X

Israel: 13 persoane s-au ales cu paralizie facială, după vaccinul Covid. Se estimează că numărul ar putea fi mult mai mare

Israel| 13 persoane vaccinate anti-Covid au dezvoltat paralizie facială după injectare. 2,19 milioane de israelieni au fost vaccinați deja

Ministerul Sănătății din Israel raportează 13 cazuri de paralizie facială survenite în urma administrării vaccinului anti-Covid, dar estimează că numărul ar putea fi mult mai mare. Oficialii din domeniul sănătății sunt reticenți în privința administrării celei de-a doua doze pacienților care au dezvoltat reacții adverse de acest tip, dar ministerul recomandă ca procedura de imunizare să fie finalizată.

„Cel puțin 28 de ore am avut fața paralizată”, mărturisește unul dintre pacienți pentru Ynet. „Nu pot spune că a dispărut complet după.”

Privind a doua doză, pacientul spune că nu s-a decis încă.

„Recent, am întâlnit pe cineva care a avut paralizie facială în urma vaccinării și am decis să nu-i administrez a doua doză”, spune Prof. Galia Rahav, directorul secției de boli infecțioase de la Sheba Medical Center. „Este adevărat că Ministerul Sănătății recomandă să o facem, dar nu mă simt împăcată cu situația”.

Ministerul Sănătății menționează că a doua doză poate fi administrată doar după ce efectele paraliziei dispar, potrivit The Jerusalem Post.

De la începutul campaniei, 2,19 milioane de israelieni au fost vaccinați deja. Este țara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume, cu aproximativ 25 de persoane vaccinate la suta de locuitori.

Citiți și: Norvegia oprește VACCINAREA vârstnicilor, după ce 23 de persoane au murit la scurt timp după vaccinarea COVID-19

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

3 comentarii

  1. Catre Ortodox Info : informatii importante stiintifice de la conferinta FLD din SUA privind inutilitatea si periculozitatea vaccinului- ( conflictul privind tratamentele, razboiul media de a distruge credibilitatea tratamentelor ambulatorii hidroxiclorochina-azitromicina si ivermectina-doxiciclina singurele dovedit sigure, in raport cu vaccinuri si alte pseudotratamente, caracterul experimental cu argumente. dr. Simone Gold. )
    https://www.youtube.com/watch?v=xFntHpk1uok&feature=share&fbclid=IwAR3VTAG22x3ZIJck-sFsoZaLlPjxK7JOjYmhXK6ycQI9x0ARiHkrV_mLdWk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button