X

Umilirea Patriarhiei BOR: Ereticii și schismaticii se opun vaccinării Covid

asteptand minunile... מחכה לניסים...: pietrele vor striga!

Dacă vor tăcea aceştiapietrele vor striga. (Luca 19:40)

Spunea Părintele Justin, că dacă nu vom mărturisi drept pe Dumnezeu, ne vor rușina și păgânii. Trăim acele vremuri, căci pastorii protestanți își îndeamnă cu toată tăria adepții lor să refuze vaccinarea Covid, schismaticii stiliști dau comunicate oficiale în care dezaprobă vaccinul Covid și le cer credincioșilor să facă asemenea. La noi, în BOR, cei ce avem botezul ortodox și celelalte sfinte taine valide, patriarhul face front comun cu instituțiile statului pentru îndoctrinarea credincioșilor cu beneficiile „salvatoare” ale vaccinului Covid. BOR e încremenită de decenii întregi într-o frică față de organele statului, o frică de a nu fi pusă la colț, deși asta se întâmplă mereu, spre deosebire de celelalte culte, care-și văd de erezia lor nestingherite.

Noi ar trebui să fim biserica luptătoare, însă ne predăm la prima amenințare. Singurul care mai duce această luptă este IPS Teodosie, cel ce și-a înțeles menirea de arhipăstor.

Știliștii schismatici de la Slătioara se opun vaccinului Covid

Protestanții baptiști condamnă impunerea vaccinului

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Vaccin
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

4 comentarii

  1. Vai de capul acelor ierarhi si preoti care, in loc sa-i slujeasca doar lui Dumnezeu, vor sluji si lui Big Pharma si vaccinurilor ucigase ale acesteia, dar si autoritatilor sataniste dambovitene! La Infricosatoarea Judecata a Lui Hristos vor auzi sentinta vesnica a Dreptului Judecator: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.”

  2. Se intimpla pentru ca nu inteleg pe ce lume sint, inchipuindu-si ca toate cite vin sint doar pentru cei de jos, nu pentru cei ca ei, care au pozitie, bani si relatii. Daca ii veti intreba, pe toti, unde le erau familiile in 45 si cum traiau, o sa intelegeti nebunia pentru averi si pozitii din societatea romaneasca. Cine sa le explice ca, daca majoritatea va fi distrusa, soarta lor nu are cum sa fie una buna?!

    URGENT: ȊNCHIDEREA SOCIETĂŢII (interviu cu CAF)
    https://www.youtube.com/watch?v=WkQAXVxkmA0&feature=youtu.be

    Catherine Austin Fitts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.
pixel