X

Un nou pas către legalizarea căsătoriile gay în România: Senatul a adoptat uniunea consensuală între două persoane

A fost adoptată tacit o inițiativă care legiferează uniunea consensuală, inclusiv între două persoane de același sex

Proiectul de lege, legalizează uniunea consensuală între două persoane de același sex, care pot încheia între ele un contract civil și pot avea drepturi similare cu celor ale membrilor unei familii formate prin căsătorie.

Potrivit proiectului, uniunea consensuală reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex. Aceasta poate fi recunoscută legal chiar dacă nu este înregistrată la Starea Civilă.

Drepturile și obligațiile persoanelor care au încheiat o uniune consensuală sunt identice cu cele ale soților dintr-o căsătorie tradițională. În cazul spitalizării unuia dintre parteneri, de exemplu, celălalt este considerat aparținător, iar în caz de deces supraviețuitorul beneficiază de moștenire și de pensie de urmaș.

Ideea legalizării relațiilor dintre persoanele de același sex a fost luată în calcul chiar la vârful coaliției aflate la guvernare încă din anul 2018, PSD- ALDE când, în parlament au ajuns două inițiative legislative în acest sens.

Una a fost cea a Consiliului național pentru Combaterea Discriminării și prevedea legiferarea uniunilor consensuale. Cu alte cuvinte, cuplurile, indiferent dacă sunt homosexuale sau heterosexuale, își vor putea legaliza relația, beneficiind de toate drepturile care decurg de aici. O altă inițiativă îi aparținea deputatei independente Oana Bîzgan și viza legiferarea parteneriatului civil.

”La nivelul Uniunii Europene, deja 22 de țări oferă cetățenilor posibilitatea de a oficializa relația de cuplu fără a fi obligați la căsătorie, prin alternativa unui parteneriat civil.  Nu se poate ca în 2018, într-o țară europeană, să mai condiționăm drepturi civile de instituția căsătoriei. Acest aspect este o discriminare”, a explicat Oana Bîzgan.

Potrivit datelor oficiale de la recensământul din 2011, în România sunt 800 de mii de persoane care trăiesc în concubinaj. Nu există însă o statistică și în ceea ce privește cuplurile homosexuale.

Categorii
Homosexualitate
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

12 comentarii

  1. De-acum să ne să ne așteptăm la ce e mai rău, căci Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Dacă suntem țară creștină, trebuie să trăim creștinește. Dacă nu vrem, Dumnezeu poate aduce peste noi modalități de pocăință până ne vine mintea la cap! Asta era urgența în România?

    E nevoie de muuultă pocăință, deoarece, prin astfel de legi, ne-am agonisit blestem. Sodoma va fi pustiită din nou și din nou, indiferent unde reînvie! Arsă cu foc! Războiul e la doi pași!!!

    Mare dar de la Dumnezeu este ca o țară să aibă mulți creștini buni și conducători cu frică de Dumnezeu!
    Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-ne, și ajută-ne să ne pocăim cum știi și cum poți, ca să nu ajungem la chinurile veșnice! Amin!

    1. Unde spovediti si impartasiti ca sa merg si eu , la popii lui anti-Hrist, adica la ereticii ecumenisti ??
      Asculta de Sfinți si nu te duce in gura lupilor sau poate știi tu Preoți in Romania si nu stiu eu !

      1. Da, mai sunt preoți buni. Curați. În care Harul Duhului Sfânt lucrează. Caută-i Mihai, și îi vei găsi. Dincolo de această deznădejde de a nu mai exista preoți curați – deznădejdea fiind un mare păcat înaintea lui Dumnezeu – judecăm preoții, ceea ce de asemenea, judecata în sine a aproapelui este un păcat. Sper însă că tot ce se întâmplă astăzi, în jurul nostru te-a zdruncinat, ceea ce este de înțeles. Adu-ți te rog aminte de învățăturile sfinților noștri la care pe drept cuvânt faci aluzie :”De câte ori vei cădea, ridică-te și te vei mântui!”. Doamne, ajută!

        1. Unde sunt Preotii aceia de care zici, da un singur nume de Preot ?
          Ia sa aud !
          Vreau preoti Ortodocsi nu popi ecumenisti care se prefac ca sunt curați si smeriti, deci lasă sfaturile astea eretice de iubire ecumenista cum că să nu judec pe POPII ecumenisti – popii iadului sau popii lui anti-Hristi ! Pe diavol trebuie sa-l judeci si sa-l arăți cu degetul , mai ales cand ia chip de inger de lumina !
          Avem porunca de la Dumnezeu sa judec pe eretici si să-i osandesc, iar voi aveti porunca de la diavol sa taceti si sa ascundeti pe eretici !

  2. Anunț către români !
    ROMANIA SFORĂIE sau e preocupată de NIMICURI !
    TREZIREA – AAAAAloooooo e groasă rău !!!!!!!!!!!
    Diana Tusa- Curva lu Iosif Buble sectaru.
    Legea a trecut de senat, dar inca NU este promulgata de presedinte si putem INCA sa o blocam – sa o oprim noi romanii ! Diana Tusa de la PSD – curva lui Iosif Buble a inițiat legea asta mințind – deformand spusele deciziei CCR care interzice !
    BP410/2019
    Propunere legislativă privind protejarea vieţii de familie şi reglementarea unor situaţii juridice în cazul persoanelor aflate în uniune consensuală
    http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=17921

  3. Da, mai sunt preoți buni. Curați. În care Harul Duhului Sfânt lucrează. Caută-i Mihai, și îi vei găsi. Dincolo de această deznădejde de a nu mai exista preoți curați – deznădejdea fiind un mare păcat înaintea lui Dumnezeu – judecăm preoții, ceea ce de asemenea, judecata în sine a aproapelui este un păcat. Sper însă că tot ce se întâmplă astăzi, în jurul nostru te-a zdruncinat, ceea ce este de înțeles. Adu-ți te rog aminte de învățăturile sfinților noștri la care pe drept cuvânt faci aluzie :”De câte ori vei cădea, ridică-te și te vei mântui!”. Doamne, ajută!

    1. Unde sunt Preotii aceia de care zici, da un singur nume de Preot ?
      Ia sa aud !
      Vreau preoti Ortodocsi nu popi ecumenisti care se prefac ca sunt curați si smeriti, deci lasă sfaturile astea eretice de iubire ecumenista cum că să nu judec pe POPII ecumenisti – popii iadului sau popii lui anti-Hristi ! Pe diavol trebuie sa-l judeci si sa-l arăți cu degetul , mai ales cand ia chip de inger de lumina !
      Avem porunca de la Dumnezeu sa judec pe eretici si să-i osandesc, iar voi aveti porunca de la diavol sa taceti si sa ascundeti pe eretici !

  4. ANAHORET (tu nici nume nu ai, iti e frica si numele sa-l dai aici si o faci pe sfatosul si pe invatatorul cu mine) – Auzi , este secret de stat numete Preotului unde te spovedeti tu, ia zii !
    In primul rand cum te pozitionezi fata cei care sunt in comuniune cu ereticii – iudele care au vandut Ortodoxia la Sinodul eretic din Creta 2016 si dupa aia mai vb !
    Unde sunt Preoții aceia de care zici, da un singur nume de Preot ?
    Ia sa aud !
    Vreau preoti Ortodocsi nu popi ecumenisti care se prefac ca sunt curați si smeriti, deci lasă sfaturile astea eretice de iubire ecumenista cum că să nu judec pe POPII ecumenisti – popii iadului sau popii lui anti-Hristi ! Pe diavol trebuie sa-l judeci si sa-l arăți cu degetul , mai ales cand ia chip de inger de lumina !
    Avem porunca de la Dumnezeu sa judec pe eretici si să-i osandesc, iar voi aveti porunca de la diavol sa taceti si sa ascundeti pe eretici !

    1. Pentru Mihai -www.marturisireaortodoxa.ro -cauta si vei gasi ,bate si ti se va deschide dar mai ales roaga-te pentru ceea ce-ti doresti cu adevarat !!!Dumnezeu sa-ti ajute !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.