Primul medic sud-african care a alertat autoritățile despre pacienții cu varianta Omicron a declarat pentru cotidianul englez „The Telegraph” că simptomele noii variante sunt neobișnuite, dar foarte foarte ușoare.
Dr. Angelique Coetzee a relatat că a fost alertată pentru prima dată cu privire la posibilitatea unei noi variante a virusului Sars-CoV2 atunci când pacienții din cabinetul său privat din capitala Africii de Sud, Pretoria, au început să vină la începutul acestei luni cu simptome de Covid-19 care nu prea aveau sens. Tineri prezentau o oboseală intensă și chiar și un copil de șase ani a fost diagnosticat cu tensiune arterială ridicată și cu o frecvență foarte mare a pulsului, a spus Coetzee. Nici un pacient nu a suferit de pierderea gustului sau a mirosului. De-asemenea, nu a fost înregistrată o scădere a nivelului oxigenului la niciun pacient.
„Simptomele sunt atât de diferite dar și atât de ușoare față de cele pe care le tratasem înainte”, a spus dr. Coetzee, medic generalist de 33 de ani, care conduce Asociația Medicală din Africa de Sud, conform telegraph.co.uk.
Sluga OMS în România, noul ministru c0vid, Rafila, a contrazis-o bineînțeles, spunând că nu putem risca și să lăsăm garda (n.r. restricțiile) jos, căci are pe agendă impunerea certificatului verde.
Alexsandr Soljenițîn:
„Noi stim ca ei mint, ei stiu ca mint, ei stiu ca si noi stim ca ei mint. Si totusi continua sa minta!”