Ce conține Contractul Educațional? De ce nu trebuie semnat!

Av. Gheorghe Piperea:

“O spun cu regret, dar acum câteva zeci de minute m-am uitat la știri și am nimerit un filmuleț făcut într-un cabinet sanitar școlar, cabinet transformat peste noapte în centru de vaccinare a copiilor. Cu zâmbet chinezesc pe față și cu entuziasm nord-coreean, reporterița din teren ne arăta ce trebuie să facă părinții „responsabili” pentru a accelera progresul științific și pentru a elimina cât mai rapid prezumția de sănătate a omului normal – fiecare părinte să semneze un formular tipizat, imposibil de modificat sau amendat, în care declară că este de acord cu vaccinarea copilului lui școlar.

Formularul conține formula magică „pe propria răspundere”.

Adică, părinții nu doar că sunt de acord să semneze pentru a-și supune copiii unui experiment medical, ci o fac și pe propria răspundere pentru eventualele efecte adverse. Adică, în caz de Doamne ferește, nu răspund nici școala, nici cabinetul sanitar (public sau privat), nici DSP, nici miniștrii de la învățământ sau sănătate, nici Arafat, nici Cîțu, nici producătorii serului experimental. Nimeni, exceptându-i pe părinți.

Culmea este că majoritatea școlilor au și contracte de școlarizare, acte juridice prin care, pe de o parte, părinții își dau acordul în mod anticipat și în orb la orice viitoare campanie de vaccinare cu orice substanțe sau seruri pe care tehnocrații și elitele progresiste le vor fi considerat de necesare/de cuviință la viitoarele valuri, dinți de fierăstrău sau plandemii. Desigur, și acest contract conține clauza că părinții semnează „pe proprie răspundere”, exonerând implicit toate persoanele vinovate mai sus enunțate.

Ironic este că, spre deosebire de state ca Franța sau Italia, care au legi recente de obligare la vaccinare (legi care stabilesc, totuși, niște condiții formale stricte și o perioada maximală a campaniei – de exemplu, 15 octombrie în Franța), România nu are o lege care să oblige la vaccinare.

Are, în schimb, acte normative infra-legale, inferioare legii, ca forță juridică, dar imposibil de suspendat în justiție, care completează și modifică legea pe ușa din dos, introducând insidios obligarea la vaccinare, prin refuzul oricărei alternative la vaccinare (there is no alternative – TINA).

(…) De asemenea, precum se vede, obligarea la vaccinare se impune, în România, prin contracte, formulare obligatorii și regulamente de ordine interioară, care nu numai că interzic accesul persoanelor care refuză sau nu pot să facă, vaccinul, dar mai trec și întreaga răspundere pe capul persoanei vaccinate sau al părinților.

Reamintesc că legea română cu privire la drepturile pacientului, lege care integrează o convenție de la Oviedo din 1998 (convenție care face parte din sistemul CEDO, având aceeași forță normativă), nicio procedură medicală și, deci, cu atât mai puțin cele cu privire la copii, nu poate fi efectuată fără consimțământul informat al pacientului (notă importantă – persoana sănătoasă nu este nici măcar pacient).

Reamintesc, de asemenea, că legea română cu privire la răspunderea comerciantului pentru produsele sale cu defecte, lege care implementează directive europene, stabilește că producătorul medicamentelor și al vaccinurilor este responsabil pentru toate efectele secundare sau adverse ale produsului lor, nicio clauză de exonerare de răspundere neavând valabilitate juridică.
Faptul că vi se pune sub ochi un contract sau un formular tipizat din care rezultă că vă asumați întreaga răspundere pentru procedura medicală invazivă și pentru serul experimental injectat copiilor nu ar trebui să înlăture de la aplicare aceste norme imperative.

Pentru a evita întrebările de genul „ce-i de făcut” sau comentariile de genul „ochei, scriem bine și combatem cu talent pe feisbuc, dar cum facem”, vă rog să recitiți ceea ce am spus aici, pe această pagină, încă la începutul lunii iulie:

„De unul singur nu prea aveți ce face, cu excepția cazului în care sunteți dispus să luptați contra lor în justiție și în fața altor autorități ale statului. Câtă vreme vaccinarea nu este obligatorie, forțarea dvs. la vaccinare este abuz în servciu, discriminare pe criterii de boală, hărțuire la locul de muncă și șantaj.
O astfel de atitudine costă – și nervi, și timp, și bani. În plus, procesele și protestele nu vă asigură locul de muncă și veniturile de subzistență. În asta și constă perversitatea acestei „politici de sănătate publică”: apostolii injectării forțate pun omul obișnuit la colț, îl obligă să opteze între a lupta pentru drepturile și libertățile lui sau, dimpotrivă, a se supune, pentru a-și păstra locul de muncă, adică, veniturile necesare subzistenței, întreținerii familiei, plății ratelor etc.
Puțini aleg această cale, individual.

Singurul lucru care ar putea avea un oarecare impact ar fi ca cel obligat la vaccinare să ceară în scris patronului, șefilor ierarhici, medicilor, asistentelor, spitalului etc., să declare că, deși nu este de acord cu vaccinarea, o va face doar pentru a-și păstra locul de muncă și numai cu condiția ca toți cei din lanțul decizional, care abuzează, hărțuiesc sau șantajează în vederea obligării la vaccinare, să își asume răspunderea că:

(i) vaccinul este eficient, protejează vaccinatul și oprește răspândirea infecției,
(ii) nu există efecte secundare sau adverse ori interacțiuni periculoase cu alte medicamente,
(iii) nu provoacă alergii, infertilitate, reducerea capacității de muncă sau de efort fizic, a raționării sau a acuitității simțurilor,
(iv) în caz de efecte dăunătoare sănătății sau de fatalitate, toți cei din lanțul decizional, dar mai ales patronii, sunt de acord să despăgubească integral pacientul sau moștenitorii acestuia.

Desigur, eficiente ar fi și protestele colective, grevele de tip japonez sau chiar grevele propriu-zise (în domeniile unde acestea sunt permise), precum și procesele colective, fie de tip class actions, fie de tip sindicate ori de tipul celor pe care le pot demara asociațiile profesionale sau asociațiile pentru protecția pacienților ori a consumatorilor.
Oare sunt capabili cei speriați/iritați de această companie totalitară de vaccinare obligatorie să se organizeze pentru astfel de demersuri colective, cooperative?
Asta este întrebarea fundamentală pe care trebuie să ne-o punem toți foarte rapid, pentru că obligarea la vaccinare a medicilor, a personalului sanitar, a cadrelor didactice și a funcționarilor publici este primul pas către extensia națională și globală a obligării la injectarea periodică, din lună în lună, cu serul experimental care va fi scos din cutie cu fiecare p(l)andemie care va mai fi inventată”.

*este din ce în ce mai evident că injectarea cu serul experimental nici nu asigură o formă „ușoară” a bolii, nici nu oprește răspândirea sa, sub forma de val patru, val pe care acum surfează cei injectați „normalitate”, „libertate”, „vacanțe”, „concerte” și „dineuri cu proști”

Sursa: https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/