X

11.000 de experți propun soluția finală privind încălzirea globală: uciderea a miliarde de oameni

În urmă cu peste 40 de ani, oamenii de știință din 50 de națiuni au dezbătut îndelung teza „răcirii globale”, care urma să acopere pământul cu gheață și au adoptat în schimb, ceea ce atunci s- a numit „ problema climatului – CO2”, care ulterior a dus la teorii despre încălzirea globală și la creșterea valurilor și catastrofelor economice.

„Acum, patru decenii mai târziu, un grup mai mare de oameni de știință sună o altă alarmă, mult mai urgentă”, potrivit Bloomberg.

Peste 11.000 de experți din întreaga lume s-au reunit pentru a căuta soluții privind „situația climatică urgentă”, inclusiv controlul populației – care „trebuie stabilizat – și, în mod ideal, redus treptat – într-un cadru care asigură integritatea socială”.

„Declarăm,  împreună cu peste 11.000 de oameni de știință semnatari din întreaga lume, în mod clar și fără echivoc că planeta Pământ se confruntă cu o situație climatică urgentă”, au avertizat oamenii de știință în ediția de marți a BioScience, într-un raport care include o mulțime de diagrame înfricoșătoare cu care, în opinia noastră, Tony Heller s-ar putea distra.

Soluția? Mai puțini oameni!

Atunci când sunt absorbite în ordine, graficele prezintă o tendință devastatoare pentru sănătatea planetară. De la consumul de carne, emisiile de gaze cu efect de seră și topirea ghețarilor până la creșterea nivelului mării, precum și  evenimente meteorologice extreme, acestea prezintă un portret sumar a 40 de ani de oportunități risipite.

Oamenii de știință fac apeluri specifice pentru ca deciziile politice să permită urgent implementarea sistematică a schimbărilor politicilor cu privire la  energie, alimentație și economie. Dar merg și mai departe,  pe teritoriul politic de control al populației. „Trebuie să fie stabilizat – și, în mod ideal, redus treptat – într-un cadru care să asigure integritatea socială”, scrie Bloomberg

„Suntem influențați de noul val de îngrijorare”, se arată în scrisoare. „Organismele guvernamentale fac declarații de urgență privind schimbarea climatică. Școlarii sunt în grevă. Procesele de distrugere intenționată a mediului înconjurător (ecocid) se desfășoară în instanțele de judecată. Mișcarea ecologiștilor cere schimbarea, iar multe țări, state, provincii, orașe și întreprinderi, răspund.

Probabil că liderii mondiali se vor consulta cu China, care a sterilizat femeile musulmane în condamnabilele lagăre de reeducare.”

traducere de Nicoleta D.

Categorii
Incalzirea globală
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

10 comentarii

  1. Acum 5 ani, agentia de presa iraniana spunea ca „ortodocsii” rusi de la FSB au primit documente de la Snowden din care rezulta ca SUA este controlata de extraterestri „Inalti Albi” (Nordici) din anul 1954, cand s-au intalnit cu presedintele Eisenhower.
    13.01.2014
    Of the many explosive revelations in this FSB report, the one most concerning to Russian authorities are the Snowden’s documents “confirming” that the “Tall Whites” (further revealed by Defense Minister Hellyer as noted above) are the same extraterrestrial alien race behind the stunning rise of Nazi Germany during the 1930’s.
    Snowden’s documents further confirm, this report says, the “Tall Whites” (Nordic) meetings in 1954 with US President Dwight D. Eisenhower where the “secret regime” currently ruling over America was established.Snowden’s documents further confirm, this report says, the “Tall Whites” (Nordic) meetings in 1954 with US President Dwight D. Eisenhower where the “secret regime” currently ruling over America was established.
    http://en.farsnews.com/newstext.aspx?nn=13921021000393

  2. Snowden ii contrazice pe „ortodocsii” rusi de la FSB!
    25. octombrie 2019
    Edward Snowden, refugiat în Rusia după dezvăluirea unor documente secrete ale NSA şi devenit activist pentru transparenţă, a scris în cartea sa de memorii publicată recent, „Dosar permanent”, că Guvernul american nu are informaţii privind existenţa unor forme de viaţă extraterestră inteligente.
    https://www.jurnalaradean.ro/magazin/2019/10/24/snowden-despre-extraterestri.aradean

  3. Macron spune ca Rusia nu este inamicul NATO si Europa are nevoie de Rusia ca sa devina „autonoma”!
    „Dacă ne dorim o pace în Europa, să restabilim autonomia strategică a Europei, trebuie să revizuim poziția noastră față de Rusia”
    https://ro.sputnik.md/International/20191107/28122491/Macron-Europa-trebuie-schimbe-pozitia-fata-de-Rusia.html
    „Faptul că Rusia rămâne în continuare un inamic este de neconceput”, a declarat Macron
    https://ro.sputnik.md/International/20191107/28123871/Macron-E-de-neconceput-ca-Rusia-fie-considerat-un-dusman-al-NATO.html

  4. Sa inceapa reducerea populatiei chiar cu cei 11000, ca sa dea un exemplu de integritate profesionala. Cei 11000 sa se sinucida in direct in fata natiunilor planetei, daca se vor luati in serios.
    P.S. Nimeni nu contesta faptul ca Pamantul se confrunta cu probleme climaterice, dar e asa de mii de ani contabilizati de cronicarii planetei, deci chestiunea e incorect abordata: sa nu vorbim de uciderea oamenilor in plus, ci de adaptarea oamenilor la schimbari prin diverse metode si cai – ceea ce dealtfel oamenii fac deja de toate aceste mii de ani contabilizati de cronicari.

  5. Pentru cei care nici acum nu vor să admită că plutocraţia este efectiv o gaşcă închinătoare la Scaraoţchi:
    – Dumnezeu a făcut femeie şi bărbat, îndrăciţii vor să relativizeze sexele şi să creeze o mulţime de altele noi
    – Dumnezeu a făcut rase, îndrăciţii vor să le amestece ca să rezulte una singură, de culoare gri
    – Dumnezeu a făcut neamuri, îndrăciţii le distrug construind megastructuri suprastatale (SUA, SUE) sau pulverizând ţări prin regionalizare
    – Dumnezeu a cerut omului să se înmulţească, acum vin îndrăciţii să-i ceară consimţământul la autoextincţie
    Aviz celor care, în tembelismul lor, numesc asta încă „teorie conspiraţiei”.

  6. Eu chair m-am saturat de ceea ce se intampla in lumea de azi. M-am saturat de ce se intampla in „biserica”, in tara, in lume, pe zi ce trece tot mai insuportabile devin timpurile actuale. Nu stiu daca este vreo data cand citesc vreo stire in care sa nu simt ca mi se face rau de la atatea prostii pe care le ghiceste „civilizatia secolului 21”.

    1. Naavin frate, subscriu la cele spuse de tine. Chiar nu stiu daca ne fac bine si ne sunt de folos atatea si atatea stiri negative . Foarte multi au obosit si s-au molesit inainte de termen si inca nici nu au venit marile dureri. Sunt convinsa ca sunt si f multe lucruri bune care se intampla paralel cu cele rele. Poate ar fi bine sa nu ii mai dam atata atentie celui rau caci duhul tristetii si al deznadejdii deja i-a cuprins pe multi si asta inseamna ca cel rau si-a atins scopul. Dumnezeu este cu noi , intelegeti neamuri si va plecati caci cu noi este Dumnezeu. Or fi avand ei planurile lor dar si Dumnezeu il are pe al Lui. Si de asta noi cam uitam…. numai noi sa ne ocupam de curatirea sufletelor noastre intre timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.