X

Se cere dezicerea Bisericii de mucenicul Mircea Vulcănescu. Circulara emisă de ierarhii BOR

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Institutul Elie Wiesel a făcut presiuni asupra ierarhilor BOR pentru „descurajarea manifestărilor din rândul Bisericii Ortodoxe Române care își propun reabilitarea acelor personalități care, deși au îmbrățișat ortodoxismul, au activat și s-au pus în slujba unor regimuri fasciste, antisemite și xenofobe”. În speță este vorba de Mircea Vulcănescu, ce a murit în temniţa de la Aiud în anul 1952, iar cererea fiicei sale Maria Margarita Vulcănescu de “constatare a caracterului politic al condamnării tatălui său” a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel București.

Prin urmare, ierarhii BOR recomandă printr-o circulară către parohii și mănăstiri „ca eventualele referiri la Mircea Vulcănescu să nu promoveze un cult al personalității acestuia, ci, atunci când se referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filosofice și literare, în mod obiectiv și echilibrat”.

Apoi se cere ca fiecare să se conforneze.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

27 comentarii

    1. De când ne spun străinii ce sfinți avem voie să recunoaștem? De când iau ei hotărâri în Biserica noastră, făcând presiune asupra ierarhilor BOR? Eu mă gândesc la asta ca la o glumă. Proastă, dar glumă.

  1. Astăzi voi suna la acel “institut” ca să întreb dacă am voie să merg duminică la Biserică. Fiind vineri, voi suna înainte de prânz, că poate au program scurt. E de înţeles, la atâta muncă extenuantă.

  2. Lucrare sionistă. Se vede cine este sinodul BOR. Obediență la maxim față de toți, numai să le fie lor bine. Lupi răpitori. Sinodalilor treziti-va și mărturisiți ca acești vrednici mărturisitori.

    1. Asa este dar apostazia are mai multe radacini ascunse ! Institutia bisericeasca e sub semnul apostaziei ….ma repet ….dar asa se vede a fi ! Biserica in schimb va depinde de noi restul ce stim a o cinsti si pricepe deopotriva !

  3. Nu am nimic cu evreii ,dacă sunt asa buni la “suflet” de ce de mii de ani au fost blamați și prigoniți!!!!???? Și ce legi fac ei în România, e bătaie de joc la adresa Românilor!!!! Mare păcat!

  4. Ce treabă are BOR cu Institutul Elie Wiesel? Cu ce drept acest institut vrea să-și impună punctul de vedere strict politic in viața religioasă a românilor? Avem sfinții noștri, ai închisorilor, pe care îi cinstim pentru ceea ce reprezintă ei pentru noi., românii, pentru credința ortodoxă pe care ei au mărturisit-o acolo. De ce îi urăște cu înverșunare acest institut? Pentru că nu au putut fi convinși să fie cozi de topor cu ajutorul cărora să lovească neamul românesc? Unul dintre atributele sfințeniei il reprezintă evlavia poporului. Evlavia poporului, nu a Institutului Elie Wiesel!
    Deocamdată, propun BOR două lucruri:
    -să dea jos toate crucile lui Baphomet de pe bisericile ortodoxe;
    -să vegheze ca icoanele pictate să fie canonice, adică să aibă măna dreaptă cu semnul binecuvăntării ortodoxe, nu cu invocarea neacuratului prin semnul cornuta. Atât.
    Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, voi înțelege că… BOR nu a primit binecuvântare de la Institutul Elie Wiesel!!!

    1. Iisus cand a intrat in templu ce a gasit ? Curvasareala si negot ! Astazi mai avem? Care cruci a lui Baphomet ? Alea cu 3 brate? Astea sunt up-grade-uri …..ironic vorbind!

    1. Pai asa zisa BOR s-a dezis deja de Hristos prin participarea la consiliul mondial al bisericilor si prin sinodul talharesc din Creta, ne mai miram ca se dezic de Sfinti?

      1. Este o capcana a statului la adresa Bisericii. Cum va explicați ca ea apare la doar câteva zile dupa ce Biserica a avut doua reacții împotriva guvernului?
        ( cea de Sf. Dimitrie și comunicatul legat de votare ).
        Ellie Wissel a trimis acest document după care s-a avut grija sa apară în presa și sa se spună ca Patriarhia interzice sa fe facă referire la Mircea Vulcanescu. E o minciuna ieftina, menita sa întoarcă pe unii împotriva Bisericii.
        Vor urma minciuni și atacuri și mai mari din partea statului.

        Si pe acest site se minte f mult. Nu mai dati crezare articolelor publicate pe ortodoxinfo. Este clar unul care lucreaza impotriva Bisericii.

  5. Stati linistiti si nu va scandalizati prea mult de atitudinea conducerii BOR fatza de mucenicul Mircea Vulcănescu, caci “marii” nostri ierarhi se vor dezice la fel de usor si de Hristos, atunci cand corectitudinea politica le-o va cere! Daca detin functii inalte in BOR, beneficiaza de imagine publica favorabila, au sigurati banii, confortul si merţanele luxoase, de ce-ar mai avea nevoie de Dumnezeu? Cat de bine seamana cu fariseii de acum 2000 de ani! Dar sa nu uite, ca si ei vor ajunge in fatza Dreptului Judecator si vor da socoteala pt faptele lor, atentie, nu din postura de simpli mireni, ci din cea de conducatori ai turmei lui Hristos!

  6. Stati linistiti si nu va scandalizati prea mult de atitudinea conducerii BOR fatza de mucenicul Mircea Vulcănescu, caci

  7. Vedeti, aici se vede foarte bine, lipsa demnitatii, a verticalitatii, a sentimentelor patriotice si crestine, precum si a  solidaritatii intre noi romanii , pe care regimurile fanariote le-au cultivat  in randul poporului,  inca de acum 300 de ani!   Ia sa fi facut un zid  in calea tuturor acelora ce atenteaza la memoria lui Mircea Vulcănescu, spunand cu totii, ierahi si mireni, un “NU” raspicat la adresa enormitatilor si blasfemiilor aduse de reprezentantii acestui Institut Elie “Escroc” Wiesel(care culmea ironiei amare, mai este si platit din bani publici) , ce imagine de forta si solidaritate nationala am fi degajat! Asa , nu sunt altceva decat niste cetateni blazati, fricosi, fara simt patriotic, adica o masa amorfa aupra careia se pot face toate toate experimentele malefice posibile!

  8. FAPT DOVEDIT ÎN URMĂ CU CÂȚIVA ANI, PE TF1, ÎN DIRECT, CÂND, ÎNTR-O EMISIUNE A LUI ELLIE WIESEL DESPRE SUFERINȚELE SALE DIN LAGĂR, MAI MULȚI EVREI SUPRAVIEȚUITORI DIN AUSCHWITZ, CU CARE EL PRETINDEA CĂ AR FI FOST COLEG DE CELULĂ, AU SUNAT, SOMÂNDU-L SĂ RIDICE MÂNECA LA CĂMAȘĂ, SPRE A ARĂTA ÎNTREGII FRANȚE ȘI NU NUMAI, TATUAJUL CU FIER ROȘU CU NUMĂRUL CORSPUNZĂTOR! ACESTA A RĂMAS BLOCAT, TEFUZÂND TURBAT A FACE ACEASTĂ MĂRTURUSIRE A ADEVĂRATEI/FALSEI SALE IDENTITĂȚI!!! A FOST DECONSPIRAT CA FIIND UCIGAȘUL ADEVĂRATULUI ELIE WIESEL, SPRE A-I FURA IDENTITATEA ȘI A FALSIFICA ACEA CARTE-MĂRTURIE DESPRE ADEVĂRUL DEIN LAGĂRELE NAZISTE ȘI DEDPRE HOLICAUST!
    PE DE ALTĂ PARTE, UN ONG NU ARE DREPT DE AMESTEC ÎN TREBURILE INTERNE ALE NICI UNUI STAT!
    TOTIDATĂ, NE ÎNTREBĂM: DE CÂND AU TRECUT ANUMIȚI FUNCȚIONARI AI BOR DE LA ORTODOXOE, LA CREDINȚA MOZAICĂ, CU DECIZIILE CE SUNT MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI SAU ALE MINCIUNII??? CU CE DREPT VORBESC CU DOUĂ LIMBI ÎN NUMELE LUI HRISTOS, ACEȘTI ICONOCLAȘTI MOZAICI???…
    AȘA AU PROCEDAT ÎNTR-ASCUNS ȘI CU BLOCAREA ÎN DOUĂ RÂNDURI, A CANONIZĂRII LUI MIHAI VITEAZUL!!!

  9. Este o capcana a statului la adresa Bisericii. Cum va explicați ca ea apare la doar câteva zile dupa ce Biserica a avut doua reacții împotriva guvernului?
    ( cea de Sf. Dimitrie și comunicatul legat de votare ).
    Ellie Wissel a trimis acest document după care s-a avut grija sa apară în presa și sa se spună ca Patriarhia interzice sa fe facă referire la Mircea Vulcanescu. E o minciuna ieftina, menita sa întoarcă pe unii împotriva Bisericii.
    Vor urma minciuni și atacuri și mai mari din partea statului

      1. Tu nu ai creier sa iti dai seama si singur ? Patriarhia ce sa dezminta ? Nu ti-ai dat seama nici acum cine sunt cei care ataca Biserica si pana unde merge viclenia lor ?

        1. Eu sunt convins ca atunci cand vorbesti de lipsa de creier, sigur te privesti in oglinda, aidoma unui personaj caragialesc!

  10. VULCANESCU, Mircea – Bunul Dumnezeu Cotidian
    https://scribd.com/document/196269855/VULCANESCU-Mircea-Bunul-Dumnezeu-Cotidian

    pp. 358 (180 în pdf):
    https://html1-f.scribdassets.com/4f6t5ghy683bdp0j/images/180-2ff7c5deed.jpg

    «[…]
    Căci fără cruce la mormînt, cultul „eroului necunoscut” nu e un cult creştinesc ! Pentru cei care cred în Iisus Hristos, nu există mîntuire în afara Lui şi nimeni nu poate sta pentru semenul său în fata lui Dumnezeu şi a oamenilor, decît în măsura în care se împărtăşeşte prin Biserică, de îndoita Lui Fire: Omenească şi Dumnezeiască. În termeni teologici, Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat, este singurul om care are o fire generală, o „natură universală”, la care pot lua parte toţi oamenii şi care poate, cu alte cuvinte, să stea pentru toţi, să-şi ia asupră-şi păcatele lumii şi să se jertfească pentru ele.
    […]»

    ATENȚIE !!!

    Oamenii și îngerii nu se împărtășesc de firea Dumnezeiască cea mai presus de fire, ci de energiile necreate care izvorăsc din firea Dumnezeiască cea mai presus de fire și care sunt nedespărțite de firea Dumnezeiască cea mai presus de fire !!!

    Imnografia Schimbării la Față și surparea amăgirilor și a eresurilor
    https://aparatorul.md/imnografia-schimbarii-la-fata-si-surparea-amagirilor-si-a-eresurilor/
    http://pemptousia.ro/2014/08/imnografia-schimbarii-la-fata-si-surparea-amagirilor-si-a-eresurilor/

    «[…]

    Erezia masalienilor

    Masalienii, auzindu-l pe Sfântul Apostol Petru spunând: ,,Pentru aceasta faceți-vă părtași firii dumnezeiești” (I Petru 1, 4), s-au lăsat înșelați crezând că creștinii au primit de la Dumnezeu harul de a deveni părtași firii Lui Dumnezeu, fire care, după ei, este văzută și de care ne putem împărtăși. Nicidecum! Acest lucru nu este posibil pentru nici o ființă creată, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni. De aceea și sinodul care s-a ținut împotriva masalienilor a hotărât că ,,se poate ca, din voia Mângâietorului, Dumnezeu să locuiască peste cei vrednici, dar nu cu firea Sa”. Natura Lui Dumnezeu cea mai presus de fire și prea mărită, nu doar că nu poate fi accesibilă ființelor create, dar este și nevăzută, dar nu doar nevăzută este, ci și incomprehensibilă, neînțeleasă cu mintea și nedescoperită. Fiindcă ceea ce este nesfârșit nu poate fi încăput în ceea ce este limitat.

    Așadar, împărtășirea de dumnezeiasca fire, despre care spune Sfântul Petru, este ca creștinii să participe și să se împărtășească – aceia care s-au curățit și s-au desăvârșit prin credință și viață cuvioasă – din lucrările, puterea, harul și, mai simplu, din atributele lui Dumnezeu, pe care fire a Lui Dumnezeu a numit-o corifeul Apostolilor, Sfântul Petru, fiindcă aceasta este unită cu firea Lui Dumnezeu, și neîmpărțită de aceasta, și, prin urmare, substanțială și, firesc, din Dumnezeu. Și, după cum dumnezeiasca fire este veșnică și necreată, la fel și aceasta este împreună-veșnică cu Dumnezeu și necreată. Așadar, de vreme ce aceia care sunt curățați de păcate devin părtași energiilor Lui Dumnezeu, se și îndumnezeiesc și devin dumnezei după har acum și aici ca într-o însoțire [logodnă], pe când atunci, desăvârșit și definitiv, cu toate că și această împărtășire se face cu îngăduința Lui Dumnezeu[6].

    Lucrul acesta, pe care apostolul Petru l-a spus mai sus, și anume faptul că creștinii vor deveni părtași dumnezeieștii firi, este același lucru pe care îl spune Sfântul Cosma Melodul (de Maiuma) în cel de-al doilea tropar al cântării a treia al canonului iambic la Nașterea Domnului, și anume că Hristos ne-a transmis ceva și nouă din dumnezeiasca Sa fire. La fel spune și Sfântul Ioan Damaschin în primul tropar al cântării a șaptea a celui de-al doilea Canon la Schimbarea la Față: ,,Acum s-au văzut de către apostoli cele nevăzute, dumnezeirea în trup strălucind în muntele Taborului celor ce strigă: Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeule în veci”. Însă, aici, ,,dumnezeirea” nu se referă la natura și firea cea mai presus de fire a Lui Dumnezeu, așa cum considerau masalienii, ci este energia dătătoare de dumnezeire, Harul și Lumina Lui Dumnezeu[7].

    […]

    Erezia monofizită

    Sfântul Nicodim Aghioritul, comentând pasajul din Epistola Sfântului Apostol Petru, ,,și acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt” (II Petru, 1, 18), observă că Sfântul Petru, prin auzire, dar mai ales prin vedere, a cunoscut că Unul Hristos are două firi, dumnezeiască și omenească. Fiindcă Acela, pe care mai devreme l-a văzut smerit, un om ca și ceilalți, pe Același L-a văzut iarăși cu Iacob și cu Ioan la Schimbarea Sa la Față, Dumnezeu, în măreția slavei și dumnezeirii Sale. Să se rușineze, așadar, monofiziții (armenii, etiopienii, copții, siroiacoviții, maroniții) care spun că Hristos a avut o fire, dumnezeiască, și care au fost condamnați și anatematizați la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon[10].

    Sfântul Nicodim Aghioritul, comentând primul tropar al cântării a treia al primului Canon al Schimbării la Față, (,,În Adam întreg îmbrăcându-Te, Hristoase, firea cea negrită de demult, schimbându-o, o ai luminat, și cu schimbarea chipului Tău, Dumnezeu o ai făcut”), spune că trebuie să cunoaștem că firea omenească, care s-a unit după ipostas cu Dumnezeu Cuvântul, chiar dacă s-a îndumnezeit datorită acestei uniri, nu a ieșit, însă, în afara legilor fizice ale ei, astfel încât să se transforme în dumnezeire. Nicidecum! Aceasta era gândirea eretică a monofiziților. Însă, de vreme ce Fiul Lui Dumnezeu se face și fiu al Omului, fără să schimbe ceea ce era, adică să fie Dumnezeu și în continuare – fiindcă este neschimbător – ci dobândind ceea ce nu era, ca Iubitor de oameni, dobândind umanitatea, deși s-a îndumnezeit, a rămas, însă, neschimbător și nu a renunțat la însușirile Sale naturale, pătimirea, stricăciunea, moartea și celelalte patimi, ci le-a avut și după Îndumnezeire[11]. De aceea, recapitulând cele de mai sus, ne încredințăm și de înomenirea Lui Hristos și sunt rușinați, astfel, și ereticii manihei, care susțineau că întruparea Lui Hristos a fost una închipuită, nu reală.

    Erezia romano-catolică

    Una dintre diferențele dogmatice principale dintre Biserica Ortodoxă și romano-catolicismul este în legătură cu lumina de pe Tabor.

    Acest subiect a preocupat Biserica încă din veacul al XIV-lea, având principali susținători, din partea catolicilor, pe ereticul anatematizat de Sinodiconul Ortodoxiei, Varlaam Calabrezul, iar din partea Ortodoxiei pe antiereticul și marele teolog al Luminii și propovăduitorul dumnezeiescului Har necreat, pe cel ce s-a opus papei și papalității, pe Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului.

    Papistașii, prin vocea lui Varlaam, susțineau că lumina de la Schimbarea la Față este creată. Nu este inaccesibilă, și nici nu este adevărata lumină a dumnezeirii, ci mai prejos decât natura îngerilor, și decât rațiunea omenească. Este, adică, foc material, care, câteodată devenea vizibil pentru simțurile omului, altădată devenea nevăzut, fiindcă era perisabil și finit[12].

    La această erezie – că lumina de pe Tabor este creată – au fost conduși papistașii, fiindcă identifică firea (ουσία, ousia) necreată a Lui Dumnezeu cu energiile sale necreate și fiindcă atribuie Lui Dumnezeu energii create. Catolicii nu acceptă energiile necreate ale Lui Dumnezeu. Ei cred că Dumnezeu nu comunică personal cu omul. Lucrează în lume nu direct, ci indirect, prin energiile sale create. Pentru aceștia, Dumnezeiescul Har este o substanță creată, pe care Dumnezeu o plăsmuiește pentru ca, prin intermediul ei, să-l mântuiască pe om. Creat este, după ei, de asemenea, harul sfințitor al Tainelor, la fel cum creată este și Lumina de pe Tabor de la Schimbarea la Față a Lui Hristos[13].

    Aceste păreri ale papistașilor despre Lumina Sfântă de pe Tabor sunt total greșite și ele vin în contradicție cu învățătura Sfinților Părinți. Menționând o mulțime de citate ale Sfinților Părinți, Sfântul Grigorie Palama și alți monahi au arătat că Lumina de la Schimbarea la Față nu este materială și finită, nu este o slavă exterioară a trupului, ci slava și măreția dumnezeirii unită ipostatic cu trupul. Nu este chiar Lumina sau esența (ουσία) Lui Dumnezeu – care este nevăzută și de necuprins – ci energia și Harul Lui Dumnezeu de care se pot învrednici cei credincioși. Conform Sinodului din 1341, care este considerat al IX-lea Sinod Ecumenic, ,,necreată este lumina Domnului la Schimbarea Sa la Față, iar aceasta nu este esența/ousía Lui Dumnezeu”. De asemenea, conform Sinodiconului Ortodoxiei, lumina care a strălucit la Schimbarea la Față a Domnului nu este creată, dar nici nu este esența/ousia Lui Dumnezu, ci necreată, este strălucire și energie care își are originea, în mod nedespărțit în dumnezeiasca fire (theía ousía)[14].

    În teologia ortodoxă se face diferența între esența/ousia necreată a Lui Dumnezu și energiile sale necreate. Cu natura/ousia Lui Dumnezeu, care este incomprehensibilă și inexprimabilă, credinciosul nu poate intra în contact. Relaționează, însă, și devine părtaș dumnezeieștilor energii ale Lui. Acestea, însă, ca și dumnezeiasca esență, sunt necreate și neplăsmuite. Adică, este altceva față de dumnezeiasca esență/ousia, dar nu este altceva decât Dumnezeirea. Credinciosul, prin pocăință, asceză, rugăciune și participare la viața mistică a Bisericii, comunică cu dumnezeieștile energii necreate și devine ,,părtaș dumnezeieștii firi”. Adică, cu ajutorul energiilor dumnezeiești necreate, și, printr-un urcuș duhovnicesc continuu, inima credinciosului se curăță de patimi, mintea se luminează și se învrednicește să vadă ,,lucruri dumnezeiești”, în mod tainic, dumnezeiasca slavă, Lumina necreată. Aceasta este tradiția isihastă a Bisericii noastre[16].

    De asemenea, romano-catolicii consideră că apostolii erau nedesăvârșiți la acea vedere minunată de la Schimbarea la Față, din pricina fricii care pusese stăpânire pe ei atunci când profeții Moise și Ilie au intrat în nor. Însă, potrivit Sinodului de la Constantinopol, și așa cum tâlcuiesc Sfinții Părinți acest eveniment, această frică, ce era strâns legată de bucurie, nu i-a biruit cu totul, ca să fie ispitiți și să se întristeze apostolii. Fiindcă există frica de la început și frica cea de pe urmă. Aici este vorba de bucurie, prețuire și închinare la această mare taină, căreia s-au învrednicit să-i fie martori[17].

    […]

    [6] Sfântul Nicodim Aghioritul, Tâlcuirea celor opt epistole sobornicești ale Sfinților Iacob, Petru, Ioan și Iuda, Edit, ,,Stupul Ortodox”, Tesalonic, 1986, p. 346.

    [7] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Eortodromiul sau comentariul canoanelor asmatice la Sărbătorile Împărătești și în cinstea Maicii Domnului, tom. 3, Editura ,,Stupul Ortodox”, Tesalonic 1987, p. 162. Ibidem, vol. 3, p. 305-306

    […]

    [10] Cuviosul Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 366

    [11] ibidem p. 235-236

    [12] V. Hristoforídis, Disputele isihaste din secolul al XIV-lea, Edit. Paratiritís, Tesalonic, 1993, p. 51.

    [13] Papalitatea, ieri și astăzi , Edit. Sfintei Mănăstiri Paraklítou, Oropós, Attikí, iulie 2009, p. 15-16.

    [14] V. Hristoforídis, op. cit., pp. 52, 97, 101

    [15] II Petru 1, 4.

    [16] Papalitatea, ieri și astăzi… p. 15.

    [17] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Eortodromion…vol. 3, p. 260 și Mitropolitul de Náfpaktos și Sfântul Vlasie, Ierótheos, Sărbătorile Împărătești, Editura Sfintei Mănăstiri Nașterea Maicii Domnului-Pelaghía, Livadiá 1998, p. 179.»

  11. Adica romanii trebuie sa taca si sa se supuna, acesta este ordinul anti-lui Dumnezeu-evrei.
    Pui de vipere si serpi cum veti scapa de mania ce va sa vina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button