X

Părintele Arsenie Papacioc – Mesaj către papă: Vă primim înapoi. Cu inimile deschise, fără condiții și cu smerenie

Dar "ei vor să ne păcălească: am câștigat și pe ăștia proștii! Rămâneți ortodocși pe viață și pe moarte!"


Traversăm vremuri tulburi, când ortodoxia primește lovituri din toate părțile, iar mișcarea ecumenismului câștigă teren în fața lumii.  De aceea cred că avem nevoie să ne reamintim cuvintele unui părinte trăitor în Hristos și luptător împotriva ecumenismului. Este vorba de Părintele Arsenie Papacioc, autorul cărții „Singur ortodoxia” din care am extras pasajul de mai jos:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

„Sfinţia voastră, se vorbeşte în ultimul timp, mai ales în mediul universitar teologic, despre “despărţirea unicei Biserici a lui Hristos în Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, despre Biserica Răsăriteană, despre Biserica Apuseană, despre marea Biserică soră a Apusului, despre istoria a trei confesiuni: catolici, ortodocşi, protestanţi; despre faptul că prin Marea Schismă şi apoi prin ruptura din sec. XVI creştinismul şi-a pierdut unitatea; despre cămaşa sfîşiată a lui Hristos; despre cei doi plămîni ai Europei, adică Biserica Apuseană (catolică, protestanţi) şi Biserica Răsăriteană (ortodoxă); despre cele trei dimensiuni ale Creştinătăţii: Bisericile orientale, adică ortodoxe, Bisericile occidentale, adică Biserica RomanoCatolică şi Protestantismul, adică Bisericile Evanghelice, Luterane, Anglicană etc.“ şi altele asemenea. Acestea sunt luate chiar din teologi ortodocşi, cum s-ar zice.

Întrebarea pe care v-o punem sfinţiei voastre este următoarea: este Biserica Mîntuitorului Hristos în momentul de faţă, sau a fost vreodată împărţită în mai multe Biserici, unele mai mari, altele mai mici, unele cu har mai puţin, altele cu har mai mult, sau divizată?

Arhimandrit Arsenie: Este şi inutil să mai discutăm chestia asta, că nu putea să fie împărţită Biserica, pentru că Hristos a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” , adică: nu e Cale nu e mergere, nu e Adevăr nu-i cunoştere, şi dacă nu-i Viaţă nu-i vieţuire; şi nu poate să fie alt Adevăr decît numai Hristos, nu poate să fie împărţit acest Adevăr. Numai în funcţie de acest Adevăr este construită orice gîndire ca să fie valabilă, numai dacă este pe Adevărul-Hristos care, de fapt, s-a dogmatizat în Sinoadele Ecumenice, toată învăţătura aceasta pînă la 787, Sinodul VII Ecumenic, care a fost în apărarea icoanei, dar mai ales la Sinodul I Ecumenic, unde s-au stabilit cele 7 puncte din Crez, că Iisus Hristos este Dumnezeu Născut, nu făcut, şi la Sinodul al II – lea Ecumenic, unde s-a completat Crezul cu încă 5 articole, ca să fie 12.

Deci s-a stabilit lucrul acesta: Biserica nu poate să fie împărţită; acesta ar putea să fie răspunsul la întrebare: niciodată nu poate să fie împărţită Biserica, dar există erezii.

Adevărul este Hristos, Biserica Ortodoxă. Cuvîntul ortodox asta înseamnă.

Faptul că s-au desprins de-a lungul vremii schisme şi erezii nu înseamnă că Biserica şi-a pierdut unitatea?

Arhimandrit Arsenie: Nici vorbă. Unitatea ţine de Adevăr, dar unitatea nu se referă la un număr de credincioşi, ci se referă numaidecît la Adevăr, care nu s-a stricat, rămîne imutabil şi singurul drum mîntuitor; nu spun de la mine şi: “cine va strica una din aceste mici, mic se va chema”– adică nu se va mîntui; s–a dogmatizat tot ce a spus Hristos ca să se poate trăi, să se poată împlini.

Sunt afirmaţii grave faptul că se susţine că Biserica şi-a pierdut unitatea, mai cu seamă pentru că acestea sunt făcute de universitari, teologi.

Arhimandrit Arsenie: Biserica şi-a pierdut unitatea ţinînd cont de numărul de credincioşi, dar nu unitatea în funcţie de Adevăr; Adevărul nu poate să fie împărţit; că s-au rupt de Adevăr este altceva. Dacă se vorbeşte aşa, trebuie să se şi motiveze despre ce unitate este vorba.

Sfinţia voastră, cum credeţi că ar trebui să se desfăşoare dialogurile inter-creştine între Ortodoxie şi Catolicism, respectiv Protestantism, Necalcedonieni etc. ? Ce ar trebui să se discute, cît timp ar trebui să ţină aceste discuţii?

Arhimandrit Arsenie: Ca timp, nu se pune problema; se pune problema adevărului care trebuie discutat. Nu este valabilă nici o discuţie, decît: vă primim cu drag înapoi . Ecumenismul acesta, lupta aceasta, de venit vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade pe suflet faptul că nu sunt cu Adevărul. Singurul Adevăr este Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” ; în funcţie de Adevărul acesta e tot! – … Ortodoxia…, chiar numele ei este de la Hristos, cum ne-a învăţat El, Hristos şi au continuat Apostolii. Am stat împreună sute7 de ani şi, sigur, s-au despărţit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice, cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună; la Sinodul 6 Ecumenic, Papa Martin a fost mucenic al ideii normale împotriva monotelismului. Va să zică am fost împreună; acuma s-au despărţit! Şi de la catolici au venit protestanţii cu Luther, şi neoprotestanţii care, îţi dai seama, au interpretare continuă. N-au, repet, identitate şi îi roade faptul că nu sunt cu Adevărul.

Nu există tîrg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: lasă tu, las şi eu. Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema – “o iota, o cirtă cine lasă din tot ce spun Eu”, acesta îşi pierde mîntuirea; este neapărat problema asta care se pune. Nu avem ce discuta decît dacă veniţi înapoi!”

“Ne-am închinat frumos, ortodox, n-am ținut cont de “ecumenisme”. Ferească Dumnezeu! Pe viață și pe moarte! Uite, am scris „Singur Ortodoxia“! (…) S-au despărțit de noi? Îi primim înapoi. Cu inimile deschise, nu știm să mințim. Fără condiții și cu smerenie. Nu le dăm canon că de ce au făcut asta. Dar ei nu vor să vina pocăiți să facem unitate universală. Ei vor să ne păcălească: am câștigat și pe ăștia proștii! Rămâneți ortodocși pe viață și pe moarte! Nu pentru că așa am apucat. Pentru că Ortodoxia împlinește omul din ține. E singură modalitate universală fără de care nu se poate trăi. Și [noi, ortodocșii] n-am desființat nimic. [Ei] au modificat… A venit și se consideră papa vicarul lui Hristos. Ce vicar, când Hristos trăiește? Hristos e viu! Zice că „Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor“. Și mai mult: „Fără de Mine nu puteți face nimic. Nu se mișcă fir de păr fără Voia Mea“. E atât de prezent încât rămâi uimit, nu numai în mișcări, ci și în gânduri El ne guvernează, Care ne-a făcut cu atât dragoste divină că să fim împreună în vecii vecilor. Și n-a lăsat Dumnezeu că să ne guverneze un drac. (…)

Așa că sunt multe de vorbit. Nu facem aici cateheză, decât să ne manifestăm bucuria că ne-am întâlnit. Mi-ați făcut o bucurie care n-are margini și cuvinte. Știți de ce? Pentru că inima nu vorbește. Inima trăiește și simte.”

Ecumenismul urmărește reunirea tuturor bisericilor într-una singură și propovăduiește drumul spre conciliere și pace, dar niciodată sfinții părinți nu l-au susținut. Niciun sfânt ortodox nu a fost vreodată ecumenist, nu a participat la întâlniri cu ereticii pentru un schimb de experiență, nu s-a rugat împreună cu ereticii.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

20 comentarii

  1. O,diavolilor vicleni(“arhierei”ati asteptat sa plece marii nostri duhovnici si ne-ati atacat.E timpul vostru.Dar va veni Hristos si va va pierde cu rasuflarea gurii Sale!

  2. Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza…Sfantul Sfintit Mucenic Cosma Etolianul
    Nu inteleg de ce nu doriti publicarea acestui mesaj, in fine, sper sa-l publicati.

  3. De ce (oare) din titlul cărții SINGURUL ADEVĂR ORTODOXIA s-a scos cuvântul ADEVĂR și-a rămas doar SINGUR ORTODOXIA.
    Eu le am pe amândouă cărțile.
    Este cât se poate de limpede că Adevărul doare f.foarte tare și nu ne intră în cap ceea ce trebuie,jucându-ne tot timpul de-a ortodoxia.
    Se vede clar că Dumnezeu a întors fața de la acest popor care-am dezbrăcat haina adevărului și nici nu vrem ca să ne trezim.
    Țineți-vă bine că , noi i/am dat drumul la toată mânia lui Dumnezeu și jalea ce va urma acum va fi peste puterea răbdării noastre slujind la dumnezeii cei străini.

  4. Când ai atâtea suspiciuni , credința îți lipsește cu desăvârșire. Aici e vorba de șiretenie ori rea-credință. Se tem așa-zișii ortodocși că pierd din opulență ? Cei care gândesc așa nu-l au pe ISUS CHRISTOS în inimi ci doar diavoli. Ierată-mi fie zisa ! Îmi este rușine ca și creștin ortodox de astfel de aberații.

    1. TARZIU ANGELA, deja ar fi trebuit să știi – mai DEVREME – că un ortodox scrie corect IISUS HRISTOS. Așa cum ai scris tu, scriu numai catolicii și sectanții în general.

    2. Recomandare de citit: Pavel De Ballester – Convertirea mea la ortodoxie. Pavel de Ballester a fost calugar franciscan si pana in momentul in care a inteles ca biserica catolica apartine mai mult papei decat lui Dumnezeu nu s-a indoit niciodata ca adevarul exista in aceasta. Abia in momentul in care a inceput sa puna intrebari iar raspunsurile primite erau in dezacord cu ceea ce scria in Biblie a inceput sa inteleaga ca sta intr-o cladire frumoasa cu o fundatie putreda. Si in loc sa taca din gura si sa prospere in umbra bisericii catolice s-a apucat sa caute Biserica lui Hristos si a gasit-o in ortodoxie. A fost ucis in 1984 de un romano catolic care nu s-a incurcat cu subtilitati gen bisericile surori. Ma incumet sa spun ca biserica catolica a fost mereu ca o galerie de ultrasi. Cine striga altceva primea o ranga in cap pe post de argument. Doar ca traim in secolul 21 si nu mai e asa simplu sa iti extermini adversarii cu pumnul. E mult mai eficient sa ii prostesti.
      Dpdv diplomatic papa e presedintele/regele statului Vatican dar sute de milioane de oameni de pe toata planeta il considera inlocuitorul lui Hristos. Dupa ce am auzit atatea promisiuni despre autostrazi, spitale & altele ar trebui sa il cred pe unul care vine si spune ca poate sa ma bage in rai sau in iad dupa cum are el pofta? Ar trebui sa aleg in locul lui Iisus care m-a creat si imi cunoaste inima si gandurile un tip care stie despre mine cel mult ca ma numar printre locuitorii planetei?

    3. Nu cumva chiar Dumneavoastră aveti n inima acești diavoli de care vorbiti, doamna Târziu Angela? In niciun caz nu sunteți ortodoxa așa cum va declarați.

  5. V-ați îmbătat cu apă rece ,,stimată doamnă”. Sigur ați văzut postarea de acum 22 ore de pe acest splendid portal despre călugării din Sf.Munte Athos care-au slujit cu,catolicii în sec.XIII,plus miile de dovezi clare pe care sigur le știți,așa că eu cu iertare vă urez ,,drum bun”.

  6. Bunul Dumnezeu ne- ă dat noua românilor un mare dar , Sfânta Credinta Ortodoxă,!
    După cum zicea Sfântul Arsenie Papacioc “Rămâneți Ortodocși pe viață și pe moarte “.
    ORTODOXIA – DREAPTA CREDINTA ,
    Nu exista alta cale !
    Doamne ajută la toti , sa ne păstrăm credinta !

  7. Părintele Arsenie Papacioc : ” Ei (papistașii) au plecat, ei să se întoarcă”!!! În câteva cuvinte, părintele nostru Arsenie Papacioc vrednic de pomenire, a spus tot ce era de spus. Sănătate și mântuire! Doamne Ajută! ✝️ ✝️ ✝️

  8. Mă macină o intrebare pe care nu mă pot abține să nu o pun , crestin ortodox fiind. Ce rol a avut biserica si are de la Hristos în coace ? Ce legătură are biserica cu conducerea unei tari , de ce biserica cere dări si pun taxe daca sânt platite de stat. Ce inseamna in biblie nu te inchina la chip cioplit.

    1. Văd că te macină mai multe întrebări, toate cu substrat malițios, și aer atotștiutor! Nu te acuz; toți am fost la abc-ul credinței! Important este cu ce fel de cuget pleci la înțelegerea lucrurilor! Nu mă cred vreo mare
      cunscătoare, așa că din umila mea cunoștință încerc să-ți răspund, deși, dacă te declari creștin ortodox….în fine!

      ””Biserica – învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur – este neamul omenesc mântuit în Hristos”. Prin “biserică” deci înţelegem pe toţi cei ce au aceeaşi credinţă (acelaşi set de valori) şi care se comportă sau acţionează într-un anumit fel. Creştinul poate fi recunoscut nu după haine, după mers sau după auto-caracterizare (“sunt creştin”) ci după modul în care acţionează sau se comportă. ”

      Fiind parte a vieții creștinilor, Biserica nu se poate detașa de ceea ce se întâmplă în toate aspectele vieții omului, așa cum preoții au luptat pe front în războaie, sau au fost persecutați în închisori, nu putem să-i dăm la o parte când și cum ne convine nouă, dar implicarea lor trebuie să fie strictă în favoarea Bisericii și a credincioșilor!

      Nu știu despre ce taxe vorbești, despre cei 60 de lei anual, sau banii de Liturghie? Nu te obligă nimeni să-i dai! Sau or fi taxele de cununie, botez sau înmormântare! Având în vedere că se raportează cam la o felie din tortul miresii, nu cred că mirilor tocmai asta le stă în cale! Nici părinților care-și botează pruncul o singură dată în viață, și dau o zecime don cât ar da pe o vacanță! Mai rămâne înmormânarea….cred că n-ai văzut om neîngropat că n-a avut bani!

      Să nu te închini la chip cioplit a fost porunca dată de Dumnezeu în vechiul testament, evreilor, prin Moise, pentru că, la cel mai mic necaz, își topeau aurul, turnau un vițel din aurul topit și se închinau la el, batjocorind pe Dumnezeu!

      Icoanele, căci la ele bați, despre ele ne spune cel mai bine, Sfântul Ioan Damaschin;
      “Icoana, scrie Sfântul Ioan Damaschin în Cele trei tratate contra iconoclaştilor, este o asemănare, un model, o întipăritură a cuiva. Însă icoana nu seamănă întru totul cu originalul, adică cu persoana înfăţişată. Altceva este icoana şi altceva este originalul; este o deosebire între ele, pentru că aceasta nu este celălalt şi celălalt nu este aceasta. Spre exemplu: icoana omului, cu toate că întipăreşte figura corpului, totuşi nu are facultăţile sufleteşti, căci nici nu trăieşte, nici nu cugetă, nici nu vorbeşte, nici nu simte, nici nu se mişcă. Tot astfel fiul, cu toate că este icoana naturală a tatălui, totuşi are ceva deosebit faţă de el, căci este fiu, şi nu tată”
      Cinstirea sfintelor icoane are o valoare educativ-morală. În general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, a dreptăţii şi a împlinirii dragostei. Pentru viaţa religios-morală, sfintele icoane sunt purtătoare ale îndemnurilor spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi spre imitarea vieţii neprihănite a modelelor al căror chip îl reprezintă, fiind o adevărată călăuză în formarea duhovnicească a credincioşilor.

    2. @Militaru Nicolae
      Cum îţi explici faptul că Dumnezeu i-a dat lui Moise porunca din Decalog “să nu-ţi faci chip cipoplit, nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ” şi tot El a poruncit ca pe capacul chivotului să fie doi îngeri, iar în țesăturile Cortului sfânt să fie chipuri de heruvimi? Despre șarpele de aramă ridicat de Moise în pustiu, tot la cererea lui Dumnezeu, pentru vindecarea celor muşcaţi de şerpi veninoşi ai auzit?
      Se contrazice Dumnezeu, e ilogic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button