X

SUA au făcut primul test cu rachetă balistică cu rază medie, asemănătoare celor de la Deveselu. Reacția Rusiei și a Chinei

Testul a fost efectuat duminica (luni dimineata, ora Romaniei) in zona Insulei San Nicolas (California), situata in Oceanul Pacific. Racheta a atins tinta stabilita, aflata la distanta de peste 500 de kilometri, anunta Pentagonul, citat de agentia de presa Reuters.

Testul nu ar fi putut fi efectuat daca Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF) ar fi fost in vigoare, dar presedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul care interzicea sistemele balistice terestre cu raze cuprinse intre 500 si 5.500 de kilometri. Ca reactie la decizia SUA, Rusia a hotarat, la randul sau, retragerea din Tratatul INF.

Un purtator de cuvant al Pentagonului a declarat pentru agentia Reuters ca racheta testata a utilizat un sistem de lansare de tip MK41, explicand insa ca nu este vorba de aceeasi versiune cu cea instalata la baza antiracheta din Romania sau care urmeaza sa fie montata in Polonia.

„Rusia a acuzat ani intregi ca sistemul terestru MK-41 poate lansa rachete Tomahawk, astfel ca aceasta era o incalcare a Tratatului INF. Desi este primul test in aceasta combinatie, Rusia in mod sigur va sustine ca se confirma acuzatiile sale”, afirma expertul Kingston Reif, director in cadrul Asociatiei pentru Controlul Armamentului.

Administratia Vladimir Putin a criticat de nenumarate ori initiativa SUA de a instala elemente antiracheta, in cadrul NATO, in Romania si Polonia, precum si montarea unui sistem antibalistic in Coreea de Sud. Washingtonul si NATO sustin ca instalatiile antiracheta din Europa nu sunt indreptate contra Rusiei, vizand contracararea amenintarilor balistice din Iran, in timp ce sistemul din Coreea de Sud vizeaza amenintarea nord-coreeana. Relatiile dintre Rusia si Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina si Siria.

Presedintele SUA, Donald Trump, a sustinut ca Rusia a incalcat Tratatul INF, dar Administratia Vladimir Putin a acuzat in mai multe randuri ca sistemele balistice instalate de Statele Unite in Europa, inclusiv in Romania, constituie incalcari ale acordului.

In urma cu cateva luni, Administratia Vladimir Putin il convocase pe atasatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de masuri in sensul mentinerii Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare (INF). Printre masurile propuse de Rusia se numara distrugerea instalatiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv in sistemul balistic Aegis Ashore, montat in Romania si care urmeaza sa fie amplasat si in Polonia.

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat recent pentru reluarea negocierilor cu Statele Unite in scopul evitarii initierii unei curse a inarmarii dupa anularea Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare (INF), acuzand Washingtonul de amplificarea riscurilor unui conflict atomic.

Reacția Rusiei

Rusia a denunțat, marți, ”escaladarea tensiunilor militate” după ce SUA au anunțat primul test cu rachetă balistică cu rază intermediară de la terminarea Războiului Rece, o consecință a ieșirii din tratatul nuclear INF.

”Regretăm acest lucru. Statele Unite urmează într-o manieră clară drumul escaladării tensiunilor militare, însă noi nu vom ceda provocărilor”, adeclarat ministrul Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, citat de agențiile ruse și preluate de Le Figaro.

Riabkov a mai spus că după părerea lui, graba cu care a intervenit acest test arată că americanii aveau de gând cu mult timp în urmă să iasă din tratat, ”Într-un timp atât de scurt este imposibil de făcut un astfel de test. Este posibil munai dacă a fost pregătit cu mult timp în urmă. Acest lucru arată că Washingtonul se pregătea de multă vreme să se retragă din tratat”, a conchis oficialul rus.

Reacția Chinei

Testul balistic efectuat de Pentagon generează efecte negative asupra securităţii internaţionale şi demonstrează că Statele Unite depun eforturi pentru superioritate militară, acuză Administraţia de la Beijing, citată de Mediafax.

Testul balistic efectuat de SUA va avea „consecinţe negative grave pentru securitatea regională şi internaţională”, a transmis Administraţia Chinei, citată de cotidianul Le Figaro.

„Adevăratul scop al retragerii Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare este avansarea fără reţinere spre dezvoltarea de rachete în sensul atingerii superiorităţii militare în mod unilateral”, subliniază Beijingul.

Departamentul american al Apărării a anunţat luni, în contextul retragerii SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România.

Categorii
Al III-lea război mondial
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

4 comentarii

  1. China si Rusia se tem sa fie democratizate cu niste explozii nucleare, cum a fost democratizata Japonia?
    Japonia democratizata urmează să achiziționeze mai multe aeronave F-35B Lockheed Martin, desi nu prea are bani, pentru ca importa mai mult decat exporta si are cea mai mare datorie publica din lume, 236% din PIB!
    https://www.defenseromania.ro/f-35b-singura-op-iune-pentru-japonia-tokio-a-anun-at-achizi-ia_598472.html
    Deficitul comercial al Japoniei a crescut cu 9,8% în iulie
    https://www.economica.net/deficitul-comercial-al-japoniei-a-crescut-cu-9-8prc-in-iulie_172779.html
    https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_%C8%9B%C4%83ri_dup%C4%83_datoria_public%C4%83

  2. Trump isi ia in serios rolul de Antihrist si ii multumeste lui Wayne Allyn Root pentru ca il considera cel mai bun presedinte pentru Israel din toata istoria lumii si ca este regele Israelului si a doua venire a lui Dumnezeu!
    “Thank you to Wayne Allyn Root for the very nice words: “President Trump is the greatest President for Jews and for Israel in the history of the world, not just America, he is the best President for Israel in the history of the world…and the Jewish people in Israel love him like he’s the King of Israel. They love him like he is the second coming of God”
    https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1164138795475881986

  3. Trump este un feminist, ca si copiii sai, ca si filmul horror Antichrist
    In State of the Union Speech, Trump Comes Out as a Feminist
    https://www.nytimes.com/2019/02/06/opinion/trump-state-of-union.html
    Oh Good, the President’s a Feminist Now
    https://www.vanityfair.com/style/2019/02/donald-trump-feminist-state-of-the-union-2019
    Ivanka Trump’s a feminist? Yep – just like her father and her brothers
    https://www.theguardian.com/commentisfree/2019/feb/10/ivanka-trump-is-a-feminist-just-like-her-father-and-brothers
    Why “Antichrist” Is a Feminist Horror Film
    https://slate.com/human-interest/2009/10/why-antichrist-is-a-feminist-horror-film.html
    Antichrist: a work of genius or the sickest film in the history of cinema?
    It is as bad as (if not worse than) the old „video nasty” films of the 80s, such as I Spit On Your Grave or Dressed To Kill, against which I campaigned as a young feminist.
    https://www.theguardian.com/film/2009/jul/16/antichrist-lars-von-trier-feminism

  4. Trump spune ca el „este alesul” sa se lupte cu China
    Trump then opened his arms, looked skywards and said ‘I am the chosen one,’ prompting a laugh from at least one reporter.
    https://metro.co.uk/2019/08/21/donald-trump-says-chosen-one-hours-comparing-jesus-10609975//

    Trump i-a făcut cadou o șapcă cu inscripția „MAKE ROMANIA GREAT AGAIN”
    https://timpul.md/articol/imaginea-zilei—trump-ii-sugereaza-lui-iohannis-sa-fie-unionist-i-a-facut-cadou-o-apca-cu-inscripia-make-romania-great-again-145976.html

    România are a cincea cea mai mare diaspora din lume si aceasta continuă să crească.
    Românii care emigrează au studii precare, a doua cea mai puţin educată diaspora după Serbia, iar doar un sfert (23%) au un nivel înalt de educaţie.
    Intre 2009 şi 2018, mai mult de un sfert (26%) din românii care mai locuiesc în ţară au exprimat dorinţa de a emigra permanent
    Aproape jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani au spus că intenţionează să emigreze.
    https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/romania-cincea-cea-mai-mare-diaspora-lume-1_5d2df7bf892c0bb0c685368b/index.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.