X

Patriarhul Daniel evită să se vaccineze, dar îi împinge pe credincioși în față: „Poziția sa și a Bisericii Ortodoxe Române este una favorabilă vaccinării”

Patriarhul Daniel evită să se vaccineze anti-Covid, până când medicul său îi va da acceptul.

Într-un răspuns în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, de la purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, se știe sigur e că nu va fi un moment public, dar va fi anuntat oficial de Patriarhie.

„Părintele Patriarh este un om profund realist, toate gesturile si cuvintele sale invitând la o atitudine responsabilă și echilibrată. Poziția sa și a Bisericii Ortodoxe Române este una favorabilă vaccinării, termenii cheie legați de aceasta fiind „discernământul” și „informarea” riguroasă din surse oficiale, validate de specialiști și instituții din zona medicală. Îndemnul Bisericii în legătură cu vaccinurile (anti-Covid) este acela de a ne informa cât mai mult, de a vorbi cu medicii (de familie), pentru a nu ajunge să fim dezinformați. Ca fiecare dintre noi toți, Părintele Patriarh se va sfătui cu medicul personal și va lua împreună cu acesta decizia cea mai bună pentru protejarea sănătății sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.

„Nu cunosc acest detaliu (n.r.: cât timp va dura discuția dintre Patriarhul Daniel și medicul său). Cert este ca nu va fi un moment public, dar va fi anuntat oficial de Patriarhie”, a conchis Bănescu.

Preoții ar urma să intre în etapa a doua a vaccinării în România, care începe peste câteva zile, iar Biserica Ortodoxă face apel la o informare corectă a populației.

Dacă în plan personal Patriarhul Daniel mai are nevoie de informații suplimentare de la medici, în numele Bisericii a fost mult mai sigur.

În urmă cu două zile Biserica Ortodoxă Română a anunțat că va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”.

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, a anunţat că se va vaccina împotriva COVID-19

La rândul său, Papa Francisc îi îndeamnă pe toți credincioșii catolici să nu stea pe gânduri și să se vaccineze împotriva COVID. Sfântul Părinte și-a făcut programare și se va vaccina săptămâna aceasta.

Poziția adevărată a Bisericii este aceasta:

Mesaj din Sfântul Munte Athos: „Nu vă vaccinați. Este o înșelăciune!”

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Vaccin
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

12 comentarii

  1. …probabil acesta este momentul despre care vorbea parintele Arsenie Boca: „(…) Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot (…)”. Asadar, pentru ca „secerisul” se apropie, „sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte (…)”

  2. Viu este Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Veșnic Iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om din Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Sfântului Duh și a Tatălui Ceresc Cel Prea Înalt! Să fim cu El în fiecare moment, în vecii vecilor!
    ….
    DE CE NU AMINTEȘTE PF DANIEL, DE CE NU AMINTESC NICI ALȚI IERARHI, DE RĂUTATEA ACESTOR VACCINURI LA FABRICAREA CĂRORA S-AU FOLOSIT CELULE DIN FETUȘI UMANI AVORTAȚI???!!! DACĂ NU VOR SĂ AMINTEASCĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ EI MINT PRIN OMISIUNE!!!
    Răutatea diabolică a acestor vaccinuri și a oamenilor care le-au făcut folosind celule de fetuși avortați, precum și răutatea sau prostia celor care le promovează, trebuie amintită iarăși și iarăși, ca să ne dăm seama că avem de a face, de fapt, cu niște canibali: ucide-l pe altul și mănâncă-l ca să trăiești tu!!! Este de necrezut că Biserica Ortodoxă Română prin Patriarhie face propaganda canibalismului!!! La Facultatea de Teologie există materia Teologie Morală, există Bioetică. Unde sunt profesorii care să ne spună că este păcat strigător la Cer să ucizi???!!! De fapt, nu este necesar să fii profesor de Teologie Morală și de Bioetică pentru a avea bunul simț, frica de Dumnezeu, conștiința morală, care să ne spună că cei care au făcut aceste vaccinuri, cei care le vând și cei care le promovează în cunoștință de cauză sunt canibali și, prin urmare, nu vrem să avem de a face cu ei. … Dar știm că Sfinții Apostoli și alți misionari au predicat Sfânta Evanghelie și canibalilor, de-a lungul secolelor. Este timpul să începem evanghelizarea canibalilor secolului al XXI-lea!!! … Faptul că în vaccinul Pfizer s-au folosit celule de fetuși avortați este adevărat, nu este teoria conspirației!!! Știm că preotul profesor universitar dr. Vasile Mihoc a trimis o scrisoare deschisă Guvernului, Sfântului Sinod etc, în care a prezentat argumente împotriva folosirii vaccinurilor care au folosit celule de fetuși avortați. …. Despre alte aspecte, reacții adverse, decese după vaccinare etc, nici nu are rost să mai vorbim aici. https://europanews.ro/celulele-de-fetusi-avortati-si-vaccinurile-covid-teorie-a-conspiratiei-sau-adevar/?fbclid=IwAR18SY0jzd4GA1SaT_sUVMCJPHI-r6LCZyMbk-IQGbmlTWrWmtr-X7hsIZ0#new_tab

  3. Pe YouTube este(sau era) un filmulet, in care un parinte pe post de reporter il intreba diverse lucruri pe marele parinte si duhovnic, Adrian Făgețeanu, in chilia acestuia, cu putin timp inainte ca acesta sa treaca la Domnul! La un moment dat il intreaba pe duhovnic, ce parere are despre IPS Daniel. La care, Făgețeanu, care pana atunci raspunsese cu mult calm la toate intrebarile, isi ascute deodata vocea si izbucneste: „Cine?? Prea Sfiintitul Daniel?? Poate, Prea Indracitul Daniel!!”

  4. OFF Topic…Daca stie cineva ceva mai mult despre RAHAT arafat…
    De la WIKIPEDIA-RAHAT arafat:
    Raed Arafat (n. 24 MAI 1964, DAMASC, SIRIA) este un medic român de origine arabo-palestiniană, născut în Siria, specializat în anestezie-terapie intensivă. A crescut în Nablus, Cisiordania, iar LA VÂRSTA DE 16 ANI (ÎN 1981) A EMIGRAT ÎN ROMÂNIA, pentru a studia medicina.[1] ÎN SEPTEMBRIE 1990 A ÎNCEPUT SĂ PUNĂ BAZELE SERVICIULULUI MOBIL DE URGENȚĂ REANIMARE ȘI DESCARCERARE (SMURD) la Târgu Mureș, devenit ulterior serviciul medical național de intervenție rapidă.[3]
    P.S Cand a facut asta medicina???
    Raspuns-Daca s-a nascut la 1964 si minim de 6 ani a fost dat la scoala,a trebuit sa faca un liceu,care e MINIM 12 ani,deci 6 plus 12 ani=18 ani,deci din 1964+18=1982,DAR… RAHAT a venit in 1981 in romanica,si DECI….ceva deja PUTE…Mai departe scrie ca RAHATUL in 1981 ,la 16 ani,a emigrat=PATRUNS in romania ptr a face medicina…CEVA iarasi PUTE…o fi inceput medicina, PE LOC,in acelasi an,adica in 1981???!!…pai,avea DOAR 16 ani si …NU BATE ,nu avea BACul luat,ca sa mearga la medicina,iar mai departe ,,AFLAM’’ ca in 1990 RAHATUL arafat a inceput sa puna bazele SMURD..!!!…Pai,in 1990???!!!…la ce varsta facea asta?!!…1990-1964=26 ani…ceva PUTE si mai tare…Trebuie sa RECAPITULAM…6 ani inceput scoala+12 ani liceu+6 ani fac. Medicina=24 ani si LA 26 de ani,FARA REZIDENTIATUL de inca 5 ani,MICUL palestinian,fara prea multa experienta de viata sau in medicina,la DOAR 26 de ani,atunci cand TOTI tinerii merg la discoteca sau cauta o fata sa se insoare sau cauta un servici sau…altele de genu’,DAR araboiu..NU …el ,,INVENTEAZA’’ SMURD…Mai sa fie??!!!
    Daca mai cautam pe NET ceva despre ARABOIU asta ,care a IMBOTNITAT TOATA romanica,NU MAI GASIM NIMIC…PUTE,taaareee a …SECRET ,adica astea sunt ,,lucruri” caracteristice celor din modul …GHOST,adica de securisti… ai ORICARUI SERVICIU SECRET …
    Eu cred ca RAHATU’ asta a fost antrenat/pregatit,de catre CIA sau mossad sau …unii ca astia si acu’ l-au ACTIVAT,impotriva neamului romanesc si impreuna cu joianis PLAVANU’ au dat LOVITURA DE STAT in 2020 in romania si ca ei sunt in TOATA lumea lu’ covrig,ca anu’ asta in romania s-a ANULAT democratia,FARA SA FIE OFICIAL.NU cred,ca DRACU’ asta NEBOTEZAT, sa aibe ceva legatura cu medicina,ci are un SPEECH=dialog foarte cursiv si NU prea lasa pe nimeni sa-i puna intrebari…etc…E un DUBIOS TOTAL….
    P.S.TOT pe WICKI uite CE SCRIE:
    De la WIKIPEDIA-RAHAT arafat:

    Religie:Islam

    OCUPAȚIE:SATANISM,CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII ….
    E ceva CIUDAT,taree de tot…

  5. Mesaj primit
    TE ROG, CITESTE, 🎁E IMPORTANT (desi e cam lung)* *Trebuie sa stii!*

    *Dintre vaccinurile care se afla pe piata acum* , produse de companii farmaceutice ca Pfizer-Biontech, Moderna, Innovio, Johnson&Johnson, Astra-Zeneca, cele produse in Rusia-Sputnik, sau cele produse in China , *numai acelea care se bazeaza strict pe ARN-mesager sunt SEMNUL/NUMARUL FIAREI.*
    De ce?

    *1* . Pentru ca ele contin exact 18 (6+6+6) extracte genomice din retrovirusul HIV care vor patrunde in nucleul celulei si va vor modifica ireversibil genomul.

    *2* . Acest tip de vaccin este numarul fiarei deoarece contine si alte componente la fel de importante: nanodiamante, puncte cuantice, aur monoatomic, luciferaza-enzima care va va lasa tatuajul invizibil pe piele (pe frunte sau pe mana dreapta, vizibil prin smartphone, cu care veti demonstra ca sunteti vaccinati,Patent number WO2020 060606 Luciferase), nanoboti si bioantene , precum si o substanta inventata de DARPA-hidrogel care transporta vectorul ARN in nucleul celulei in urma unui impuls care va fi dat prin reteaua de internet de noua generatie ( care se instaleaza acum ,mai ales noaptea cand nu aveti voie sa iesiti din casa).. Deci cei care vor lua vaccinul acum nu vor fi modificati genetic imediat, dar in momentul cand acest impuls va fi dat prin noua infrastructura de internet, modificarea genetica va fi aproape instantanee.

    *3* . Odata ce ai luat acest vaccin, nu mai faci parte din creatie (organic, bazat pe Carbon, inteligenta naturala divina la origine), ci devii sintetic (bazat pe Silicon ,inteligenta artificiala, satanica la origine), un organism modificat genetic, deci nu mai ai ADN-ul original facut de Creator, ci il vei avea pe acela creat pe calculator (pentru ca secventa de 18 inserari genetice a fost creata in silico/pe calculator folosind structura veninului de VIPERA)) de programatori sub inspiratia dusmanului omenirii. Folosirea veninului de vipera este legata de studiile clinice asupra virusului sars-cov2 care ar provoca in cazurile grave o furtuna de citochine, iar remediul pentru aceasta, bentru a restabili echilibrul fiziologic al organismuli alterat de virus a fost gasit de cercetatori in veninul unor specii de vipere…Cu alte cuvinte, te-ai lepadat, faci parte din sistemul fiarei, iar numele tau a fost sters din cartea vietii. Adica, *in urma vaccinului, vei avea literalmente structura genetica a SARPELUI in celulele tale,* pentru ca genomul tau va fi sters-inactivat de catre *ARN-ul mesager (luat de la virusul HIV* ) din vaccin. Deci vaccinul este ca o muscatura de vipera…Nu se va implanta nici un microcip-aceasta a fost o teorie veche.

    *4* . Prin internetul lucrurilor, acest vaccin te va conecta la LIBRA, moneda digitala planetara unica, de tip blockchain, a fiarei-care in curand, in urma resetarii financiare globale anuntate,va inlocui toate monedele si criptomonedele actuale-deci fara acest vaccin nu mai ai cum sa cumperi sau sa vinzi, adica nu mai ai cum sa faci parte din sistem.

    *5* . Prin intermediul punctelor cuantice din vaccin, adica atomi fara nucleu, numai cu electroni, produsi de CERN, dupa semnalul declansator venit de la noul sistem de internet, prin imbinarea acestor electroni cu cei ai calculatoarelor mentionate mai jos, mintile celor care iau vaccinul vor fi conectate la realitatea virtuala a matricei sustinuta de inteligenta artificiala produsa de catre computerele cuantice si D-wave legate in sistem daisy chain, adica ei vor fi in sistem, fara putinta de scapare. Aceasta va marca si tranzitia de la generatia cinci de internet-provizorie si declansatoare la generatia sase :internet total.

    *6* . Odata ce ai luat vaccinul, controlul sistemului asupra ta va fi absolut, individual, interior, exterior si irevocabil .Graba pentru vaccinare (Operation Warp Speed)vine nu din motivul cresterii ,,numarului cazurilor”, ci din motivul ca autorul vaccinului, cel cazut, stie ca nu mai are decat putin timp…Pentru mai multe informatii , vizitati canalul de pe youtube al lui Anthony Patch , precum si site-ul acestuia, de unde puteti primi un pdf gratuit care detaliaza exact care dintre vaccinuri este numarul fiarei, structura, conceptele stiintifice din spatele vaccinului-care este extrem de sofisticat si avansat, precum si efectele acestui vaccin asupra dvs.

    *7* . Deci actuala pandemie nu este decat o minciuna creata, pregatita meticulos de foarte mult timp (scenariul sofisticat al pandemiei si toti pasii care s-au aplicat si se aplica acum, diferitele faze de lockdown, restrictii, masti, etc.a fost creat de catre INTELIGENTA ARTIFICIALA cu care lucreaza OMS si ceilalti autori) pentru a implementa imparatia/sistemul fiarei pe planeta si a impune numarul fiarei deghizat in acest vaccin impotriva unei boli si a unui virus care nu exista, adica ,,marea resetare” de care se vorbeste. Pe baza unei false pandemii, intrega omenire va fi resetata social, politic si financiar si fuzionata cu inteligenta artificiala. O problema planetara unica impune o solutie unica implementata de un guvern planetar unic condus doar de un individ…

    *8* . A crede in Domnul nu inseamna a fi prost si ignorant: blanzi ca porumbeii, dar intelepti ca serpii trebuie sa citim cu atentie semnele timpurilor. Cat este ceasul acum? Apocalipsa 13…De aceea sunt impuse toate restrictiile diabolice pe planeta , tocmai pentru a forta populatia umana la o vaccinare cat mai rapida, adica la o lepadare cat mai rapida. Iar cei care fac comentarii cretine si stupide, acestea sunt pentru ca Domnul le-a luat mintile ca sa nu vada adevarul, nici macar acum cand numarul fiarei bate la usa. Nu mai faceti comentarii superficiale : deschideti ochii si urechile, pentru ca informatiile exista, sunt stiintifice, verificabile , provin din articole de genetica , biologie moleculara, virologie, economie, politologie, relatii internationale, epidemiologie, medicina de familie,etc.,si nu din teorii ale conspiratiei asa cum va mint cei care va vor pieirea. NUMAI dupa ce faceti efortul de a studia, compara, investiga si judeca critic o mare cantitate de date stiintifice, comparand totul cu Sfanta Scriptura, abia atunci AVETI DREPTUL la comentarii care pot fi luate in serios ,

    *9* . Niciodata guvernul, medicii, presa sau televiziunile nu va vor spune aceste detalii despre vaccin, mai ales detaliul CRUCIAL , acela ca vaccinul va va modifica genetic, fiind astfel numarul fiarei. De ce? Pentru ca majoritatea au fost cumparati pe bani grei sa sprijine acest plan diabolic, iar restul sunt imbecili, ca unii dintre cei care au comentat deja asupra acestei chestiuni la diferitre televiziuni. Acesta este vaccinul pe care vi l-au pregatit Iohannis, Orban si Arafat-cu sprijinul armatei care il va administra, ca peste tot (SUA, Marea Britanie, Rusia, Mexic,etc.) la ordinele stapanului lor , falsul mesia .Nu credeti ca el exista: atunci cine a avut puterea sa inchida TOATA PLANETA in 2020 si sa puna botnita la toata populatia planetei? Cine sincronizeaza guvernele de pe toata planeta care iau aceleasi masuri brutale si anti-umane, anti-religioase, distructive economic moral si spiritual, distructive social, din Canada si pana in Mongolia sau Rwanda? Credeti ca anul 2020 este un an normal? Chiar daca falsul mesia nu si-a dezvaluit identitatea inca, luarea acestui vaccin tot lepadare FARA INTOARCERE se cheama.

    *10* . Iar pentru cei mandri care se lauda pe youtube ca nu cred in nimic (fiindca prostul orb nu e prost destul pana nu e si fudul),sau nu cred in prostii ca ,,bazaconiile religioase” sau ,,misticismul” cum am vazut ca s-au exprimat unii care inca au ramas cu creierul spalat de Securitate, am vesti foarte proaste si pentru voi: rescrierea codului genetic de catre acest vaccin inseamna concret si fizic, pentru organismul vostru: sterilizare, cancer, boli auto-imune, distrugerea sistemului imunitar, afectiuni neurologice fatale, etc., adica toate ingredientele necesare pentru reducerea populatiei, adica a voastra, personal. Si o sa vi-l administreze exact asa cum au anuntat, in mai multe doze ca sa fie siguri ca are efect…

    **Daca cititi cu atentie informatia detaliata mai sus, punctele 1-10, am* ***
    *demonstrat ca acest vaccin:*
    a) *nu are nimic de a face cu virusul*** din spatele pandemiei fictive, ci de fapt cu extractele genomice HIV din sars-cov2 necesare pentru modificarea/ rescrierea genomului si,
    b) intruneste conditiile din Apocalipsa 13: marcare genetica ireversibila, marcare cu tatuaj cuantic pe mana dreapta si/sau frunte, prin enzima bioluminiscenta -luciferaza, detectabila in infrarosu de catre smartphone, inchinarea catre fiara si sistemul ei din motive economice,
    c)obligativitatea vaccinarii : fiara cere ca mic si mare, bogat sau sarac sa ia semnul, etc., conditionata de necesitatea de a functiona normal: munca, calatorie, activitati sociale, etc.,
    d)iar acest vaccin extrem de sofisticat tehnologic devine criteriul nr.1 de functionare in noul sistem, dupa Marea Resetare anuntata si in curs de implementare.
    e)folosirea numarului,, 666″ si a numelui ‘,, *LUCIFERaza* ” nu este intamplatoare, asa cum o masina pe care scrie Mercedes nu este Trabant.
    f)De asemenea,vaccinul contine celule de cultura din fetusi avortati, pentru ca meniul sa fie complet pentru damnarea dvs…
    Deci chiar numele virusului ,CORONA, ne arata ca ceea ce se petrece acum in lume este INCORONAREA noii ordini mondiale si a unei persoane, αντίΧριστός ,care va ordona eventual ca TOTI sa ia vaccinul si care va conduce noua ordine in curs de realizare . Modificarea genetica a creatiei este o abominatie care nu va fi tolerata de Creator, asa cum nu a fost tolerata nici in timpul lui Noe…
    *V-am spus acestea ca sa stiti EXACT ce reprezinta acest vaccin si sa nu mai aveti nici o scuza daca il luati….*

    Nu va fie frica sa refuzati Fiara,
    Dumnezeu va interveni in salvarea celor care il au pe El ca Tata,
    Si pe Biserica o au ca mama !
    🔔😇💌🌲📯

    1. Apa trece, pietrele [email protected]
      Frăția ta, te-ai straduit sa aduci multe date tehnice și chiar sa ,,descoperi”cei trei de 6 din vaccin. Sa știi ca adventiștii mereu fac socoteli și mereu le aranjează cumva ca sa le iasa. Desigur ca sunt multi oameni de bine in lume, din mai multe confesiuni, si poate ca Dumnezeu lucreaza si prin acestia ca sa constientizeze cat mai multa lume de pericolul vaccinurilor, dar noi trebuie sa ne raportam (ortodocsii) la proorociile Sf. Parinti, la cei cu viata sfânta, pe care Dumnezeu i-a ales sa transmită poporului Sau, voia Sa, planul Sau sau avertismentul Sau. Fie ca vorbim de Vechiul sau Noul testament, El a ales oameni speciali, bineplacuti Lui, nu pe oricine, prin care sa prevină pe poporul Sau. Noi pe aceștia trebuie sa-i ascultam și sa urmam sfaturilor lor. Nu putem merge asa după oricine, ba găsim trei de sase în vaccin (dar mai trebuie și un număr personal), ba se ingroasa hidrogelul și ajunge la cap sau pe mana, și dacă mai are și ceva lucifereza, uite ca am aflat și pecetea care emite unde scurte și ne citește scanerul (nu mai este nevoie de laser, o fi vazut ceva Sf. Psisie, dar poate n-a văzut bine). Sunt o grămadă de teorii pe internet, unele adevărate, altele false, unele cu jumătăți de adevar, însă, repet, noi trebuie sa avem încredere în Dumnezeu și in Sfintii Sai, și sa ne schimbam viata, sa ne schimbam modul de gandire asupra noastra, asupra celor din jurul nostru, sa nu-i mai judecam, sa ne punem pe rugăciune și pocainta, si vom trece cu bine aceste ispite și necazuri care vor veni peste lume.
      Uite ce spune vladica Averchie Taușev, care este ,,cea mai importantă arma în războiul nevazut”.
      ,,Lucrul cel mai important în lupta nevăzută este recunoașterea propriilor slăbiciuni și a micimii propriei persoane lipsite de ajutorul lui Dumnezeu. Această conștientizare este atât de necesară, încât Dumnezeu îi aduce pe cei mândri și încrezători în propriile forțe la ea prin căderi dure, îngăduindu-le să cadă într-un păcat sau altul și, în special, în acele păcate despre care ei au crezut că sunt destul de puternici pentru a se proteja singuri de ele. „Să știți”, spune Sfântul Isaac Sirul, „că acolo unde cineva a căzut, mai înainte se afla mândria”. Așadar, este esențial pentru cel căzut în păcat să se întoarcă pe cât de repede posibil la gândul și simțământul propriei lipse de însemnătate, la mustrare și smerenie în gândire, și să ceară de la Dumnezeu să îi insufle această conștientizare constantă a propriei nimicnicii.
      În același timp, atunci când cineva se confruntă cu sărăcia, durerea, neșansa sau boala, această condiție trebuie privită drept un mijloc trimis de Dumnezeu pentru a determina persoana respectivă să își recunoască propria nimicnicie. Trebuie să fim smeriți și să ne recunoaștem slăbiciunile.
      Acela care vrea să își înțeleagă întru totul slăbiciunile trebuie să analizeze cu atenție, cu zel, propria persoană, propriile gânduri, sentimente, cuvinte și fapte cel puțin de câteva ori pe zi. Acela care procedează astfel va vedea cât de păcătoase, nesăbuite și greșite sunt faptele, cuvintele, sentimentele și gândurile sale. Apoi își va vedea limpede propria stare de haos, va conștientiza cât de inconsecvent este în a face binele și astfel, că este absurd și nebunesc să se bazeze pe sine însuși și să creadă că este capabil de a face ceva cu adevărat bun.
      Veți întreba: „Cum se poate? Este bine să simțim propria lipsă totală de importanță și neajutorare? Cum se poate lupta cu răul din suflet cineva care se simte slab?”
      Sfinții Părinți răspund și ne învață că trebuie să avem sentimentul propriei lipse de puteri și însemnătate și, în același timp, să avem în suflet credința deplină în Dumnezeu și ajutorul care va veni de la El. Convingerea fundamentală care trebuie să îl însoțească mereu pe orice creștin este aceea că nu se poate baza pe nimeni altcineva decât pe Singurul Dumnezeu, că nu poate aștepta ajutor și bine de la nimeni și că numai Dumnezeu poate să îi asigure victoria în lupta nevăzută pe care o duce.
      Această convingere este întărită de propria credință că Dumnezeu cel Atotputernic poate face tot ce dorește pentru noi, că El, în înțelepciunea și cunoașterea Sa, știe ce este mai bine și necesar pentru noi și că El, în bunătatea Sa, este gata în orice clipă să ne ajute cu o dragoste de nepătruns de mintea umană de fiecare dată când avem nevoie.
      Să fie oare adevărat că Dumnezeul care L-a dat pe Unul-Născut Fiul Său să moară pentru noi, Dumnezeul care îi caută pe cei păcătoși precum femeia din Evanghelie care pierduse o drahmă, Dumnezeul care, potrivit Apocalipsei, bate neîncetat la inima omului, dorind să intre în ea și să ia cina cu el, să fie adevărat că un asemenea Dumnezeu nu îi dă omului care se luptă cu răul din inima lui ajutorul necesar și sprijinul Său atotputernic și plin de har? Dacă vom căuta în Sfânta Scriptură, vom găsi numeroase exemple în care Dumnezeu i-a ajutat pe cei care au crezut în El. „Uitați-vă la neamurile cele din început și vedeți cine a nădăjduit spre Domnul și s-a rușinat?” (Înțelepciunea lui Iisus Sirah 2,10). Astfel de gânduri ar trebui să ne insufle credință absolută în Dumnezeul care ne va încununa cu o izbândă incontestabilă în războiul nevăzut.”

      Arhiepiscop Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, Editura Doxologia, Iași, 2016

      1. Acesta este un material preluat. Pentru a înțelege ce înseamnă 666, recomand cartea Apocalipsa 13. Autorul mesajului nu cunoaște foarte bine acest lucru, iar eu nu am modificat mesajul. Se știe că acele trei linii mai alungite din codul de bare dau după decodificare exact 666!

        1. Abia acum ați descoperit cartea „Apocalipsa 13” și că „acele trei linii mai alungite din codul de bare dau după decodificare exact 666”?…
          A încercat să vă ajute comentatorul „LMS”, dar se vede că nu binevoiți să-l primiți. Darul libertății este mare cu adevărat!…
          Doamne ajută.

    2. De unde aveti aceasta sursa de informatie in care sa bazeze pe dovezi si marturii adevarate? De unde stim daca este adevarat?

  6. Frăția ta, una este codul de bare cu cei trei de sase, asa cum ni se explica în cartea respectiva (pe care o dețin și eu), si altceva este ce spui frăția ta aici, ,,ca ele contin exact 18 (6+6+6) extracte genomice din retrovirusul HIV care vor patrunde in nucleul celulei si va vor modifica ireversibil genomul.” Faptul ca acele portiuni din virus sunt în număr de 18 nu înseamnă că acesta este codul de bare. Fiecare om va trebui sa aibă înscris un cod unic personal prin care va fi identificat. Și acest lucru se poate face cel mai bine prin codul de bare (care conține și cei trei de 6 evident). Însă preocuparea nostra trebuie sa fie mai mult duhovnicească în aceste vremuri, asa ne îndeamnă toți Sf. Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.