Noi minuni ale Sfintei Teodora de la Sihla

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

A dăruit Mântuitorul Hristos nădejde neclintită tuturor, zicând: ,,Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor” Matei 28:20. Mereu ne dăruiește mângâiere și prin Sfinții care sunt pe pământul Lui, arătând că ,,minunate sunt voile Sale întru ei” cf. Psalm 15:3. Minunate se arată a fi și prin Sfânta Teodora, care, pentru dragostea și ostenela ei cea bineplăcută Domnului, a primit daruri alese, pe care le împarte celor ce cu evlavie o cinstesc pe ea.

Evlavia deschide ușa milostivirii prin care Maica Domnului și Sfinții săvârșesc tămăduiri. În marea atât de învolburată a vieții acesteia, Sfinții caută prilej să dăruiască neîncetat oamenilor ajutor și mângâiere.  

Ajutor în dobândirea de prunci

Aș dori să vă împărtășesc bucuria de a fi din nou mamă. Spun „din nou”, pentru că, acum 21 de ani, primul copil a trecut la cele veșnice într-un accident de tren. Anii treceau și-mi era dor să mai am un copil, însă nu mai puteam rămâne însărcinată. Am început să ne rugăm la Bunul Dumnezeu și la Măicuța Domnului, dar pronia a făcut ca, atunci când am făcut un pelerinaj pe la toate mănăstirile, am urcat și la peștera Sfintei Teodora și m-am rugat să rămân însărcinată.

Chiar dacă aveam peste 40 de ani, cu ajutorul bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului și al Sfintei Teodora, la vârsta de 44 de ani am născut un băiețel frumos și sănătos! Acum are aproape 5 anișori și am urcat la peștera Sfintei Teodora împreună cu soțul și copilul, să-i mulțumim pentru darul binecuvântat. După ce am ajuns la peșteră, am început să-i mulțumesc Sfintei Teodora, dar copilul ne-a făcut plăcuta surpriză să se roage chiar el și să-i mulțumească pentru tot!

Sfântă Teodora, îți mulțumesc din tot sufletul pentru tot ajutorul primit! (Maranda Lungu, Iași)

Sfânta Teodora îi liniștește și îi mângâie pe copii

 Nu de puține ori, Sfânta Teodora și-a revărsat harul liniștitor asupra copiilor noștri. Drept mărturie stau numeroasele momente când băiețelul nostru cel mijlociu, Ioan, de 4 anișori, deși era foarte agitat și gălăgios, în momentul în care intra în peștera Sfintei se liniștea, iar pe fața lui se așternea un calm de nedescris.

Anul acesta însă, în timpul ultimei vizite, în timp ce ne rugam Sfintei pentru ocrotire, așa cum am făcut-o de multe ori, băiețelul nostru a repetat de mai multe ori: „Uite, Sfânta plânge!”. Noi ne rugam, și el tot repeta: „Uite, plânge, plânge!”. Deși am mers în numeroase biserici și a văzut multe icoane în care Maica Domnului sau Sfinții plângeau, niciodată nu ne-a tras atenția, nici măcar nu a menționat, mai ales cu atâta insistență. Nouă ne era clar că Ioan vedea ceva mai mult decât putea să descrie. La Sfânta Teodora m-am rugat și în urmă cu doisprezece ani să-mi întâlnesc un soț plăcut lui Dumnezeu și, în foarte scurt timp, l-am cunoscut. De atunci, ne rugăm la Sfânta de fiecare dată când trecem printr-un moment de cumpănă și Sfânta nu întârzie să ne ajute. 

Multe sunt întâmplările minunate pe care le-am trăit în Sfânta Mănăstire Sihla și mare e bucuria noastră când ajungem acolo. Mare e Dumnezeu și minunate sunt lucrările Sale! (Mariana și Marius Postolache)

Sfânta mi-a ascultat rugăciunea”

Pe la sfârșitul lunii iulie 2018, am mers la Mănăstirea Sihla și, într-una din zile, am urcat la peștera Sfintei Teodora. În acea perioadă, mătușa mea suferea de cancer limfatic, avea dureri mari, fiind în fază terminală, și se chinuia foarte tare. Așa că am aprins o lumânare în peșteră și m-am rugat Sfintei Teodora să o ajute pe mătușa mea: fie să se facă bine, fie să se mute la cele veșnice, după cum este voia Domnului.

Mătușa a trecut la cele veșnice pe data de 7 august, chiar în ziua prăznuirii Sfintei Teodora! Deși nu merit, mi-a ascultat rugăciunea și i-a scurtat chinul. (Diana

Am născut un băiețel perfect sănătos”

Acum câțiva ani aveam doar doi băieți, unul de 10 ani și unul de 4 ani. Îmi mai doream un copil, ca să fim o familie împlinită. Nu s-a întâmplat însă nimic. Și, pentru că am tot citit prin cărți că Sfânta Teodora îndeplinește aceste dorințe, ne-am hotărât să ajungem și noi la Mănăstirea Sihla.

Am reușit să ajungem într-un concediu și m-am rugat Sfintei Teodora. Am promis că, dacă voi avea o fetiță, îi voi pune numele Sfintei. Minunea nu s-a întâmplat imediat, dar s-a întâmplat. Am rămas însărcinată când aveam 36 de ani. Toți doctorii mi-au zis că nu sunt normală că la această vârstă mai fac încă un copil, ținând cont că aveam două cezariene, iar a treia oară trebuia să nasc tot prin cezariană. Eu mi-am pus nădejdea în Sfânta Teodora și am zis că întrerupere de sarcină nu fac, orice-ar fi! Am fost descurajată de doctori, care-mi spuneau că se poate să aibă sindromul Down, că va ieși cu malformații, că nu voi putea duce sarcina la capăt, având o vârstă înaintată… Bunul Dumnezeu, Sfânta Teodora, familia și frații mi-au fost alături. Sarcina a ajuns la final și am născut un băiețel perfect sănătos. Am născut tot prin cezariană.

Acest copil este bucuria casei și ne ține în priză pe toți cu năzbâtiile lui. Nu e fetiță cum mi-am dorit, dar așa a vrut Bunul Dumnezeu. Îmi iubesc băiatul și, așa cum am promis, i-am pus numele Teodor. De atunci au trecut patru ani, Teodor este un copil sănătos și energic. Când va crește mare, îi voi spune că Sfânta Teodora a avut grijă și de mine, și de el. Îmi doresc ca, într-o zi, să ajung la peșteră, să-i pot mulțumi Sfintei personal și să-l duc și pe Teodor să o cunoască pe ocrotitoarea lui. (Elena)

Vindecarea unei tumori pe creier

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi! Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu și la Sfinții Săi. Așa cum mărturisește Proroc​​ul David, ,,prin Sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei”, pentru că ,,voia celor ce se tem de El o va face și rugăciunea lor o va împlini”.

Minunată s-a arătat voia lui Dumneze​u​ și prin Sfânta Teodora asupra doamnei Elena din Suceava, care a venit la mănăstire și i-a mărturisit Părintelui Stareț faptul că, mergând la control în Iași, medicii i-au depistat o tumoră pe creier. Părintele a binecuvântat-o, spun​ân​du-i să meargă la peștera Sfintei Teodora și să se roage, povățuind-o să treacă și pe la fântânița Sfintei și să folosească apa din ea cu credință.  

Mergând după un timp la control, medicii au rămas surprinși, pentru că tumora care fusese depistată dispăruse. Pentru credința ei, Sfânta i-a dăruit vindecare și mângâiere. Drept mulțumire, a revenit în mănăstire în luna iunie 2019 și a stat trei zile, aducând mulțumire lui Dumnezeu și Sfintei Teodora pentru binefacerile primite.

Material realizat de obștea Mănăstirii Sihla

One thought on “Noi minuni ale Sfintei Teodora de la Sihla”

  1. ✞ FACEBOOK ORTODOX ✞

    Pliroma este prima rețea de socializare destinată ortodocșilor din România.

    Este o alternativă la facebook, care a devenit instrument de cenzură.

    Aici veți putea vorbi liber, fără cenzură politic-corectă, rămânând doar să vă exprimați decent și pașnic.

    Vă așteptăm alături de noi!

    Doamne ajută!

    https://pliroma.ro/

    Distribuiți doar prietenilor despre care știți că sunt ortodocși! Mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X