X

[VIDEO] Imagini în premieră de la Colectiv, după 4 ani, cu primele minute de intervenție

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul dezastrului, și ascunse de superiorii lui. Astăzi restituim adevărul intervenției de la Colectiv celor care sunt adevărații proprietari ai filmărilor: victimele, familiile și cetățenii.


  • Din respect pentru victime redacția a decis să blureze fețele celor aflați în agonie și ale morților. Am considerat că interesul public ca oamenii să știe adevărul nu va fi afectat, în condițiile în care relevant este felul în care au acționat salvatorii în primele zeci de minute, intervenție care, până astăzi, a fost ascunsă de către ISU și IGSU, două structuri ale Ministerului de Interne.
  • În rest, filmul este prezentat integral, așa cum a fost realizat el chiar de către salvatori.

Pentru că în imaginile filmate de Departamentul de Informare și Relații Publice al ISU se vedea altceva decât versiunea care fusese comunicată oamenilor, anume că intervenția de salvare a vieților a fost impecabilă, aceste imagini nu au fost făcute publice niciodată!

Mărturia pentru Libertatea a ofițerului de pompieri care a furnizat filmările:

De ce a dat filmările?

Ofițerul de pompieri care a decis, acum câteva zile, să ofere imaginile redacției este dintre cei care, în urmă cu 4 ani, după incendiul de la Colectiv, a fost afectat de descoperirile ”Gazetei Sporturilor”.

Atunci, echipa de investigații care lucrează acum la GSP și Libertatea, a dezvăluit că, în ciuda a ceea ce susțineau autoritățile, pompierii au știut de situația Clubului Colectiv. Cu mai mult de o lună înainte de incendiul devastator, ISU București primise, din partea altui organizator de concerte, o cerere pentru a asigura protecția în același sediu la un concert și mai mare!

După investigația de presă, mai mulți șefi au fost demiși, iar alții au fost schimbați din funcții.

”Chiar dacă nu ne-a convenit ce ați scris atunci, ați scris adevărul! Iar acum, apropo de toate audierile de la Parchet și de apropierea a 4 ani de la eveniment, am simțit că e normal ca publicul să știe tot adevărul ca să se închidă cercul”, a explicat ofițerul de pompieri, care a cerut păstrarea confidențialității asupra numelui său.

În afara acestui om, cu o mărturie sub anonimat, celelalte autorități, inclusiv din conducerea DSU, au confirmat cu nume și prenume că filmul a fost păstrat secret și pentru ele.

După ce s-a realizat ce conțin, filmările colegului meu nu au fost văzute decât de către un grup mic de ofițeri superiori, nu au fost folosite nici la analizele interne, nu au fost date Corpului de Control al Guvernului Cioloș și nici procurorilor.

Ofițer de pompieri

Cum s-au întâmplat lucrurile?

Vineri, 30 octombrie 2015, la ora 22:32, Gabriel Popescu, un tânăr de 36 de ani, a ieșit în fugă din clubul Colectiv și a sunat la 112. El a reclamat un incendiu cu victime. În cele 11 minute care au urmat, la 112 s-au înregistrat 78 de apeluri!

Polițiștii de la Secția 14 poliție au venit primii, la 22:37. La 22:43 au ajuns, în aproape același timp, o mașină de la Ambulanța București și primele echipaje de la ISU București Ilfov.

În această primă echipă a fost și un subofițer pompier de la departamentul de Informare, care imediat a început să filmeze.

”Intervențiile importante se filmează la București, pentru că cei de acolo sunt de serviciu 24 de ore din 24. De regulă, o parte dintre imagini sunt făcute publice, iar filmările integrale sunt analizate ca să îmbunătățim intervențiile”, a explicat ofițerul.

În acest caz însă, imaginile nu și-au urmat cursul normal.

Au văzut, s-au speriat, le-au ascuns. ”Pop a dus un CD lui Arafat”

”La câteva zile, Centrul Național Operațional din IGSU a cerut filmările. Când le-au văzut, ei au stopat orice folosire a lor pentru că arătau haos, lipsă de organizare și de preocupare a salvatorilor pentru viața umană. Imaginile arătau cu totul altceva decât ISU, IGSU și DSU pretinseseră oficial”, explică ofițerul.

Cele 20 de minute filmate imediat după cel mai mare dezastru din istoria recentă a României n-au fost făcute publice și nu au fost analizate.

Când, în ianuarie 2016, corpul de Control al Guvernului Cioloș a început evaluarea intervenției de la Colectiv, sursa susține că ”generalul Gheorghe Pop i-a dus un CD lui Raed Arafat, care, realizând ce arată imaginile, a spus să rămână la el. Dar Arafat n-a știut că mai există copii”.

Gheorghe Pop fusese adus din Harghita, imediat după destituirile din noiembrie 2015, și numit pentru câteva luni șeful ISU București Ilfov.

Pensionat între timp și retras acum în comuna natală Sărmaș, Gheorghe Pop a spus inițial că ”m-am retras, nu mai sunt militar, ci doar un pensionar așa că nu vreau să vorbesc”.

El a acceptat apoi să povestească ce-și amintește.

Doar am auzit o discuție despre un filmuleț, dar nu l-am cerut, nu l-am văzut, nu fusese făcut în perioada mea și nu mă bag în lucruri de care nu răspund, așa am făcut în toată cariera mea și de aceea mi se spune Gică Regulament, că respect regulile.

Gheorghe Pop:

Arafat: ”Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU”

Rugat să detalieze unde a auzit despre film, Pop a spus ”parcă în curte la ISU, la o cafea”.

Întrebat dacă e adevărat că a vorbit despre film cu Raed Arafat, generalul pensionar Pop a negat: ”Am discutat aproape săptămânal cu domnul secretar de stat Arafat, dar niciodată despre acest film, nu i l-am dus”.

Raed Arafat (Foto: Hepta)

Libertatea l-a contactat pe Raed Arafat. Secretarul de stat a spus că nu poate vorbi și a rugat să i se trimită întrebările pe telefon:

-Aveți cunoștință, vă rugăm, de o filmare a ISUBIF cu intervenția de la Colectiv?
-Nu.

-Unele intervenții se filmează, nu vi s-a spus că a fost filmată?
-Nu, nici nu am văzut așa ceva, din ce îmi amintesc.

-Unul dintre pompieri susține că generalul Pop v-a adus un CD cu această filmare.
-Nu-mi amintesc și am să verific, dar așa ceva nu-mi vine în minte!

(revine)
-Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU și nici nu mi-a adus dl. Gen. Pop așa ceva, am verificat inclusiv cu dânsul!

Șeful Corpului de Control: ”L-au ascuns de noi și, mai grav, de procurori”

Libertatea l-a contactat și a avut ieri o întâlnire cu șeful corpului de control al Guvernului Cioloș, Valentin Mircea, cel care a coordonat raportul asupra intervenției de la ”Colectiv”, un raport critic elaborat în martie 2016 și în care au consemnat, printre altele că:

  • ”A fost în mare parte o acțiune necoordonată”
  • ”Au existat elemente de improvizație din partea autorităților”.

La acea vreme, Raed Arafat a contrat dur raportul, făcându-i amatori pe cei care s-au ocupat de el. Șeful DSU a cerut rescrierea raportului.

Valentin Mircea, șeful corpului de control al Guvernului Cioloș (Foto: Hepta)

Astăzi revenit la practicarea avocaturii, Valentin Mircea a refuzat să rescrie atunci concluziile, a rămas la constatările reieșite din faptele culese de oamenii săi, iar acum, la vestea filmărilor ascunse, se declară șocat și susține că ”niciodată nu am știut că există un astfel de film al intervenției, făcut chiar de către pompieri, și că el ar arăta așa ceva”.

Dacă filmul există, înseamnă că cei care l-au făcut l-au ascuns de noi și, mai grav, de procurori. Cum poate funcționa un stat în condițiile în care instituții ale sale ascund altor instituții ceea ce ar trebui, de fapt, să fie public?!

Valentin Mircea, fost șef al Corpului de Control al Guvernului Cioloș:

Din discuțiile purtate cu avocații din dosarul ”Colectiv”, care se judecă din 2016, nici unul dintre ei nu știe ca la dosar să fie o astfel de filmare. ”Nici nu este la dosar!”, susține ofițerul de pompieri care cunoaște felul în care au fost pitite cele 20 de minute.

Dar ce conține această filmare și ce arată ea, de a fost ascunsă atâta timp și cu atîta persistență?

În 20 de minute de filmări, niciun om nu e resuscitat

Filmarea este realizată cu o singură cameră. Ea este, uneori, oprită de pompierul-cameraman și repornită atunci când își schimbă locul.

La un moment dat, pompierul se urcă chiar pe una dintre mașinile colegilor săi, ca să aibă o perspectivă mai bună. Când operațiunile de salvare sunt un succes, aceste imagini devin publice.

Imaginile încep în jurul orei 22:43, în momentul în care omul a ajuns acolo cu primul echipaj ISU-SMURD, durează 20 de minute, dar nu se încheie la ora 23:03, ci mai târziu, din cauza pauzelor de filmare

Acestea sunt filmările la care nimeni n-a avut acces, faptele care relatează ce s-a întâmplat dincolo de cordonul unde presa a avut permisiune să ajungă. Imaginile pompierului încep în fața fostei fabrici Pionierul, continuă în fața clubului Colectiv și se termină în club.

Pompierul s-a plasat aproape de ieșirea din containerul pe unde, inițial, oamenii au reușit să fugă, iar mai apoi trupurile tinerilor din club s-au transformat într-un uriaș dop uman, surprins de foc.

Minutul 00:00 – Când sosește primul echipaj de intervenție

Cameramanul-pompier a început filmarea în Piaţa Bucur, la intrarea în fosta fabrică „Pionierul”, unde se văd o maşină de pompieri, una de SMURD şi o ambulanţă albă.

Prima victimă din cadru zace pe caldarâm. Este inertă, cu mâinile pe piept. În gangul din interior ce duce spre clubul Colectiv, mai exact spre intrarea alcătuită dintr-un container, se găsesc mai mulţi pompieri şi agenți de poliţie.

Printre ei, câțiva tineri arși se îndreaptă singuri, pe picioarele lor, spre ieşirea din curtea fostei fabrici.

Minutul 01:23 – Trupurile aflate în agonie, amestecate printre cele moarte, sunt ignorate de echipajele de salvatori

O maşină de pompieri se oprește în faţa gangului ce duce la intrarea în Club.

În faţa containerului se văd victimele în viaţă care stau pe asfalt, sprijinite de zidul clădirii. Alte victime, cu trupurile contorsionate pe asfalt și cu hainele și pielea topite, agonizează. Unii oameni sunt încă în viață.

Printre ei, un du-te-vino de pompieri, poliţişti, jandarmi şi agenți de poliţie locală, fără ca cineva să se preocupe de victime.

Nu mai aveai ce să stingi. Focul din club era stins, mai rămăsese fum, trebuia să te ocupi de oamenii din exterior. Nu le-au luat nici măcar pulsul, nu s-au aplecat spre ei și acest lucru a fost imediat vizibil când șefii au văzut imaginile și, practic, filmarea a fost ascunsă tuturor.

Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:

În secvențe apar doi poliţişti care susţin o fată ce abia se mai ține pe picioare şi o duc spre ambulanțele din afara curţii.

În majoritatea cazurilor, civilii sunt cei care merg la victime şi încearcă să le ajute. Tot ei sunt cei care le cară, cu mâinile goale, spre ambulanţe.

E important de precizat: odată scoase din apropierea cluburilor,  victimelor li se asigura asistența medicală în zona ambulanțelor. Problema, conform mărturiei ofițerului, este aceea că pompierii nu au știut să acționeze până acolo, într-un moment într-adevăr de mare tensiune.

În minutul 2:50, în imagini apar primii pompieri care transportă o victimă arsă.

Rănit cărat pe brațe de jandarmi și polițiști

O ţin ca pe un sac, de mâini şi de picioare. Tot cu mâinile goale cară victime şi jandarmii, ajutaţi de poliţiştii locali.

”Pompier prin stație: Planul Roșu l-a activat cineva?”

Nu se vede niciun pompier care să verifice semnele vitale ale trupurilor inerte și arse, dacă mai respiră sau nu, sau să încerce manevre de resuscitare la faţa locului. Calificați sau nu ca paramedici, pompierii au obligația să acționeze ca salvatori.

În caz de intoxicație cu fum, pompierii trebuie să scoată victima din mediul cu fum, să evalueze nivelul de conștiență și funcțiile vitale, cu începerea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie dacă este necesar.

Buletin Informativ al pompierilor, ISU București, Col. ing. Adrian-Ovidiu Onofrei:

Minutul 05:15 – Victimele sunt scoase pe paleți

Victimă, cărată pe un palet de polițiști și jandarmi

Abia apoi apare prima targă cu care este cărată o victimă aproape carbonizată. În lipsa altor tărgi, oamenii arşi sunt urcaţi pe paleţi şi duşi până la ambulanţe. Picioarele lor se bălăngăne în gol.

Captură din filmul publicat azi de Libertatea cu trei civili, printre care și cântărețul Adrian Despot (dreapta, cu fața), și doar un pompier cărând un rănit pe un palet de lemn

În minutul 5:56 apare în imagini pentru prima oară un pompier care verifică pulsul unei victime pe care au scos-o din club, pe jumătate târând-o pe jos. La 6:50 pompierii încep să care şi ei victimele pe paleţi, spre ambulanţe.

În general focul are o dimensiune incontrolabilă. Însă, aici nu e vorba de foc. Focul a fost stins imediat. A fost vorba de decizii pentru care nu ești pregătit. Decizii de transport a unor persoane afectate… în număr foarte mare și rapid.

Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:

Minutul 7:35, colonelul Orlando Șchiopu, adjunctul inspectorului șef ISU, cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea”!

Într-o jumătate de oră, s-au succedat cinci șefi la comanda acțiunii de intervenție.

Orlando Șchiopu a fost al 4-lea și a deținut comanda doar 3 minute, între 23:07 și 23:10, conform documentelor ISU citate de Corpul de Control al Guvernului.

Orlando Șchiopu, unul dintre șefii ISU, care a preluat, la un moment dat, comanda operațiunii de salvare, surprins în timp ce cedează nervos și înjură morții

Minutul 07:40 – Unul din patroni iese din fum, încercând să ajute victimele

Unul dintre patronii clubului Colectiv, Paul Cătălin Gancea, care se vede de la începutul intervenției încercând să ajute victimele, iese din container şi vomită.

Unul dintre patronii clubului, Paul Gancea (cu pantaloni portocalii), privește șocat mulțimea de pompieri

La minutul 08:20 se observă primul echipaj de medici, care însă pleacă din club cu targa goală. Lângă uşa containerului, pompierii sting cu un extinctor un foc mic, izbucnit în colţul dinspre perete. Trupurile oamenilor arși sunt scoase în continuare din container pe paleţi.

Imaginile arată cum două tărgi cu defibrilatoare pe ele sunt duse de echipajul medical spre hala din dreapta containerului.

Altă precizare importantă: filmarea pompierului este evident o selecție a realității, căci echipajele de pe ambulanțe, asistentele de la Bucur și cei de la SMURD încercau să-i ajute, dar în spatele acestei linii de filmare. Și la asistență medicală au fost multe probleme și dezorganizare expusă în raportul Corpului de Control.

Minutul 10:00 – Apar primele semne de organizare ale pompierilor

Un superior le dă indicaţi celor circa 30 de pompieri adunaţi în jurul lui, la intrarea în container. Încep să fie folosite tărgile pentru evacuarea victimelor decedate.

La minutul 11:24 îşi fac apariţia Cristian Piedone şi Gabriel Oprea.

Primarul de atunci al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și fostul ministru de Interne Gabriel Oprea

Lângă ei, Raed Arafat vorbeşte predominant la telefon, cum se va vedea în film. Victimele scoase de pompieri din club sunt acum acoperite cu o folie termoizolantă.

Raed Arafat, imediat după sosirea la club

Minutul 13:13 – Apare generatorul care dă rateuri

Este adus un generator pentru a putea avea lumină electrică în club. Motorul dă rateuri, iar un pompier încearcă să-l ţină în funcţiune. Victimele decedate au fost depuse în intrândul unei hale din dreapta containerului, lângă stive de lăzi cu sticle goale. Cadavrele au fost apoi acoperite cu folie aurie.

Minutul 15:30 – Un poliţist de la rutieră numără persoanele decedate: „23 confirmaţi, mai e încă unul în pasaj”.

Cameramanul de la ISU a urcat pe o maşină de pompieri şi filmează de sus în curtea fostei fabrici. În imagini apar ambulanţele, maşinile SMURD şi autospecialele pompierilor staţionate în curte.

Dintr-o staţie de emisie-recepţie se aude bilanţul maşinilor de intervenţie prezente la faţa locului din partea SABIF. Se aude cifra „29”.

27 de oameni

au murit în acea noapte

Minutul 18:30 – În club se mai aud doar telefoanele victimelor care sună în gol

Cameramanul-pompier intră în clubul Colectiv. Acolo mai sunt doar doi pompieri care strâng un cablu. E semi-întuneric şi se aude melodia unui telefon mobil care sună în gol.

„Toate telefoanele din club sunau şi erau aceleaşi două nume pe ecran: mama sau tata”, declara în acele zile unul dintre pompieri jurnaliștilor.

În imagini apare scena pe care a cântat „Goodbye to Gravity”. E complet neagră de funingine. Proptit de un perete, se zăreşte căruciorul cu rotile al lui Mihai, adolescentul salvat de Pavlos și Laurențiu.

Niciun ofițer din IGSU, ISUBIF sau inspectoratele județene nu a fost pregătit și nici acum nu e pregătit pentru asemenea tip de acțiune, care este mai mult un triaj medical efectuat foarte rapid decât o salvare de viață în sensul pompierilor.

Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:

În spatele boxelor, o draperie aproape intactă acoperă a doua ieşire din club. Cameramanul face zoom pe lanţul gros cu care era legată uşa.

Apoi filmează din nou scena, tavanul fals din şipci, acum arse, şi stâlpii metalici pe care au fost montate artificiile. Totul e acoperit de funingine.

Filmarea se încheie cu un episod simbolic. Pe sunetul captat de camera oficială a ISU, în ultimele secunde se aude cum, de dincolo de cordon, un reporter TV își începe corespondența de la fața locului. 

Presa începea să relateze oamenilor ce s-a întâmplat la Colectiv. Dar publicului i-a lipsit tot timpul această felie importantă din realitate, pe care tot presa o restituie azi oamenilor.

IGSU și ISU București Ilfov nu au răspuns întrebărilor ziarului despre existența filmului și felul în care l-au folosit.

Aveți aici câteva zeci de secunde din cele câteva zeci de minute.

 

Citeşte şi:

Încă o declarație șocantă! Giani Aldoiu, care era adjunctul șefului ISU Bucureşti-Ilfov când s-a produs tragedia de la Colectiv: „Nu știu nimic de niciun filmuleț”

Irina Chelba, sora unei victime de la Colectiv despre ultimele lui cuvinte: ”Înțeleg că el vorbea de începutul pe care l-ați prezentat aici și pe care noi nu l-am văzut”

Adriana Nedelea la FIX | Președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu: „Raed Arafat nu a vorbit niciodată cu mine”. La ce întrebări ar vrea să-i răspundă acesta

Bogdan Moleșag, supraviețuitor al incendiului din clubul Colectiv, despre filmările secrete: „Imaginile pe care le-ați difuzat au arătat haosul”

Valter Sienerth, tatăl ultimului tânăr care a murit după incendiul de la Colectiv: „Acum îl înțeleg pe fiul meu, pe buzele căruia citeam: «A fost cel mai mare haos»”

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi, după ce a văzut filmările de pe Libertatea.ro: ”Voi depune azi o solicitare de a include pe ordinea de zi a Comisiei pentru Apărare, analizarea imaginilor”

Gabriel Popescu, supraviețuitor din Colectiv, după difuzarea filmărilor ISU: ”Aceste imagini confirmă ceea ce noi, supraviețuitorii, susțineam”

Primele imagini cu Piedone, Oprea și Arafat la locul catastrofei, filmați în timp ce victimele erau lăsate fără să li se dea nicio atenție!

CTP, despre filmările secrete făcute la Colectiv, difuzate astăzi de Libertatea: „Văzând așa ceva un român simte că are mai multe șanse de supraviețuire într-o junglă”

 

Ion Țiriac a răbufnit la adresa lui CTP! Replică grosolană: "Simona Halep..."
GSP.RO

Ion Țiriac a răbufnit la adresa lui CTP! Replică grosolană: „Simona Halep…”

 

Horoscop 24 octombrie 2019. Peștii visează cu ochii deschiși la plăceri interzise
HOROSCOP

Horoscop 24 octombrie 2019. Peștii visează cu ochii deschiși la plăceri interzise

 

Urmărește cel mai nou VIDEO


Știri

VIDEO. Cei 39 de imigranți găsiți morți într-un container frigorific în Essex erau cetățeni chinezi

 

Categorii
Anti-terorism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

  1. Filmul este elaborat in studiourile BND german cel care lupta pentru mandatul 2 al antiromanului iohanis,incercandu-se o noua stimulare a emotiei cu scopul inmuierii lui ponta la votarea guvernului betivului sica mandolina.
    Ei nu au rezolvat raspunsul la intrebarea :de ce au dat ordinul de ucidere prin ardere a acelor tineri?

    1. Daca e opera BND, e la fel de grav ca in cazul in care e adevarat. Dar faptul ca apare acum in campania electorala, arata ce scursuri se preling catre varfurile puterii.

  2. Poate ca daca erau la biserica nu ardeau de vii. „Ziua in care vom muri”, le-a trebuit ziua mortii si uite ca au primit-o, de 4 ani incoace de 31 octombrie doar atat auzi: hallowen si colectiv. Mie nu mi se pare o coincidenta.

  3. ”De ce n-au intervenit pompierii”
    a) Unde să-i ducă ? Ambulanţele încă nu erau ajunse;
    b) A lua un om de jos nu e ca şi cum ai muta un pix de colo până colo. La un moment dat se vede cum este dus un tip corpolent de către opt pompieri;
    c) Un om nu poate fi pur şi simplu ridicat de pe jos, chiar dacă ai fi tu foarte puternic. Din câte ştiu există un protocol privind primul ajutor. Dacă omul şi-a fracturat coloana sau gâtul în cădere rişti să-l laşi paralizat pe toată viaţa dacă-l iei fără targă;
    d) Pompierii sunt calificaţi să stingă incendii, poate şi să acorde primul ajutor, dar mă îndoiesc că puteau ajuta (omeneşte vorbind) la arsuri. La un moment dat se vede cum sunt duşi vreo doi tipi, înveliţi în folii speciale pentru arşi;
    La nivel omenesc nu prea avea pompierul cu ce să-l ajute pe ars, decât numai să-l scoată din zona respectivă în caz că încă mai era vreun pericol. Arşii sunt trataţi cu nişte uleiuri, şi bandaje care trebuie schimbate în mod regulat;

    min. 10 De ce pompierii n-au dat buzna în interiorul clubului, ca să-i salveze pe oameni ?
    Este un lucru evident, care se vede din afara branşei respective, faptul că nu poţi să procedezi aşa. Cum e situaţia înnăuntru ? Sursa care a provocat incendiul a fost neutralizată sau mai este acolo ? Dacă a fost de la gaz metan ? Dacă se produce o explozie ? Colac peste pupăză, Gheorghe Funar pretinde că la Colectiv s-au folosit gaze toxice de luptă – Napalm.

    13:10 Cei de la ”Libertatea” se iau până şi de faptul că generatorul nu mergea bine.

    16:10 ”Zeci de ambulanţe şi autospeciale sosite să acorde primul ajutor de-abia au loc pe strada din faţa clubului”. Deci tot pompierii sunt de vină şi pentru asta. Sau aici s-au luat chiar de autorităţi ?

    Deci mai uşor cu acuzaţiile la adresa pompierilor. Vorbesc ca civil. Însă poate să fie adevărat că oamenii pur şi simplu au fost depăşiţi de situaţie. Dar aceasta e mai mult o problemă de viziune a autorităţilor, decât că oamenii nu au sărit. Pompierii se antrenau pe partea de incendii şi nu neapărat la acordarea de prim ajutor.
    Câte incidente de tip ”Colectiv” am avut la noi ? Oamenii de la conducere pot să fie bine intenţionaţi, fac şi ei ce pot. În ultimii ani am remarcat acele ambulanţe ”Pompierii Smurd” care nu ştiu dacă erau înainte de incidentul ăsta. Adică pompieri care au antrenament şi în acordarea de prim ajutor. Acum vreo trei ani s-au făcut un fel de cursuri publice privind diferitele aspecte ale primului ajutor. Cel puţin la mine în oraş au venit mai multe echipe, de la diverse tipuri de intervenţii. Erau vreo 20 de feluri de intervenţii, într-un stadion. Însă nu ştiu câţi oameni s-au dus. Problema poate să fie şi la noi, nu numai la cei care intervin. A fost inclusiv un fel de tir amenajat să intre oamenii în el ca să vadă materiale despre primul ajutor.
    Aşa că mai uşor cu acuzaţiile. Trebuie să fim suspicioşi când se declanşează astfel de campanii media.

    P.S.: Cineva spunea mai sus că e o făcătură a unui studio de televiziune. După ce am văzut filmarea pot şi eu să spun numai în proporţie de 40-50 % că este o filmare reală.
    Cealaltă jumătate este pentru că şi mie mi se pare ciudat. La ce a fost acolo te-ai fi aşteptat să fie nişte imagini dramatice, cu oameni urlând de durere, rude care ţipă, femei care-şi smulg părul din cap, etc. Filmarea este prea liniştită. Sau poate pompierul care a filmat era undeva mai departe de zona sensibilă ?
    Spre sfârşit, când se filmează înnăuntru, este foarte liniştită. Normal ar fi fost să se audă paşii oamenilor umblând încoace şi încolo, cu treabă.

    PPS: 15:24 ”Generalul Gelaledin Nazir, consilierul ministrului de interne…” Staţi aşa ! Ştiam că ţara se cheamă România. Deci există generali turci (sau ce etnie o avea) în armata română ? În ministerul de interne ? Aici nu e vorba de xenofobie. Nu cred că în turcia este vreun general chinez, sau danez.

    Iertaţi-mă.

  4. Am impresia că forţele progresiste încearcă să introducă în mentalul colectiv un nou concept: ”martirul secular”. Adică ei luptă împotriva Bisericii şi a nestematelor ei, care sunt Sfinţii Mucenici, încercând să-i înlocuiască în mentalul societăţii cu ”martirii” mundani, care probabil trebuie să fie nu numai ne-ortodocşi, dar chiar areligioşi sau chiar antireligioşi. Poate vor cultul sfinţilor să-l înlocuiască prin ”cultul” acestor victime.
    —–
    În ultimii ani devine din ce în ce mai vizibilă lupta împotriva Bisericii. Problema nu este că unii progresişti atacă Sfânta Ortodoxie, ci faptul că au oameni infiltraţi în posturi de conducere, şi care duc lupta.
    Anul trecut aşa-zisa simulare privind capacitatea de reacţie la cutremur a avut loc chiar pe vremea când era pelerinajul la Sfânta Paraschiva. Sper să nu mă-nşel, dar îmi amintesc acest lucru. Anul ăsta, tămbălăul cu imaginile dezgropate de la Colectiv s-a declanşat chiar înainte să înceapă pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie (scandalul miercuri sau joi, pelerinajul vineri dimineaţa când s-au adus Cinstitele Moaşte ale Sfintului Cuvios Dimitrie, Sfântului Ierarh Dionisie al Cetăţii Albe – care avea la spovedanie cam 80 % Sfatul Ţării, care au votat Unirea cu România a Basarabiei – şi Sfânta Muceniţă Filoteea). Tot anul ăsta, Guvernul a fost dat jos prin moţiune chiar înainte să înceapă pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva (moţiunea joi, pelerinajul vineri dimineaţă).
    De câţiva ani observ că jandarmii se uită cam ciudat la mine când mă duc la un pelerinaj. Încerc o ipoteză care poate şoca pe unii: jandarmiilor li s-a spus, sunt la curent cu faptul că va fi scoasă ortodoxia în afara legii (de exemplu). Fiind de parte bărbătească, pentru ei pot constitui un element periculos într-un astfel de scenariu.
    În ultimul an lucrurile au escaladat: de câte ori a fost pelerinajul la noi în oraş, n-am mai văzut o asemenea situaţie, ca să-i forţeze ambulanţa pe oameni ca să treacă ei. Cei care cunosc oraşul ştiu că era foarte simplu să evite un asemenea scenariu, dacă ar fi staţionat în avans una sau două autospeciale mai încolo de traseul pentru unde urma să se desfăşoare pelerinajul. Când am revenit cu procesiunea pe aceeaşi stradă (la întoarcere), mi s-a părut că au încercat din nou să forţeze intrarea prin mulţime, dar n-au mai îndrăznit: probabil li s-a părut şi lor prea lată. Au dat drumul la sirene şi apoi le-au închis.
    Tot anul ăsta am văzut un lucru nou: la biserica un merg au venit deodată, în timpul Sfintei Liturghii, vreo 10 jandarmi, în şir indian. Nu era prea clar ce căutau acolo. Au venit în curte, s-au uitat un pic – unul sau doi s-au uitat şi la mine – apoi au plecat tot pe unde au venit. Nu vi se pare ciudat ? Dacă era o problemă cu o anumită persoană, sau chiar cu două, de ce ar fi trimis 10 oameni, bine făcuţi ?
    Ipoteza mea – recunosc, destul de fantasmagorică – este că au trimis echipa numai ca să-i intimideze pe oameni, în mod subtil. Deocamdată nu pot să-i scoată cu sila pe oameni din biserici (nu au cadrul legal), şi suntem şi destul de mulţi care mergem la Biserică. La a doua parte lucrează prin atacuri coordonate la adresa Bisericii, iar prima parte o vor rezolva când vor considera că a venit momentul, şi dacă au puterea necesară în parlament. Dar mă tem că mai întâi vor trebui să fabrice nişte scandaluri serioase, prin care să acrediteze ideea că ortodocşii sunt nişte extremişti care trebuie interzişi. Deocamdată scot la înaintare conceptul de ”discurs incitator la ură” – cum stabilesc că a provocat ură ? Au vreun aparat care măsoară ura ?
    Pe vremea când se vor pune cipurile s-ar putea să-i schimbe pe poliţişti în aşa fel încât să facă lucruri reprobabile. Ba chiar s-ar putea să se dezvolte suficient de mult robotica şi să înlocuiască ofiţerii de poliţie cu roboţi umanoizi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.