X

Statele lumii cumpără masiv aur, ceea ce prevestește criza. Țările cu cele mai mari rezerve

Băncile centrale cumpără masiv aur, iar acest lucru înseamnă că se pregătesc pentru ce este mai rău. Topul țărilor cu cele mai mari rezerve

Achiziţiile semnificative de aur ale băncile centrale vor continua în următorii ani, potrivit analiştilor de la Australia & New Zealand Banking Group Ltd., care se aşteaptă la noi achiziţii masiv din partea mai multor state precum China.
În climatul actual, în care incertitudinea în rândul monedelor emergente este ridicată, credem că există motive pentru ţări precum Rusia, Turcia, Kazahstan şi China să continue să îşi diversifice portofoliile“, susţin analiştii de la ANZ, citați de Bloomberg.
Potrivit acestora, achiziţiile nete de aur ale băncilor centrale vor rămâne deasupra pragului de 650 milioane tone.
Acumularea de aur de către băncile centrale a devenit un fenomen important pe piaţa mondială a aurului, oferind un sprijin suplimentar pentru preţurile care au atins cel mai ridicat nivel de după 2013 pe fondul creşterii cererii.
Autorităţile au decis să îşi extindă rezervele de aur pe fondul încetinirii creşterii economice şi a schimburilor comerciale precum şi a agravării tensiunilor geopolitice. Potrivit ANZ, în prezent achiziţiile oficiale de aur reprezintă aproximativ 10% din consumul mondial.
“Banca Centrală a Chinei deţine aproape 1.936 tone de aur, echivalentul a doar 3% din rezervele sale externe, ceea ce conferă acestei ţări spaţiu suficient pentru a majora ponderea alocată aurului“, subliniază ANZ. Banca Centrală a Chinei şi-a majorat rezervele de aur şi în luna iulie, continuând o tendinţă care a început în luna decembrie 2018.
În 2018 a fost cumpărată cea mai mare cantitate de metal prețios de după 1967
Potrivit Consiliului Mondial al Aurului (WGC), în primele şase luni ale acestui an băncile centrale au achiziţionat 3.741 tone de aur, ceea ce a dus cererea totală de aur la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.
Acest trend este aşteptat să continue, un sondaj derulat recent în rândul oficialilor băncilor centrale arată că 54% dintre respondenţi se aşteaptă ca ca deţinerile de aur să se majoreze în următoarele 12 luni.
Tendința băncilor centrale de a achiziționa masiv aur a început în 2018, când a fost cumpărată cea mai mare cantitate de metal prețios de după 1967. Rusia și China își dispută primul loc al achiziții.
Potrivit unui rapot publicat în luna mai de Consiliul mondial al aurului (WGC), achiziţiile strategice de aur ale băncilor centrale au făcut ca cererea mondială de aur să crească cu şapte procente în primul trimestru până la 1.053,3 tone.
“Am văzut o continuare a cererii puternice venită din partea băncilor centrale. Ne aşteptăm la un nou an bun în ceea ce priveşte achiziţiile băncilor centrale, dar voi fi plăcut surprins dacă se vor ridica la nivelul din 2018“, a declarat directorul de studii de piaţă de la WGC, Alistair Hewitt.
 
Potrivit Consiliului mondial al aurului, pe lângă cumpărători obişnuiţi precum băncile centrale din Kazahstan şi Turcia, în primul trimestru al acestui an Ecuadorul a decis să îşi majoreze rezervele de aur pentru prima dată după 2014, iar Qatarul şi Columbia au făcut şi ele achiziţii semnificative în primul trimestru. Lista cumpărătorilor de aur este dominată de ţări care încearcă să îşi reducă dependenţa de dolari şi cel mai frecvent sunt state cu o pondere mai mică a aurului în rezerve decât în cazul ţărilor din Europa Occidentală.
Rusia şi-a majorat de patru ori rezervele de aur
În decurs de un deceniu, Rusia şi-a majorat de patru ori rezervele de aur, iar 2018 a fost cel mai ambiţios an de până acum. Și ritmul nu pare să încetinească. Datele publicate de Banca Centrală a Rusiei arată că în luna februarie 2019 rezervele sale de aur au crescut cu un milion de uncii (28,349 tone), cea mai mare cantitate adăugată după luna noiembrie.
La 1 ianuarie 2019, Banca Centrală a Rusiei deţinea 67,9 milioane de uncii de aur, în creştere de la 59,1 milioane la începutul lui 2018. Astfel, Rusia urcă pe locul cinci în lume după rezervele de aur, fiind depăşită doar de SUA, Germania, Franţa şi Italia.
China a căzut pe locul şase, cu 59,6 milioane de uncii de aur în decembrie 2018, de la 59,2 milioane în octombrie 2016.
Cumpărarea de aur vine în scopul diversificării activelor deţinute, în urma reducerii achiziţiilor de obligaţiuni americane”, a declarat, pentru Reuters, un oficial de la un producător rus de aur, referindu-se la deţinerile de aur masive ale Băncii Rusiei.
Rusia, al treilea producător global de aur, şi-a majorat producţia în 2017 cu 6%, iar pentru 2018 este estimat un avans de 3%. Conform celor mai recente date de la Ministerul de Finanţe de la Moscova, în perioada ianuarie – octombrie 2018, Rusia a produs 8,5 milioane de uncii de aur (265 de tone).
Cât aur deține România
Aurul este extrem de atrăgător pentru băncile centrale în căutare de active sigure. În trimestul al treilea al anului trecut, achizițiile de aur ale băncilor centrale au crescut cu 22%, cea mai mare creștere din 2015, spune Natalie Dempster, managing director pentru bănci centrale și politici publice al Consiliului Mondial al Aurului.
În ultimii ani, cele mai mari achiziții de aur au fost făcute de Rusia, Turcia și Kazakhstan. Și în prezent cumpără cantități mari de aur, însă și țări precum India, Polonia și Ungaria au început să facă achiziții agresive de aur în ultimele luni.
SUA au în continuare cea mai mare rezervă mondială de aur, cu aproximativ 8.133 de tone de metal prețios.
România are o rezervă de aur de aproximativ 104 tone, pe care o păstrează în mare parte la Banca Angliei. În aprilie, deputații au adoptat un proiect de lege inițiat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae, care obligă BNR să repatrieze rezerva de aur.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

12 comentarii

  1. Băncile centrale nu au mai cumparat atât de mult aur, de când Nixon “a închis fereastra” pentru aur

    Ceva se întâmplă în piața de aur chiar acum, și nicăieri nu este că mai evidentă decât în băncile centrale ale economiilor emergente.

    Anul trecut a fost o cotitură în mărimea achizițiilor oficiale de aur când băncile au adăugat un incredibil 651,5 de tone (în valoare de aproximativ $27.700.000.000) la exploatațiile lor, în conformitate cu World Gold Consiliului (WGC).

    Nu numai că este un remarcabil 74 la sută schimbare față 2017, dar este, de asemenea, cel mai mare record din 1971 încoace, atunci când președintele Richard Nixon a pus un capac formal la standardul de aur.

    Numai in trimestrul final din 2018 băncile centrale au achiziționat 195 de tone, cel mai mult pentru orice trimestru.

    Băncile centrale au fost cumpărători net de metal galben in 2010 într-un efort de a diversifica rezervele lor departe de dolarul american.

    Cele mai multe națiuni occidentale au deja o pondere confortabilă în aur în raport cu rezervele lor totale, astfel încât cererea este aproape strict de pe piețele emergente.

    Printre cei mai mari cumpărători de anul trecut au fost Rusia, Turcia și Kazahstan, și am văzut, de asemenea, China alăturându-se pentru prima dată din 2016.

    Între timp, Ungaria, Polonia, India și o serie de alte țări au reluat livrările pentru prima dată în acest secol.

    Cu aur reprezentând un enorm 74 la sută din rezervele SUA, Federal Reserve a avut istoric cea mai mare poziție în rândul băncilor centrale globale.
    (Ponderea Venezuela, la 76 la sută, a întrecut în ultima vreme trecut SUA, dar asta e datorită numai la hiperinflației și deteriorarea rapida a economiei.

    Rusia, de exemplu, are a cincea cea mai mare rezerva de aur din lume la 2.066,2 tone, dar această sumă reprezintă doar 17,6 la sută din rezervele sale totale.

    În al șaselea rând este China, ale căror exploatații (a raportat 1.842,6 de tone) reprezintă un foarte mic 2,3 la sută din rezerve.

    Strategia Rusiei în curs de desfășurare a “de-dollarization.”

    Până în prezent, țara Est-Europeană a lichidat aproape întreaga sa poziție în trezoreriile statelor Unite pentru a finanța rotația sa în aur.

    Potrivit WGC, Rusia a cumpărat 274,3 de tone în 2018, cea mai mare sumă înregistrată, iar al patrulea an consecutiv de achiziții de peste 200 tone.

    Aurul este singurul lucru rămas din valoare în Venezuela

    Aurul a făcut chiar mai multe titluri săptămâna trecută, deoarece se referă la Venezuela.

    Țara sud-americană, după cum probabil știți, este în mijlocul unui potențial transfer de putere, de la actualul președinte și dictator Nicolas Maduro la mai centristul Juan Guaido, pe care SUA, Uniunea Europeană și alte guverne mondiale au recunoscut ca fiind șeful de facto al statului.

    Din moment ce SUA și alte țări au impus sancțiuni grele pentru Venezuela și industria petrolieră, țara cu numerar a trebuit să se bazeze pe deținerile sale de aur pentru a face plăți internaționale de obligațiuni, mai ales pentru Rusia și China.

    Dar zilele de jefuire a lui Maduro din valuta grea a Venezuelei ar putea fi numărate, și nu doar pentru că el ar putea fi îndepărtat de la putere în curând.

    Săptămâna trecută Guaido a trimis o scrisoare primului ministru al Marii Britanii și Băncii Angliei (BoE), îndemnându-i să nu trimită $1.200.000.000 de la orice vânzare a rezervelor de aur ale Venezuelei — deținute în bolțile lui BoE — la “regimul nelegitim și cleptocratic” al lui Maduro, potrivit Financiar Times.

    “Maduro a furat o cantitate uriașă de active de stat,” inclusiv aur venezuelean, o parte din scrisoarea citește.

    “Nu există nici o îndoială că el, dacă este permis, va fura, de asemenea, activele deținute de către Banca Angliei, care pe bună dreptate ar trebui să fie salvate pentru a sprijini recuperarea Venezuelei.”

    (Nota: Treaba asta cu punerea în cârca lui Maduro a acestei situații pare să fie o intoxicare. Aș avea rezerve în a îmbrățișa această teorie)

    Banca a onorat cererea lui Guaido și blochează eforturile lui Maduro de a vinde metalul.

    Mai târziu, în săptămâna, un avion rusesc Boeing 777 ar fi aterizat în capitala Caracas și a fost încărcat cu cât mai mult de 20 de tone de aur venezuelean, în conformitate cu Bloomberg.

    (Și asta cred că este fake news)

    Mai târziu a fost raportat că avionul, din motive necunoscute, a plecat din Caracas fără plata aurului. Au existat rapoarte suplimentare, cu toate acestea, de asemenea, de Bloomberg, că o altă aeronavă, aceasta din Emiratele Arabe Unite (EAU), a aterizat în țară și a fost în așteptarea livrării de aur în schimb.

    (Fake news)

    Pentru a patra lună in linie dreaptă, în ianuarie, atât prețul de aur și stocuri miniere de aur postat câștiguri puternice. Înainte de atunci, prețul aurului a fost în jos pentru șase luni, o asa lungă pierdere nu am văzut în 40 ani, atunci când metalul galben a scăzut în fiecare lună din decembrie 1988 la mai 1989.

    Metalul galben s-a încheiat luna trecută la o înălțime de nouă luni, și cu dolarul american așteptat să piardă avânt asupra cheltuielilor cu deficit mai mare, am putea vedea prețurile la o creștere de $1.400 sau chiar $1.500 o uncie în acest an.

    Miliardarul Sam Zell, creatorul fondului imobiliar de investiții (REIT), a cumparat aur pentru prima dată în viața lui, menționând faptul că aprovizionarea este în scădere.

    Și Mad Money ‘ s Jim Cramer, de asemenea, a ieșit puternic în favoarea metalului galben săptămâna trecută.

    “Avem mare încredere in de aur aici”, a comentat Cramer.
    “Acum, aur este la $1.300, credem că aurul se va duce la $1.400, $1.500. Vă sugerăm ca toată lumea să aibă un pic de aur în portofoliul lor. ”

    Am doua sugestie a lui Cramer. Recomandarea mea a fost întotdeauna o pondere de 10 la sută în aur, cu 5 la sută în lingouri și bijuterii, alte 5 la sută în stocurile de aur de înaltă calitate miniere și bine gestionate de aur fonduri mutuale și ETF-uri.

  2. Urmează o criză economică din cauza lăcomiei băncilor și mai ales a patronilor!
    Oamenii vor ajunge să fie pentru un nimic sclavi pe plantație! Mai rău ca acum!

    1. Half Of College Students Believe “In God We Trust” Should Be Removed From US Currency
      https://www.zerohedge.com/news/2019-08-28/half-college-students-believe-god-we-trust-should-be-removed-us-currency
      In Debt We Trust:
      There is more than $1.5 trillion of student debt owed in the United States. This debt is owed by 44.5 million people across all demographics. 2 million of those people owe more than $100,000 and 0.5 million of them have a loan for more than $200,000. https://www.chamberofcommerce.org/student-loan-statistics/
      https://en.wikipedia.org/wiki/Student_debt

  3. Va spun un mic secret: in prezent este mai ieftin sa fabrici aur, la LHC si in alte parti, decat sa-l scoti din pamant!!
    In 2015, echipa de mentenanta de la LHC-CERN a descoperit un strat de aur si platina depus pe intreaga suprafata a peretilor tunelului de 27 km lungime. Aceste “deseuri tehnologice”, care contineau 90% aur si 10% platina, ar fi insumat o cantitate de 4 tone de aur!
    Routine maintenance discovers an estimated 4 tonnes of gold inside the Large Hadron Collider
    LHC project head Dr Avril Blageur announced to her team this morning that a “10-micron (0.01mm) hazing of gold, platinum, scandium and yttrium has been found around the outermost protective barrier” adding “we are perplexed as to how this hazing has occurred and are currently establishing a timeframe for it’s deposit… by investigating past maintenance records for these structural elements”
    https://bullion.directory/cern-scientists-create-230m-dollars-gold-in-lab/
    About two years ago, the staff at CERN realized there was a thin film of material that was forming on the interior of the LHC. This material was a combination of about 90% gold, 10% platinum.
    https://www.gainesvillecoins.com/blog/did-physicists-accidentally-discover-a-way-to-make-gold

    1. Fabrica de aur numita LHC a produs aur la negru inca de la inceput, sub pretextul unui incident care a necesitat repatatii un an intreg, in loc de 3 luni cat se estimase. Apoi a mai produs aur la negru inca 2 ani, intre 2013 si 2015. LHC a fost din nou “oprit” din 3.12.2018 pana in prezent, ca este cerere mare de aur pe piata!
      The first beam was circulated through the collider on the morning of 10 September 2008.
      On 19 September 2008, a magnet quench occurred in about 100 bending magnets. CERN reported that the most likely cause of the problem was a faulty electrical connection between two magnets, and that – owing to the time needed to warm up the affected sectors and then cool them back down to operating temperature – it would take at least two months to fix.
      Most of 2009 was spent on repairs and reviews from the damage caused by the quench incident. The collider was not operational until November 2009.
      The LHC was shut down on 13 February 2013 for its 2-year upgrade
      https://en.wikipedia.org/wiki/Large_Hadron_Collider#Quench_incident

    2. Dorinţa alchimiştilor de a transforma plumbul în aur ar fi fost realizată începând cu anul 1968 de către profesorul norvegian Arve Kjelberg. Una dintre metodele de a transforma plumbul în aur ar fi, teoretic, următoarea: se ia o bucată de 300 grame de plumb şi se aşează în faţa unui „tun” al protosincrotronului (protosincrotronul este primul mare accelerator de particule pus în funcţiune în anul 1959, denumirea venindu-i de la Proton Sincrotron).
      https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cum-obtine-aur-artificial-plumb-piatra-filozofala-descoperita-urma-60-ani-1_598481815ab6550cb8bd7d70/index.html
      The Proton Synchrotron (PS) is a particle accelerator at CERN. It is CERN’s first synchrotron, beginning its operation in 1959. For a brief period the PS was the world’s highest energy particle accelerator.
      https://en.wikipedia.org/wiki/Proton_Synchrotron
      History of CERN, III
      the Norwegian Arve Kjelberg, Pappas’s first research student,
      https://books.google.ro/books?id=gQbgQrYlpIoC&pg=PA335&lpg=PA335&dq=arve+kjelberg+physics&source=bl&ots=y640zEYmmY&sig=ACfU3U2FHYJM3NSxG3YEam8-Xhr4RKXbEQ&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiNnYao9KXkAhUO-qQKHZntDkAQ6AEwAnoECAkQAQ#v=onepage&q&f=false

  4. Directorul Direcției de Stabilitate din BNR: ”Suntem într-o situație extrem de dificilă, politic și economic. Nu cred că avem resurse că să mai rezistăm încă un an și jumătate”
    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23335371-directorul-directiei-stabilitate-din-bnr-suntem-intr-situatie-extrem-dificila-politic-economic-nu-cred-avem-resurse-mai-rezistam-inca-jumatate.htm

    Nu-i problema, ca vine razboiul si haosul in mai putin de doua luni.

  5. Cantitati mari de aur fabricat in Elvetia la LHC-CERN au inundat pietele mondiale in ultimii 3 ani!
    Gold bars fraudulently stamped with the logos of major refineries are being inserted into the global market to launder smuggled or illegal gold
    In the last three years, bars worth at least $50 million stamped with Swiss refinery logos, but not actually produced by those facilities, have been identified
    https://www.reuters.com/article/us-gold-swiss-fakes-exclusive/exclusive-fake-branded-bars-slip-dirty-gold-into-world-markets-idUSKCN1VI0DD

    Buy, buy more, more gold!

Dă-i un răspuns lui Un om Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button