X

Polonia a denunțat Convenția de la Istanbul, ce încurajează căsătoriile între homosexuali şi acceptarea unui al treilea gen

Consiliul Europei s-a declarat duminică îngrijorat de intenţia guvernului conservator polonez de a denunţa Convenţia de la Istanbul, organismul paneuropean considerând retragerea Poloniei din acest tratat drept ”un regres important” în protejarea femeilor faţă de violenţele sexiste, relatează AFP, scrie agerpres.

Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, a calificat drept ”alarmante” recentele declaraţii ale guvernului polonez despre intenţia Poloniei de a părăsi Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul), adoptată în anul 2011. Polonia a semnat acest tratat în anul 2012, când la Varşovia conducea guvernul de centru-dreapta al fostului premier Donald Tusk.

Actualul ministru conservator polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a declarat la acea vreme că respectiva convenţie este ”o creaţie feministă menită să justifice ideologia gay”. El a anunţat sâmbătă că luni va prezenta un document oficial prin care va cere Ministerului Familiei să pregătească denunţarea tratatului.

Această decizie a provocat îngrijorarea Consiliului Europei, iar vineri circa două mii de persoane au manifestat la Varşovia împotriva denunţării convenţiei. ”Dacă există idei greşite ori neînţelegeri faţă de această convenţie, suntem pregătiţi să le clarificăm în cadrul unui dialog constructiv”, a spus Marija Pejcinovic Buric.

Parlamentele mai multor ţări est-europene au refuzat până în prezent să ratifice documentul întrucât consideră că, dincolo de obiectivul declarat al combaterii violenţei împotriva femeilor, această convenţie încurajează căsătoriile între homosexuali şi acceptarea unui al treilea gen.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Homosexualitate
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.