Pornind de la BANI, serviciile controlează politicul, ce la rându-i controlează mass-media și aceasta spală creierul oamenilor. Peste toți, există o mână de oameni ce controlează BANII

În primul și-n primul rând, opinia publică este controlată la nivel politic. Peste tot în lume, „democrațiile” au un număr redus de partide politice(două-trei de obicei). Acesta este mijlocul cel mai eficient de a disemina în societate retorica dorită de cei din spate. Un exemplu: în loc să vorbim despre infrastructura dezastruoasă a țării, discutăm despre coronavirus. Circul politic este întreținut și amplificat de mass media. Media, cum bine știm, înseamnă o mână de companii aflate, de cele mai multe ori, în mâinile câtorva oameni cheie. Așa cum vom vedea în continuare, greutatea mass mediei începe să scadă în favoarea unui model mult mai ucigător.

În spatele tuturor acestor entități, la nivel național, se află serviciile secrete care, treptat, peste tot în lume, și-au abandonat misiunile tradiționale de protecție a statului căruia îi aparțin în favoarea noilor stăpâni care le-au trasat sarcini clare în vederea controlului și influențării propriilor popoare în direcția dorită. Culmea e că mulți dintre angajații serviciilor secrete fac asta convinși fiind că-și apără cetățenii de „influențele negative” ale unor elemente contondente din societate. Indivizi ca mine sunt considerați paria pentru simplul motiv că își permit libertatea de a vedea cum se desfășoară într-adevăr lucrurile și, mai mult, de a le arăta și altora adevărul. Doar că, pentru un lucrător onest din servicii – ceva mai obișnuit prin fișa postului cu treburile secrete – adevărul e cel pe care i-l spune superiorul său, la rândul lui „mult mai cunoscător al adevărurilor” absolute. Fiind structuri piramidale, serviciile pot fi foarte ușor deturnate de la misiunea lor, mai ales atunci când treburile sunt instrumentate de specialiști.

Poate vă întrebați cum se face capitularea unui serviciu. E simplu. Pentru început e încadrat într-o structură supranațională(NATO, UE, etc.), după care se creează o structură de interconectare – aparent pentru delimitarea zonelor de interes. După aceea, treptat, cei din departamentul interconectat sunt asimilați – prin intermediul misiunilor – noilor suprastructuri, au superiori care nu mai țin de serviciul din care provin și, la modul soft, sunt spălați pe creier. Ei „cunosc” mai multe decât ceilalți, au contacte mai sus puse s.a.m.d. Următoarea mișcare apare atunci când structura reușește să-și plaseze unul dintre oamenii infectați în vârful serviciului secret. Imediat după aceea se produce schimbarea de paradigmă, iar serviciul secret devine captiv. Forțele interne de protecție sunt neputincioase întrucât totul se face legal. Doar țara respectivă e parte a unor înțelegeri politice și, așa cum alții beneficiază de informațiile tale și tu beneficiezi de informațiile lor. Cu alte cuvinte, „deschiderea” serviciului secret către ceilalți parteneri îi e benefică prin prisma schimbului de informații care pare reciproc avantajos. Și chiar e. Doar că suprastructura care conduce și infectează își atrage credibilitatea fix din acest „schimb avantajos”, făcându-i pe membri să se concentreze asupra propriilor popoare în vederea efectuării unui schimb eficient de informații. Cu alte cuvinte, fiecare își spionează propriul popor pentru a veni la timp cu informațiile cele mai relevante și, în caz de probleme, „să nu se facă de râs” față de ceilalți. E un mod banal prin intermediul cărora structurile naționale de protecție sunt făcute praf, în timp ce temele – sau, mai bine spus, „obiectul protecției” – e decis la nivelul superior. Astfel fiecare e convins că-și face datoria către propria țară, în timp ce, în realitate, își distruge țara.

Să trecem acum la pasul următor. Cine sunt „ei”, cei care reușesc să conducă atât de simplu întreaga planetă? Mai facem o haltă în vederea dezvăluirii unui alt mecanism de control. Ce-ți dorești cel mai mult? Peste 90% vor răspunde pe nerăsuflate: „Bani!”. Într-adevăr, iată cum a fost denaturat idealul omului. Banul a ajuns centrul existenței sale, cel după care individul aleargă toată viața pentru ca apoi, aflându-se pe patul de moarte să se întrebe: „la ce-au fost bune toate acestea pe care le-am făcut?”. Iar răspunsul e simplu și firesc: la nimic. Servind banul servești nimicul. Însă nu trebuie ignorată realitatea. Banul e cel care rulează lumea de azi. E limpede pentru oricine că cel care deține banii are și puterea întrucât, prin manipularea fluxurilor monetare, poți face diferența dintre bogat și sărac. N-o să atac brusc – așa cum probabil vă așteptați – edificiul băncilor, ci o să pornesc de la bază. Degeaba ai un ban dacă nu-l folosește nimeni. În ciuda restricțiilor, poți emite ca privat o monedă. De exemplu îți poți genera o criptomonedă în câteva ore, dar cine ți-o va cumpăra, cine-o va folosi vreodată? Așadar, pentru a avea relevanță, banul trebuie să aibă în jurul său un ecosistem, o economie care să funcționeze. Înainte economiile naționale erau cele care „garantau” banul.

Acum treburile s-au schimbat și jocul e făcut de companiile globale. Coloșii multinaționali ai lumii sunt „stăpânii de facto” ai planetei. Însă, așa cum veți înțelege, lumea e cu mult mai mică decât vă imaginați. Conform unui studiu al ETH Zurich (disponibil în link), din aproximativ 40 milioane de companii din lumea întreagă listate în baza de date Orbis, au reușit să identifice 1318 companii transnaționale care, practic, reprezintă nucleul dur al economiei mondiale, concentrând cea mai mare parte a activității economice. Cercetătorii au mers mai departe și-au constata că, dintre aceste companii sunt interconectate – în sensul în care dețin acțiuni unele la celelalte. După gradul de conectare avem companii superconectate și foarte conectate. Mergând mai departe, s-a reușit identificarea unui nucleu dur de 147 de companii mega-conectate care dețin peste 40% din activitatea rețelei menționate. Partea frumoasă este că, în spatele acestor coloși stau oameni. Însă identificarea lor este aproape imposibilă. Spre exemplu, topul companiilor mega-conectate este deschis de Barclays PLC(poate începeți să înțelegeți cu acest articol și noțiunea de „Imperiu Britanic”) . Acționarii cei mai importanți ai Barclays sunt: Dimensional Fund Advisors, Eagle Capital Management, Deutsche Bank, Northern Trust Corp, Parametric Portfolio Associates, Causeway Capital Management, T. Rowe Price Associates, The Bottom Line. Adică alte companii, cu structuri ciudate de acționari. Spre exemplu, în cazul Dimensional îi putem identifica pe cei doi fondatori ai companiei: David Booth(aprox 1.8 mld $ avere esteimată) și Rex Sinquefield(probabil miliardar, dar nelistat de Forbes). Doar că ei sunt … acționari minoritari în companie și singurii care apar la lumină. În spate e o altă structură menită a ascunde adevăratul proprietar.

E simplu de intuit că o asemenea încrengătură are câteva persoane cheie în spate. Indivizi care sunt considerați „modești” de topurile precum Forbes, dar asta doar pentru a se lua „luminile” de pe ei. N-o să mai insist mult asupra subiectului deoarece risc să ocup mult prea mult spațiu. Cert este că această imensă structură corporatistă, nu doar că decide ce mănânci și cum te îmbraci azi, dar, mai mult decât atât, decide ce anume îți dorești. Și cum, într-o proporție covârșitoare, lumea vrea bani, ei decid ce bani contează pentru că le poți cumpăra produsele doar cu acei bani. Dar probabil vă întrebați cine se află în spatele banilor? E justă întrebarea. Vă las să ghiciți cine are puterea de a-și declara – într-o țară declarată neutră – un teritoriu – chiar dacă nu prea mare – absolut autonom. Așa-i că n-ați auzit că un teritoriu de pe lumea asta e un „no man’s land”? Și, întâmplător, acel teritoriu e centrul bancar al lumii, unde șefii băncilor centrale se prezintă cu basca-n mână pentru a lua lumină – a se citi ordinele de serviciu.

Ce-avem noi aici? O structură super-concentrată care emite monedă, generează „bunăstare” și e un fel de centru al lumii. N-ați auzit până acum nimic despre această structură întrucât ați fost ocupați cu tentaculele caracatiței. Ca o idee generală, aceasta este structura care vă gestionează cele mai multe aspecte ale vieții.

Vă promisesem pe la începutul articolului că voi reveni asupra mass mediei. Este un caz-școală despre cum se modifică „preferințele” publicului. Pentru multă vreme mass media a fost mediul preferat de diseminare a informațiilor publice și de canalizare a credințelor indivizilor. Treaba a luat sfârșit brusc începând cu anii 2000. În caz că ați uitat acela a fost anul în care am avut „Criza Dot Com”, adică momentul în care structura corporatistă a dat atacul asupra internetului. Acum, la 20 de ani după acele evenimente, corporațiile controlează internetul prin companiile lor fanion: Google, Facebook, Amazon, Twitter, etc. Astfel, în loc de diseminarea prin mass media s-a trecut la diseminarea prin Internet, un mediu deja controlat în proporție de peste 80%. Un mediu în care știi că „tu faci știrile”, dar de fapt tu ești cel care le faci îndrumat fiind cum să le faci. Și, mai mult, un mediu care aparține unei structuri la fel de opace precum cea despre care v-am vorbit până acum.

Mă opresc aici cu prezentarea pentru că spațiul și, mai ales, timpul nu-mi permit s-o continui. De discutat vom mai discuta pe marginea subiectului. Până atunci, cu informațiile pe care deja le aveți la îndemână, puteți înțelege și identifica singuri modurile în care vă puteți izola de hidră. Dacă vreți, desigur!