X

Dilema lui Ixulescu – o interpretare modernă a ispitirii Mântuitorului

Țările se deschid pentru turiștii vaccinați, dar rămâne o mare întrebare: Cum vor putea merge în vacanțe familiile care au copii

Stand de vorba cu cineva, sa-i zicem Ixulitel, care si-a ales un loc de munca ce presupune activitate si duminica, fiind un pic mai bine platit, dar, avand in vedere si alte comentarii de pe internet, care aduceau in prim plan petrecerea unor vacante in locuri mereu insorite, gandul m-a dus instant intr-un loc nu numai insorit dar si cu semnificatii aparte pentru crestini, anume Tara Sfanta. Poate nu intamplator, avand in vedere  perioada in care ne aflam. Insa, n-am calatorit cu gandul la mormantul Domnului, ci la micul destert de langa Ierihon, unde a avut loc o confruntare interesanta.

In contextul unui post de mai multe zile pe care Mantuitorul si l-a asumat, deci in contextul unor lipsuri mai ales de natura alimentara, diavolul vine si-i ofera variante salvatoare. Prima data il ispiteste cu paine: „Daca esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste pietrei acesteia să se faca paine.”

Apoi, ii promite „ intr-o clipa toate imparatiile pamantului” pentru ca „mie imi este dată si o dau oricui voiesc”. Dupa care, il invita amabil sa se arunce din inaltime si sa fie convins ca daca este placut lui Dumnezeu, Acesta Il va trimite pe ingerul Sau si-L va salva: „El va porunci ingerilor Lui sa Te pazeasca”.

Vazand ca nu reuseste nimic, abandoneaza.

Evenimentul in sine poarta conotatii simbolice. Mantuitorul tocmai primise botezul in Iordan si isi incepe activitatea misionara, anii de dinaintea crucificarii. Retras in acel pustiu, se confrunta cu lipsuri si ispite. Duhul Sfant il intareste. La fel si omul, dupa ce primeste Botezul crestin, infrunta ispitele lumii.

Ixulitel trece printr-o perioada grea, vrand nevrand, lipsa celor materiale l-au impins la un post din care a ales varianta pomenita. Deci, a cedat si a  poruncit pietrei sa se prefaca in paine. Si pentru ca atatea griji cer si nevoia unei vacante, desi tanar, Ixulitel s-a vaccinat. Ca doar, credincios fiind, Dumnezeu va trimite inger si-l va feri de efectele secundare ale serului inca insuficient testat, cu celule dezvoltate pe tesut fetal. Oricum, Ixulitel nu se teme de moarte, pentru ca si-asa murim si intr-un fel sau altul, tot ai Domnului vom fi. Doar n-o sa se lase de munca in corporatie si sa traiasca in saracie! Doar nu si-o lipsi copiii de educatie, sa ajunga fii de tamplari, sau mai rau, pescari.

Dar ce spune Mantuitorul la prima provocare? „Omul nu va trai numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.”. Nu stie Dumnezeu ca avem nevoie de paine? Nu avea El sa inmulteasca painile si pestii pentru a hrani multimea? Stia, dar a vrut sa sublinieze ca ascultarea de porunca creatorului sau este mai hranitoare decat hrana obtinuta prin neascultare si cadere. Minte Dumnezeu cand spune ca nici un par din capul nostru nu va cadea fara stirea Lui si ca daca vom fi cum trebuie, „toate vi se vor adauga voua”? Nu, dar asta presupune credinta si cunoasterea lui Dumnezeu. Altfel, daca n-ar fi vrut sa sublinieze, pentru de-al de Ixulitel, ca neascultarea de cuvantul Domnului inseamna moarte, de a formulat-o asa extins, cand putea sa spuna doar prima parte?

Dar la a doua ispita, orizontul nesfarsit de putere, ce raspunde Iisus? „Inapoia Mea, Satano! Este scris: ‘Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti.’” Acceptarea unui vaccin din alte motive decat cele medicale, pentru a-ti pastra locul de munca sau pentru a putea calatori, este clar ceva dubios si o slujire Mamonei, in dauna lui Dumnezeu. Daca acest vaccin asigura protectie celui ce se vaccineaza, de ce exista aceasta presiune, ca toti sa fie vaccinati? Si de ce santajul cu anumite restrictii? Acceptarea bunatatilor acestora lumesti, presupune si inchinarea domnului care le stapaneste. Ori, stapanitorul lumii acesteia poate el oferi locuri mai placute si bucurii mai profunde decat Dumnezeu? Intr-atat incat sa-ti risti sanatatea cu un vaccin experimental? Acceptand cele desarte ale lumii, ne inchinam stapanului ei, pentru ca nu putem sluji la doi domni, iar Mantuitorul spune clar ca lumea Il uraste pentru ca nu este din aceasta lume, el este in razboi cu lumea, iar ucenicii Lui vor fi la fel, daca vor sa se considere adevarati ucenici.

Si Ixulitel si altii spun ca se lasa in voia lui Dumnezeu, ca ei nu au provocat aceasta situatie, doar sunt constransi. Pai bine, dar daca ar fi navalit paganii cum era odinioara in Principate, cand te trezeai cu otomanii care, daca nu te converteai, iti taiau capul, sau, daca te trezeai cu armata rosie, comunista, care te vroia ateu, atunci nu e o situatie similara? Orice martiraj presupune o durere, o lepadare de confort si de voia proprie. Cele ce trebuie facute, trebuie facute. Martirii din trecut, au ales ei sa traiasca in vreme de marturisire? Au ales ei cand sa se confrunte cu provocarea. Ce raspunde Hristos cand este indemnat sa se arunce de pe cladire fiind convins ca Dumnezeu ii poarta de grija? „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.”. Dac-as fi avut o moneda de 10 bani pentru fiecare data cand am auzit pe unul pe altul aruncandu-se cu capul inainte intr-o situatie, punandu-si fals increderea in Dumnezeu, chipurile din smerenie si ascultare… Asa de des am vazut oameni naivi si fuduli care-si puneau increderea orbeste si provocator in Dumnezeu, incat sigur inaintea Lui au fost socotiti ispititori. A avea incredere in Dumnezeu nu inseamna sa fii iresponsabil si nici sa fii super-corect. Dar este greu sa deosebim falsa smerenie de smerenia cea curata.

Cunoasterea vremurilor a fost mereu o provocare pentru crestini, din toate timpurile. Sa se amestece sau nu in viata cetatii. Sa faca sau sa nu faca un lucru. Sa ia sau nu atitudine. Acum? Mai tarziu?

Cert este ca suntem trecatori pe acest pamant. Parcurgem durata nisipului care se scurge in clepsidra fara drept de apel, in contra cronometru si nu avem de ales. Am fost aruncati intr-o cadere in care nu facem decat sa avansam. La sfarsit, ajungem de unde am pornit, adica in bratele lui Dumnezeu. Il vom privi stingher sau cu familiaritate?

Pana la urma a fi crestin ce presupune? Duplicitatea si ipocrizia nu sunt criterii valabile, Ixulicilor. N-am zis ca e usor, doar ca slujind Mamonei, nu suntem cu Dumnezeu.

Daca Mantuitorul n-ar fi biruit aceste ispite, ar fi cazut si nu Si-ar fi implinit menirea. Asta poate da nastere unei alte discutii teologice, pe care nu vreau s-o pornesc. Ce vreau, insa, este sa subliniez cele trei cai de pierzare care se desprind din aceasta intamplare:

1 – neascultarea sau implinirea voii proprii. Cuvantul lui Dumnezeu este facator si datator de viata. La inceput a fost Cuvantul… Lumea prin cuvant s-a facut. A ignora sau interpreta in nota proprie Cuvantul lui Dumnezeu este totuna cu a-l nega sau a te razvrati. Ceea ce inseamna moarte.

2 – goana dupa cele lumesti. Sunt o gramada de crestini (zic crestini, nu oameni in general, pentru ca ma refer la cei care merg la biserica si practica fie si un pic credinta) care, in rutina cotidiana, nu dau importanta cuvenita aspectelor spirituale. Astfel, li se pare firesc sa se trezeasca dimineata, li se pare firesc sa mearga la munca sau la scoala, sa alerge incoace si incolo. Necultivandu-si partea spirituala, ajung robi ai acestei lumi. Isi pierd empatia. Necitind, ravna se raceste, pierd reperele. Nepunand in practica legea evangheliei, inima se impietreste. Si ajung duminica sa aprinda lui Dumnezeu lumanari, dar de luni pana sambata slujesc mamonei. Sfatul parintelui Paisie: „Simplificati-va viata!”, nu e pentru ei. Ei o urmaresc in toata complexitatea. Lipseste doar pecetea stapanitorului acestei lumi, care vine din ce in ce mai amenintator, insa ei nu mai sunt in stare s-o vada, pentru ca deja au acceptat-o, in mod spiritual, nevazut prin atitudinea adoptata!

3 – mandria. Acest pacat care intuneca mintea prezinta multe nuante. Exista semetie, exista trufie, exista fudulie, dar exista si falsa smerenie. Toata vin la pachet cu aroganta. Mantuitorul este indemnat sa se arunce din inaltime. Dar ce rost are treaba asta? Mai degraba ar fi avut sens celelalte, care prezentau o recompensa ademenitoare: mancare, astampararea foamei, bogatii lumesti, lux, vacante, desfatare. Dar asta? Sa se arunce ca sa ce? Doar pentru a nu se lovi si a fi prins inainte de a lua contactul cu pamantul? Ce mare alinare? Ce mare trofeu? „Eh, io m-am vaccinat cu Faizr, pf!”. Si care-i diferenta? Tot in cap ajungi!

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

3 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button