X

Papa, nu iubește Europa

Papa Francisc preferă „emigranții” europenilor. Nu-i ia în seamă pe europeni când își exprimă îngrijorarea față de fragilitatea civilizației lor. 

În dimineața zilei de luni, Papa a prezidat o „mesă pentru emigranțiîn Bazilica Sf. Petru. Au fost prezenți 250 de persoane, imigranți și salvatori. 

Emigranții sunt în primul rând oameni, a insistat Papa, numindu-i „simbolul tuturor celor excluși ai societății globalizate„. 

Această mesă a marcat împlinirea a șase ani de la vizita lui Francisc pe insula italiană Lampedusa, 8 iulie 2013,cand a salutat „imigranții musulmani dragi“ care debarcau, cu ajutorul navelor umanitare, în Uniunea Europeană. 

Francisc a denunțat de asemenea, „mondializarea indiferenței„. 

În aprilie 2016, la întoarcerea dintr-o vizită din insula grecească Lesbos, Papa a revenit la Roma cu trei familii musulmane siriene (douăsprezece persoane) pe care le-a preferat unor familii creștine siriene care, potrivit Vaticanului, nu aveau documentele în ordine.

Acești doisprezece emigranți sunt toți copii ai lui Dumnezeu„, a explicat Papa.

Pope Francis greets a group of Syrian refugees upon landing at Rome’s Ciampino airport Saturday, April 16, 2016. Pope Francis gave Europe a provocative and concrete lesson in how to treat refugees Saturday by bringing home 12 Syrian Muslims aboard his charter plane after an emotional visit to the hard-hit Greek island of Lesbos. (Filippo Monteforte/Pool Photo via AP)

 

Foarte recent, Sfântul Scaun a salutat inițiativa Carolei Rackete care a acostat forțat nava sa în Lampedusa, cu 40 de persoane salvate pe mare. În timp ce guvernul italian încearcă să-și închidă porturile in fața emigranților ilegali, Vaticanul susține o politică de deschidere diametral opusă.

Biserica este în rolul ei atunci când ea arată compasiune și caritate pentru cei mai vulnerabili. Ea iese din rolul ei atunci când face politică, opunându-se statelor care intenționează să-și controleze granițele. 

A ajuta migranții care riscă moartea, este un lucru. Să rămână indiferent față de popoarele Europei care văd imigrația în masă ca o potențială forță de destabilizare a civilizației lor obosită, este alt lucru. 

Francisc se comportă ca și cum ar fi întors deja spatele vechii Europe infertilă și decadentă, preferând cea mai prolifică populație a lumii a treia. Fără să prezinte vreo curiozitate pentru aranjamentele emigranților cu contrabandiștii în Marea Mediterană, Papa, plasându-se în rolul de lider umanitar, transformă Biserica Catolică într-un super-ONG “à la” George Soros. El golește de sens mesajul religios adresat fiecărui credincios care se preocupă de mântuire, preferând sloganurile umanitare.

Cel mai grav este că Francisc nu pare să vrea să recunoască dorința islamului de cucerire a Occidentului și slăbiciunea Europei care si-a uitat propriile sale rădăcini.

Cardinalul Robert Sarah remarcă în mod corect:

Europa vrea să se deschidă tuturor culturilor și religiilor lumii, dar ea nu se iubește pe sine.“

Papa, de asemenea, nu iubește Europa.

‘Papa’ islamo-mondialist și-a dovedit nocivitatea față de creștini, în ciuda sutanei sale albe, care nu este altceva decât o djellaba.

El netezește calea antihristului propovăduind o religie si ideologie ostilă creștinismului.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm și serverul, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Refugiați
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

4 comentarii

  1. Agenda papei este antihristica. La fel si a politicii noastre interne care i-a adus omagii de la stanga la dreapta si de la vladica la opinca.

  2. Este un clovn. El se simte bine doar in prezenta globalistilor si pupa mina la rockfelleri. Ne ocupam timpul citind despre neoameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.