X

Pogorârea Sfântului Duh – Cincizecimea – Rusaliile – Nașterea Bisericii. Omilia Sfântului Iustin Popovici

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Iată fraților, praznicul ce ne spune ce este acela omul: ce este acela sufletul omului, ce este aceea mintea omului, ce este aceea inima omului, ce este acela rostul omului.

Marele praznic de astăzi ne spune această taină. Domnul, creându-ne ca oameni, pentru ce ne-a dăruit Duh Sfânt? Ne spune praznicul de astăzi: pentru aceea ca noi să ne desăvârșim sufletul prin Sfântul Duh, să creștem în Duh Sfânt, să mergem cu Sfântul Duh prin această lume și prin toată veșnicia. Bre, omule, nu este o glumă! Dumnezeu nu a glumit atunci când a creat omul. Omul este o taină profundă și măreață, cea mai mare taină dumnezeiască în această lume.

La Înălțare, ce am proslăvit? Am proslăvit pe Domnul Hristos, Care cu trupul S-a urcat și S-a înălțat la Ceruri (Luca 24,51). Ce a spus prin aceasta Domnul? Domnul a spus că trupurile noastre, al meu și al tău și al fiecăruia, voi învia din morți și se vor înălța deasupra tuturor Cerurilor. Domnul a devenit om ca să arate calea omului prin această lume. Și ceea ce s-a întâmplat cu trupul Său, se va întâmpla cu trupul fiecăruia, cu trupul fiecărui om.

Și astăzi, de ziua Pogorârii Sfântului Duh, de ziua Sfintei Treimi – ce slăvim? Slăvim cea mai mare minune a acestei lumi, fraților. Slăvim nașterea Bisericii lui Dumnezeu. Ce reprezintă această naștere a Bisericii lui Dumnezeu? Pogorârea Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli, asupra Bisericii lui Hristos, și călăuzirea Bisericii de către Sfântul Duh prin această lume, și prin toate lumile. Sfântul praznic de astăzi arată care este puterea și tăria Domnului Hristos și în ce constă credința noastră. Pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea acestui veac, ci în puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 2,5) – cum spune Sfântul Apostol. În Puteri și în Duhul Sfânt.

Iată, doisprezece pescari din Galileea, doisprezece țărani simpli pleacă în lume după Ziua de astăzi să propovăduiască cea mai mare minune, cea mai dragă minune – pe Domnul Hristos, Cel Înviat din morți! Și cu puterea Sa, cu puterea Sfântului Duh, fac minuni pe care oamenii niciodată nu le-ar putea face fără puterile dumnezeiești ale lui Dumnezeu. După acest mare și slăvit praznic doisprezece pescari simpli au plecat în lume. De ce? Să-L propovăduiască pe Domnul Hristos Cel Înviat. Pe Domnul Hristos Cel Înviat! Aceasta înseamnă să-L propovăduiască pe Biruitorul morții, pe Biruitorul păcatului, pe Biruitorul diavolului. Ei nu s-au temut de nimeni în această lume. Întregul Imperiu Roman de atunci, întreaga Împărăție romană s-a ridicat împotriva lor. Ei au devenit făclii, ce i-au ars pe păgâni. Până în anul trei sute treisprezece, adepții lui Hristos au fost permanent prigoniți întru numele lui Hristos. Și cine a biruit? Oare, armele Imperiului Roman? Nu, nu, nu! Au biruit doisprezece pescari simpli din Galileea. Cu ce? Cu puterea lui Hristos! Au tămăduit bolnavi, au înviat morți, au făcut nenumărate minuni, au alungat diavoli. Lumea a fost uluită și stupefiată, i-au prigonit, i-au constrâns să se lepede de aceasta. Nu! Nimeni dintre ei nu s-a lepădat de Domnul Hristos, toți au mers cu bucurie la moarte, toți au mers la pierzanie pentru Domnul Hristos.

De aceea, noi, creștinii, nu ne temem de moarte, nu ne temem de prigonitorii noștri. Să știe, noi avem armă sigură pentru biruință, iar aceasta este moartea pentru Domnul Hristos. Noi prin aceasta biruim! Atunci când marele Sfânt al lui Dumnezeu, Grigorie Teologul s-a adresat creștinilor în veacul al patrulea, a spus: Știți că noi, creștinii, avem arma sigură a biruinței, și aceasta este moartea pentru Domnul. Noi cu bucurie mergem să murim pentru Domnul Iisus, căci înaintea noastră este deschisă Veșnicia, înaintea noastră este deschisă Viața veșnică, înaintea noastră este deschisă Împărăția Cerurilor. Ce ne vor face oamenii, ce ne vor face prigonitorii de astăzi? Chinuri, chinuri… Țânțari care scuipă la soare și scuipatul se întoarce asupra lor înșile.

Da, noi, ca creștini, suntem chemați ca să ne desăvârșim prin Sfântul Duh, prin Duhul Care i-a făcut pe Apostoli Mucenici, și pe toți, pe nenumărați Mucenici, și pe nenumărate milioane de Mărturisitori ai Domnului Hristos, și astăzi și ieri și în toate veacurile. Ce trebuie să facem cu sufletele noastre? Ceea ce au făcut Sfinții Apostoli cu sufletele tuturor credincioșilor; să ne umplem de credința în Domnul Hristos, de credință neclintită; să ne umplem de dragoste față de Domnul Hristos și față de frații noștri; să ne umplem de rugăciune, de post, de toate virtuțile evanghelice: și, astfel, dobândim Sfântul Duh, astfel, creștem în duh, propriul suflet îl înălțăm la Cer, îl facem nemuritor și veșnic, Îl aducem pe Sfântul Duh întru el.

Care este scopul viețuirii noastre? Scopul viețuirii noastre este să dobândim cât mai mult* Duh Sfânt, ca să putem birui orice păcat, orice rău, orice diavol în această lume. Și aceasta se realizează, frații mei, cu ajutorul rugăciunii, postului, milosteniei, milei și a tuturor celorlalte virtuți evanghelice. Scopul viețuirii noastre este dobândirea Sfântului Duh. Dacă Îl vom dobândi, ce ne vor mai putea face oamenii? Bucuria noastră constă în aceea că noi suntem mai puternici decât moartea, nu numai decât moartea, ci mai puternici decât diavolul, decât orice păcat. De aceea, ați auzit la Sfânta Liturghie: Sus să avem inimile! Nu ne temem de prigonitorii noștri, nu ne temem de aceia care vor să ne ia sufletele, ci cu credință în Domnul Hristos îi vom birui pe toți vrăjmașii credinței noastre. Și cu moartea noastră, dacă este nevoie.

Fie ca Bunul Dumnezeu în Ziua de astăzi, să ne dăruiască puterea și tăria să ne naștem duhovnicește, fiindcă în ziua de astăzi este născută Biserica lui Dumnezeu, și pentru că astăzi este ziua ei de naștere, astăzi este și ziua de naștere a fiecărui creștin, a tuturor creștinilor îndeobște. Ziua de naștere în Domnul Hristos, ziua de naștere în veșnicia noastră, ziua de naștere pentru tot ceea ce este Ceresc și mai presus de Ceruri.

Astăzi, așa cum se spune în minunatele cântări bisericești, s-a împlinit praznicul, s-a plinit mântuirea. Dumnezeu și Domnul Hristos a spus omului pentru ce este omul în această lume. I-a dăruit toate mijloacele pentru îndumnezeire, i-a dăruit toate mijloacele pentru Viața veșnică. De aceea nu încetăm, fraților, să-L mărturisim pe Domnul Hristos cu îndrăzneală și cu bărbăție, cu curaj – pe Singurul Biruitor al păcatului, al morții și al diavolului. Și Lui să I ne închinăm, întru El să viețuim, și în lumea aceasta și în cealaltă. Amin.

predică rostită în anul 1977

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

  1. In acest articol, minunat dealtfel, Sf. Grigorie Teologul care a cuvantat in sec. IV, este citat astfel:”Stiti ca noi, crestinii, avem arma sigura a biruintei, si aceasta este moartea pentru Domnul(moartea pentru adevar- n.n)”.
    Cine mai poate spune ca nu stie cum sa-l invinga azi pe antihrist?
    Totul e sa fim pregatiti. Sa nu ne ducem noi singuri in ispita, ci cand nu vom avea scapare sa ne folosim de aceasta arma.

  2. Duhule Sfinte, care te – ai pogorât peste sfinții apostoli în aceasta zi și i-ai întărit sa te mărturisească pana la moarte , pogoară-te și peste noi mult păcătoșii, creștinii cei de pe urma, și ne întărește și pe noi sa-L mărturisim pe Dumnezeu :Tatăl, Fiul și Duhul Sfant, Sfânta Treime, pana la moarte!

  3. Despre tăcerea bisericii la ora actuală
    https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2020/05/29/despre-tacerea-bisericii-la-ora-actuala/

    Despre tacerea bisericii la ora actuala

    https://youtube.com/watch?v=exRCsjzOmmw

    Aici părintele Serghi Romanov acuză tăcerea bisericii şi lipsa credinței la preoții din ziua de astăzi. Acum se va face diferențierea dintre cei care-s cu Hristos şi care-s cu antihrist. Tăcerea de astăzi ne vorbeşte ca sunt slugile antihristului, tac ca să nu fie atinşi, să-şi păstreze parohia, să nu sufere nimic.

    Testarea de coronavirus îi introduce omului virusul şi el va deveni ca un zombie, apoi acel om va cere singur vaccinarea. Nu trebuie nimic acceptat din ceea ce propun ei. Criza aceasta va avea etape şi ea nu se va opri dacă nu vom lua atitudine.

    Împăratul ortrodox va fi! (a repetat încă o dată) şi el va distruge tot sistemul acesta care ne conduce spre pieire. Sodomiții, pedofilii şi zoofilii – toți vor fi lichidați şi o mare moartă în locul lor va rămâne, cum e cea din Israel.

    Banii se vor devaloriza, din bănci dacă sunt pe conturi vor dispărea, masonii când vor înțelege că partida e pierdută pentru ei, băncile aparținându-le, vor sustrage totul.

    Acum cât este timp, este bine să fie investiți în imobile, pământ, schimbarea locuri de trai de la oraşe la sate, deoarece oraşele vor fi distruse…

    (traducere Mariana Hatzimanoli

    Pentru care păcate mai îngăduie Dumnezeu duhului necurat să chinuie pe om

    Pentru care pacate mai ingaduie Dumnezeu duhului necurat sa chinuie pe om

    https://youtube.com/watch?v=WelucA6QFg4

    Pr. Serghii obligă demonii din oamenii care sunt aici să spună cum au intrat în ei, pentru care păcate a îngăduit Dumnezeu ca aceşti oameni să ajungă posedați de duhul celui rău. Atât de mare este harul acestui duhovnic ortodox încât şi demonii i se supun. Aceasta este realitatea vieții noastre, cea nevăzută. Doar cei duhovniceşti o văd şi primesc Har de la Dumnezeu să-i umilească pe demoni.

    Aici în video, o femeie traieşte necununată şi a intrat în ea duhul blestemului, o chinuie şi-i insuflă gând de sinucidere. O altă fată de 13 ani are în ea duhul internetului, foloseşte internetul de la 5 ani, fără discernământ; iată, aşa părinții demonizează proprii copii când le dau telefoanele acestea cu internet.

    (traducere Mariana Hatzimanoli)

  4. II Corinteni 6, 14-18:
    http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=13&cap=6

    14. Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
    15. Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
    16. Sau ce înțelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.
    17. De aceea: “Ieşiți din mijlocul lor şi vă osebiți, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeți şi Eu vă voi primi pe voi.
    18. Şi voi fi vouă tată, şi veți fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotțiitorul.

  5. Pogorârea Duhului Sfânt sau Cinzecimea nu este același lucru cu Rusaliile!!!

    Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea este sărbătoarea Creștină (ortodoxă)!!!

    Despre praznicul Pogorârii Duhului Sfânt sau al Cincizecimii

    Sfinți și Părinți – Cuvinte Bune Pentru Inimi Răstignite
    Pogorârea Sfântului Duh – Sfântul Ioan Gură de Aur

    http://voscreasna.com/142/pogorarea-sfantului-duh-sfantul-ioan-gura-de-aur/

    Cuvânt la Duminica cincizecimii, sau a Pogorârii Sfântului Duh

    ” Eu voi ruga pe Tatal, si alt mângâietor va da voua,
    ca sa fie cu voi în veci, adica Duhul adevarului”
    (Ioan XIV, 16, 17)

    din “Predici la duminici si sarbatori”, Sfantul Ioan Gura de Aur

    Slavite sunt, iubitilor, darurile, care ni le-a comunicat astazi Dumnezeu cel plin de dragoste, daruri, a caror marime nu o poate descrie nici o gura omeneasca.

    De aceea sa ne bucuram toti, sa marim si sa proslavim pe Domnul nostru, caci ziua de astazi este o sarbatoare de bucurie si de desfatare. Precum timpurile anului urmeaza regulat unele dupa altele si se schimba unele cu altele, asa si în biserica cu totul regulat o sarbatoare urmeaza alteia, si de asemenea trece de la una la alta.

    Asa cu putin mai înainte noi am serbat ziua mortii lui Hristos, apoi Invierea Sa, dupa aceea Inaltarea Sa, iar astazi am ajuns la vârful tuturor darurilor harului lui Dumnezeu, si am ajuns la împlinirea fagaduintei date de Hristos. Adica ca Hristos a zis: “când ma voi duce, voi trimie voua alt mângâietor, si nu va voi lasa sarmani (Ioan XVI, 7,14,16,18).

    Cunoasteti îngrijirea cea mare a Domnului?

    Vedeti negraita lui bunavointa catre oameni?

    Inainte cu câteva zile S-a înaltat la cer, a luat în stapânire tronul împaratesc, si a sezut de-a drepta Tatalui; iar astazi ne da El cu milostivire pogorârea Sfântului Duh, si cu aceasta da omenirii nenumarate bunuri ceresti. Sau spune-mi nu ni s-a comunicat oare prin Sfântul Duh tot, ce înfaptuieste spre fericirea noastra? Prin el ne-am mântuit noi de robia pacatului, ne-am chemat la slobozenie, ne-am facut fii a lui Dumnezeu si ne-am transformat în oameni cu totul noi; înca putem prin el a arunca de la noi sarcina cea grea si înfricosata a pacatelor.

    Prin Sfântul Duh dobândim noi sirul preotilor si pastorilor nostri sufletesti.

    De la el curg descoperirile si darurile cele de tot felul ale harului; si tot ce serveste de podoaba a bisericii lui Dumnezeu, curge din acest izvor, adica de la Duhul Sfânt. Aceasta ne-o vesteste Sfântul Pavel în cuvintele: “Toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, împartind îndeosebi fiecaruia, precum voieste” (I Corint. XII, 11).

    El zice: “precum voieste,” nu: “cum i s-a poruncit”, caci Sfântul Duh este însusi împartitorul, nu împartitul, el lucreaza de la sine, si nu atârnat de la cineva. De acea Apostolul Pavel prescrie aceeasi putere si stapânire, pe care le însuseste Tatalui, înca si Sfântului Duh, si precum zice el despre Tatal: “este un Dumnezeu care lucreaza totul întru toate” (I Cor. XII, 6), tot asa zice el despre Sfântul Duh: “Toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, împartind fiecaruia, precum voieste”.

    Vezi, cum Sfântul Duh are aceeasi desavârsire, putere ca si Tatal? Fireste fiindca amândoi sunt deopotriva dupa fiinta, trebuie sa fie asemenea înca si dupa domnie, si fiind ca ei sunt deopotriva în cinstire si în vrednicie, trebuie sa fie deopotriva si în putere si stapânire.

    Prin Sfântul Duh am dobândit si iertarea pacatelor noastre, prin el ne-am curatit de toate petele pacatelor, prin darurile sale, oamenii, care se povatuiesc de harul sau, se fac îngeri, nu prin aceea, ca îsi schimba firea, ci, ceea ce este mai minunat prin aceea ca ei, desi ramân oameni, dar se poarta asa de curat si sfânt, ca îngerii.

    Asa de mare este puterea sfântului Duh!

    Precum focul cel pamântesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa si focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, desi el înainte era mai moale decât lutul, asa ca pacatul nu mai poate vatama pe sufletul cel acum întarit.

    Iar omul, care cu putin mai înainte era patat cu întunecimea pacatului, prin harul Sfântului Duh se face mai luminat si mai stralucit decât soarele. Aceasta ne învata Apostolul Pavel, când scrie: “Nu va înselati, ca nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici precurvarii, nici malachii, nici Sodomenii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici ocarâtorii, nici rapitorii, împaratia lui Dumnezeu nu vor mosteni” (I Corint. VI, 9, 10).

    Dupa ce el a numarat toate felurile de pacate, si ne-a învatat, ca acei ce sunt cuprinsi de aceste pacate, sunt pierduti pentru împaratia lui Dumnezeu, a adaugat îndata: “Si asa erati unii dintre voi; dar v-ati spalat, v-ati sfintit, v-ati îndreptat” (I Cor. VI. 11). Cum si în ce chip? La aceasta raspunde el îndata: “în numele Domnului nostru Iisus Hristos, si prin Duhul Dumnezeului nostru”. Vedeti, iubitilor, puterea Sfântului Duh? Vedeti, cum Sfântul Duh a departat toate aceste pacate, si pe aceia, care înainte cu totul se înjosisera prin nelegiuirile lor, repede i-a ridicat la cea mai înalta cinste?

    Dar sa ne întoarcem acum la alt punct, la o cercetare, care merita întradevar a ne ocupa. Adica eu trebuie, iubitilor, sa va lamuresc, pentru ce Hristos nu îndata dupa înaltarea Sa la cer ne-a dat duhul Sfânt, acest izvor de asa multe bunuri si daruri, ci a lasat pe ucenicii sai sa-l astepte un timp îndelungat, si apoi le-a trimis darurile Sfântului Duh.

    Acesta s-a facut nu din întâmplare si fara pricina. El stia, ca oamenii nu admira îndeajuns bunurile, pe care le au la îndemâna, nu pretuiesc dupa cuviinta marimea si gingasia lor, daca ei n-au fost lipsiti de Dânsele un timp îndelungat.

    Sa va aduc un exemplu: Cine este cu totul vioi si sanatos; – nu simte si nici nu poate sti tocmai cât de pretioasa este sanatatea daca el niciodata n-a suferit de vreo boala.

    De asemenea nu s-ar pretui dupa cum se cade lumina zilei, daca noi n-am cunoaste si întunecimea noptii.

    Dar mai bine învatam noi a cunoaste pretul bunurilor, de care ne îndulcim, când le pierdem pe un timp îndelungat.

    Asa ucenicii Domnului au petrecut zilele lor cu multa placere, pe cât ei s-au, îndulcit de prezenta Lui, si petrecerea lor cu dânsul le aducea mii de bucurii. Toata Palestina se uita la ei, ca la niste stele stralucitoare, atunci ei înviau mortii, curateau leprosii, alungau duhurile cele necurate, tamaduiau bolile si savârseau multe alte minuni.

    Fiindca ei erau asa de renumiti si slaviti, de aceea a îngaduit Dumnezeu, ca ei pe un timp sa piarda puterea, prin care ei lucrau toate acestea, pentru ca ei tocmai prin aceasta pierdere sa vina la cunostinta, cât de mult datorau ei a multumi milostivei Lui prezente si tocmai prin aceasta recunostinta sa se faca mai poftitori de a primi darurile harului Sfântului Duh.

    Aceasta i-a mângâiat, când ei jeleau si suspinau pentru ducerea de la ei a învatatorului lor, a luminat pe cei descurajati cu lumina sa, a ridicat iarasi pe cei ce erau aproape cazuti, a împrastiat norii mâhnirii lor si a alungat supararea din sufletul lor.

    Când Domnul zisese odinioara catre dânsii: “mergeti si învatati toate popoarele” (Mat. XXVIII, 19), atunci ei erau înca nestiutori, cum sa înceapa aceasta, si încotro sa apuce fiecare, spre a propovadui cuvântul lui Dumnezeu. Acum însa s-a pogorât peste ei Sfântul Duh în chip de limbi, i-a povatuit la tot adevarul, i-a învatat si i-a luminat, si prin limbile, ce a dat fiecaruia a vorbi, le-a aratat tarile, care erau încredintate învatamântului lor.

    Duhul Sfânt însa de aceea a venit în chip de limbi, ca sa aminteasca de o întâmplare de demult a vechiului testament. Adica, când odinioara, oamenii, umflati de mândrie, voiau sa zideasca un turn, care sa ajunga pâna la cer, a despartit Dumnezeu prin amestecarea limbilor aceasta pacatoasa unire a popoarelor.

    Acum din contra s-a varsat Duhul Sfânt în chipul limbilor, pentru ca lumea cea dezbinata întru sine iarasi sa se aduca la o unire (mai înalta), adica la împaratia lui Dumnezeu, la credinta si la dragoste. Cu aceasta s-a savârsit ceva neobisnuit si nou.

    Oarecand limbile au dezbinat lumea si au sfarâmat unirea cea pacatoasa, iar acum limbile cele de foc iarasi au adus unirea în lume si cei dezbinati iarasi s-au legat unii cu altii.

    Aceasta a fost pricina, pentru care Sfântul Duh s-a aratat în chipul limbilor.

    Dar limbile s-au parut a fi de foc, caci multi spini ai pacatului crescusera în noi. Precum un pamânt bun si roditor, daca nu se lucreaza, produce multa palamida si spini, tot asa se întâmpla si cu noi oamenii.

    Plecarea firii noastre, desi este buna si proprie a produce roadele faptei bune, însa daca ea nu se lucreaza cu plugul cucerniciei, si nu se seamana cu samânta cunostintei de Dumnezeu, ea produce o întreaga padure de pacate. Si precum adeseori nu se poate vedea pamântul unui ogor din pricina multimii palamidei, a spinilor si a buruienilor, asa multa vreme nu s-a putut cunoaste si privi nici nobletea sufletului nostru, pâna ce a venit Sfântul Duh, a lucrat ogorul sufletului nostru, l-a curatit cu focul Duhului, si l-a facut propriu de a primi samânta cea cereasca.

    Pentru toate acestea, si înca pentru nenumarate alte bunuri avem noi sa multumim zilei de astazi.

    De aceea va sfatuiesc, sa praznuim aceasta sarbatoare într-un chip vrednic de aceste bunuri, nu numai cu stralucirea si cu podoaba din afara (Sfântul Ioan continua aceasta si mai departe, si din cuvintele lui noi vedem ca atunci, ca si astazi, la cincizecime, se împdobeau casele si ulitele cu flori, arbori etc.), ci prin aceea ca sa împodobim sufletele noastre, si sa ne îmbracam în hainele cele stralucite ale faptei bune.

    In felul acesta, vom dobândi si noi darurile Sfântului Duh, si ne vom face partasi rodurilor, celor ce vin de la Sfântul Duh.

    Dar care este oare rodul sfântului Duh?

    Sa ascultam pe Apostolul Pavel, el ne spune, “roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea”. (Gal. V. 22). Ia aminte, cât de întocmai se rosteste Apostolul si în ce mare legatura stau cuvintele lui, el pune dragostea înainte, apoi vorbeste despre urmarile ei. El începe de la radacina, si apoi arata roadele. El pune întâi piatra fundamentala, si apoi aseaza zidirea. El face începutul cu izvorul si apoi vine la râu.

    Intr-adevar, noi nu putem simti bine bucuria mai intai pana ce nu socotim norocirea altora ca pe a noastra, si binele aproapelui nu il privim ca pe al nostru. Aceasta insa nu se poate face, daca mai întâi nu a domnit dragostea întru inima noastra.

    Adica dragostea – radacina si izvorul si mama a tot binelui. Ea, asemenea unei radacini, produce mii de ramuri ale faptei-bune, se varsa ca un izvor în nenumarate pâraie, si asemenea unei mame îmbratiseaza pe toti cei ce scapa la dânsa. Fiindca Sfântul Apostol Pavel foarte bine stia aceasta, a numit-o rod al Sfântului Duh.

    Dar într-alt loc ii da el o numire asa de mare, încât o numeste plinire a legii. “Dragostea, zice el, este plinirea legii” (Rom. XIII, 10).

    Chiar Hristos, Domnul lumii, declara avutia dragostei, ca dovada cea mai adevarata, ca cineva este ucenicul sau, când zice: “întru aceasta vor cunoaste toti, ca ai mei ucenici sunteti, de veti avea dragoste între voi” (Ioan XIII, 35). De acea sa alergam la dragoste, sa ne lipim de ea si cu dânsa sa praznuim aceasta sarbatoare.

    Caci unde este dragostea, de acolo lipseste micimea sufletului; unde este dragostea, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii, caci dragostea, zice Apostolul, “nu se trufeste, nu se îngâmfeaza, nu se poarta cu necuviinta,, (I Cor. XIII, 4, 5). Dragostea nu pricinuieste aproapelui nici o vatamare, si unde domneste dragostea, acolo nu se vede nici un Cain si ucigas de frate.

    Astupa izvorul neiubirii, mai ales al pizmei, pârâul pacatelor îndata se va usca; scoate radacina, atunci ai stârpit si roadele. Aceasta o zic, nu spre folosul celor pizmuiti, ci spre folosul pizmasilor, caci acestia sunt cei care au mai multa paguba dintru aceasta, si ei însisi îsi pregatesc pieirea.

    Din contra pentru acei ce sunt pizmuiti si sufera aceasta cu rabdare, sunt gatite cununi si rasplatiri slavite. Gândeste la Abel, totdeauna el va fi proslavit ca un drept, în toate zilele se va vesti lauda lui, si tocmai uciderea lui i-a adus asa de mare slava, înca si dupa moarte glasul lui nu a amutit, si de-a pururea pâraste el pe ucigasul sau.

    Cain a ramas în viata si a secerat rodul faptei sale, caci si-a petrecut zilele sale întru frica si cutremur, Abel însa zacea pe pamânt sugrumat, dar vorbea dupa moartea lui cu mai mare curaj decât acela. Precum pe Cain pacatul l-a facut atât de nenorocit, încât ducea o viata mai amarâta decât moartea, asa pe Abel fapta cea buna l-a facut înca si dupa moartea sa mai slavit si mai renumit decât înainte.

    Asadar, pentru ca noi atât aici, cât si în cealalta viata, sa avem o încredintare tare, si sa seceram fericita bucurie ca rod al acestei sarbatori sa aruncam hainele cele necurate ale sufletului, dar mai ales pizma sa o departam!

    De am avea mii de însusiri bune, toate nu ne ajuta, întrucât ne schimonoseste aceasta urâta meteahna. Dea Dumnezeu, ca noi toti sa fim slobozi de dânsa! Inchideti deci Satanei intrarea din toate partile, pentru ca voi, plini de încredere si de veselie, sa iesiti întru întâmpinarea Imparatului cerului. Când El va veni, spre a va face partasi de bunurile sale cele negraite pe aceia care au petrecut viata lor cu fapte bune si cu cucernicie, întru Hristos Iisus Domnul nostru caruia se cuvine cinstea si slava, acum si în vecii vecilor! Amin.

  6. Rusaliile desemnează ființele demonice de gen feminin cunoscute ca iele sau sărbătoarea de cinstire a lor !!!

    https://dexonline.ro/definitie/Rusalii

    Sâmbăta Rusaliilor se împart pentru morți vase pline cu vin și mâncări încununate cu flori (datină foarte veche ce exista în Tracia și aiurea); 2. zine de ape și mai ales de aer cari deslănțuesc furtuni și răpesc uneori copii: l’au umflat Rusaliile; cucuveici, Iele sburlite și Rusaliile pocite AL.; 3. fig. și fam. femeie rea: du-te, rusalie, pe cea lume AL. [Slav. RUSALIIA, pentecostă (din lat. medieval ROSALIA, sărbătoarea rozelor): zinele cu acelaș nume erau venerate în săptămâna Rusaliilor (cf. rus. RUSALKY, zine de păduri și de ape)].

    sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)

    Rusáliĭ f.pl. (dalm. vsl. bg. rusalĭa, rusaliĭ, vsl. Rusalika, o sărbătoare a Slavilor păgînĭ, rus. rusálka, naĭadă, driadă, zînă, d. lat. rosalia, sărbătoarea rozelor, de unde și ngr. rusália).

    […]

    Zîne de ape și de pădurĭ care deslănțuĭesc furtunĭ și răpesc copiĭ. Sing. Femeĭe rea: du-te, rusalie, pe ceĭa lume! (Al.). Vetrice (fiind-că apare pe la Rusaliĭ). – În L. V. și Rosaliĭ. În vest Rusale, f. pl. (sîrb. Rusalje, -ljĭ). V. strat 2 și drăgaĭcă.

    sursa: Scriban (1939)

    RUSÁLIE, rusalii, s. f.
    […]

    2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile.

    […]
    sursa: DEX ’09 (2009)

    Rusaliile, Pogorîrea Sfîntului Duh
    https://moldovenii.md/md/section/491

    Rusaliile (lat. Rusalia – sărbătoarea trandafirilor, cînd se depun trandafiri – rosae – pe morminte). Conform tradiției populare, Rusaliile sau iIlele sînt imaginate diferit: femei tinere, frumoase, vesele, nebunatice, periculoase etc. Conform originii mitologico-creștine Rusaliile sînt nişte ființe imaginare. Astfel se spune că acestea sînt fete de împărat „pline de dușmănie” împotriva creștinilor; tatăl lor se numește Rusalim Împărat. Cauza dușmăniei față de creștini a fost trecerea unor supuși ai Împăratului păgîn Rusalim la creștinism. De aici ar veni și denumirea de Rusalii (Rusalim-Rusalii).

    Sărbătoarea Rusaliilor, apărută în păgînism și îmbogățită cu multe tradiții populare a reușit să supraviețuiască și după răspîndirea și oficializarea creștinismului ca religie de stat.

    În Moldova a existat credința, că Rusaliile ar fi fost șapte surori neprihănite. Cînd Diavolul s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu fata cea mare, care-l iubea mult pe Diavol, a trecut de partea acestuia, atrăgîndu-le după dînsa și pe celelalte surori. Pentru aceasta Dumnezeu le-a izgonit pe fete din cer, împreună cu Diavolul, avînd soarta de a rătăci printre oameni tereștri. Se mai spune că Rusaliile sînt trimise de Dumnezeu să pedepsească oamenii răi.

    Conform credinței populare Rusaliile sînt numite ființe mitologice asemănătoare cu ielele, zînele rele etc., care conform credinței populare aduc oamenilor felurite daune grave: dezlănțuie în timpul cel mai cald al anului vînturi, vîrtejuri neașteptate, care schilodesc oamenii, le iau mințile, fură copii. Se crede că Rusaliile „au putere numai pînă la cîntatul cocoșilor”, ”pînă la miezul nopții,” „pînă la răsăritul soarelui”.

    Această sărbătoare păgînă, suprapusă ulterior peste sărbătoarea creștină de după sărbătorile pascale (Pascha rozata sau Domenica rosarum) a Pogorîrii Sfîntului Duh.

    Rusaliile
    http://mythologica.ro/rusaliile/

    Cu radacini adanci in vechile ritualuri agricole pagane, Rusaliile s-au transformat in apanajul crestinismului. Referintele despre ea apar inca din Vechiul Testament ca “ Sarbatoarea Saptamanilor”.

    […]

    Rusaliile/rusalcele, fiicele lui Rusalim imparat sunt personaje feminine malefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure. Similare Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, “luat de Rusalii” sau “ologit de rusalce”.

    Rusalii din latinescul “Rosalia”, sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri pe morminte; aceasta sarbatoare pagana s-a suprapus cu sarbatoarea crestina

    Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii. Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.

    Foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice.

    Remediul magic-ritual impotriva Rusalcelor sau al bolilor il ofereau, in sudul tarii si in Moldova, Calusarii.

    https://encyclopedia2.thefreedictionary.com/Rusalii

    Rusalii

    ancient Slavic ceremonies of prayer to rusalki (or vily), spirits of rain, vegetation, and fertility, who were depicted as winged maidens (sirens). Rusalii were observed four times a year. The two winter periods of observance—December 25 and January 6—were associated with incantational magic for the new year. The two summer periods—rusal’naia nedelia (Rusalii Week), beginning on June 4, and kupala, on June 24—were associated with prayers for rain.

    Both men and women took part in the rituals and masquerades of rusalii. The rituals were accompanied by music, singing, and dancing, which provoked harsh attacks by the church. Rusalii may be compared to Western European carnivals. Similar rituals were also known among the ancient Romans (rosalia) and a number of other peoples. Rusalii were recorded by ethnologists in Bulgaria in the early 20th century.

    Rusalii

    Vechi ceremonii Slave de rugăciune către rusalki (https://en. wikipedia.org/wiki/Rusalka) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rusalka) (sau vily), spirite ale ploii, vegetației, și fertilității, care au fost reprezentate ca fecioare întraripate (sirene). Rusaliile erau observate de patru ori pe an. Cele două perioade de iarnă în care puteau fi observate – 25 decembrie și 6 ianuarie – erau asociate cu incantațiile magice pentru noul an. Cele două perioade de vară rusal’naia nedelia (Rusalii Week), începând cu 4 iunie, și kupala, pe 24 iunie — erau asociate cu rugăciunile pentru ploaie.

    Atât bărbații cât și femeile luau parte la ritualuri și mascarade de rusalii. Ritualurile erau acompaniate de muzică, cântare și dans, ce au provocat atacuri dure din partea bisericii. Rusaliile pot fi comparate cu carnavalurile Vest Europene. Ritualuri asemănătoare au fost de asemenea cunoscute printre vechii Romani (rosalia) și un număr de alte popoare. Rusaliile au fost înregistrate de etnologi în Bulgaria la începutul secolului 20.

    Rusaliile
    https://loreleimihalcea.wordpress.com/2014/06/08/rusaliile/

    Rusaliile – Făpturi fantastice

    şi ritualuri de exorcizare la români
    de Livia Rosca

    La 50 de zile după Paşti, poporul român serbeaza, timp de trei zile sau o saptamâna, Rusaliile.

    Cine sunt Rusalcele?

    Rusaliile sunt o straveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani, Rosalia, -Sărbătoarea Trandafirilor- era o zi închinată cultului morților, în care pentru sufletele celor dispăruți se aduceau ofrande: alimente şi trandafiri pentru a le îmblânzi.

    La români, Rosalia s-a transformat, suferind influențe ale cultului solar şi ale miturilor autohtone, iar cele noua zile de Rosalii au fost personificate sub forma unor făpturi daimonice tinere,frumoase, capricioase şi răzbunătoare.

    Acestea sunt personaje feminine (cvasi)malefice a căror existență se petrece în văzduh si in padure. Rusalcele sunt sufletele fetelor moarte de tinere şi fiicele lui Rusalim Împarat.

    Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza în aer sau pe pamânt, noaptea, aşezate în cerc, dar daca sunt zărite de un muritor sau dacă, din greşeala cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnaveşte foarte grav de o boala numită, în limbaj popular, „luat de Rusalii”.

    Ele umblă în cete formate din spirite făra soț (3-5-7-9). Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească.Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.

    Zâne rele

    Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluțesc. Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc _luat de Rusalii_ sau _ologit de Rusalii. De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din carti la mânastire, intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe pămant.
    După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză întoarcearea în lăcaşurile lor.
    Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară. La marile lor praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf.Petru), când aceste spirite ale morților deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în hora Căluşului în ziua de Rusalii.
    Remediul magic-ritual impotriva bolilor provocate de rusalce, erau in sudul tarii şi în Moldova,Caluşarii. Tot Căluşarii erau cei care le determinau să plece din lumea celor vii.

    Căluşul- ritual de exorcizare

    Căluşarii sunt o confrerie magică în care anume indivizi sunt inițiați după un ritual foarte sever pentru a dobândi puterile necesare cerute de tradiție.

    Mulți cercetători au atribuit caluşarilor origine pur romană, cu mențiunea că unii au pus această origine pe seama Salilor sau a Colisalilor romani. Alții, plecând mai ales de la prezența femeilor în jocul caluşarilor, le-au considerat originea tot romana, dar în legatură cu ,, jocul romanilor intocmit de Romulus spre rapirea Sabinelor ”, cum considera Hediale Radulescu, de pilda . Apoi Theodor Sperantia crede în (,,Miorita si Caluşarii”) că ,, obiceiul acesta noi il avem de la daci , dar el trebuie căutat mult mai adanc în timp, la egipteni”.

    Ovidiu Birlea vede in Jocul Calusarilor ,, contopite doua reprezentari principale: una legata de venerarea Ielelor , si a doua ,legata de cultul CABALIN , respectiv de ,, cultul totemic al calului „. H.B. Oprisan admite si ,,descendenta romana ” a Calusarilor la care adauga ,,unele infeuente dacice”.

    Mircea Eliade vede in jocul Calusarilor un ritual de initiere a tinerilor, la geto – daci.

    Ceata de căluşari

    Formata din 9-11 membrii, organizata ierarhic, ceata este condusa de un vataf (staret) caruia toti ii sunt supusi. Un alt personaj important al cetei este „mutul”: mascat, in timpul dansurilor Calusarilor, el ii penalizeaza pe cei care gresesc si executa tot felul de gesturi comice, adesea obscene. Mutul nu danseaza.

    In perioada Rusaliilor, Calusarii poarta un costum specific, au zurgalai la picioare, iar in mina tin o bata. Ceata are un steag impodobit cu fire de usturoi si pelin.

    Posesori ai unui repertoriu coreic bogat, ce consta din dansuri rituale foarte complicate si spectaculoase, Calusarii vindeca dansind.

    Pe linga calitătile sale curative, despre dansul Caluşarilor se crede că are efecte fertilizatoare manifestate asupra pamintului şi femeilor.
    Astfel, dansurile caluşăresti au acelasi efect cu al bețiilor rituale de la Anul Nou (Revelionul, Ingropatul Craciunului, Iordanitul Femeilor).

    Jocul Căluşarilor poartă cu sine funcții şi semnificatii diferite ca vechime si semnificatie:

    – desfătarea zeului cabalin substituit de o masca purtata de Mut, de o efigie (Steagul Calusului), un totem (Ciocnitul Caluşului) în care apar excese, urme ale unor practici orgiastice;

    – transferul magic al fertilitații divine prin vrajirea, in timpul jocului, a bolovanului de sare, dat apoi vitelor pentru prasire şi inmulțire, şi a blidului cu semințe pentru însămânțarea şi rodnicia ogoarelor;

    – grabirea casătoriei fetelor şi fertilizarea simbolică a tinerelor neveste prin intrarea lor, la incheierea jocului, în hora caluşarilor şi prin atingerea phalusului purtat de Mut;

    – vindecarea persoanelor „luate din Rusalii”, „luate din Caluş” etc. prin transferul magic al sufletului sanatos de la oala de lut spartă cu bațul de Mut sau Vataf, de la puiul de gaina sacrificat violent sau de la caluşarul supus unei morti rituale, numita Doborarea calusarilor, la omul bolnav;

    – jucatul copiilor purtați in brate in hora Caluşului sau saritul lor, intinsi pe pamant, de catre caluşari pentru alungarea bolilor, in special a „frigurilor”;

    – alungarea Ielelor sau Rusaliilor prin amenințarea lor cu diferite arme preistorice (bețe, săbii din lemn, arcuri cu sageți), prin scenele razboinice (Razboiul), prin plantele vrajite (pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor caluşăresti care imită, uneori, mersul la trap sau in galop al cailor, prin formule indescifrabile şi zgomote produse de zurgălai şi clopoței.

    La incheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Caluşarii revin la locul în care depuseseră juramântul, despodobesc steagul şi îl îngroapă într-un loc secret. Apoi ceata se rasfiră. Toți se întâlnesc în sat,se salută ca dupa o absență indelungată şi reintră în existența cotidiană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button