X

Cei care vor mărturisi în vremurile cele de pe urmă vor fi mai slăviți decât Mucenicii din vechime

Sfântul Ioan Evanghelistul în timpul descoperirii Apocalipsei a văzut o mare adunare, o ceată mare din oameni tineri, îmbrăcați în haine cu totul albe, care aveau aceeași vârstă, același har, și cântau cântări cerești, de netâlcuit, de neînțeles cu mintea, cu o melodie și un har negrăit și s-a mirat. Și a întrebat pe înger cine sunt acei oameni care au atâta strălucire și o astfel de cântare tainică. Iar acela i-a răspuns că aceștia sunt cei care au fost răscumpărați cu sângele Mielului și Îl vor urma în vecii vecilor. „Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici”1.  Adică sunt aceia care în lume au trăit în feciorie, nu s-au întinat cu femei și pentru fecioria și curăția lor, Hristos i-a învrednicit să-L urmeze veșnic.

Noi, desigur, nu avem această conștiință că suntem suflete renăscute, care vor face nuntă veșnică cu Mirele Hristos. Acestea sunt minuni pe care le-au săvârșit sufletele ce s-au afierosit în întregime lui Hristos și sunt hărăzite întru totul cu o desăvârșită jertfire de sine.  Sufletele acestea sunt marii Părinți ai Bisericii, Mucenicii, pustnicii, care s-au dat pe sine întru totul lui Hristos.

În viața veșnică nu există diferență de sex; sufletele sunt de aceeași fire și același sex.

Una dintre Sfintele noastre care au arătat această nuntire este Sfânta Mare Muceniță și preaînțeleapta Ecaterina. Dar și Sfânta Irina Hrisovalantou, această mare ascetă, primea cercetarea Harului Sfântului Duh și în vreme de rugăciune era ieșită din sine și nu simțea nimic din cele omenești. Toată noaptea se afla în genunchi în rugăciune, având înălțate către Cer sfintele ei mâini, precum niște lumânări.

Oare pustnicii care se nevoiau în pustie și pătimeau atâta suferință fără mângâiere, nu primeau putere de la Duhul Sfânt? Cuvioasa Maria Egipteanca cum a trăit în pustie atâția ani fără nicio mângâiere materială? După o viață atât de păcătoasă ce o trăise, a mers în pustie și a făcut o astfel de nevoință fără povățuitor, încât oricine se poate minuna! Putea să cadă în înșelare sau să-și piardă mințile sau să se demonizeze. Omul nu poate trăi ușor o astfel de viață, deoarece din fire este sociabil și vrea să vorbească și să se întrețină cu alții. Alții care au experiențe duhovnicești cu greu se descurcă într-o astfel de viață. Dar aceea, o femeie de stradă, care nu știa bine nici cruce să-și facă, nu știa să se roage, nu avea deloc experiență despre viața duhovnicească, să trăiască o viață cu adevărat duhovnicească și să înfrunte falangele demonilor!

De aceea când s-a mărturisit Avvei Zosima, i-a spus că la început de multe ori simțea nevoia să cânte cântece lumești și atracția păcatului o înrobea. Dacă nu ar fi venit Harul lui Dumnezeu, ar fi putut să se întoarcă din nou la păcat. Și totuși cu nevoința, lacrimile de pocăință și cu lipsa a devenit ca un înger al lui Dumnezeu, ca o pasăre ce zbura dintr-un loc în altul. Dar Duhul Sfânt S-a pogorât, a luminat-o și a povățuit-o.  Și vedeți cum a rânduit Pronia lui Dumnezeu să plinească și legea Bisericii. Deși a plâns ani de zile, a vărsat râuri de lacrimi pentru păcatele ei și s-a sfințit, a trebuit ca iertarea lui Dumnezeu să o primească prin reprezentantul Său, să se plece sub epitrahilul și să se spovedească la Avva Zosima, să se împărtășească, ca să treacă în Împărăția lui Dumnezeu!

Acest Duh Sfânt Se pogora și asupra mucenicilor, iar ei nu simțeau chinurile muceniciei, ce le sufereau pentru dragostea lui Hristos.  Vedenii dumnezeiești se succedau una după alta și astfel depășeau durerile și greutățile. Firea omenească este atât de plecată spre păcat și atât de neputincioasă în a înfrunta astfel de dureri, încât numai dumnezeiescul foc și dragoste depășeau puterile omenești și se făceau mai presus de fire. Biserica lui Hristos ne-a adăpat cu multe sângiuri și sudori. De aceea și bisericile mari ale Mănăstirilor din Sfântul Munte sunt vopsite în roșu, deoarece culoarea roșie simbolizează sângele Mucenicilor, pe care s-a întemeiat Biserica.

Noi ne temem, gândindu-ne cum vom mărturisi când va veni Antihrist.  Cu puterea omenească, nimeni nu o poate scoate la capăt. Un singur dinte ne doare și alergăm îndată la stomatolog. Capul ne doare și imediat luăm o pastilă. Însă când puterea și Harul lui Dumnezeu va adumbri, va veni dumnezeiescul foc înlăuntrul nostru, ne va preschimba, va întări inima noastră și sufletul și atunci și mucenicie vom suferi și încununați vom trece la dreapta Judecătorului.

Și știți, cei care vor mărturisi în vremurile cele de pe urmă, vor fi mai slăviți decât Mucenicii din vechime, fiindcă vor suferi mucenicii de la puterile întunecate, fiindcă vor mărturisi credința în dumnezeirea lui Hristos, „pe Hristos răstignit, Care a venit în trup”.

Vă voi spune o istorioară:

Un vrăjitor, pe nume Misitis, avea un prieten, care era un bun creștin. Vrând să-l tragă și pe creștin la vrăjitorie, îi spune:

– Mergem într-o plimbare prin cetate (Constantinopol)?

– Mergem, spuse creștinul fără să bănuiască nimic.

Pe drum le apăru înainte un turn, prin nălucire vrăjitorească. Intrând creștinul înăuntru, s-a aflat înaintea unei adunări a demonilor. De îndată ce diavolul l-a văzut pe vrăjitor, l-a primit cu cinste și l-a întrebat despre creștin:

– Acesta cine este?

– Robul tău este.

– Robul meu este? întrebă diavolul.

– Sunt robul Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! a răspuns creștinul, făcându-și cruce.

Și îndată au dispărut toate, precum și Mesitis pe care l-au luat demonii în iad, încă în trup fiind. Creștinul s-a suit pe cal și s-a întors. Pe drum a întâlnit un prieten de-al său care era ofițer și i-a spus:

– Mergem la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne să ne rugăm?

– Mergem.

Au mers la biserică și nu era nimeni acolo. Au îngenuncheat și au început să se roage. Ofițerul vedea că ochii lui Hristos din icoana Sa priveau la prietenul său. La început s-a gândit că așa este pictura. A schimbat locul, a mers când încolo, când încoace. De oriunde privea, ochii lui Hristos erau ațintiți asupra prietenului său. Atunci supărat i-a spus:

– Hristoase, privește și la mine! De ce nu mă privești?

Și a auzit o voce din icoană zicându-i:

– Tu, din ceea ce îți dau, dai. (Căci ofițerul era foarte milostiv). Pe acesta însă îl privesc, fiindcă îi sunt dator. Acesta M-a mărturisit înaintea demonilor. De aceea și Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui Meu din Ceruri!

Vedeți răsplata mărturisirii?

Iar noi, deși acum suntem precum cei pierduți de răutate și de păcatele noastre, dacă rămânem statornici în mărturisirea noastră, vom fi mărturisitori chiar și fără să ne dăm seama, printre cetele îngerilor și ale sfinților în Ierusalimul cel de Sus. Și vom avea cunună pe cap, vom străluci precum soarele lângă Hristos, vom vedea dumnezeiescul Său Chip și vom prăznuni Paștele cel veșnic!

Să ne învrednicim și noi, smeriții și netrebnicii, de cercetarea Duhului Sfânt, ca să ne dea iertarea păcatelor noastre, să ne dăruiască renaștere duhovnicească, ca să putem ajunge la mucenicie pentru dragostea lui Hristos și să ne desfătăm de Paștele veșnic! Amin.

1 Apocalipsă 14, 4.

fragment din cartea Arta mântuirii, Editura Evanghelismos.

Categorii
Predici, conferințe, interviuri, sfaturi
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

  1. Cea mai importanta marturisire a zilelor noastre este de a ne schimba vietile si de a alege sa vietuim cu Dumnezeu tinzand spre Imparatia Lui prin refuzul de a deveni sclavi in Imparatia Omului stiut fiind ca „… cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor.” (Mat.5:19)

    Exemplul personal este asadar cea mai inalta forma de marturisire pentru ca pentru a invata pe altii cere mai intai sa facem noi devenind astfel modele pentru ceilalti.

    Desprinderea de lumea antihristica in care traim este un act personal de vointa pentru a ne apropia si a-L cunoaste pe adevaratul Dumnezeu dar si un act de marturisire a Adevarului in fata intregii lumi.

    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    1. Adevarat, dar sa tinem seama si de indemnul lui Iisus: „Nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi.” (Matei, 7, 6)

  2. Da, intr-adevar trebuie sa ne marturisim dreapta credinta, mai ales in aceste zile din urma(Matei24:14). Eu de cand am inceput sa le vorbesc oamenilor despre Domnul si despre Biserica Sa, am multe satisfactii, chiar imi place sa fac acest lucru.
    Daca noi nu le vom spune altora Adevarul, nu isi vor cunoaste pacatele si noi vom fi responsabili de ele .

    1. Nu neaparat. Doar daca vor ramane normali la cap. Ispitele vor fi atat de mari incat a ramane in Adevar va fi considerat mai mare decat mucenicia din primele veacuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.