X

2019 va fi declarat drept anul omagierii victimelor comunismului

Președintele României, Klaus Iohannis, va declara anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc luni, 20 mai, la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Acest eveniment va marca debutul seriei de activități care fac parte din programul Președintelui României, care se va desfășura pe durata anului 2019.La 30 de ani de la Revoluția sângeroasă din 1989, Președintele Klaus Iohannis consideră prioritare asumarea corectă a trecutului traumatic, condamnarea abuzurilor și crimelor comunismului, precum și consolidarea democrației. Astfel, în anul în care se împlinesc trei decenii de la încheierea Războiului Rece și de la căderea Cortinei de Fier în Europa, Președintele Klaus Iohannis subliniază importanța sacrificiului pentru apărarea valorilor democratice și a drepturilor omului și onorează memoria celor care au luptat pentru libertate împotriva regimului dictatorial, cu o componentă importantă pe Revoluția din Decembrie 1989.

La ceremonia solemnă „30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. 2019 – Anul omagierii victimelor comunismului” vor participa foști deținuți politic, disidenți anticomuniști, revoluționari, urmași ai familiilor eroilor martiri din Decembrie 1989, reprezentanți ai autorităților publice centrale, reprezentanți ai societății civile, precum și jurnaliști.

„Președintele Klaus Iohannis consideră că un astfel de program, pentru omagierea celor care s-au sacrificat în numele valorilor care guvernează societatea de astăzi, poate contribui la construirea memoriei unei societăți puternice, bazate pe egalitate și dreptate, precum și la educarea tinerilor în spiritul afirmării unei culturi a libertății, valorilor fundamentale ale democrației, statului de drept și pluralismului”, se arată într-un comunicat de presă.

Categorii
Comunism
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

7 comentarii

  1. Minciunile patriotice ale președintelui

    Toată povestea cu aniversarea, croită de trupa sa de consilieri mediocri de la Cotroceni, arată mai degrabă a înscenare menită să dreagă înjurăturile rostite de populație cu ocazia premierii lui Augustin Lazăr […] -„Încă de la preluarea mandatului, președintele României a acționat pentru omagierea victimelor regimului comunist. La 30 de ani de la revoluția sîngeroasă din 1989, președintele Klaus Iohannis consideră prioritare asumarea corectă a trecutului traumatic, condamnarea abuzurilor și crimelor comunismului.”
    Patru ani nu și-a adus aminte. Abia acum l-a lovit copita aducerii aminte! [..]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.