erdogan, nu este un lucru lipsit de importanță.

Pentru greci, o astfel de cooperare este extrem de benefică, deoarece le oferă un sentiment de securitate în fața Turciei. Totuși, pentru o astfel de „cooperare” trebuie de plătit și de sacrificat ceva, inclusiv puritatea credinței, ceea ce s-a întâmplat de mai multe ori în istorie. Astfel, vizita papei se încadrează foarte bine în șirul de acorduri „comerciale” pe care Statele Unite le desfășoară cu Fanarul devenit „de buzunar”, încercând să unească ceva incompatibil – Ortodoxia și Catolicismul.

Atitudinea față de unirea cu Roma în Grecia

Dar clerul ortodox din Grecia (aripa sa tradițională) nu este mulțumită de această perspectivă. Cu câteva luni înainte de vizita Papei, mitropolitul Serafim al Pireului a protestat, acuzând papismul de numeroase erezii și de complicitate cu fascismul.

Și cu doar o săptămână înainte de sosirea Papei Francisc, același mitropolit Serafim a scris un apel furios în care a calificat vizita pontifului în Grecia ca fiind „problematică”, întrucât romano-catolicismul are un „caracter eretic, plin de răutate și fără pocăință, nesocotește dreptul internațional și manifestă o noblețe falsă față de sfânta noastră Biserică muceniță”.

Ca exemplu al unei asemenea minciuni, mitropolitul Serafim a citat „canonizarea” de către Papa Francisc a „monstrului umanoid”, cardinalului Aloysius Stepinac din Zagreb, „condamnat de Tribunal pentru Crime în cel de al Doilea Război Mondial ca instigator al uciderii oribile și martiriului a mii de sârbi ortodocși”. În plus, Mitropolitul Serafim a reamintit că nu cu mult timp în urmă Francisc a dat dovadă de „o flagrantă lipsă de respect” față de Biserica Greciei, numindu-l pe domnul Emmanuel Nina „pe tronul din centrul Atenei, un „preot” benedictin romano-catolic spaniol, în calitate de presupus „episcop greco-ortodox de Karakavia”, o comunitate grecească inexistentă”.

Strigătul de indignare al mitropolitului Pireului a fost auzit într-o anumită măsură și papa nu s-a întâlnit cu sinodalii Bisericii Ortodoxe a Greciei și nu a săvârșit nici o rugăciune „ecumenică” nici în Cipru, nici în Grecia. Deși, în principiu, el ar fi realizat cu greu acest lucru, deoarece potrivit unui cleric al Bisericii Ucrainene Greco-Catolice care trăiește în patria lui Aristotel, preoții greci nu participă niciodată la niciun eveniment catolic sau uniat, deși trăiesc într-o Europă tolerantă.

Și dacă ierarhia superioară încerca să-și păstreze cumva „fața diplomatică” și să pretindă că se bucură să-l vadă pe Papa, clerul obișnuit și poporul nu și-au mascat atitudinea față de el.

Astfel, în timpul vizitei Papei în Arhiepiscopia Atenei din cadrul Biserici Ortodoxe a Greciei, un preot respectat în Grecia, misionarul și teologul grec Ioan Diotis a declarat în public de mai multe ori că Papa este un eretic care trebuie să se pocăiască. Interesant este faptul că preotul în etate (are mai mult de 80 de ani) a fost imediat reținut de mai mulți polițiști care l-au doborât la pământ. Iată cum a descris el însuși incidentul: „Le spun – ei bine, băieți, care este vina mea? Pentru a fi escortat la poliție, trebuie să fiu suspectat de o infracțiune. Spuneți-mi ce rău am făcut. Am zis doar că el este un eretic și trebuie să se pocăiască. Ei nu mi-au putut răspunde”.

Într-adevăr, de ce este acuzat preotul care l-a numit pe papa eretic? De nimic. Chiar și poliția greacă înțelege acest lucru. Problema constă în faptul că mulți episcopi greci nu înțeleg acest lucru și, cel mai important, nu îl înțeleg la Fanar. De aceea, patriarhul Bartolomeu, înainte de vizita Papei în Grecia și Cipru, a declarat că secolul XXI este secolul restabilirii unității dintre Biserica Romano-Catolică și Ortodoxie, iar Papa a făcut apel de a sparge „zidul prejudecăților” cu Ortodoxia, deoarece dorește să ajungă la comuniunea euharistică cu ortodocşii.

Papa a lansat un apel pentru Biserica Ciprului „să aspire la unitatea deplină cu catolicii”.

Probabil, începutul luptei împotriva „prejudecăților” a fost pusă la baza relației cu Biserica Ciprului și a Greciei. Astfel, Papa a lansat un apel pentru Biserica Ciprului „să aspire la unitatea deplină cu catolicii”, iar în adresarea sa către Întâistătătorul Bisericii Greciei, el și-a cerut scuze pentru toate erorile comise de predecesorii săi și de catolici în general: „Recunosc că acțiunile și deciziile care au puțină sau nu au deloc nici o legătură cu Iisus și Evanghelie, ci mai degrabă provin din lăcomie și dorința de putere, au slăbit comuniunea noastră. (…) Istoria își are ponderea sa și astăzi aici simt nevoia să cer din nou de la Dumnezeu și de la frații și surorile noastre iertare pentru erorile comise de atâția catolici”.

Atenție – nici un cuvânt despre dogme ca principalele motive ale schismei dintre catolici și creștinii ortodocși, ci doar cuvinte despre „prejudecăți”, „lăcomie” și „dorința de putere”. Adică, după spusele Papei, acestea sunt problemele care trebuie rezolvate pentru ca să aibă loc mult dorita unitate cu ortodocșii? Se pare că da.

Dar în rândul credincioșilor din Grecia predomină păreri absolut diferite. De exemplu, cu câteva luni în urmă un cardinal roman vorbitor de greacă a vizitat Sfântul Munte Athos, și anume mănăstirea Sfântului Pavel, și a discutat cu egumenul mănăstirii, arhimandritul Parthenios, care este cinstit ca un mare duhovnic contemporan. Cardinalul i-a spus că catolicii și creștinii ortodocși desfășoară conferințe pentru a face sărbătorirea Paștelui comună, încercând să realizeze unele schimbări în practicile liturgice și ascetice din Biserica lor. „Credeții că aceste conferințe vor aduce vreun rezultat?”, el l-a întrebat pe arhimandrit. Acesta din urmă a răspuns: „Ei pot face ceva. De la zero până la zero. În final, toate acestea vor fi egale cu nimic”. Cardinalul: „Cum puteți spune așa ceva?”. Părintele Parthenios: „Spun asta pentru că atât la ​​Răsărit, cât și în Apus toți cunosc adevărul, dar nu îl mărturisesc. Ei se acoperă unul pe celălalt. Umblă înainte și înapoi în jurul aceastei probleme. Ei fac politică, ei nu mărturisesc adevărul”.

Într-adevăr, dialogul și scuzele pentru greșeli sunt un lucru bun. Dar de ce au avut loc aceste erori? Pentru că au fost precedate de rătăciri dogmatice. Credința și practica sunt strâns legate, iar dacă cineva dorește cu adevărat să schimbe ceva, trebuie să înceapă cu credința, cu revenirea la Adevăr, și nu cu „lupta împotriva prejudecăților”. Dar Papa nu a spus niciodată nimic despre asta nici înainte de vizita sa în Grecia și Cipru, nici ulterior. Și nu o va face. Pentru că urmărește alt scop.

Emigranții

În toate comunicatele de presă privind vizita Papei, în țările ortodoxe de limbă greacă s-a subliniat că acesta se duce acolo, printre altele, pentru a se ocupa de problema migranților. La fel ca în timpul ultimei sale vizite la Lesbos, Papa a adus cu sine câteva asemenea persoane. Evenimentul nu se asemănă cu vizita unui conducător de stat la niște migranți „săraci și năpăstuiți”, ci mai degrabă cu un audit efecuat de un oficial de rang înalt în rândul subalternilor săi.

Pentru a-și sublinia”interesul față de migranți”, Papa a avut o întrevedere aparte cu fostul premier grec Alexis Tsipras, datorită căruia țara s-a implicat în rezolvarea problemei refugiaților. Bineînțeles, ați putea răspunde că pontiful are sentimente filantropice și îi pasă de situația migranților defavorizați. Dacă nu ar fi existat conjuncția „dar” – în afară de spălarea picioarelor migranților și transportarea lor în Italia, Papa nu a făcut nimic pentru ei. El nu a condamnat războaiele din Afganistan, Liban și Siria, care au dus la fluxul de refugiați în Europa. Mai mult, nu i-a luat pe niciunul dintre ei la Vatican, deși putea să o facă. Atunci de ce este atât de îngrijorat ca Grecia ortodoxă să accepte cât mai mulți refugiați din statele predominant islamice? Căci în ultimii ani ei au efectuat deja pe insulă acte de vandalism împotriva bisericilor ortodoxe.

De ce este Papa atât de îngrijorat ca Grecia ortodoxă să accepte cât mai mulți refugiați din statele predominant islamice?

Răspunsul la această întrebare poate fi găsit în cuvintele mitropolitului Serafim. În opinia sa, „primirea de către guvern a domnului Francisc este o greșeală majoră, deoarece este un act de intensificare a războiului hibrid organizat de o țară vecină (Turcia – Red.), de președintele Erdogan și blocul sunit împotriva țării noastre, continentului european și identității culturale și religioase europene”.

Mitropolitul a reamintit că „islamul s-a extins pe două căi. Prima a fost așa-numitul război religios (jihad), iar a doua – migrarea și schimbarea componenței populației prin nașteri multiple”. Anume a doua cale „a fost aleasă de blocul sunit pentru a ocupa și islamiza continentul european”, crede Vlădica.

El subliniază că „pentru atingerea acestui scop, se cheltuiesc miliarde pentru articole de presă, ONG-uri din umbră, deoarece este evident că populația musulmană care se deplasează „pentru a găsi o viață mai bună” poate fi direcționată cu ușurință spre Arabia Saudită, care poate găzdui 3000000 de oameni, și spre Țările din Golful Persic”.

În această situație, Papa joacă rolul unui gropar al civilizației creștine și europene, vestitorul unei noi identități umane și poate chiar a unei noi credințe sincretiste care va uni islamul, creștinismul și cultul închinării pământului (de aici se trage și lupta pentru ecologie). În orice caz, interesul Papei pentru migranți, și mai ales preocuparea sa ca Grecia să accepte cât mai mulți dintre ei, cel mai probabil este motivată de dorința de a slăbi sau de a reduce influența ortodoxă în această țară. De ce? Pentru același motiv – unirea cât mai rapidă și abilă cu Fanarul. Și aici, fără îndoială, toate mijloacele sunt bune atât pentru Vatican, cât și pentru Fanar, subiect despre care vom discuta următorul articol.