X

Ministrul muncii anunță schimbarea legii adopțiilor, adopția națională fiind prioritară

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că Guvernul a trimis Parlamentului un nou proiect de lege a adopţiilor, în care se încurajează adopţia naţională. 

“Noi avem o nouă propunere de lege a adopţiei. Vrem să încurajăm adopţia şi la persoanele care nu au o situaţie materială nu neapărat extraordinară şi să dăm stimulente financiare, să decontăm, de exemplu, deplasările pentru potrivire – dacă eu sunt din Botoşani şi vreau să adopt un copil la Baia Mare -, la vizitele de potrivire pot primi, conform noii legi, decontarea transportului sau pot primi ulterior deciziei finale, când se instituie adopţia. Sunt nişte activităţi de acomodare a copilului care pot genera costuri financiare, acele costuri financiare să fie acoperite de stat, în limita a 1.500 de lei pe an. Sunt prevederile pe care noi, Guvernul, le-am trimis în Parlament. Aici pot fi amendate. Vrem să încurajăm adopţia naţională şi de aceea am pus aceste prevederi. Am prelungit prin această lege, sau propunem să prelungim, perioada de autorizare a familiei care poate adopta un copil de la 2 la 5 ani, să nu mai schimbăm atât de des aceste autorizaţii. De asemenea, am scos orice legalizare a unui document la notariat, pentru a mai coborî şi a mai desfiinţa şi din birocraţie”, a precizat Budăi, la Palatul Parlamentului, după şedinţa grupului deputaţilor PSD.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

  1. La categoria MANIPULARE e promisiunea de unul singur a ministrului ăsta.
    Dacă observați și voi, TOT ceea ce apare în media după un scandal… VIN REPEDE cu ideea modificărilor de legi care sunt doar PROPUNERI ”CE POT FI AMENDATE” în Parlament(ul) care se reunește cam la sf.așteaptă…prin septembrie, când obosiții revin dar intră în vrie….alegerile!

    La fel și cu jidanul Itzărescu…că o să-l dea afară, că se ”auto-demisionează” în septembrie a.c. etc, ect, șamd, șamd….adică când îi expiră mandatele luate câte K!
    Și, ce vedem…masonul SIE-st Tăriceanu propune ca să-l facă matusalemic pe Itzărescu țâp-țârâp care râde pe sub mustăți, la marginea mesei, arătând semnul coarnelor care-i asigură victoria…a nu știu câta oară împotriva coloniei jidano-masonită pe nume România.

      1. Eu m-am mai pronunțat pe-aicea, chiar ieri: TOATĂ CLASA POLITICĂ AȘ ADUCE-O ÎN FAȚA PLUTONULUI DE EXECUȚIE PENTRU CEEA CE-AU FĂCUT DIN ȚARA ASTA, PENTRU DETERMINAREA ALUNGĂRII ROMÂNILOR, PENTRU TĂIERILE DE PĂDURI, VÂNZĂRII DE RESURSE, DE PĂMÂNT, CHIAR APA!

  2. Jurnalistei Sorina Matei (B1 TV) i s-a închis și al doilea cont de facebook, cel pe care-l administra sub numele de „Presa Curată”, a anunțat ea prin intermediul Manciu Media Group.

    Inițial, „cenzorii” facebook i-au închis contul personal Sorinei Matei, după ce aceasta publicase mai multe documente și capturi de imagine în legătură cu cuplul american care a luat-o pe micuța din Baia de Aramă.

    După ce acest cont a fost suspendat, Sorina Matei a publicat pe pagina „Presa curată”, pe care o administrează. Unul dintre ultimele mesaje pe care le-a scris jurnalista era un îndemn la salvarea micuței de 8 ani din Baia de Aramă.

  3. https://evz.ro/scrisoare-adoptia-sorina.html

    p.s.: m-a amuzat cand cineva a mentionat numele presedintelui, ca cea mai inalta functie in stat, sa puna umarul si sa intervina punand lucrurile in ordine in legatura cu cazul oripilant al “adoptiei” fetitei. De rasul circului. Never ever! Cum sa intervina? Cand el tocmai cu asta s-a ocupat inainte se a deveni chiar primar…, cu asemenea chestii internationale, care aduc bani nu gluma. In acest caz iohannis are un ditamai “muscoiul” pe caciula, NU va interveni! Nu va scoate un cuvintel …

  4. Magda, mie îmi vine să citesc pentru ăștia Psalmul 108… dar deocamdată mă abțin. Dumnezeu îi va judeca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button