X

Un nou caz „Tecuceanu”? Actorul Bogdan Stanoevici a murit din cauza infecțiilor nozocomiale, dar a fost declarat mort de covid

Bogdan Stanoevici a murit la 62 de ani, la Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, informează Mediafax.

Stanoevici a fost ministrul Românilor de Pretutindeni în Guvernul Ponta, manager al Circului Globus și candidat la alegerile prezidențiale din 2019.

Conform unor surse medicale cu care R3Media a discutat, cauza decesului lui Bogdan Stanoevici ar fi fost infecția cu nozocomiale pe care a contractat-o în spital, în timp ce era tratat pentru covid.

Actorul fusese infectat cu noul virus și pe fondul unei afecțiuni pulmonare anterioare, a fost băgat la ATI și intubat. Conform sursei medicale citate, Bogdan Stanoevici a contractat o infecție nozocomială în spital, însă conducerilor unităților medicale li s-a transmis ca infecțiile cu nozocomiale să nu mai fie declarate.

Reamintim că în 2010, moartea actorului Toni Tecuceanu a fost pusă pe seama gripei porcine de către Institutul Matei Balș, condus de Adrian Streinu – Cercel. Acest fapt a dus la creșterea spectaculoasă a ratei vaccinării anti gripă porcină.

Ulterior, familia actorului a cerut în instanță ca spitalul să permită accesul la dosarul medical al lui Toni Tecuceanu, lucru care nu s-a întâmplat abia după patru ani.

Cotidianul Libertatea, dosarul a fost expertizat în Statele Unite, unde doctorii au ajuns la concluzia că moartea lui Toni Tecuceanu nu a fost cauzată de gripa porcină.

Deja, mass-media scrie că Bogdan Stanoevici a murit de covid, punând accent pe faptul că acesta a fost un contestatar al măsurilor dure de combatere a pandemiei și a participat la manifestări anti lockdown.

 

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
plandemia covid-19
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

7 comentarii

  1. Dumnezeu sa-l ierte! A fost un actor bun si un om elegant, corect, inteligent, nespalat pe creier, care a fost mereu impotriva supravegherii si controlului Sistemului securist-masonic, un crestin ortodox in adevaratul sens al cuvantului(a tinut mortis ca unicul sau copil din Franta, sa fie botezat ortodox desi nevasta-sa frantuzoaica, dorea sa-l boteze catolic)

  2. Cazul de fata – desi o mare porcarie – nu este cel mai relevant deoarece Dl Stanoevici a murit tot de o infectie…de cand cu pandemia asta insa s-au facut grozavii si mai mari: de ex., omul a murit din cauza unui ACV cu hemoragie masiva si a fost declarat mort de covid; asta ca sa nu mai vorbim de cazul motociclistului din SV – care a facut accident, a fost dus si a murit la spital (de covid…binenteles). Dar nu ai cum sa te lupti impotriva lor .

  3. Dumnezeu sa-l ierte suferea de mai multi ani de fibroza pulmonara si bronsita cronica obstructiva de la fumat. Era un fumator inrait de zeci de ani.
    Cei care sunteti fumatori, lasati teoriile conspiratiei si mai bine renuntati la fumat. Fumatul ucide in nenumarate forme, este o sinucidere lenta.. Dumnezeu sa-l ierte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.