X

Papa în România – Toate școlile din Capitală vor fi închise vineri

Inspectoratul Școlar București: Fiecare școală trebuie să anunțe până miercuri dacă suspendă cursurile și joi

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Comunicatul Inspectoratului Școlar București:

”Urmare a vizitei Sanctității Sale, Papa Francisc, din 31 mai 2019, la București, Comandamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului București împreună cu Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar București, în urma consultărilor comune din data de 27 mai 2019, au propus suspendarea orelor de curs în toate unitățile de învățământ preuniversitar, de stat și particular, în ziua de 31 mai 2019. Pentru organizarea în condiții de siguranță a acțiunii, unitățile de învățământ au posibilitatea de a analiza oportunitatea suspendării orelor de curs și în data de 30 mai 2019, cu aprobarea Consiliilor de Administrație. Aceste unități vor informa în scris Inspectoratul Școlar al Municipiului București, până miercuri, 29 mai 2019. Lista nominală a școlilor aflate în această situație va fi afișată public pe siteul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, www.ismb.edu.ro, în data de 29 mai 2019” 

Programul vizitei Papei Francisc, vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București. Ceremonia de bun venit

12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni. Ceremonial militar. Convorbiri tête-à-tête dintre Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc

13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni. Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis. Discursul Sanctității Sale Papa Francisc

15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Discurs al Sanctității Sale. Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională

Salut al Sanctității Sale

Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”

Omilia Sanctității Sale

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Mda….
    Mi-a dat de gândit ce-a zis Funar…s-ar putea ca lunetiștii unguri să-l împuște pe iezuit, pentru a se demara următoarele:
    -imaginea negativă a ortodocșilor fundamentaliști și urmărirea tuturor celor care au fost împotriva venirii iezuitului ăsta;
    -învierea Fiarei ca prooroc al Antihristului, iar prin ”minunea” asta să reiasă că este ”sfânt” și că adevărata credință nu este cea ortodoxă, ci cea catolică, MOTIV DE TRECERE LA CATOLICISM TOCMAI DATORITĂ ”MINUNII” SĂVÂRȘITE ÎNTR-O ȚARĂ ORTODOXĂ.
    -după isprava asta, motiv de Big Brother generalizat…

    P.S. Cupolele (trei pe stânga…) ale Catedralei Neamului lor sunt aurite, asupra cărora tronează trei cruci drepte, catolice…ăsta nu e un semn clar a catolicizării și ecumenismului?
    =

    1. Fiara si proorocul mincinos se vor cobora de vii in Iad, la venirea a doua a Domnului Iisus Hristos– o spune Revelatia, asa ca scenariul cu kaka impuscat in Romania nu se verifica.

      1. Apropos de apartenența ăstuia la Ordinul Iezuiților….conform profețiilor, ULTIMUL PAPĂ VA FI PAPA CEL NEGRU….toți se așteptau să fie negru la piele, când de fapt era vorba LA FIGURAT = NEGRU LA SUFLET, chiar dacă sutana o are albă!

  2. E o idee si sa nu uitam ca Vaticanul detine o carte numita si Evanghelia satanei care contine anumite încântați demonice pentru invieri demonice.Acea carte a fost scrisa de un om posedat de diavoli si mai cuprinde si cateva locati cu privire la unele relicve datand de pe vremea lui Avraam si Iisus Hristos.

  3. E clar ca prin venirea antihristului asta ne asteapta vremuri grele.Sa ne pregatim fratilor!

Dă-i un răspuns lui Moca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button