X

Roșia Montană: Academia Română dorește ca aurul să nu fie exploatat, iar situl să fie trecut în lista patrimoniului mondial al UNESCO

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Academia Română a transmis un comunicat prin care își exprimă poziția favorabilă față de înscrierea sitului Roșia Montană în lista patrimoniului mondial al UNESCO:

Academia Română, consecventă cu poziția sa fermă de apărare a valorilor culturale naționale, de conservare a bogățiilor subsolului României și de protejare a mediului natural – poziție exprimată în repetate rânduri, salută decizia Guvernului României de reluare a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în lista patrimoniului mondial al UNESCO. 

Totodată, Academia Română, cel mai înalt for de consacrre a valorilor intelectuale, de cercetare și de creație din România, este gata să sprijine în continuare autoritățile statului și alte entități interesate în conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și culturale de la Roșia Montană, în elaborarea grabnică a unui Plan Urbanistic General, în dezvoltarea durabilă a unor activități economice benefice locuitorilor și în stimularea turismului cultural de interes național și internațional în această importantă regiune a Munților Apuseni.

Biroul Prezidiului Academiei Române

Vineri, 31 ianuarie 2020, Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, a luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO să fie reluată.

Notificarea depusă vinerii se încadrează în termenul necesar pentru ca dosarul să poată fi discutat în ședința din această vară a Comitetului Patrimoniului Mondial, care va avea loc în China.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

  1. Sa exploatam aurul ca sa ni-l ia din nou rusii? Ne-au luat tot tezaurul in primul razboi mondial si au vrut sa ni-l ia din nou dupa ce ne-au “eliberat” in 1944, dar au fost ascunse la Manastirea Tismana cele 240 de tone de aur în perioada 1944-1947!
    https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/cum-fost-salvat-tezaurul-bnr-240-tone-aur-calea-nemtilor-rusilor-carat-secret-doilea-razboi-mondial-pestera-tismana-1_5797b5f95ab6550cb83976c5/index.html

    1. Care rusi? Ati ramas blocat pe cliseul vechi. Filmul e altul acum. De iudeomasonii din occidentul “civilizat”, de amerloci, ati auzit?

      1. Adica ce vrei sa spui? Ca rusii nu mai sunt un pericol pentru Romania? Rusii sunt in continuare principalul pericol pentru noi. De abia asteapta sa ne cucereasca si sa ne asupreasca.

        1. @ Emanuel

          Cand faci o afirmatie de genul, ca sa dovedesti ca nu esti un troll, ar fi binevenit un argument foarte solid care sa iti sustina afirmatia.

          Asta daca mai vrei sa postezi pe aici…

    2. Lasa Petre ca e pus bine tezaurul acuma la prietenii nostrii aliati de la Londra de unde nu il mai vedem vreodata inapoi.

  2. S-A trezit Academia tiintifica Română?!
    Exclus !
    Academia română impreuna cu. profesorii universitari ASE.BUCURESTI sint autorii MORALI.ai JAFULUI , INDOBOTOCIRII SI GENOCIDUL natiei romane,deci.ADEVARATII CALAI AI POPORULUI ROMAN si ai devalizarii,si genocidului romanesc.
    Academia roman este cea.care CALCULEAZA.COSUL ZILNIC si il aprobă cel dupa care s-a stabilit SALARIU MINIM PE ECONOMIE timp de 30 ani ,fiind SALARIUL MALNUTRITIEI SI AL. EXTERMINARII NATIEI ROMANE .
    ACADEMICIANUL SI PROFESORUL UNIVERSITAR stiu in ce consta mersul unei societăți pentru a exista o economie nationala ,invatamint ,sanatate .
    ACADEMIA ROMANA nu.a luat foc atunci cind economia românească a fost STEARSA DIN PEISAJ asa cum este OBLIGATA PRIN FISA POSTULUI fara.sa fie pus NIMIC IN LOC ,,LA FEL CIND INVATAMINTUL A DEVENIT NONINVATAMINT SAU ATUNCI CIND ALIMENTATIA A DEVENIT. OTRAVA DIN IMPORT ,pentru ca AGRICULTURA A FOST DESFIINTATA prin masuri antinationale. .
    ACADEMIA ROMANA trebuia sa ceara explicatii si sa dea solutii IN CE CONDITII ROMANIA AR FI TREBUIT SA INTRE ROMANIA IN UE si asfel sa ceara girul natiei ,NU MINCIUNI ALAMBICATE .Cică ni s-a făcut un favor,SI n-am fi meritat de drept intrarea în UE .ACADEMIA ROMANA se face vinovată de aceasta CRIMA si MINCIUNA.
    In schimb ACADEMIA ROMANA ,împreună cu.
    Asa zisa intelighentia romaneasca si uniunea actorilor au facut SCRISOARE DESCHISA pentru RATIA CIINILOR VAGABONZI .
    ATUNCI CIND TRIBUNALL MILITAR INFIINTAT DE DUHUL CAPITANULUI VA judeca natia romana aceste instituții de 30 ani trebuie condamnate in corpore la pedeapsa MAXIMA .
    ACESTE INSITUTII SINT APARATORII DE DREPT AI NATIIUNILOR PRIN IDEI,înaintea securitatii ,armatei,si politicul in orice STAT DE PE GLOB .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button