Camera Deputaților a trecut astăzi, cu unanimitate de voturi, o lege prin care personalul silvic cu atribuții de pază va fi dotat cu armament de serviciu, letal sau neletal.
Decizia Parlamentului vine pe fondul creșterii alarmate, în ultimii cinci ani, a agresiunilor împotriva pădurarilor.
O altă modificare importantă adusă de Parlament arată că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum 5 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.
De astăzi, cei pe care ȋn mod popular ȋi numim “pădurari”, vor fi ȋnarmaţi cu armament de serviciu. Este un prim pas pentru o luptă egală cu mafia lemnului, deoarece, până acum, personalul silvic era ȋntr-un dezavantaj logistic evident. Acest dezavantaj ȋncă există, dar astăzi s-a făcut un pas important ȋn echilibrarea luptei cu acești hoţi.
Astăzi, Parlamentul României a aprobat noul Statut al Personalului Silvic.
Acest act normativ, pe care Guvernul României îl susține, aduce o serie de corecții esențiale pentru ca întreg personalul silvic să își poată desfășura activitatea în condiții optime.
Siguranța personalului silvic, în special a celor care asigură paza pădurii, este întărită prin acest nou Statut, așa cum au solicitat toate asociațiile profesionale din sector, dar și societatea civilă.
După promulgarea actului normativ, vom avea cadrul legal necesar pentru ca pădurarii să se poată apăra mai eficient în derularea atribuțiilor de serviciu.
Întreaga societate a fost șocată de numărul și nivelul agresiunilor la care au fost supuși, în ultimi ani, cei care ne păzesc pădurile.
Întărirea activității de pază este un pilon esențial în lupta noastră cu tăierile ilegale de pădure și cu mafia lemnului, așa că aprobarea noului Statut reprezintă un pas important reforma sectorului silvic din România – a scris ministrul Mediului.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
De acord!