X

Părintele Paisie Olaru – 30 de ani de la trecerea în veșnicie

 

Viața Părintelui Paisie Olaru, alcătuită pe scurt de maicile de la m-rea  Paltin Petru Vodă - ATITUDINI - Revista Fundatiei Justin Parvu

Părinte Paisie Olaru, rugător pentru toată lumea

Binecuvântatele meleaguri natale
Blândul și smeritul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru, povățuitor către Hristos al multor suflete – călugări și mireni – , s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la Botez numele de Petru. A avut ca înaintași duhovnicești pe aceste meleaguri, pe Cuviosul Monah Vitalie Athonitul (1891-1945), care a sihăstrit în pădurile din jurul Mănăstirii Caracalu din Sfântul Munte Athos, Protosinghelul Ghedeon Verenciuc (1891-1945), egumen al Schitului Sihăstria Voronei, Cuviosul Pustnic Gherasim († 1940) care a viețuit în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria și Cuviosul Pustnic Gherasim Greeruș († 1925), învrednicit de Dumnezeu de darul facerii de minuni și al înainte-vederii, Cuviosul Părinte Ioasaf Apostoliu (1764-1833), unul dintre cei mai vestiți duhovnici ai Mănăstirii Neamț, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovschi.
În acest binecuvântat colț de țară s-a născut, câțiva ani mai târziu (în 1900), Schimonahul Marcu Dăncilă, un smerit isihast cu o înaltă viețuire duhovnicească. Tot aici, în 1912, a văzut lumina zilei marele nostru duhovnic, Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie, care avea să-i fie ucenic Părintelui Paisie și care, în plină dictatură comunistă, a îndrumat mii de suflete pe calea Ortodoxiei. Aici s-a născut și Ieroschimonahul Onufrie Frunză, cel plin de râvnă pentru Ortodoxie, care despre heterodocși spunea așa: „Dacă vine la Dreapta Credință și se face ortodox, vorbesc și îi spun. Dacă nu vrea, nu discut cu el”. În același an, 1913, s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș – Botoșani, Sfântul Ioan de la Neamț Hozevitul, ale cărui Sfinte Moaște sunt cinstite cu mare evlavie la Hozeva, în Țara Sfântă și ale cărui poezii și sfătuiri duhovnicești dăruiesc mângâiere și povățuire întregului neam românesc binecredincios.
În atmosfera duhovnicească a rugăciunii acestor cuvioși a viețuit Părintele Paisie Olaru.

Părinții și educația
Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni săraci în cele pământești, însă bogați în cele duhovnicești, având dreaptă credință, evlavie și frică de Dumnezeu. De aceea, au dat celor cinci copii ai lor o bună creștere duhovnicească. El a fost cel mai mic dintre frați. Tatăl său era pădurar, iar mama sa, casnică.
Părintele Paisie își amintește: „La noi în sat nu se învățau mai mult de trei clase primare. În acești trei ani am fost premiantul clasei. La sfârșitul anului îmi cântau băieții: «ai ascultat, ai învățat, coroană ai luat!». Pe atunci se dădeau ca premii cărți cu Viețile Sfinților. Sigur că mă mândream. Părinții mei, Ioan și Ecaterina, au trăit în pace și mergeau la biserică regulat, mai ales la sărbători mari. Țin minte, la Paști, după Înviere, venea tata de la biserică cu pască sfințită și cu ouă roșii într-un ștergar frumos. Noi îl așteptam să vină și când intra în casă, zicea: «Hristos a înviat!», iar noi răspundeam: «Adevărat a înviat!». Apoi tata ne atingea cu pasca sfințită la frunte. Ca sfaturi, părinții mai mult ne învățau cu viața lor, fiind oameni simpli. Nu i-am auzit niciodată să se certe sau să înjure. Tata știa Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum și alte rugăciuni și se ruga cu glas tare că auzeam și noi. Iar mama era prietenoasă cu toată lumea și ne spunea de multe ori: «Măi băieți, să fiți cuminți, ca să nu dăm cinstea pe rușine!»”.

Paisie Olaru cu obsteaLa Schitul Cozancea
La câțiva ani după terminarea școlii primare, ajungând la vârsta potrivită, merge la armată și ia parte la primul război mondial. Pe front s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: «Doamne, dacă mă scapi cu viață de pe front, călugăr mă fac!»
Având dragoste de Dumnezeu și pentru viața monahală și făgăduind pe front că se va face monah, în anul 1921 a intrat în obștea Schitului Cozancea-Botoșani, unde se nevoiește ca un adevărat sihastru aproape 30 de ani. Amintindu-și de acea vreme, Părintele spune: „Ca stareț la Cozancea era Ieromonahul Vladimir Bodescu. Tot în timpul lui am fost și călugărit. Dar schitul îl cunoșteam încă din copilărie, că, deși eram obraznic, biserica îmi era dragă. Am căpătat dragoste de biserică din cărțile ce le primeam premiu la școală. Am apucat pe atunci călugări și duhovnici sporiți la Cozancea, pe care îi socoteam înainte-văzători. Călugăria mea a fost în anul 1922, vara, în iunie; dar a fost prea pripită, căci m-a călugărit pe caz de boală. Starețul meu de atunci, Protosinghelul Vladimir, m-a tuns cu mâinile lui, schimbându-mi numele din Petru în Paisie”. Fiind întrebat, mai târziu, ce l-a îndemnat să intre în viața monahală, Părintele Paisie a răspuns: „Viețile Sfinților m-au îndemnat la călugărie și dragostea mea pentru Domnul”.
După câțiva ani, se retrage la liniște în pădurea din apropiere, şi, învăţând rugăciunea lăuntrică şi ajungând el însuşi un bun povăţuitor, îndrumă duhovnicește câțiva ucenici aleși, printre care și pe Constantin, viitorul Arhimandrit Cleopa, care se îndeletnicea cu păstoritul oilor în jurul Schitului Cozancea, împreună cu frații săi mai mari, Vasile și Gheorghe. Ei se îngrijeau să cânte la strană, să lucreze în grădină și să aducă cele trebuitoare Părinților bătrâni de la Schit. În anul 1929, cei trei frați au intrat în obștea Mănăstirii Sihăstria, povățuită pe atunci de Cuviosul Ieroschimonah Ioanichie Moroi. La Sihăstria avea să fie duhovnic, mai târziu, Părintele Paisie Olaru.

Nevoinţele şi ostenelile călugăreşti
Nevoința lui era aceasta: se ostenea întru rugăciunea lui Iisus, iar noaptea citea la Psaltire; postea zilnic până seara, îngrijea cu multă dragoste de Părinții bolnavi din mănăstire și nu lipsea niciodată de la Sfintele Slujbe. Așadar, nevoința sa era echilibrată; împletea rugăciunea și citirea cu slujirea directă a aproapelui. Despre echilibrul care trebuie să existe între ascultările monahale, Părintele spunea mai târziu: „Astăzi este mare ceartă între cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria, care și-a ales partea cea bună. În mănăstiri, ca peste tot, Marta asuprește pe Maria și n-o lasă să se roage mai mult, iar Maria plânge nemângâiată. Dacă vom pune întâi biserica și lauda lui Dumnezeu, adică pe Maria, și apoi ascultarea și lucrul mâinilor, adică pe Marta, atunci toate mănăstirile și bisericile noastre ar înflori, și diavolul ar fi izgonit dintre oameni”.
Despre bucuriile duhovnicești de la Schitul Cozancea, Părintele Paisie își amintea, mai târziu: „Am avut destule bucurii cât am stat la liniște, în chilia mea din poieniță, mai ales când mă rugam noaptea și foloseam sufletește pe alții. Dar cele mai sfinte bucurii duhovnicești le-am simțit în biserică, în timpul Sfintei Liturghii”.
Părintele Cleopa mărturiseşte despre nevoinţele Părintelui Paisie: „Aceasta era viaţa şi nevoinţa Părintelui Paisie. Mânca şi se ostenea pe ascuns. Nimeni nu ştia cât şi cum se roagă, cât şi cum posteşte, ce lucrează şi ce taină are. Era plin de smerenie, de blândeţe şi de dragoste. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel care se bucură. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multă vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.
Dragostea de liniște și de rugăciune l-au îndemnat să primească, în anul 1933, Marele și îngerescul chip, adică Schima Mare.

Paisie OlaruEgumen al Schitului Cozancea. Duhovnic la Sihăstria
În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit diacon, iar la 4 aprilie 1947 a fost hirotonit preot și apoi numit egumen al Schitului Cozancea. Iubind liniștea, s-a retras în anul 1948 la Mănăstirea Sihăstria-Neamț, ca duhovnic, stareț fiind Arhimandritul Cleopa Ilie, fostul său ucenic.
Între anii 1949-1953 se nevoiește în Mănăstirea Slatina-Suceava, ca duhovnic.
A viețuit un timp și la Schitul Rarău, care depindea de Mănăstirea Slatina. Părintele își amintește: „Acolo se nevoiau câțiva călugări, dintre care cel mai sporit mi s-a părut un călugăr orb, anume Nicodim, tare în credință și iscusit în sfaturi duhovnicești. Veneau mulți credincioși la el pentru cuvânt de folos și se întorceau bucuroși la casele lor”.
În primăvara anului 1954 revine la Mănăstirea Sihăstria și este duhovnic al întregii obști și a mii de credincioși din toată țara, timp de peste 30 de ani, până la sfârșitul vieții sale pământești.
Referindu-se la această ascultare a duhovniciei, Părintele Paisie spunea: „Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viața de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredințat. De el depinde călugăria fraților de mănăstire. Cu dezlegarea lui se împărtășesc și călugării și mirenii și tot cu dezlegarea și pe garanția lui se hirotonesc candidații la preoție. Mare răspundere are un duhovnic și de aceea el se mântuiește mult mai greu decât un călugăr sau un mirean. Ca duhovnic al Mănăstirii Sihăstria, am avut multe bucurii duhovnicești, dar și ispite și, uneori, dezamăgiri. Am avut la spovedanie majoritatea părinților și fraților din obște. Cei mai mulți și mai râvnitori m-au ascultat, au ținut cont de binecuvântare, s-au spovedit sincer și și-au predat sufletul în mâna starețului și a duhovnicului. Aceștia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufletești, i-am mângâiat, i-am împăcat când erau în ispită și i-am învățat să iubească cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tăcerea, smerenia și rugăciunea la chilii. Unii dintre frați veneau însă rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalți, cârteau în ascultare și erau uneori nemulțumiți. Cu aceștia aveam mai mult de lucru. Îmi trebuia mai multă răbdare și meșteșug ca să-i câștig duhovnicește. Dacă cineva se abate de la datoria lui și nu ascultă de sfatul duhovnicului, el singur va răspunde înaintea lui Dumnezeu. Duhovnicul, însă, este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui și să-l ierte”.

Paisie OlaruLa Schitul Sihla
Fiind foarte iubitor de singurătate și de liniște, între anii 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, ca sihastru, avându-și chilia aproape de peștera în care se nevoise Sf. Preacuvioasă Teodora. Aici se îndeletnicea numai cu rugăciunea, cu postul și cu spovedania zilnică a monahilor și mirenilor. Într-o zi, admirând Bătrânul frumusețile munților și ale codrilor de la Sihla, a zis către ucenicii săi, suspinând din inimă: „Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici și să-l pierdem pe celălalt, din pricina lenevirii noastre”.

Părintele Paisie avea darul de a explica învățătura ortodoxă pe înțelesul oamenilor simpli, folosind analogii din lumea văzută. Câțiva credincioși i-au cerut cuvânt de folos. Iar Părintele, arătându-le o pajiște cu flori și bună mireasmă, le-a zis: „Să vă faceți niște albinuțe harnice, care adună nectar și fac miere din florile cele mai curate și binemirositoare, iar nu niște gărgăuni care adună hrană din bălegar și din toate buruienile. Râvniți la faptele bune cele mai de preț și mai ușor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila și smerenia. Din acestea să vă hrăniți și am nădejde că, prin acestea, vom vedea pe Hristos, Mântuitorul lumii”.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Mari duhovnici
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Un comentariu

  1. Prea cuvioase Parinte Staret[Victorin],
    Va felicit pentru ziua de Anul Nou 1982, ziua numelui de botez a Sfantului Vasile cel Mare.
    Multi ani cu pace, sanatate si spor in toate cele de folos, atat trupeste, cat si duhovniceste.
    M-am bucurat de venirea Prea Cuviosiei Voastre la Sihla, pentru dragostea ce-o aveti si pentru grija ce
    ne purtati. M-am bucurat de unele progrese in gospodarie. M-am bucurat de pacea ce cu ingaduinta si
    rabaarea Prea Cuviosiei Voastre se pastreaza in Sfanta Manastire Sihastria. M-am bucurat ca sunteti
    apropiat de inimile si sufletele celor ce cu darul lui Dumnezeu ii conduceti. Inca m-as bucura sa aud ca sunteti in unire cu toti si ca nu aveti nici un potrivnic.
    M-as bucura sa aud ca aveti mila de cei bolnavi, ca-i credeti si ca nu-i trimiteti la mama lor. Pentru ca
    mama lor sunteti Prea Cuviosia voastra.
    M-as bucura sa aud ca tot ce fagaduim la calugarie, adica ” doresc viata pustniceasca „, biserica,
    curatenia si ascultarea trebuie sa si implinim. Ascultarea o fac fratii, dar mai mult siliti, nu tocmai din
    dragoste. Ascultarea fara rugaciune este o ocupatie pe care o au si mirenii. Dar mai ales biserica, curatenia si dorinta pentru mantuirea sufletelor sa le urmadti, sa le impuneti la toti. Ca ” mare se va chema cel ce va intoarce un suflet ratacit „.
    M-as bucura, ca pe, langa ascultare, sa gasiti un suflet care ii place linistea si are nevoie de liniste. Nu
    sa i se impuna, ci sa o caute, sa o doreasca; nu sa se odihneasca, ci sa se nevoiasca.
    M-as bucura sa aud ca toti fratii se nevoiesc, merg la biserica, la pravila ( rugaciune si canon ) si se
    intrec cantand la strana si ca parintii cantareti sunt binevoitori. M-as bucura sa aud ca doreste vre-un
    parinte sa se linisteasca la poiana din ” Piciorul Crucii „. Poate ar trebui sa propuneti care doreste sa se
    linisteasca, sau sa le dati canon celor bolnavi, sau celor ce nu le place ascultarea si biserica.
    In sfarsit, ar trebui sa-mi vad de pacatele mele si sa zic iertati-ma pe mine pacatosul.
    Paisie
    (Arhim. Ioanichie Balan, PARINTELE PAISIE DUHOVNICUL)

Lasă un răspuns la o informatie Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.