Părintele Claudiu Buză: Sfaturi practice pentru o alternativă la actele personale electronice

Toată chestiunea asta trebuie abordată cu înțelepciune fara răutate sau ambiții de culise.Daca o sa continuie fiecare prin a vedea „barna” din ochiul altuia,totul e sortit esecului.Trebuie să fim sinceri,cine a luat un card de salarii personalizat (cum si eu) greu scapa de el,grea luptă duce.Daca am refuzat cardul de sănătate am concluzionat că mă pot descurca si cu o adeverință,dar ce e mai important,este faptul că simti o ușurare inexplicabila.Asta trebuie sa intelegem ca o sa se întâmple și cu actele biometrice .Totul se face etapuzat si cu cat suntem mai multi în lupta asta cu atât mai mult avem sorți de izbândă.Doamne Ajuta!

Din pacate NU exista si o miscare anticip, asa cum exista cea antivaccin.

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

Cele de mai jos, scrise de Cuviosul ieroschimonah Arsenie Cotea, au reprezentat şi ar putea încă reprezenta un manifest al celor ce se opun inovaţiei nou-calendariste:

Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit – dintre care şi noi facem parte, cu Darul lui Dumnezeu -, cele ce ca Creştini Ortodocşi suntem datori ca cu însuşi preţul vieţii noastre să păzim fără de altă făgăduinţă dată prin jurământ în vremea naşterii cei de adoua oară în baia Sântului Botez, care datorie, ne stă asupra, ca atunci când vom fi siliţi a călca vreuna din poruncile Sfintei noastre Biserici – de va chema vremea – să ne vărsăm pre însuşi sângele nostru pentru apărarea Sfintei noastre credinţe Ortodoxe şi a păzirei stramoşăştilor obiceiuri Creştineşti. Iar cei ce s-au învrednicit ca de a doua oară să repete acest Sfânt jurământ, în vremea tunderii în Sfântul şi Marele îngerescul Chip Monahicesc, cu mult mai mult li se impune aceasta. Iar pentru Sfinţiţii Clerici, şi mai ales P.S. Arhierei, mai cu deosebire şi mai cu îndatorire le stă asupră-le aceasta. Căci în vremea hirotoniei, de 3 ori au jurat, cum că vor păzi predaniile cele pentru Dumnezeu, şi pentru cele Dumnezeeşti şi tâlcuirele Bisericei Cei Una, şi Sfântă, şi Sobornicească şi Apostolească; pentru care, atuncea în auzul tuturor, împreună cu mărturisirea Credinţei, cu mare glas au strigat: „Tuturor începătorilor de eresuri şi pre cei de un cuget cu dânşii, îi lepăd şi îi dau Anatemii, şi luminat propoveduesc cu mare glas: tuturor ereticilor „ANATEMA” (Vezi Rânduiala hirotoniei Arhiereşti, a 3-a Mărturisire). Şi iarăşi a 3-a oară: tuturor ereticilor, ANATEMA!

Toţi aceştia, adevăraţi fii şi robi ai Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, de vor să moştenească Împărăţia Cerurilor, prin păzirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor porunci ale Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit: Nu primesc nici o schimbare să se facă în cele poruncite şi predanisite de Sfânta această Biserică, între care este şi Calendarul Bisericesc Ortodox, Iulian stil vechi:

Deoarece făptuitorii reformişti vor cădea în Anatema Sfântului Apostol Pavel ce zice:

„De binevesteşte cineva vouă ceva afară de ceea ce aţi „primit, fie ANATEMA”. (Gal. 1: 8, 9).

Aşadar:

+ Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, cei ce fac aşa născocire, cad în osânda rostită de Sfântul şi Ecumenicul al 7-lea Sobor, în Canonul I, şi care Sfânt Sobor iarăşi zice: „Toţi cei ce afară de predaniile Bisericii şi de învăţăturile Sfinţilor şi întrutot Cinstiţilor Părinţilor noştri, au născocit ceva, sau vor născoci după hotărârea noastră aceasta, fie ANATEMA de 3 ori”! (din Sinaxarul Duminicii Pravoslaviei).

Si iarăşi zice: „Toţi cei ce calcă predaniile Sfinte Biserici, scrise ori nescrise, Anatema de 3 ori” (în al II-lea tom al Sinodicalelor, foaia 883).

+ Nu primim schimbarea Sfântului şi Ortodoxului Calendar, deoarece, prin această schimbare, reformiştii arată de-a dreptul nesupunere Sfintelor Soboare Ecumenice, care au pecetluit împreuna cu altele şi pe a noastră Ortodoxă rânduială Calendaristică, şi cari nesupuşi vor cădea din nădejdea mântuirii, rămâind afară de trupul Bisericei, dupre hotărârea Domnului, că: „de nu va asculta cineva nici de Sobor, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş”. (Matthei: 18, 17).

+ Nu primim să hulim Sfântul nostru Calendar Ortodox, deoarece hulitorii vor moşteni osânda acelor ce hulesc împotriva Sfântului Duh, Cel ce au insuflat pe Sfinţii Părinţi la Sfintele Soboare Ecumenice, şi care păcat al hulei, dupre hotărârea Mântuitorului (Matthei: 12, 32), nu li se va ierta lor niciodată.

+ Nu ne învoim să schimbăm Ortodoxul nostru Călindar, deoarece, aceasta este o nouă scornitură şi o străină învăţătură, şi cel ce se învoieşte, cade în osânda Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, ce zice: „Oricine va veni la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi lui „Bucură-te, Bună ziua”. Că cel ce-i zice lui „Bucură-te”, se face părtaş faptelor lui celor rele”. (2 Ioan, st. 10, 11).

+ Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, reforma aceasta este aflare papistăşească, osândită de întreaga şi Marea adunare Sinodală din anul 1593, pe vremea Patriarhului Ieremia al II-lea, faţă fiind toţi Ierarhii Bisericii Ortodoxe de Răsărit; osândire rostită şi de alte Sfinte Sinoade şi Sfinţi Părinţi.

+ Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece ne vom împotrivi Dumnezeului minunilor, Cel ce spre întărirea Ortodoxului nostru Calendar a lucrat minunile ce le-am pomenit mai înainte; şi Care Dumnezeu, repetă în tot anul minunea ieşirei Sfintei Lumini în ziua Sfintei Învieri a Domnului nostru, Iisus Hristos, la Sfântul Mormânt în Ierusalim, zicem, la ale noastre Sfinte Paşti, iar nu la al celor eretici, între care sunt şi papistaşii.

+ Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, deoarece, prin această schimbare noii Calendarişti vor face schismă între Bisericele surori Ortodoxe care, în mare parte nu s-au învoit, adecă vor face dezbinare între Ortodocşi – şi care păcat al dezbinării Bisericii, nici sângele Muceniciei nu-l poate spăla, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur (în a 11-a Voroavă către Efeseni): „cum că au zis un Sfânt că nici sângele Muceniciei nu poate a spăla păcatul osebirei şi al despărţirei Bisericei. Şi a dezbina cineva Biserica este răul cel mai cumplit, decât a cădea în eres. Scrie însuşi Sfântul Dionisie al Alexandriei (Mărturisitorul), în Epistolia cea către Navat Episcopul, că: se cuvine a pătimi cineva orişice rău ar fi, numai a nu dezbina Biserica, şi că este mai slăvită Mucenicie, ce ar suferi cineva pentru a nu dezbina Biserica, decât Mucenicia ce o ar răbda de a nu sluji idolilor. Fiindcă în Mucenicia cea pentru a nu sluji idolilor, mărturiseşte pentru folosul sufletului său, iară întru cea pentru a nu dezbina Biserica, mărturiseşte pentru folosul şi unirea a toată Biserica. (Pidalion, foaia 26).

+ Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Ortodox, fiindcă noii Calendarişti, de se vor ţine după 2 stiluri, vor desfiinţa Postul Sfinţilor Apostoli, atrăgându-şi asupra ANATEMA Canonului 19 al Sfântului Sobor din Gangra şi osânda de la 228 al Nomocanonului.

+ Nu primim schimbarea Sfântului nostru Calendar Bisericesc Ortodox, căci, dacă reformiştii vor schimba şi data Sfintelor Paşti, vor cădea în osânda Canonului I al Sfântului Sobor din Antiochia, precum şi ale altor osândiri Sinodiceşti şi Părinteşti.

+ Nu primim schimbarea Ortodoxului nostru Calendar, căci noii Calendarişti, orice chip vor unelti cu noua lor scornitură, vor face Sfintele Paşti ori mai înainte de jidovi, ori nu vor ajunge cu data la 22 Martie, ori îl vor avea fix într-o anumită zi, fapte pentru care însuşi ei au zis că acestea sunt o erezie vădită, precum şi este; şi unii şi aceştia eretici vor cădea în osânda Sfântului Apostol Pavel ce zice: „De omul eretic, după una şi a doua sfătuire, te fereşte, ştiind că s-a răzvrătit unul ca acesta şi păcătuieşte, fiind singur de sine osândit”. (Tit 3: 10, 11).

+ Nu primim să schimbăm Bisericescul nostru Calendar, pentru motivul, cum zic ei, că această schimbare nu ar fi nimic; căci chia aşa de ar fi, adică o mică abatere, iată pentru această nimică ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Rogu-vă, dar, fraţilor, să nu vă amăgiţi cu cugetul cel pierzător de suflet înşivă a grămădi asupră-vă toată răutatea, zicând: „Ce este aceasta şi ce este aceea, adică aceasta nu-i nimic, cealaltă tot aşa, că nenumărate rele din aceasta se nasc, căci diavolul cel spurcat multă răutate şi putere întrebuinţează şi compogoromânt spre pierzarea oamenilor, ca „din cele mici mai întâi lovindu-i, să-i aducă la cele mai mari (Voroava LXXXVI la Mattheiu).

Iar Sfântul Isidor Pelusiotul, în epistolia 1233 glăsuieşte:

„A zice că aceasta nu e nimic, au făcut a glumi răutatea asupra întregei vieţi. Iar împotriva acestei pierzătoare glume, adică: „nu-i nimica”, (nicevo-ruseşte) a scris un tratat întreg Cucernicul acela bărbat Părintele Ioan Kronştaski-Rusia – † 1910.

+ Nu primim să schimbăm Sfântul nostru Calendar stil vechiu, pentru motivul, pus de reformişti, că ar fi prea multe Sărbători şi pentru aceasta se face pagubă mare materială. Căci nu are nici un loc recea această pricină. Mai întâi Sfintele Sărbători sunt aşezate şi rânduite să le prăznuim de acei făcători de minuni, pre care Sfânta Biserică îi numesc Purtători de Dumnezeu şi insuflaţi de Sfântul Duh; iar apoi, oare nu era mai mult belşug, atunci când Creştinii prăznuiau toate cele rânduite de Sfânta Biserică, decât acum în epoca ceasta ateistă (fără de Dumnezeu) care a redus francul numai la 7 bani?!

+ Nu primim sa schimbăm Ortodoxul nostru Calendar Iulian, pentru motivul că aceasta o cer marele interese ale Statului. Pentru Stat poate să fi fost o necesitate; iar pentru Biserică – după cum am arătat – când a primit Calendarul Grigorian, au respectat dreptul Bisericii de a face uz de Calendarul Iulian stil vechiu, tipărind însuşi cu a sa cheltuială Calendarul Bisericesc Ortodox pe toţi anii, în 1923. Prin urmare, însuşi Statul ne-a documentat că interesele cele vremelnice nu pot muia hotarele cele vecinice ale Dumnezeieştii Biserici Răsăritene.

Şi fiindcă: Nu primim schimbarea Sfântului, Ortodoxului şi Bisericescului nostru Calendar Iulian stil vechiu, din aceasta să nu ne lipească crima de turburători ai ordinii de stat, ci atâta lucru ştim şi noi, cum că: „Taina împăratului bine este a o ascunde, dar însă lucrurile lui Dumnezeu a le descoperi mărire este”. (Tobit 12, 6). Însă să ştie doar că turburători proprii-zişi ai ordinii de Stat şi cu lucru dovediţi sunt adventiştii, anabaptiştii, anabatiştii, pocăiţii şi alţi blestemaţi de eretici; împreună cu toţi protestanţii şi papistaşii ce mişună prin România şi prin toată lumea – duhul Bolşevismului -, ce cu toţii sug din afurisita ţâţă a lui Iuda cu masonii lui, iar nu noi, Creştinii Ortodocşi, cei ce cu trup şi suflet ne ţinem de predaniile cele strămoşeşti Creştineşti, şi care pune înaintea bolşevismului spusa Sfântului Mucenic Procopie din Palestina (†303), că: ,,Mulţimea Domnilor nu e bună”; „un Cap e de ajuns a purta o cunună”.

+ Nu primim să schimbăm Sfântul nostru Calendar Ortodox, ca cum de spaima înfricoşărilor, cu care ameninţă şi ne cinstesc Noii Calendarişti pentru această statornică; căci, aceasta dovedeşte cum că unde e silă, de acolo Adevărul a dispărut; şi ca atare silnicii făptuiesc ceva mai mult decât tiranii împăraţi idolatri de demult, care, nu pentru ca să-şi aplice vreo nouă a alor scornitură vărsau sângele Sfinţilor Mucenici, ci cu pricină ca cum binecuvântată pentru ei, căci voiau să ţină obiceiurile lor cele vechi strămoşeşti; pentru care cetim în ultimul edict al lui Maximian următoarele: (vezi „Istoria Bisericească a lui Evsevie”, Cart. 8, Cap. 17). „Dintre toate îngrijirile ce am luat pentru binele comun al supuşilor noştri şi pentru conservarea Imperiului, noi hotărâsem de a restabili toate lucrurile după primele obiceiuri… şi vechea disciplină a străbunilor noştri”.

Care de altfel, într-un „Catehism Creştin Ortodox”, („Răsturnarea ultimelor rătăciri”, de N. Scriban, pag. 36), aflăm următoarea întrebare: „Cum trebuie Creştinii Ortodocşi să lucreze, dacă Stăpânii şi mai-marii, ar cere ceva de la dânşii, care să fie contrar Credinţei şi în opoziţie cu Legea Dumnezeiască predanisită?

Răspuns: „În acest caz, trebuie sa li se răspundă ceea ce Sfinţii Apostoli au răspuns principilor şi capilor iudeilor: „judecaţi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, „de a ne supune mai vârtos vouă decât lui Dumnezeu? (Fap. 4, 19); şi trebuie a suferi şi a purta toate urmările acestei învăţături, pentru Credinţa şi Predaniile Bisericii şi pentru a nu strica Legea lui Dumnezeu; orişice ar putea urma, sau ar putea rezulta de acolo”.

Deci, pentru aceasta, noi, Creştinii Ortodocşi, nu ne împreună-învoim cu cei ce au schimbat Sfântul nostru Calendar Bisericesc Ortodox, bătrân aproape cu 2000 ani, pentru cel Papistăşesc: Căci astfel am cădea sub osânda Sf. Apostol Pavel, ce zice: „Cari dreptatea lui Dumnezeu cunoscându-o, cum că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai acestea le fac, ci şi binevoiesc cu cei ce le fac pre acestea”, (Rom. 1, 32).

Pentru care zice Dumnezeiescul Gură de Aur: „Nu numai a râvni răutatea, ci şi a lăuda pre cei ce vieţuiesc într-însa, aduce muncă prea cumplită celor ce vieţuiesc întru răutate; căci a păcătui şi a lăuda pre cei ce păcătuiesc; „mult mai mare prihană de muncă aduce” (În Cuv. cel la Saul).

Ci şi Marele Ierarh Vasilie zice: „Mai cu sârguinţă să luăm aminte de sine, nu cumva pre vreun om necinstitor de Dumnezeu, cu cuvântul sau cu lucrul, vrând să-l îndreptăm, dupre harul cel către noi, să ne purtăm cu înduplecarea lui: „Că vai celor ce zic răul bun şi bunul rău, şi cei ce pun lumina întuneric şi întunericul lumină, cel ce fac amarul dulce şi dulcele amar”. (Is. 5, 20).

Şi iarăşi zice: „Cel ce ajută acelor răi-necinstitori de Dumnezeu şi îndrăzneşte întru faptele cele rele, acesta este cel ce zice răul bun”. (În tâlcuirea la Proorocul Isaiia).

Iar Parimiastul încă au zis: „Carele judecă pre cel nedrept a fi drept, iar nedrept pre cel drept, necurat şi urât este la Dumnezeu”. (Pilde XIII, 13).

Aşadar, fiindcă s-a dovedit cu lumina zilei că Sfântului nostru Calendar Bisericesc Ortodox, numit Iulian stil vechiu nu i se poate afla nici o prihană -, dat fiindcă şi noii calendarişti îl zic că s-a botezat în Legea Creştină, de către Sfinţii Părinţi la Sfântul I Sobor Ecumenic, iar tot ei strigă în gura mare că, Creştinescul nostru botezat Calendar Ortodox este păgânesc, atunci, judece orişicare, „Cine e necurat şi urât la Dumnezeu?”

extras din cartea Părinţilor Arsenie Cotea şi Teofilact Boldurile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit, editată la Muntele Athos în anul 1924, pag. 167-172.

A se vedea şi Biciul Împletit împotriva noilor reformişti care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de ieroschimonah Arsenie Cotea.

BICIUL ÎMPLETIT împotriva noilor reformişti care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă de Schimonah Arsenie Cotea

Introducere
[1] În adevăr că împrejurările actuale ce vin câteodată asupra omului într-atât îl buimăcesc cu lovitura lor neaşteptată, încât îi produc un somn adânc, ca ucenicilor în grădina Ghetsimani, unde covârşiţi de strâmtorare că nu pot face nimic pentru Domnul şi Învăţătorul lor, de întristare au adormit. Amintirea acestui fapt evanghelic, privindu-l din punct de vedere psihologic, ne dă acum prilejul de a cerceta cu de-amănuntul evenimentele de astăzi, spre a putea trage învăţătura necesară dintr-însele întru împlinirea datoriei noastre de creştini.
Deci, dacă ne ducem cu gândul la ultimele zile petrecute de Domnul pe pământ, vedem: pe iudei căutând prilej să-L dea morţii; pe arhierei născocind calomnii; pe Iuda cugetând la vânzare; credincioşii Lui – parte din norod – tăceau, dându-se la o parte, ca şi cum nu ar fi avut cunoştinţă de cele ce ameninţa dintr-o zi în alta pe Dascălul şi Domnul lor; ucenicii la fel: unii se pregăteau de fugă când Domnul era să fie ridicat şi dus la curtea Caiafei – şi nu uitaţi că aceştia erau cei mai credincioşi – ceilalţi, apăsaţi de grozăvia momentului, Îl urmau de departe.
Cugetând cu evlavie şi seriozitate la aceste peripeţii din viaţa Mântuitorului, într-însele vom putea recunoaşte o repetare perfectă a celor ce se petrec astăzi în viaţa noastră bisericească.
Biserica Ortodoxă a lui Hristos e drept că a avut momente nepieritoare de glorie în mersul dezvoltării sale istorice, însă e tot aşa de exact că în cartea vieţii sale a scris multe pagini de persecuţie, suferinţe de tot felul, tiranii ş.a. care însă, toate la un loc, s-au zdrumicat de tăria ei; iar împrejurările diferite (ca Iconomahia ş.a.) abătute asupra Bisericii au arătat că însăşi credincioşilor ei le-a fost absolut la fel, ca cele văzute mai sus în ultimele clipe ale vieţii Mântuitorului pe pământ: unii, indiferenţi, tăceau; alţii, trândavi şi fricoşi, se ascundeau; parte aţâţau pe ascuns pe persecutori; unii trădau; cei slabi de virtute fugeau; iar cei ce deţineau făgăduinţele pentru păstrarea tuturor Aşezământurilor Bisericii lui Iisus Hristos – tezaurul cel mai sfânt şi mai scump – zic, însuşi Păstorii cei mari ai Bisericii, aproape neîntrerupt dormeau, iar unii şi cu urgie persecutau.
Persecutarea credincioşilor de către actualii tirani
Şi acum, dacă ne referim la zilele pline de groază şi de durere prin care trecem astăzi, şi ca naţiune şi ca Biserică, avem o asemănare perfectă de evenimente, întocmai cu cele arătate mai sus. Se ridică din nou trufaşi, vrăjmaşii de moarte ai Adevărului şi învăţăturilor lui Hristos şi ai propovăduirii Apostolilor şi Predaniilor Părinteşti, iar firmamentul Bisericii se acoperă din ce în ce mai mult cu nori groşi, care ameninţă cu îngrozitoare furtună, nutrită de înşişi cei din sânul Sfintei Biserici, năimiţii păstori. A venit vremea ca cei rămaşi credincioşi Dumnezeieştilor şi Părinteştilor Predanii să-şi facă adunările lor, ori în cămări şi subterane ascunse, ori prin creierii munţilor, de teama iudaisiţilor arhierei. Să aşteptăm ajutor de la politicieni? Nu-i de unde! Pentru că celor ce ne stăpânesc astăzi politiceşte, dacă li se porunceşte de către trădătorii, englisiţii şi latinisiţii arhierei, nu numai că închid şi pecetluiesc bisericile şi paraclisele, prinzând, ferecând, punând la închisoare şi tiranisind pe cei aflaţi într-însele credincioşi, ci şi rănesc de moarte şi ucid, vărsând sânge nevinovat, precum aceasta s-a petrecut în multe părţi ale ţării, din porunca antihriştilor ierarhi reformişti. Şi aceasta o execută politicienii cu cugetul împăcat, ca şi cum şi-au făcut datoria impusă de ceasurile de cumpănă prin care trec ambele instituţii vitale, şi Biserica şi Statul.
Vânzarea tezaurului Ortodoxiei de către nevrednicii păstori
În aşa grele zile, neînchipuit de obijduitoare pentru noi, s-au găsit – ce ruşine! – mai toţi slujitorii altarului, ca Ana şi Caiafa, purtând titlul de arhierei şi patriarhi, ca masonul Meletie Metaxakis, fostul patriarh al Constantinopolului, băutorul de sânge Hrisostom, mitropolitul Athenei, ereticul şi vrăjmaşul monahismului, Vasile, Patriarhul Constantinopolului, cel cu două capete… şi egoistul Miron al României ş.a., care la tâlhăreasca lor adunare din Constantinopol, în 1923, precum şi prin scrierile lor, pentru siguranţa vieţii lor şi spurcata agonisire (a fi în folosul Bisericii Domnului, în Numele Căruia au depus jurământ şi s-au consacrat slujitori, nu-i mai interesează) s-au găsit, zic, să declare sus şi tare cu capul descoperit, cum că Biserica lui Hristos şi aşezămintele ei s-au învechit, nemaicorespunzând vremurilor de progres actuale, şi zic ei, ca unele ce sunt greşite de Sfinţii Părinţi, trebuiau spulberate în vântul cel apusenesc (Circulara sinodului român din 1924), şi nu numai bisericescului nostru calendar i-au dat cu piciorul, dar voiesc şi chiar stăruiesc din răsputeri ca să răstoarne din temelie întreg edificiul ortodox, cu sfintele Predanii, Canoane, Dogme şi toate Dumnezeieştile lui Taine (vezi programul viitorului Sinod Ecumenic); cu acesta defăimând nenorociţii şi mutând hotarele veşnice pe care le-au pus sfinţii noştri Părinţi, precum a strigat dumnezeiescul Kiril la Sfântul şi Marele Sobor al treilea Ecumenic (Epitomi, Cart. 1, Cap. 7).
Din nenorocire s-au mai găsit încă şi Iude dintre înşişi purtătorii de haine negre care, părăsind metania lor şi făcându-se popi mireneşti pentru mârşavul câştig, lupi fiind în piei de oaie, mai întâi cu bârfeli şi apoi cu vânzări, caută să prihănească Biserica Domnului, şi pe câţi află din cei râvnitori ortodocşi, pun mâinile pe ei şi-i dau în seama stăpânirii mireneşti.
S-au mai aflat încă şi Simoni – profesorii universitari, – care, la întrebarea slugii stăpânitorului, declară: “Nu ştiu pre Omul acesta” şi “nu ştiu ce grăieşti”. Iar la dovada că şi titlul tău de teolog te vădeşte că eşti din ucenicii Lui, se leapădă: “Nu cunosc, zice, Biserica Ortodoxă şi sunt străin de orânduielile Ei, fiindcă studiile noastre făcute în Apusul eretic, au la bază filozofia lumească”.
Întunecata stare a celor nepăsători
Se înalţă, o, iubiţilor, din nou Golgotha, pentru că-L aduc ca şi cum din nou să răstignească pe Iisus Hristos. Mulţimea norodului priveşte cu indiferenţă la această privelişte, pentru că n-au avut grijă să înveţe ce va să zică credinţa ortodoxă, şi n-ar fi să ne mirăm, dacă la un moment dat, va începe să strige că vrea în locul lui Hristos pe alt învăţător, mai nou. Fiindcă ale Lui, zice, s-au învechit toate şi s-au uzat, nemaipotrivindu-se vremurilor de înaintare şi poftelor lor.
Dar din ucenicii Domnului, următorii Lui pe pământ – episcopii – oare n-a mai rămas nici unul? Ce s-au făcut? Unde sunt? Nu cumva cu toţii se îndeletnicesc cu schimbările şi punerile la cale ale cecurilor americane şi englezeşti, agonisite din vizitele cele de prin străinătate? Presa ne-a pus la îndemână multe date despre aceste secrete!
Dar tagma monahicească – cea care după Sfântul Isaac Sirul este gloria Bisericii lui Iisus Hristos – de ce nu-şi face arătarea la luptă? Sărmanii!!! Pe cea mai mare parte i-a împietrit grozăvia momentului şi dorm ca în oarecare Ghetsimani. Alţii, apăsaţi de recunoaşterea slăbiciunii lor în aşa împrejurări, se tânguiesc, plâng între ei şi se revoltă, încearcă a lovi cu sabia, dar lipsiţi de cunoştinţele de a mânui armele, de-abia reuşesc să taie urechea lui Malhus, şi la urma sfârşitului fug aproape cu toţii şi se ascund de frică acolo, unde nu este frică.
Grozăvia apostaziei ierarhilor bisericeşti
Şi acestea toate sunt cea de pe urmă nenorocire, pentru că cei ce reprezintă pre Domnul pe pământ, nu numai că sunt de sine chemaţi, alegându-se de la cluburile politice, dar mai şi dorm somn adânc de moarte, lăsând via Lui neîngrijită şi gardurile ei căzute. Iar ei ca nişte râmători sălbatici (imoralitatea lor) strică, surpă şi caută a dezrădăcina din adânc viţele ei (ale Ortodoxiei). Pentru care pricină cu totul avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur a-i înfiera pe năimiţii şi politicienii aceştia arhierei, numindu-i: vrăjmaşii lui Hristos, lupi, sugrumători, necredincioşi, nedrepţi, imorali, pânditori, făţarnici, hulitori, tâlhari, răpitori, prooroci mincinoşi, dascăli vicleni, povăţuitori orbi, înşelători, antihrişti, sminteală, fii ai celui viclean, zâzanie, ateişti, luptători de Duh, ca cei ce au hulit pe Sfântul Duh Dumnezeu…” Şi de aceea, în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte şi Dascăl, zise acel înfricoşat cuvânt: „Mulţi dintre arhierei şi din cei sfinţiţi nu se vor mântui, ci se vor munci cea mai mare parte dintre aceştia” (Cuv. 3 la Fapt. Apost.)
Semnalul de alarmă
Deci, a sosit ceasul ca nu numai să ne trezim din letargia nesimţirii, spre a ne lumina Hristos (Efes. 5, 14), dar, ajutaţi de El, Domnul Puterilor, pe râmătorii aceia sălbatici şi fii ai diavolului (de nu vor înceta din povârnişul cel pierzător de suflete) să-i izgonim afară din bisericile cele zidite cu sudorile părinţilor şi strămoşilor noştri, trimiţându-i la întunericul cel apusenesc, pe care de bună voie şi l-au ales, spre a sărbători acolo împreună cu păgânii papistaşi, şi apoi cu îndrăzneală şi fără de frică să mărturisim de faţă că Una este Biserica Domnului, Sfântă, Cinstită şi fără prihană, ca o Mireasă împodobită cu toate învăţăturile, aşezămintele şi părinteştile ei predanii (între care se numără şi calendarul bisericesc de stil vechi). Şi dacă ni s-ar întâmpla să şi suferim împotrivire, să ieşim la luptă cu pieptul deschis, mai ales că armele noastre sunt poruncile Domnului nostru Iisus Hristos Carele după încredinţarea Sa cea nemincinoasă, petrece cu noi până la sfârşitul veacului, şi, ca atare, în mâinile Lui stau sorţii izbânzii noastre atunci când ne luptam pentru Biserică şi Adevărurile sale, adevăruri propovăduite de către dumnezeieştii noştri Părinţi la sfintele Soboare Ecumenice şi cele locale, şi pe care Sfinte Aşezământuri noii calendarişti şi reformişti arhierei de astăzi le prihănesc, ca şi cum ar fi greşite şi nu se potrivesc cu socotelile păgânilor şi ateiştilor astronomi de acum. Cu care chip, prin această prihănire, noii calendarişti, de-a dreptul hulesc pe Sfântul Duh Dumnezeu, Cel ce i-a insuflat pe sfinţi la sfintele Soboare, şi împotriva căror hulitori împreună cu alte anateme şi blestemuri sinodiceşti, cu care s-au încătuşat ticăloşii, le stă asupră-le şi:
Anatema
Adunării celor patru Patriarhi cu întreg Soborul lor de sfinţiţi arhierei, în Constantinopol, la anul mântuirii 1848, care sună aşa:
„Respingem toate noile reforme, ca cele ce sunt şoptiri ale diavolului, fiindcă cel ce primeşte aceste reforme în Biserică înfruntă, ca şi cum ar fi cu lipsă, propovăduirea dreptei credinţe. Care, însă, desăvârşită fiind şi pecetluită, nu primeşte nici scădere, nici adăugire, nici vreo schimbare oarecare. Şi cel ce va îndrăzni sau să lucreze, sau să sfătuiască, sau să şi cugete unele ca acestea, de îndată singur s-a lepădat de credinţa cea întru Hristos şi de îndată însuşi de bună voie s-a cufundat întru veşnica anatemă, pentru hulirea cea împotriva Sfântului Duh, de parcă Sfântul Duh nu cu îndestulare ar fi grăit în Sfintele Scripturi şi la Ecumenicele Soboare. Deci toţi acei ce primesc reforme sau schimbări, ori eresuri, sau dezbinări, de îndată şi de bună voie s-au îmbrăcat cu blestemul ca cu o haină (Ps. 108, 17) şi, ori papi de-ar fi ei, ori patriarhi, ori mireni, ori măcar îngeri din cer, anatema fie!”
Nelegiuita înarmare a unor creştini împotriva Sfântului Duh
Şi dacă după toate acestea, şi după câte încă s-au mai publicat până acum în privinţa acestei nenorocite şi vătămătoare de suflet noi chestiuni calendaristice, prin care publicaţii s-a adeverit că introducerea papistăşescului şi ateisticului calendar gregorian în Sfânta Biserică Ortodoxă nu numai că este anticanonică şi antiortodoxă, ca ceea ce surpă principala dogmă a unităţii Bisericii, dar au vârât vrajba şi dihonia între cei de un neam credincioşi fii al ei. Iar dacă noii reformişti nu vor căuta să readucă pacea în sânul Bisericii celei înviforate de ei, atunci ascultaţi, o! voi, râvnitorilor şi adevăraţilor ortodocşi ce vă porunceşte Sfântul Ioan Gură de Aur – Dascălul a toată lumea şi Mărturisitorul Adevărului, zicându-vă:
„… Dacă vei vedea pe cineva în public, sau orişiunde hulind pre Dumnezeu şi pre cele Dumnezeieşti, apropie-te de el şi-l ceartă, şi dacă e nevoie, pălmuieşte-l, numai nu-l lăsa neînţelepţit; loveşte-l în faţa lui să se sfinţească mâna ta; şi dacă cineva te-ar chema şi te-ar duce la judecată, când judecătorul va cere să dai răspuns de fapta ta, grăieşte-i lui cu îndrăzneală cum că pre Împăratul îngerilor a hulit. Deoarece dacă cei care hulesc pre împăratul cel pământesc trebuie să fie pedepsiţi, cu mult mai vârtos cei ce ocărăsc pre Cel Ceresc. De aceea tuturor trebuie să vă pese de această fărădelege, căci de faţă fiind încălcarea (hula) este slobod fiecăruia care voieşte să o pedepsească. Şi dacă va fi să mori pentru aceasta, nu sta pe gânduri ca să înţelepţeşti pre fratele tău: mucenicie este pentru tine aceasta, fiindcă pentru această faptă şi Sfântul Ioan Botezătorul mucenic s-a făcut, deşi nu i s-a poruncit adică să aducă jertfă, nici să se închine idolilor, ci pentru apărarea sfintelor Legi, care se ocărau, i s-a tăiat sfântul lui Cap. Şi tu în sfârşit luptă-te până la moarte pentru cinstea adevărului şi Domnul va lupta apărându-te.
Şi să nu-mi rosteşti mie pe lâncedul acela cuvânt: ce-mi pasă? nici o legătură nu am cu acel hulitor! Nedreaptă este această grăire diavolească şi afară de fire, căci numai cu diavolul n-avem nimic de obşte, cu oamenii însă, unii cu alţii, multe avem de obşte şi de aceea se cuvine să arătăm de obşte purtare de grijă pentru a lor mântuire…” (Din Cuv. 1 Cap 12, “Împotriva hulitorilor”).
Cele de mai sus credem că nu mai au nevoie de tâlcuire pentru cei ce vor să-şi aibă conştiinţa împăcată. Fiecare din ei pot din citirea acestora a înţelege care e datoria lor spre îndreptarea şi pedepsirea hulitorilor de Dumnezeu – noii calendarişti şi reformişti!
Nu se cuvine a ne supune răzvrătiţilor noi reformişti
Cu toate aceste date doveditoare despre bisericeasca crimă a noilor reformişti, s-au aflat totuşi oarecare întunecaţi filozofaşi, pe a căror ştiinţă Dumnezeu a înnebunit-o şi care de bunăvoie închizând ochii după adevăr, strigă sumeţi: “Supuneţi-vă mai marilor voştri, căci aşa vă porunceşte Apostolul”. Însă dumnezeiescul Gură de Aur a apucat mai înainte şi tâlcuind pre graiul acesta al Apostolului, a zis: „dacă preotul sau arhiereul are vreo dogmă răzvrătită, măcar înger de-ar fi, nu vă supuneţi lor” (Epistola a 2-a către Tim). Şi nu numai că trebuie să se lupte cineva împotriva răzvrătiţilor arhierei, pentru apărarea Credinţei şi a Sfintei Predanii, dar chiar şi împotriva imoralităţii lor, orişicine ar fi ei, după cum a săvârşit-o Cuviosul acela monah Iosif Vriennie şi mulţi alţii, pe care Istoria bisericească cu multă slavă i-a înscris în paginile ei, pentru înfocata lor râvnă de a curaţi Casa Domnului de spurcăciune. Şi dimpotrivă, pentru cei nepăsători şi care se joacă cu mântuirea lor, Sfântul Isaac Sirul, în Cuv. 45, a aşternut acea înfricoşată hotărâre, zicând: „Nu se cuvine nouă să ne prefacem, nici faţă de noi înşine, nici faţă de alţii, nici de frică a părăsi blagorodnica şi cinstita luptă de care atârnă viaţa sufletului şi să invocăm ba una, ba alta, înălţând lenea la treapta de dogmă, adică: a ne ruga ca să nu intrăm în ispită, că pentru unii ca aceştia s-a zis cum că, deşi îndeplinesc porunca, în poruncă întru ascuns păcătuiesc. Deci, de s-ar întâmpla omului şi ar veni asupra lui ispită (ca acum chestia calendarului) şi silit ar fi ca să calce vreuna din poruncile Bisericii, adică: sau să părăsească întreaga înţelepciune, sau vieţuirea cea monahicească, sau a se lepăda de credinţă, sau a nu se lupta pentru Hristos, sau a strica vreuna din porunci, acesta de se va teme şi nu va sta împotriva ispitei să ştie că va cădea din adevărul credinţei lui Hristos.” O! nenorocire, ticăloşii! şi aceasta o vor pătimi toţi aceia lâncezi şi nepăsători, “slobozindu-i pre dânşii Dumnezeu dupre dorinţele inimilor lor şi merge-vor întru meşteşugurile lor” (Ps. 80, 12) fiindcă au avut ochi de văzut şi n-au voit să vadă, şi urechi de auzit şi n-au voit să audă, de aceea făţărnicia lor i-a povăţuit la această îndărătnicie.
Ştim că acest exemplu de părăsire nu va cuprinde pe întreaga mulţime a ortodocşilor, pentru că Biserica Ortodoxă are făgăduinţe de statornicie şi fiinţă din partea Întemeietorului Ei, Hristos, Carele o va păstra până la sfârşitul veacului; dar, o! câţi din fiii ei nesupuşi voii lui Dumnezeu sunt iarăşi lăsaţi în dorinţele şi ideile lor cele rătăcite! Aceasta trebuie să înfricoşeze chiar şi pe cei drepţi, toţi trebuie să ne temem, ca nu cumva rămânând în inimă vreo rădăcină de amărăciune, să pierdem harul şi să atragem din partea lui Dumnezeu veşnica pedeapsă.
Ultima luare-aminte
Însemnaţi şi că această nenorocită şi nouă chestiune calendaristică, noii reformişti o au târât şi mai departe, căci nu numai că s-au învoit poruncii Ligei Naţiunilor de a introduce un alt nou calendar – evreiesc – de 13 luni, dar în şedinţele lor sinodale din primăvara anului curent au hotărât – după gustul ereticilor englezi – ca Sfintele Paşti să nu se mai schimbe după hotărârea Sfintelor Soboare, ci aşa, după pofta lor cea negustorească şi satanicească. Şi oare trebuie să ne supunem anatematisiţilor acestora, când Sfânta Biserică pentru această îndrăzneaţă apostazie (a schimbării Paştelui) streini de ea i-au judecat şi pre ei şi pre cei ce se vor împărtăşi cu ei? (Canonul I din Antiohia) şi nu numai atât, dar şi după moarte s-a hotărât de Sfintele Soboare a se da anatemii toţi, fără deosebire de-ar fi sfinţiţi ori mireni, cei ce ori în credinţă ori în canoane ar păcătui (Sinod V).
Deci, cunoscătorul inimilor, Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscând răceala şi nepăsarea unora către cele Dumnezeieşti, care pun ca şi cum pricină pe iconomie, a hotărât în Evanghelie, zicând: “N-am venit să aduc pace, ci sabie” (Mat. 10, 34), pre care tâlcuind-o dumnezeiescul Teofilact, zice: „Nu pretutindeni este bună unirea, ci uneori şi despărţirea este bună. Deci sabie este cuvântul Credinţei, carele ne taie pre noi de la dragostea prietenilor şi a rudeniilor, când ne împiedică (pre noi) de la blagocestie”.
Drept aceea, ia să nu mai stăm la îndoială de a ne sfinţi mâinile, după porunca Sfântului Ioan Gură de Aur, întru a readuce pe hulitorii reformişti în staulul Ortodoxiei. Iar dacă aceasta nu vom reuşi-o, atunci să urmăm exemplul Domnului, Carele cu biciul de ştreang a izgonit pe defăimătorii Casei Lui. Şi aceasta ca nu cumva şi noi împreună cu reformiştii învoindu-ne, să moştenim pe veşnica ANATEMA. De care anatemă, temându-se cuvioasa aceea adunare a monahilor din sfânta Mănăstire Neamţu, după cum stă publicat în “Glasul Monahilor” din 19 august papistăşesc, spre marea noastră mângâiere sufletească, vedem cum că se pregătesc de luptă, precum se şi cuvenea, împotriva noilor reformişti bisericeşti. Ajută-le lor, Doamne al Puterilor, ca astfel să poată dovedi cu fapta şi acum, că monahii sunt gloria lui Hristos prin Iisus Hristos. Amin! Amin! Amin!
Al tuturor ortodocşilor binevoitor:
Schimonah ARSENIE COTEA
Sfântul Munte Athos, Schitul Sf. Ierarh Vasile cel Mare
Anul mântuirii 1928, aug. 15

Eu nu am postat aceste lucruri pentru că vreun cititor să ia vreo decizie. Factorii care contribuie la luarea unei decizii sunt mai mulți decât citirea unei postări pe un site.

Cum ar fi unul dintre ele, discuția cu duhovnicul în care ai încredere.

Am postat acest material doar așa un pic pentru restabilirea adevărului. Și încă nu e totul. Citirea cărților respective te cutremură.

Cei care au vrut să impună calendarul nou la un moment dat atunci au intrat în biserică și au aruncat pe jos împărtășania călcând-o în picioare. Ceea ce-mi spune mie că îndrăcirea s-a instalat imediat. Dacă nu vă vine să credeți puneți mâna și citiți.

Stoler Filip mi se pare sau vă eschivați la a da un răspuns la întrebarea ce v am adresat o?
Aveți pretenția sau dorința de a vă fi citite comentariile care de multe ori depășesc bunul simț de a păstra limita decenței;acea limită constă ca mesajele ce se trimit nu trebuie să fie mai lungi decât articolul în sine
V am atras atenția?îmi răspundeți?

@ P.M.

P-ul vine de la preot?

Da sau nu?

!?!

Indicii,dodii…nu mă pricep dar încerc:ce vă face degetul cel mare,îl mai folosiți ca o prezență,ca o dovadă că existați?eu prefer metoda clasică cu scrisul pe caiet…sper că a ți înțeles și o să mi scrieți să vă las adresa de email…