X

ATENȚIE! Urmează vaccinarea Covid la copii, pentru a se ajunge la „imunitate de turmă”. Pfizer și Moderna au siguranța că în câteva luni vaccinurile ar putea fi aprobate

Image result for covid copii

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Israel are cea mai bună campanie de vaccinare din lume, dar asta nu înseamnă că va ajunge la „imunitate de turmă”.  Motivul este faptul că nu a fost aprobat niciun vaccin, momentan, pentru copii. Pfizer şi Moderna lucrează în acest moment la asta.

Este puţin probabil ca Israelul să atingă „imunitatea de turmă”, chiar dacă toţi adulţii vor fi inoculaţi, relatează Bloomberg. Motivul invocat de oficialii din Israel este faptul că nu există, în prezent, niciun vaccin care să fie aprobat pentru copii.

„În momentul în care avem 2,5 milioane de copii care nu pot fi vaccinaţi, probabil că nu vom ajunge la imunitate, chiar dacă întreaga populaţie va fi vaccinată”, a spus Sharon Alroy-Preis, în cadrul unei reuniuni a comisiei parlamentare.

Mai mult de o treime din cele 9,3 milioane de persoane care trăiesc în Israel au făcut cel puţin o dozină de vaccin anti-Covid, de la Pfizer – BioNTech. Aproximativ o cincime din populaţie a făcut şi rapelul.

Virologul Costel Atanasiu a spus, pentru Aleph News, că atât Moderna, cât şi Pfizer fac studii clinice şi pentru vaccinarea copiilor, iar în câteva luni, vaccinurile ar putea fi aprobate.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

7 comentarii

    1. Mai satanele astea nu se multumesc, ca vor distruge adulții , vor sa faca PRAF TOT!! Nici copiii sa nu scape!!Deci e clar ca Antihristul lucreaza la forte maxim demonice! Nu vrea sa scape NIMIC!!! Stie ca timpul lui e scurt si vrea sa colecteze aproape toate sufletele! Dar sa nu deznadajduim , Nadejdea si rugăciune multa in DUMNEZEU si Maica Domnului!si citirea PSALTIREI neaparat! Se stie ca diavolul nu suportă psalmii, care sint insuflati de Sfântul Duh!!!!

  1. Americanii au scos Pandemia planificată, în septembrie 2020 (partea I, partea II). Francezii au scos Jaful covid, Maltratați, și Vaccinul covid – Crima perfectă. Olandezii vor lansa în curând Planetă cu lockdown, din care un interviu preliminar este disponibil aici cu subtitrare în română.
    Dar nici englezii nu se lasă. În ianuarie 2021, au lansat documentarul ”Noul normal”, care este prima parte dintr-o serie planificată.

    https://brighteon.com/10f26fcd-fe45-498e-a226-ed4d79832cb7

    descrierea producătorilor

    Ianuarie 2021. Națiunilor li s-au impus restricții, iar economiile sunt pe marginea prăpastiei. Oare noul vaccin chiar ne va permite să ne întoarcem la normalitate ? Sau este un punct de răscruce în parcursul omenirii. Nu cumva e vorba de un viitor propulsat de inteligența artificială, care va vedea o nouă formă de capitalism și va fi guvernat de legi tiranice dictate de niște elite globale ? Noul normal – un documentar factual ce investighează a Patra revoluție industrială. Ce câștigă cei 1 % și ce pierd cei 99 %”.

  2. Inca un deces la doar CATEVA ORE de la injectarea „vaccinului” :

    https://www.stiridinbucovina.ro/2021/02/08/distinsul-prof-gheorghe-dolinschi-din-arbore-a-plecat-la-ceruri/

    „Distinsul prof. Gheorghe Dolinschi, din Arbore, a plecat la Ceruri. Om la catedră și de cultură, moderator al unor posturi tv din zonă și iubitor și promotor al tradițiilor locale, Gheorghe Dolinschi a trecut în lumea celor drepți.

    Acesta își făcuse prima doză de vaccin anti-Covid la Centrul de Vaccinare de la Rădăuți iar ieri, în jurul orei 16.00 i s-a făcut rău. Rudele susțin că a sunat singur la 112 pentru a solicita o ambulanță care să îl transporte la Spitalul Municipal Rădăuți unde cadrele medicale au decis că se impune transferul la Spitalul Județean de Urgență Suceava. În jurul orei 22.00, Gheorghe Dolinschi ar fi decedat in urma unui stop cardiac.”

  3. Noul normal – documentar britanic lansat în ianuarie 2021 (subtitrare în română).

    https://brighteon.com/10f26fcd-fe45-498e-a226-ed4d79832cb7

    descrierea producătorilor

    ”Ianuarie 2021. Națiunilor li s-au impus restricții, iar economiile sunt pe marginea prăpastiei. Oare noul vaccin chiar ne va permite să ne întoarcem la normalitate ? Sau este un punct de răscruce în parcursul omenirii. Nu cumva e vorba de un viitor propulsat de inteligența artificială, care va vedea o nouă formă de capitalism și va fi guvernat de legi tiranice dictate de niște elite globale ? Noul normal – un documentar factual ce investighează a Patra revoluție industrială. Ce câștigă cei 1 % și ce pierd cei 99 %”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button