X

Dosar penal pentru participarea la Sfânta Liturghie


Grele vremuri trăim. Deși guvernul de stânga a căzut în Grecia, primul ministru nu a ascultat cererea sinodului și va sancționa orice participare publică la Sfânta Liturghie cu dosar penal și amendă de la 5000 de euro/persoană, până la închisoare de la 1 la 5 ani.

În acest context Sfântul Sinod al Greciei a trimis următorul cuvânt:

„Conform enciclicei de luni, 16 martie, Sfântul Sinod al Greciei, deși duminică, în ședința extraordinară pe tema epidemiei , în prezența reprezentantului Ministerului Sănătății Publice (el însuși ctitor de biserici, n.n.), a hotărât în unanimitate, pe fondul măsurilor de prevenire a răspândirii virusului covid 19, încetarea tuturor slujbelor, Tainelor și Ierurgiilor în și în afara lăcașurilor de cult, cu excepția înmormântărilor și a Sfintei Liturghii, care urmează a se săvârși simplificat (adică fără utrenie, ci doar cu proscomidie, cu o durată de maxim 1 oră), primul ministru a fost în total dezacord, interzicând chiar și Sfânta Liturghie, în ciuda faptului că, cel puțin la data antideciziei, în Grecia nu s-a instituit Starea de Urgență.

Sfântul Sinod își exprimă profunda mâhnire cu privire la măsurile exagerate, care forțează Biserica la încetarea activității fundamentale, inclusiv misionare, deoarece, odată cu încetarea activității pastoral-liturgice, de mâine 18 martie până luni, 30 martie, se închid și cantinele săracilor.

Drept urmare:

1. Bisericile rămân deschise publicului conform programului obișnuit, numai pentru rugăciune personală, fără Cult public (credincioșii vin rând pe rând, păstrând distanța, aprind lumânare, se reculeg/roagă și pleacă).

2. Toate slujbele, inclusiv Sfânta Liturghie, începând de mâine dimineață și până luni, 30 martie, încetează.

3. Sfânta Liturghie se va oficia exclusiv în mănăstiri încuiate pe dinăuntru, și exclusiv pentru obștea monahală. Accesul laicilor este interzis cu desăvârșire.

Sfânta Împărtășanie se va administra la domiciliu, la cerere, exclusiv pentru bolnavii pe moarte.

4. Slujba înmormântării se va săvârși în locașurile de cult numai în prezența membrilor familiei răposatului. Parastasele rânduite se vor reduce la pomenirea simplă, cu coliva la mormânt, și nu în biserică. (“Cu duhurile drepților… Tu ești Dumnezeu.. Slavă… Și acum…, Dumnezeul duhurilor… Că Tu ești Învierea… Veșnica pomenire + otpust” n.n.)

5. Agnețele mai înainte sfințite de Sâmbăta și Duminica trecută, pentru Liturghia Darurilor de miercuri și vineri, vor fi consumate exclusiv de preot, în altar, în absența credincioșilor, cu biserica încuiată, pentru prevenirea eventualelor cazuri penale.

6. Orice abatere de la aceste reguli impuse de către Guvernul Elen, se sancționează cu dosar penal și amendă de la 5000 de euro/persoană, până la închisoare de la 1 la 5 ani.

Sfântul Sinod al Greciei îndeamnă credincioșii la răbdare și supunere în rugăciune. ”

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm și serverul, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Anti-Biserică
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

22 comentarii

    1. Doamne, nu îmi vine să cred in ce vremuri trăim. Biserica este a lui Isus Cristos nimeni nu are dreptul să o închidă. Cine are încredere în Isus nu trebuie sa îi fie frica de biserica. Chiar nu este nimeni in lumea asta care a fost vindecat de boala grea rugandu-se în biserica lui Isus la Sf Maslu sau Sf Liturghie??? Doamne, intoarce-ti fata catre noi!!!

  1. Este clar ca acest premier al Greciei, nu are nimic comun cu Credinta ortodoxa, de azi inainte, nici un necredincios nu va mai fi in fruntea Guvernului, in guv. In fruntea Presidentiein pres. In fruntea senatului si al camerei deputatilor, in senat si in camera deputdatilor, Dumnezeu sa binecuvanteze cu mila lui, amin.

  2. Cei ce se împotrivesc pe față lui Dumnezeu, nu mai au frică de Dumnezeu, de Judecata Lui, și de osânda veșnică în iad.

  3. Măi dar ăștia au turbat?Dar poporul de ce nu îi spulberă pe acești sataniști de guvernanți,că doar noi sìntem mai mulți, supunere pînă cînd???Pînă la moartea sufletului???

    1. Draga Valentin,
      te rog nu te supăra, dar ești cam departe de realitate, atât în legătură cu poporul, cât, mai ales, cu adevărata proporție a celor care nu doar spun că au credință ci chiar îl mărturisesc pe Dumnezeu, în principal, prin participarea, regulată, la Sfânta Liturghie, duminica și în sărbători. De mulți ani, în călătoriile prin țară, am fost duminica și în sărbători la biserici din mediul urban și rural și am avut curiozitatea să număr câte persoane participă. În calculele mele n-au intrat cei care doar vin ca să se închine la icoane, să aprindă lumânări sau să lase pomelnice, ci efectiv cei care participă integral la slujbă. Am înmulțit numărul lor cu numărul bisericilor din localitatea respectivă și, raportat la numărul locuitorilor (destul de incert, din statisticile oficiale), am obținut un procent al credincioșioșilor locali. Eșantioanele mi-au indicat un procent de cel mult 4% din populația țării, cu următoarele amendamente: în acest procent nu intră slujitorii (episcopi, preoți, diaconi), cinul monahal, și nici cei (f. puțini) care participă, regulat, nu ocazional, la slujbele de la mănăstiri. Binențeles, că statistica mea nu îi include pe catolici, protestanți și neoprotestanți. Dar, chiar și așa, cu cei neincluși, procentul de credincioși este nesemnificativ față de totalul populației. Statisticile oficiale privind apartenența la BOR indică persoanele botezate, nu ortodocșii practicanți, ca de altfel și în cazul cultelor.
      În concluzie, de la un popor binecredincios, cum am fost secole de-a rândul, nu mai suntem nici măcar o minoritate. Cine ignoră această realitate, se minte pe sine. Tendința de scădere a credincioșilor este o altă realitate, mai ales că potrivit unui cunoscut și apreciat cercetător, televizorul a devenit noua biserică.
      Înclin să cred că și în Grecia, cu tot muntele Athos și chiar fără 40 de ani de regim ateu, procentele sunt asemănătoare sau chiar mai mici ca la noi. Altfel nu s-ar fi dat asemenea măsuri.

      1. Sataniștii împreună cu uneltele lor(guvernanți trădători)aplică noua ordine mondială obligatorie ,vaccinare(otravă) și cipuire și oprirea Jertfei Cea De-a Pururea,și eu sînt departe de realitate,probabil trăim în universuri paralele!!!

  4. ESTE EXTREM DE GRAV! PRIGOANĂ PE FAȚĂ!
    Biserica nu trebuie să se supună unor astfel de legi!
    Este clar cine conduce Grecia! Nu se poate așa ceva!

  5. Să nu uităm că Biserica Greacă a recunoscut oficial pe schismaticii ucrainieni…așa că…Dumnezeu nu bate cu paru’…

  6. Daniel 12,11:
    „Și din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi și va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile.” Adică, mai avem 3 ani și jumătate până la venirea antihristului. Iertare, dacă greșesc!

    1. De la înscăunarea antihristului până la a doua venire vor fi 7 ani, primii 3 ani și jumătate în care se va preface a fi un domnitor bun și drept, care va lupta împotriva tuturor fărădelegilor pentru a atrage pe toată lumea ca să i se închine, și apoi încă 3 ani și jumătate în care își va arăta adevărata față, și va fi prigoana cea mai cumplită. Deci mai este. Nu mult, dar mai este …

      http://www.cuvantul-ortodox.ro/profetia-despre-antihrist-si-sfarsitul-lumii-a-sfantului-ipolit-episcopul-romei/

      1. De la înscăunarea antihristului până la cea de-a doua venire a Domnului Iisus Hristos vor fi 3 ani și jumătate ( așa spune Sfânta Scriptură, atât îi va fi permis să domnească ). Una este arătarea și alta înscăunarea antihristului. Se va arăta înainte de înscăunare. Cred că Bogdan a zis bine.
        Cel de-al 3-lea război mondial este la 2 pași ( cele profețite de Sf. Paisie Aghioritul , cum pornește războiul între Grecia și Turcia și celelalte spuse ). La sfârșitul acestui război va fi întronat antihristul, după care vor urma cei 3 ani și jumătate de domnie ai săi, după care va avea loc ce-a de-a 2-a venire a Domnului Iisus Hristos. Războiul va fi scurt, dar cumplit. Țin minte că am găsit undeva că va dura în jur de 2 ani și jumătate.

        Ce este de făcut ?

        Rugăciune multă și deasă. Fiecare dintre noi, că e zi, că e noapte, să caute să spună în capul său o rugăciune și să o repete cât de des poate. Nu contează cum o spui, ci doar să fie spusă cât mai des. Rugăciunea lui Iisus sau către Maica Domnului, spuneți cum vă e mai ușor ca să o puteți repeta des, adică: ” Iisuse, miluiește-mă” sau ”Doamne Iisuse, miluiește-mă” sau ”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” sau ”Maica Domnului, miluiește-mă” sau alte variante, nu este necesar să repeți varianta integrală, dacă nu o poți repeta des: ” Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul ” sau ” Maica Domnului, miluiește-mă pe mine păcătosul ”.

        La rugăciune întotdeauna vom avea acces, oriunde și oricând, chiar dacă lucrăm cu mintea sau cu mâinile.

        Cu nădejde în Dumnezeu !

    2. Citatul acesta este,dar este gresita aplicarea lui la situatia data.Cel putin deocamdata.
      Nu tragaeti concluzii pripite si nu stabiliti INCA termene definitive.

    3. pai da , gresesti, sf Liturghie nu a incetat decat in Grecia si pt public, scrie clar ca se va face in interiorul manastirilor…cand se va interzice oficial pretutindeni, va fi alta poveste

  7. Pana nu se va rezolva cu Pandemia de coronavirus nu cred ca vor incuviinta slujbele. Iar aceasta perioada o decide cel care a inchis acum biserica. A vazut ca-i tine figura, acum biserica va „dansa” dupa cum va canta el(sistemul lui antihrist). Cred ca-l supara tare rau faptul ca se tin totusi slujbe in manastiri. Va face cumva sa le opreasca fiindca aceste slujbe il ard la propriu. Le face etapizat ca sa nu intampine rezistenta prea mare. Dupa aceea va veni cu solutia: imunizare prin vaccin si identificare pe baza de cip sau cod de bare. Apoi va fi liber la slujbe si la calugari, si la laici. Dar atunci degeaba vor mai fi slujbele, caci oameii au primit deja pecetea lui antihrist. Capii bisericii se vor bucura ca primesc invoire chiar si in acest mod pentru a oficia slujbele. Dar noua libertate va fi de fapt inchinarea la sistemul antihristic. Asta este parerea mea.

    1. Oricum meritam TOTUL!
      La inceputul anilor 90, BISERICA era plina! Dupa 96cind au venit ceilalti securisti la putere le-a putit romanilor BISERICA si s-au dedat la chefuri aici si aiurea IN NOAPTEA DE INVIERE.
      Deci, DREPT E DUMNEZEU!
      Dupa fapte si rasplata!

    2. Sa nu spuneti asta! Cum sa vrei liber de la Hristos? Daca ti-ai luat liber de la El te preia imediat vrajmasul, pt ca el nu doarme! Daca vreun ierarh sau un preot ar fi inchis ar ca nu se supune regulilor s-ar rezolva problema? Nu ! Ai atunci cui ajuta o astfel se jertfa! Ganditi-va ce va fi in sufletul unui slujitor, care in noaptea Învierii, slujind inchis in propia casa, va spune: “veniti de luati lumina” si cei ce il inconjurau alta data nu vor putea sa fie acolo! Sau la fiecare liturghie cand va rosti:”cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” si nu poate veni nimeni!

      1. Pentru cei care vor accepta conditiile NOM(noii ordini mondiale) sau ale sistemului antihristic nu vor mai exista oprelisti privind participarea la slujbele bisericesti. Numai ca acceptand acele conditii Il vor pierde din start pe Hristos , iar participarea ulterioara la slujbe va fi fara niciun folos. Am zis ca vor avea liber catre biserica(de zid), nicidecum catre Hristos.

  8. Eu oricum am de gând să slujesc în Biserica. Dacă îmi vor face dosar penal, cu acel dosar ma voi prezenta la Dreapta Judecata și, sunt sigur că dacă îl voi pune în cantar, vor sări toate păcatele…

    1. Iertare…
      Am citit undeva o întâmplare care povestea despre un călugăr vârstnic care se considera mântuit datorită faptului că dânsul își făcea canonul de metanii !
      I s-a explicat că numai Mântuitorul Hristos mântuiește și numai Dânsul știe rezultatul examenului !
      Călugărul conform pildei și-a înțeles neînțelegerea inițială ,fiind smerit !
      Doamne Ajuta !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.