Sinaxarul Sfinților din închisori: Nichifor Crainic – cel mai mare poet român creștin

Este cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii.  A fost Profesor universitar, academician şi ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică şi mistică. Prelegerile sale universitare îi înălţau pe auditori la ceruri.

Nichifor Crainic este reprezentantul tradiţionalismului şi orientării spre Bizanţ. Filiaţia bizantină ca trăsătură spirituală a neamului românesc este structurală şi nimeni nu o poate contesta.

Nici orientarea spre cultura franceză, nici aplecarea spre nemţi ori ruşi nu egalează forţa cu care substanţa noastră spirituală se simte ortodox – bizantină. Acest aspect l-a susţinut Nichifor Crainic în întreaga sa operă, contribuind în plus la reabilitarea Bizanţului, atât de nedrept calomniat în Occidentul de după Revoluţia franceză. El era de altfel ortodox convins şi adversar al catolicismului.

Pentru ideile sale, Nichifor Crainic a suferit o îndelungată detenţie, în timpul căreia a compus în memorie numeroase poezii. Acestea au ajuns şi afară, unde au circulat ilegal. Nădăjduim însă că într-o zi vor vedea lumina tiparului.

În temniţă poetul se ruga adâncit în sineşi, în genunchi, ceasuri întregi. Dar totuşi acest om de o remarcabilă sensibilitate era dublat de un senzorial nestăpânit. Datorită respectului pentru opera sa şi pentru suferinţa îndurată nu vom vorbi despre slăbiciunile lui omeneşti. A făcut regretabile compromisuri de conştiinţă dar opera lui rămâne pură şi autentic ortodoxă. El a murit ca un singuratic, căci era încă ostracizat.

Uitând greşelile omului, rămânem cu imaginea poetului şi gânditorului creştin care va impresiona oricând şi oriunde va fi citit. Azi se lasă tăcere peste opera lui dar într-o zi va fi aşezat în locul de cinste al culturii.

extras din Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos.
Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 305-306

Profesor de Mistică la Facultatea de Teologie din Chişinău şi din Bucureşti, iar, sub Antonescu, ministru al culturii şi al propagandei, Nichifor Crainic fusese arestat încă din 1947 şi condamnat, drept criminal de război, la muncă silnică pe viaţă.

După cei şaptesprezece ani de temniţă, îi cunoscuse pe toţi directorii închisorilor prin care trecuse, pe toţi “marii criminali de război” din care făcea şi el parte, pe toţi cei prăbuşiţi cu fruntea-n ţărână în faţa lui Maromet, la Jilava, precum şi pe mulţi dintre cei ce făcuseră pe eroii pentru mai mult sau mai puţin timp.

Nu se lăuda însă nici cu ce făcuse el în fața polonicului, nici nu povestea ce făcuseră alţii sub bâtele cu care, în multe locuri, fuseseră mânaţi din urmă, după cum nici nu se acuza pe sine de slăbiciuni, sau pe cei slabi de căderile din care se mai ridicaseră sau nu.

Multe fapte, întâmplări sau necazuri din viaţa lui de proscris fuseseră, în schimb, transformate în legende ce făcuseră ocolul închisorilor. Le rosteau deţinuţii, murmurându-le din scrijeliturile de pe pereţii celulelor şi le transmiteau apoi până unde puteau s-ajungă prin alfabetul Morse.