X

Pleacă ExxonMobil din Europa sau vine războiul?

inchide

​Americanii de la Exxon Mobil demarează cea mai mare vânzare de active din ultimele decenii, renunţând la zăcăminte de gaze şi ţiţei în valoare de până la 25 de miliarde de dolari în Europa, Asia şi Africa, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres. Exxon ar intenționa să renunţe efectiv la operaţiunile sale upstream de petrol şi gaze naturale din Europa, inclusiv la cele din România. Aceste informații contrazic declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a spus, zilele trecute, că este posibil ca ExxonMobil să-și schimbe decizia și să nu renunțe la România.

„Posibil ca Exxon să nu se retragă, aceste mega-companii spun ce cred ele că e bine să spună, e posibil să se schimbe decizia și să nu se retragă”, a spus Iohannis.

În schimb, informațiile obținute de Reuters arată că americanii doresc să renunțe la operațiunile din Europa, unde este prezentă de peste 120 de ani, planificatele vânzări însemnând ieşirea din zona britanică a Mării Nordului, Germania şi România. Astfel, Exxon va rămâne cu producţia din Olanda, unde, împreună cu Royal Dutch Shell, deţine o participaţie la zăcământul de gaze naturale Groningen, pe care Guvernul intenţionează să-l închidă în 2022.

Programul de vânzări apare în urma creşterii presiunii din partea investitorilor de a elibera numerar, deoarece compania intenţionează să-şi majoreze cheltuielile la noile proiecte din Guyana, Mozambic, Papua Noua Guinee şi SUA.

Exxon a pregătit o listă extinsă de active, din cel puţin 11 ţări, pe care intenţionează să le vândă, depăşind actuala ţintă de a obţine 15 miliarde de dolari din vânzarea acestora până în 2021.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Exxon a declarat că firma „nu comentează asupra zvonurilor sau a speculaţiilor de pe pieţe”.

Exxon, cea mai mare companie energetică listată din lume, a încheiat în ultimele luni o serie de acorduri, obţinând 4,5 miliarde de dolari în urma ieşirii din Norvegia şi oferă deja active în Australia, Nigeria şi Malaezia.

De asemenea, planul prevede că Exxon îşi va reduce semnificativ operaţiunile din sud-estul Asiei, în urma vânzării activelor din Indonezia şi Malaezia, susţin sursele.

În Africa, Exxon vrea să-şi vândă afacerile din Ciad, Guineea Ecuatorială, precum şi o parte din activele din Nigeria.

Exxon a răspuns mult mai lent decât rivalele sale la scăderea semnificativă a preţului la ţiţei din 2014, iar în ultimii cinci ani acţiunile companiei au avut evoluţii mai slabe decât ale altor companii energetice importante.

Sub conducerea directorului general Darren Woods, Exxon urmează să-şi majoreze semnificativ cheltuielile în următorii ani, dezvoltând zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale inclusiv în Guyana, Mozambic, Brazilia, Papua Noua Guinee, SUA şi, posibil, Qatar.
NOTĂ OrtodoxINFO

Cu toate că legea offshore a fost modificată în avantajul ExxonMobil, iar noul guvern liberal cu siguranță va crea un cadru cât mai favorabil, amerlocii aleg să se retragă? Să nu le mai placă gazele românești sau fug de vreun pericol ce paște Europa? E posibil să aibă informații despre un eventual război?

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Al III-lea război mondial
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

  1. „Ortodoxul” Putin va perfectiona arma nucleara „a arhanghelului”, care a omorat deja 7 rusi, cu care vrea sa „garanteze pacea in lume”
    „Faptul în sine de a poseda o tehnologie atât de remarcabilă constituie astăzi speranța cea mai importantă și cea mai de încredere pentru a garanta pacea în lume”
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-23508310-vladimir-putin-promite-perfectiona-misterioasa-arma-implicata-accidentul-radioactiv-din-regiunea-arhanghelesk.htm

    Satanistii astia au un talent remarcabil de a prezenta armele nucleare drept mijloace pacifiste, amenintarile drept acte de bunavointa, minciuna drept adevar.

    1. Rusia a finalizat înarmarea cu rachetele „Iskander-M”
      Pe 22 noiembrie, sistemele au fost transmise efectivului trupelor de rachetă a districtului militar din Vest. „Iskander-M” este proiectat pentru disruge ținte de dimensiuni mici, cum ar fi sisteme de rachete, artilerie cu rază lungă de acţiune, posturi de comandă și centre de comunicare inamice.
      https://ro.sputnik.md/video/20191123/28310941/raspuns-pentru-NATO-Rusia-a-finalizat-inarmarea-cu-rachetele-Iskander-M.html

      Moscova o sprijina pe Dancila
      Sputnik: Sondaj bombă anunțat de Cristoiu – victorie mare pentru Viorica Dăncilă
      https://ro.sputnik.md/politics/20191122/28307797/Sondaj-bomba-Cristoiu-victorie-Viorica-Dancila.html

      Cristian Tudor Popescu: „A tot vorbit doamna Dăncilă despre minciună. Și a propunțat o frază absolut memorabilă, pe care am reținut-o: Cred în adevăr și mai puțin în minciună. Deci, cred în minciună! Mai puțin, e adevărat, decât în adevăr, dar cred în minciună!”
      Dancila: „Fiul meu n-a ieșit în public niciodată, el este izolat, chiar are o soartă tristă că mama lui este prim-ministru, că nu poate să fie și el un tânăr normal, el nu iese în public. ”
      La Ateneul Român stătea în superloja oficială, cu Donald Tusk, în calitate de fiu al doamnei Dăncilă, pentru că nu putea avea nicio altă calitate la acel nivel. Ce să caute acolo? Iar doamna Dăncilă spune că niciodată nu iese în spații publice!
      Mai mult, ce face ieri (joi – n.r.) doamna Dăncilă? Îl pune pe fi-su să fie majordom, să prezinte la celebra casă, ca-n castel probabil, de vreme ce e construită de 20 de ani încoace, să prezinte casa. Păi nu rămăsese că nu iese în public?!!
      https://www.digi24.ro/opinii/minciunile-doamnei-dancila-ctp-este-marioneta-staff-ului-de-campanie-coana-viorico-ai-innebunit-1220784

  2. China acuză SUA că încurajează ‘criminalii’ să distrugă Hong Kong-ul
    https://www.stiripesurse.ro/china-acuza-sua-ca-incurajeaza-criminalii-sa-distruga-hong-kong-ul_1404832.html

    China spune ca „geniul stabil” de la Casa Alba este cea mai mare sursa de instabilitate din lume
    „US Is The Biggest Source Of Instability In The World,” Says Senior Chinese Diplomat
    „US politicians are smearing China globally without providing evidence.”
    https://www.zerohedge.com/markets/us-biggest-source-instability-world-says-senior-chinese-diplomat

    Comisia Federală pentru Comunicaţii a Statelor Unite a desemnat companiile chinezeşti Huawei şi ZTE drept ameninţări la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite.
    https://evz.ro/sua-intra-in-conflict-direct-decizia-lui-trump-va-infuria-china-sunt-in-joc-miliarde.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.