X

„Arz-o de catedrală” – încolonarea ticăloșilor și a proștilor

Related image
Motto: ” Aflarea-n treaba e lucru mare la români „- Petre Țuțea
*Un afacerist român donează un milion de euro pentru refacerea Catedralei Notre Dame.
*Consiliul Județean Cluj donează 22.000 de euro pentru Catedrala Notre Dame (din bani publici).
* Primarul Bucureștiului donează 10% din salariul pe trei luni pentru Catedrala Notre Dame.
În același timp, în Franța s-au strâns peste 500 de milioane de euro pentru refacerea Catedralei Notre Dame. Estimările parțiale ale autorităților arată că va fi nevoie de o sumă chiar mai mare, iar principalele lucrări vor fi pentru refacerea acoperișului prăbușit. Așadar, doar acoperișul Catedralei Notre Dame va costa probabil peste 500 de milioane de euro.
Noua Catedrala Patriarhală a costat 110 milioane de euro până la faza „la roșu”, și va costa probabil încă pe atâta, până la terminare. Așadar, întreaga catedrală, cu o suprafață comparabilă cu Notre Dame, va costa, cu totul, 220 de milioane de euro !!
* Populația și presa open minded salută în extaz gesturile filantropilor români – chiar dacă unii bani provin, iată, și din bani publici. Populația și presa open minded huiduia acum cinci luni, în delir, fiecare euro dat pentru Catedrala Națională – care era luat, prin definiție, „de la spitale”.
* Populația și presa open minded salută și aclamă acum refacerea Catedralei Notre Dame, „inima Parisului”, un simbol cultural și spiritual al Franței și al Europei. Populația open minded ne spunea acum cinci luni că România nu are nevoie de o catedrală patriarhală – deși catedrala fusese susținută de-a lungul timpului de Carol I, Ferdinand, Eminescu, Slavici, și mulți alții, și era așteptată de români de peste 130 de ani.
Păi vrem sau nu o țară ca afară?
Că acum toată lumea pare de acord că o catedrală este inima unei mari culturi și a unei mari țări „civilizate”. Și mi se pare cam auirea să ne întristăm că a ars acoperișul de la Notre Dame și să aclamăm fiecare euro dat pentru refacerea lui; în timp ce huiduim fiecare euro dat pentru catedrala din București și zicem în bătaie de joc „doamne-ajută” la poze în care arde în Photoshop acoperișul catedralei noastre.” ( C.S.)
Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Pentru a descărca formularul 230, dați click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Înșelări
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

Se cuvine o precizare pentru a nu se înțelege că sprijinim ideea unei catedrale a neamului în scopuri ecumeniste. Despre acest subiect am tot scris pe acest portal.

Însă, articolul de față este o palmă peste gura neo-marxiștilor care atacă tot ce are legătură cu Biserica, cu Ortodoxia, iar când vine vorba de eretici: catolici, protestanți fac front comun. De aici putem trage concluzia că mare parte din atacurile asupra Bisericii sunt orchestrate via Vatican sau alte capiști eretice.

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

43 comentarii

    1. PAS!
      MIZERIE MANIPULA(N)TĂ!
      Catedrala ”mântuirii” neamului este templu masonic!
      Te credeam mai luminat la minte!
      Faptul că se tot dau bani, din taxele și impozitele greu suportate din partea românilor, FĂRĂ A FI ÎNTREBAȚI de vor sau nu să se ducă pe catedrale unde vor intra masonii și Antihristul…mă face să m-apuce nervii la atâta prostie și/sau naivitate care, până la urmă ar trebui pedepsite ca păcat capital fiindcă așa cum a zis evreul convertit la creștinism ”iubesc naivitatea, dar NU la bărboși”, adică la oameni în toată firea, la care ai niscaiva pretenții de gândire logică, rațiune, intuiție = EXPERIENȚĂ DE VIAȚĂ, etc, ect., șamd, șamd…

    2. Magda,
      Cum adica …. va intra si antihristul ?
      O veni acum cu inaintemergatorul sau, alias papa ?

      Viorel, sora.
      Te rog sa te rogi.

  1. „La aşa ceva s-au închinat Europenii ca unui dumnezeu, la îndemnul Evreilor şi-al tatălui lor, diavolului. După mintea acestor noi închinători la idoli, nu-i nimic dacă cineva ucide un om sau un milion de oameni, însă dacă cineva ar sparge o statuie de marmură, lucrare a culturii Europene, e rău. Sau dacă cineva porneşte un război, şi în război ard sate şi oraşe, şi se înfometează oameni, ori sânt trecute prin foc şi sabie popoare întregi, aceasta nu înseamnă nimic, dar cine dă foc unui tablou vechi ori distruge o bibliotecă de milioane de cărţi ce-l tăgăduiesc pe Dumnezeu e un sălbatic, e un adevărat ateu, căci a lovit în singurul dumnezeu al nebunilor albi nesăţioşi, în zeiţa culturii.” (Prin fereastra temniței, pag. 178)”

    Aceste lucruri le spunea Sfantul Nicolae Velimirovici in anii 50.

    Oare când ne vom învăța minte?

  2. Exact ce explicam acum 2 zile colegilor de servici: cu o jumatate de miliard de euro faci 3 catedrale de calibrul Notre Dame in Romania.

    Un articol extraordinar, bun de servit spalatilor pe creieri, da de li se vor aprinde ceva beculete.

  3. Cei care strigau „Vrem spitale nu catedrale”, acum de ce nu se opun ? Sau nu au apucat inca ? Ii vom auzi oare in urmatoarele zile spunand ceva impotriva directionarii acestor bani ?

    1. Ăia care-au strigat așa, au și ei dreptatea lor, nu crezi?
      Ce trebuia să ridici ditamai magaoaia, când atâtea bisericuțe din lemn stau să cadă pentru că nu sunt bani pentru a fi refăcute?
      Sunt bijuterii arihitecturale, sunt vechi de zile și noi ridicăm monstruozități din beton-fier cu hotel la subsol, cu mall și toate nebuniile ca să impresioneze PE CINE măi?
      De unde nebunia asta de a ridica astfel de stabilimente?
      Mie nu-mi convine să se ridice monstruozități precum Casa Poporului, din banii și impozitele pe care le plătesc!
      CINE VREA, SĂ DONEZE DIRECT ÎN CURTEA NEFERICITULUI, DAR NU SĂ-MI IA DIN BUZUNAR…FORȚAT!

      1. Dintotdeauna dracu se foloseste de un bine pe care sa-l amestece cu raul spre a duce la scopul dorit de el. Cei care strigau vrem spitale si nu catedrale nu strigau dintr-o constiinta teologica, ci din pricina unei indraciri in masa. Ei nu erau de partea lui Hristos cand strigau si nu doreau binele Bisericii. Nu stiu in ce masura mai apartit de Trupul Bisericii cei care strigau asa. Inclin sa cred ca nu mai sunt, dar nu pot spune cu toata hotararea, caci poate unii sunt niste madulare imbolnavite la culme. Lupta impotriva catedralei de fapt avea un alt substrat, lupta impotriva lui Dumnezeu. Ca se cheltuie bani, ca jefuieste poporul, ca e prea mare si nu se potriveste Ortodoxiei, toate acestea nu conteaza la cei ce manipuleaa prostimea. Ei se folosesc de toate faptele arhiereilor sau a preotilor, fie bune fie rele, ca sa loveasca in Hristos, nu sa faca dreptate.

      2. Da, au si ei dreptatea lor. Nu era momentul acum pentru constructia acestei catedrale, atat timp cat in zona sunt destule biserici iar sistemul medical este in paragina. Dar in conditiile acestea era monentul sa directioneze banii aceia acolo, in loc sa-i investeasca in sistemul medical ? In cazul asta nu se ajunge oare intr-o situatie asemanatoare cu banii alocati pentru catedrala pierzarii neamului, si ei nu spun nimic ? E mai importanta catedrala acelor eretici din Franta decat sistemul nostru medical ? Daca ei nu au nimic inpotriva ortodoxiei, si vor doar sa se foloseasca banii corect si la timpul potrivit, atunci ar trebui si acum sa iasa in public si sa se pronunte impotriva. Daca nu ies sa se pronunte, atunci inseamna ca ei doar folosesc acesta dreptate ca pe o unealta, obiectivul lor nefiind acea dreptate.

    2. Le mai propun spălaților pe creier ce tot strigă „vrem spitale, nu catedrale” , să urle și sloganul „vrem spitale, nu …stadioane” … ați observat că se tot construiesc stadioane de mulți euroi prin toată țara de parcă am fi cei mai tari la fotbal (fără a avea ceva împotriva sportului/fotbalului). Totuși…

  4. Magdăăăî!

    Io nu-s luminat la minte.
    Ma bucur doar de dreptul fiecăruia de a-și da cu presupusul.
    Pt ca acest sistem imperfect cu care eu NU SUNT DE ACORD,

    DEMOCRAȚIA

    ma mai lasă sa o fac.

    Când e nevoie de luminati la minte apelam la tine.
    Bogdaproste ca îți rupi din timp sa ne luminezi.

    PS.
    Ia vezi. Saccsiv ce zice?

    1. Lasă ironia!
      Din moment ce tot te dai cu părerea, înseamnă că ai ceva în cap!
      Numai că, câteodată, mai tragi piciorul stâng după tine, înțelegi?
      Nu mai face pe smeritul!

      P.S. Nu înțeleg de ce îl bagi la înaintare pe saccsiv…nu e prima oară când o faci!
      Să înțeleg că fără el nu-ți poți susține punctul de vedere SAU punctul tău de vedere trebuie să fie musai ca al lui? Iar dacă e așa…de unde știi tu că el e în acord cu tine mereu, în procent 100%? Te crezi el sau un alter-ego al lui?

      P.P.S. Când am afirmat la alt editorial că ai făcut niște comentarii TARI, n-a fost în sens peiorativ, dacă asta ai crezut! Numai că, orișice MINUNE nu ține mai mult de…o zi 🙂

      1. Nu va mai certati fratilor….ca faceti voia.. stiti voi cui!
        Adevarul este ca nu intelegem de ce suntem aici. In niciun caz sa ne ne certam!

        Asta depinde mult de cine intelege lucrul asta.

    1. De fapt, cum bine zice evreul convertit: N-ai barbă, ești încă mic sau SPÂN…și-atunci e de înțeles reacția voit infantilă 🙂

  5. Ca idee..este f bun articolul pt cei legati la ochi de facebook si mass media.
    Sa inteleaga si ei pe ce lume traiesc.

    Ce se intampla la Catedrala Mantuirii Neamului…ecumenismul si toate cele..este trist si adevarat..cum spune si Magda. Nu trebuie interpretat ca un exemplu bun ce se intampla acolo.

    Dar ca idee, articolul este excelent..si le arata alb pe negru „rezistentilor” si celor asemenea, ce gandire au..si in ce hal sunt de manipulati.
    Cine mai are inca un dram de creier…poate intelege in ce fel lucreaza mass media si se hotaraste sa gandeasca…sa nu mai inghita nemestecat orice stire.

  6. In acelasi timp cu catedrala Notre-Damme a ars si moscheea in locul careia vor sa construiasca templul lui Solomon unde va fi inscaunat antihrist in Ierusalim.
    Sa fie o coincidenta?

  7. Bine surioară. Mă mai las un pic atras în capcana ta (de isterică ce ești😀😀😀😀)

    Motivul pentru care te-am întrebat de saccsiv este că el a scris o grămadă dinaintea ta despre masoneria lui Daniel și implicit despre catedrală.

    Tu nu vii cu noutăți despre masonerie.

    Mă întorc la subiectul saccsiv.

    Ar trebui să îl întrebi pe el de ce are o contradicție conceptuală când, pe deoparte, vorbește despre catedrala lui Daniel ca despre un fief construit de un mason și pe de altă parte da impresia că o apără în relație cu catedrala Notre Dame.

    Întâmplarea face că eu îl înțeleg și sunt de acord cu acest punct de vedere motiv pentru care am și afirmat ca am împrăștiat articolul pe WhatsApp.

    Da. Am făcut-o și nu-mi pare rău.

    Isterico.

    Arsenie Boca = rătăcit

  8. jale mare si compatimire pe mai toata ierarhia in privinta acelui locas al satanei cu fateta de catedrala, de va uitati pe publicatiile dumnealor si cele aservite lor cum acestea vuiesc

  9. Acum au anuntat pe Digi ca donatiile au ajuns deja la 1 milliard ! Asa ca ce mai conteaza ca lucrarile vor dura in jur de 40 de ani .

  10. Meștere. Ori ești șovăielnic ori te dai echilibrat.
    În ambele cazuri nu-mi place de tine.
    Eu pot să trăiesc și fără să postez comentarii pe ici pe colo. Ba chiar mi-ar face un mare bine pentru că mă voi opri din a mă împrăștia.

    1. Stoler Filip

      Frate, nu demult, ti-am explicat detaliat cum e cu comentariile. Iar in cursul anilor le-am explicat si altora. Nu stiu de ce unii (ca tine), nu inteleg iar altii inteleg. Mai explic o data, caci eu trebuie sa am rabdare cu toată lumea, dar nu toată lumea are rabdare…

      Așadar, uneori, un comentariu intra la moderare. Al tău sau al oricui. Ca așa vrea platforma (poate din cauza unei mutrite sau poate din cauza unui link sau ca așa vrea mușchii ei). Poți sa repostezi comentariul de un milion de ori, ca tot n-o convingi. Nu vrea ea și gata. Pana nu-l gasesc eu, de la administrare, ca să-i dau drumul, degeaba.
      Din când în când îmi mai arunc ochii și pe acolo, cât mai des. Uneori însă, trece mai mult timp pana o fac, de exemplu când dorm sau dacă nu sunt la calculator sau dacă scriu un articol de la care nu vreau să mă deconectez pana nu-l termin, etc.
      Alteori ma uit, dar ma uit degeaba, caci respectivului comentariu i se poate întâmpla chiar mai rău decât sa ajungă la moderare, adică platforma este atât de supărată pe el, încât îl arunca la spam. Iar la spam nu prea intru, caci acolo se strang o grămada de balarii care chiar merita sa ajungă acolo. Intru însă acolo dacă cititorul ma anunța ca la articolul cutare a postat un comentariu care nu-i apare. Dar și în acest caz poate apare o problemă: cititorul degeaba îmi scrie la rubrica de comentarii sau pe e-mail, dacă eu nu sunt la calculator, caci, evident, n-am cum să-i citesc strigatul de ajutor. Azi, de exemplu, câteva ore am fost la doctor, dar înainte m-am spălat, m-am îmbrăcat, am mers pe drum, după aia iar am mers pe drum, m-am schimbat și repede la calculator, tocmai pentru comentarii, caci știu ca se pot petrece astfel de lucruri și nu e bine ca cititorii sa aștepte prea mult. Nici n-am mâncat de prânz pana la ora asta. Iar la comentarii îl găsesc pe Filip Stoler bosumflat, ca aia micii.

      Acum ai înțeles cum sta treaba cu comentariile? Dacă n-ai înțeles, te rog să-mi spui, ca să mă stradui cumva sa te fac sa pricepi.

  11. E clar ca in ultimele timpuri Dumnezeu va sta in bisericute smerite(unde se tine dreapta credinta)si nu in catedrale(ecumeniste).

  12. Domnul Stoler,esti nou pe aici si te iei de toata lumea.Nu am nimic personal cu dumneavoastra,dar cred ca aduci dezbinare.M-ai facut eretic si am tacut.Ti-am spus ca il gandesc de bine pe parintele Arsenie Boca si ai sarit ca ars ca ti-am sifonat „smerenia”.Nu asta era duhul Sfintilor Parinti.Ei chiar daca te dojeneau,o faceau cu smerenie si ii iubeai.Hristos spune ca n-a venit sa faca voia Sa.Santem o mana de ortodocsi aici,si,in loc sa ne iubim si sa ne ajutam la mantuire,ne preamarim pe noi.Iarta-ma.Te iubesc!

      1. Parinte. Deloc nu ma odihneste asezarea dvs.
        Daca va miroase ca aduc dezbinare nu-i nimic. Tineti-va departe de o asa ispita.
        Daca public un text patristic despre falsa smerenie (evident, nescris de mine) iar nu e bine.
        Despre Boca nu negociez pe principiul „sa nu fim dezbinati”. Chiar cu riscul de a lasa impresia ca ma preamaresc pe mine cum bine ziceti.

        Am duhovnic.
        Aveti duhovnic.

        Sa ne administram trairile cum gasim de cuviinta in relatia cu duhovnicul.

        Nu sesizati totusi ca v-ati oparit cand ati avut impresia doar ca va fac eretic?

        De la vorbele unui zaltat nu te tulburi. Cel mult razi amuzat.
        Poftim. Eu sunt un zaltat.

        Va iubesc de asemenea. Cred. Nu cred ca ce cred eu despre iubire asa si este.

  13. Multă sănătate Magda!

    Bine surioară. Mă mai las un pic atras în capcana ta (de isterică ce ești😀😀😀😀)

    Motivul pentru care te-am întrebat de saccsiv este că el a scris o grămadă dinaintea ta despre masoneria lui Daniel și implicit despre catedrală.

    Tu nu vii cu noutăți despre masonerie.

    Mă întorc la subiectul saccsiv.

    Ar trebui să îl întrebi pe el de ce are o contradicție conceptuală când, pe deoparte, vorbește despre catedrala lui Daniel ca despre un fief construit de un mason și pe de altă parte da impresia că o apără în relație cu catedrala Notre Dame.

    Întâmplarea face că eu îl înțeleg și sunt de acord cu acest punct de vedere motiv pentru care am și afirmat ca am împrăștiat articolul pe WhatsApp.

    Da. Am făcut-o și nu-mi pare rău.

    Isterico.

    Arsenie Boca = rătăcit

  14. Sa i sugeram lui Dan Teodorescu să compună repede o melodie in care sa le explice și francezilor cum e cu lemnul și cu spatiile mici!

  15. In esenta este vorba de ipocrizia celor care zic: catedrala lor e buna, a noastra nu e buna.
    Ca sant rele ambele, asta e alta poveste.

    Toata treaba asta cu focul la catedrala lor, e apa pt moara ecumenistilor. Sa vezi acum cand o veni papa ce de compasiune din partea alor nostri, ce victime sant ei-catolicii si ce rai sant cei ce zic ca sant eretici, si ce buni sant cei ce zic ca nu sant eretici…

  16. Dat fiind faptul ca acestia locuiesc intr-o tara crestin-ortodoxa, le plang de mila francezilor in timp ce arunca noroi in Catedrala. Daca ar fi locuit la Paris, probabil ca le-ar fi aplaudat pe activistele feministe.
    Citind comentariile de mai sus, constat inca o data, cu parere de rau, ca spiritul vremii isi face din nou simtita prezenta (e vorba de transformarea barbatilor in femei si a femeilor in barbati, caci pentru o femeie, barbatia nu e neaparat o calitate, mai degraba delicatetea este). In locul expresiei „evreul convertit” as prefera expresia „parintele Nicolae Steinhardt”. Nu ne convine ca o parte din impozitele pe care le platim se duc catre Catedrala? Pai cam asa zic si asociatiile ateiste. De asta ne impiedicam? Cam ce procent din impozitele noastre sunt folosite „cum ar trebui”?
    In catedrala Notre-Dame se adunau seara de seara oameni (in special oameni in varsta), care, in felul lor, il cautau pe Dumnezeu. Ceea ce s-a intamplat este o tragedie pentru cei care cautau un refugiu sufletesc acolo si mi-e teama ca nu cumva reconstructia catedralei sa o transforme in ceva cu totul strain de crestinism. Catedrala Notre-Dame a fost construita pe locul si folosind materialele provenite de la o alta catedrala care exista dinainte de anul 1054.

    1. La cat de mari taxe pune statul francez in functie de veniturile cetatenilor sai, eu cred ca aveau bani sa-si refaca catedrala-simbol. Acel milionar roman trebuia sa dea milionul de euro pentru oamenii bolnavi, cazuri umanitare sau pur si simplu pentru catedrala romanilor. Fratii mei dragi, ce grea e suferinta unui om care trebuie sa fie salvat de la moarte, maxim 10 lei sa dati de fiecare si se vor strange in curand toti banutii. Nu va ganditi ca voi nu o sa treceti prin necazul asta niciodata cu o operatie dificila. De-a lungul vietii Dumnezeu va va incerca cu multe necazuri, ba o operatie de pietre la fiere, ba o mamografie unde vi se spune ca aveti un chist la un san, ba o alunita care s-a rupt si descoperiti cu stupoare ca e cancer, ce sa mai spun de un infarct cand veti fi operat pe cord deschis, in urma carora aflati ca ati facut si doua accidente vasculare cerebrale. Dar pana nu esti in nevoie nu crezi pe altul.

    2. Generalizări!
      Ce unități de ”măsură” din partea unora, pentru a proba feminitatea sau bărbăția, ori inversarea rolurilor!
      De când a combate este o treabă strict bărbătească?
      Scrie undeva că femeia trebuie să stea în banca ei, cuminte, cu basmaua trasă pe ochi, cu mâinile împreunate căzute în poală și luând de bună tot ce scoate pe gură bărbatul?
      Stimabile!
      Regi, președinți de stat, secretari de stat, miniștrii, până la primari, șefi de instituții sau administratori de bloc, tați, frați… nu și-au făcut ÎNTOTDEAUNA treaba lor de bărbați responsabili pentru care au fost făcuți, adică potrivit chemării lor naturale…dovadă – starea lumii de azi! Cine conduce pe față sau din umbră? Bărbatul!
      Și-atunci, de ce ne împiedicăm de femeile care vorbesc?
      Atât de mare îți este rănit orgoliul? Cu ”părere de rău”, bla, bla, bla!
      Dacă vreți ca femeile să fie în banca lor, iar din universul lor feminin să le vezi doar vârful de la pantof și năsucul, FIȚI BĂRBAȚI CU-ADEVĂRAT! Apărați-vă femeile din viața voastră, cereți modificări de legi, fiți fermi, luați-i de gât pe cei care transformă lumea într-un spital de nebuni și pe urmă…mai vorbim!

      P.S. Expresia ”evreu convertit” n-am spus-o la modul depreciativ, peiorativ…ci, tocmai pentru a sublinia ce poate spune un evreu convertit la creștinism și cât de puternic poate fi mesajul lui! Iar pentru cei care n-au auzit de el și n-au citit, să le trezesc curiozitatea!
      Dar, deh! Se JUDECĂ, fără să știi ce-i în capul fiecăruia!

      1. Apropo de a judeca in necunostinta de cauza, comentariul pe care l-am scris nu are nici o legatura cu orgoliul meu. Eu altceva voiam sa spun. Sf. Ioan Botezatorul (si nu Maica Domnului) a fost cel care l-a infruntat pe Irod, mustrandu-l. Femeile mironosite si-au aratat altfel curajul, stand langa Cruce la Rastignire si venind la mormant atunci cand ucenicii stateau ascunsi de frica iudeilor. Iar cand Marta l-a luat la rost pe Mantuitorul ca n-o indeamna pe sora sa s-o ajute, Acesta ii raspunde ca „Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea.”
        Diavolul nu l-a ispitit direct pe Adam, ci mai intai pe Eva, si apoi indirect pe Adam. Si azi, dupa cum vedem, femeile sunt mai usor de amagit ( cu amaraciune o spun) si am in vedere imensa industrie sclipitoare a cosmeticelor, multe dintre ele inutile, ba chiar daunatoare din cauza chimicalelor. Iar o femeie machiata se face pricina de sminteala si pentru barbati. Imi cer iertare daca am dezvoltat prea mult subiectul.
        Initial nici eu n-am privit cu ochi buni constructia Catedralei, in conditiile in care daca se continua tendinta actuala, s-ar putea ca intr-o zi sa ramana pustie. Dar am constatat ca ma aflu de aceeasi parte a baricadei cu activistii atei.
        Doamne, ajuta!

  17. Știrea zilei, în ziua de după distrugerea Catedralei Notre Dame din Paris este că Google consideră fake news incendiul! Tare! Nimic intamplator totul este in plan!

    – Atacul asupra Bisericii Crestine – Protocoalele Inteleptilor Sionului Partea 4/9

    Incendiul care a cuprins şi distrus parţial catedrala Notre Dame din Paris are loc în contextul în care, în ultimii ani, un număr mare de biserici din vestul Europei au fost vandalizate, murdărite cu excremente umane sau incendiate, scrie http://www.gatestoneinstitute.org

    Potrivit https://www.opendoorsusa.org/ USA, peste 4.000 de creștini și-au găsit moartea doar datorită credinței lor! În medie, au fost uciși 11 creștini pe zi în cursul anului trecut! Există astăzi cel puțin 50 de națiuni în care creștinii sînt persecutați. În plus, peste 2.600 de creștini au fost aruncați în închisoare doar pentru vina de a fi creștini. Tot într-un singur an: 2018. Și, au fost atacate 1.266 de biserici creștine.Dincolo de orice, data de 15 aprilie 2019 o vom tine minte. Pentru ca reprezinta un 11 septembrie pentru lumea creștină europeană. Pe 11 septembrie a fost data o lovitura mortala drepturilor si libertatilor omului,iar acest 15 aprilie a fost o „amorsare” a viitorului razboi care se va declansa intre civilizatii si religii.Pentru ca in subsidiar asta se intampla,se urmareste distrugerea religiilor si instaurarea unei noi religii mondiale si instaurarea” suveranului lor universal”
    „Când va veni timpul pentru ca suveranul nostru universal să fie încoronat, aceleaşi mâini vor mătura tot ce ar putea să fie o piedică.”Cap III din Protocoale
    CAPITOLUL XIV
    Sumar:
    Religia viitorului. Sclavajul viitor. Imposibilitatea de a cunoaşte misterele religiei viitorului.
    „Când domnia noastră va fi venit, nu vom recunoaşte existenţa nici unei alte religiidecât aceea a Dumnezeului nostru unic, de care soarta noastră este legată pentrucă noi suntem poporul său ales, şi prin care însuşi acest destin este legat de destinelelumii. De aceea, trebuie să nimicim toate credinţele.”
    https://www.scribd.com/doc/7389146/Protocoalele-in%C5%A3elep%C5%A3ilor-Sionului#scribd

  18. Clericalismul și gherontolatria, aceste două surori care merg mînă în mînă.

    Părerea mea, este doar părerea mea, este că credincioșii ortodocși contemporani nu au experimentat libertatea în Hristos.

    Unica libertate a omului pe pământ este în Hristos și este deplină.

    Influențele papaliste au denaturat și degenerat această libertate în Hristos.

    S-a pornit de la infailibilitatea papală.

    Apoi ortodocșii slăbănogiti au tras cu urechea și la bălmăjelile catolicilor. E ca și cum ai ține rufele la uscat în zona în care duhnește urat un miros. Când lei de acolo nu mai miros a detergent parfumat ci miros a hazna.

    Preoții ortodocși, din generație în generație și-au transmis acest clericalism, această mini-infailibilitate papală.

    Faptul că erau preoți le asigura această infailibilitate. În ciuda faptului că noi ortodocșii suntem învățați că biserica este compusă în mod egal din mireni și preoți.

    Ca să nu mai zic că am citit undeva că nu există poziția de Patriarh. Cea mai înaltă poziție este episcopul. Dacă greșesc aduceți-mi argumente și îmi retrag părerea .

    Cum s-au manifestat aceste clericalisme, această mini-infailibilitate de data asta manifestată în spațiul ortodox?

    Preoții au început să devină lideri ai comunității în loc să rămână slujbași ai comunități.

    Tonul cu care se adresează astăzi un preot de 28 de ani enoriașilor din parohia lui este monstruos de inacceptabil.

    Acest preot își tutuiește enoriașii care au să zicem 48 de ani sau 52 de ani. Acest preot li se adresează enoriașilor cu un tupeu inimaginabil.

    Este o caracteristică generală a acestor generații de preoți. Enoriașul este văzut ca un necunoscător total care trebuie luat de ureche și dirijat cu asprime printre lumânări, tămâie, pangar, brățări și alte obiecte așa zise de cult. Urmăriți cum dau preoții ordine atunci când se organizează o masă la trapeză. Capitaliștii sângeroși ar trebui să ia lecții de la ei.

    Iar preotii ma admonestează pe mine că sunt agresiv.

    O simplă lecturare ai istoriei ortodoxiei va scoate la iveală numărul mirenilor care i-au rușinat pur și simplu pe episcopi atunci când aceștia cu capul descoperit au proferat hule la adresa Sfintei Treimi și a maicii Domnului în mijlocul bisericii. Nu mai vorbesc de faptul că tot istoria ortodoxă este plină de mireni deveniți sfinți.

    În cel mai bun caz, preoții de astăzi se limitează în a se foi nervos atunci când sunt trași de mânecă pe probleme de dogmă și de credința ortodoxă.

    Asta în cel mai bun caz. De foarte multe ori realmente se balauresc. Li se inroșesc ochii în cap de furie. Ce legătură are această stare cu Hristos?

    Sunt năuciți pur și simplu atunci când mireaanul, din postura de parte egală ca membru al bisericii, problematizează.

    Să mă ierte Dumnezeu dar in acest fel acești preoți nu vor evolua deloc în sensul duhovnicesc. Ba mai rău, se vor duce îndărăt.

    Gherontolatria

    Mireaanul educat în acest fel de generații de preoți a dezvoltat această acest handicap duhovnicesc numit Gherontolatria.

    Mama mea și vecinele ei sunt realmente bolnave de această boală. Prietenii mei pe același palier de vârstă cu mine se rezumă în a spune “sărut mâna părinte”, “da părinte”, indiferent de prostiile pe care preotul acela care este ortodox le debitează.

    Prostii care realmente îl vatămă pe mireanul component al bisericii.

    E ca și cum te-ai duce la doctor și l-ai lăsa pe acesta să facă experimente maligne pe corpul tău cu toată încrederea și mai și trăind senzația că vei fi vindecat. Asta e noaptea minții.

    Calistrat Chifan spune prostii pe bandă. Asta nu-i împiedică pe mireni să facă pelerinaj la el.

    Părintele Cleopa a spus așa:
    1. La 1054 biserica s-a împărțit în două biserici. Una cu sediul la Roma apuseană și una cu sediul la Constantinopol răsăriteană.

    2. Tot părintele Cleopa a spus că la judecata de apoi ne creștinii, ne ortodocși vor fi judecați după starea care vor fi găsiți și așa mai departe. Gherontolatrua de care vorbeam face ca toate aceste mesaje să fie primite by default.

    Fără o rumegare și fără cercetarea scrierilor sfinților părinți din ultimii 2000 de ani care spun limpede că nu există mântuire în afara ortodoxiei

    Dacă te cerți cu cel care spune că nu există mântuire în afara ortodoxiei practic te cerți cu sfinții părinți de 2000 de ani încoace.

    Un alt exemplu de gherontolatrie deșantata este evlavia pentru Visarion Iugulescu. Nici măcar informațiile strict lumești nu te duc la ideea că Visarion Iugulescu ar fi fost un ortodox performant ca să folosesc un cuvânt tehnic. Limitându-ne strict la informațiile lumești, Visarion Iugulescu nu se califică pentru nimic.

    Dacă mai intrăm și în lumea duhovnicească, ne punem mâinile în cap. Acesta făcea remirungeri. Citiți pe internet, este simplu.

    În ciuda acestei situații astăzi activează pe teritoriul României un curent visarionist care se manifestă prin reflexe militare adică adeptii sunt stricți, serioși, adesea bosumflati, așa ca cei de la oastea Domnului. O altă sectă în interiorul ortodoxiei ca să nu las loc de dubii pentru cei care citesc acest text.

    Sigur, îmi vor sari in cap și visarionistii și cei de la oastea Domnului.

    Mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri vor spune că eu vreau să fac revoluție în interiorul ortodoxiei. Să fie sănătoși.

    Ortodoxia de azi a deviat atât de mult de la adevăr încât problematizarea aceasta este considerată ca o revoluție, și ca o sminteala.

    Faceți ce vreți fraților.

    Dar mie personal să nu imi umble nimeni la libertatea in Hristos. Eu vreau să mă bucur de libertatea în Hristos pornind de la a-L mărturisi corect și cinstit.

    Sigur că dacă Hristos va vedea că o voi lua razna îmi va da o încercare în viață ca să mă aducă înapoi la calea cea dreaptă.

    Până atunci însă mă voi bucura din plin de libertatea în Hristos. Și atâta timp cat voi fi lăsat să postez comentariile pe acest site sau pe alte siteuri o voi face bucurându-mă de libertatea în Hristos.

    Mă ciupesc de obraji să văd dacă nu cumva visez atunci când preoții mei ortodocși care ar trebui să fie pansamentul pe rană pentru sufletul meu sunt de fapt dictatorii duhovnicești ai mei.

    Vă smintiți sau nu va smintiți , treaba voastră. Dar vă spun un singur lucru: după roadele lor îi veți cunoaște.

    Fiți atenți.

    Prietenul meu a redactat o scrisoare pentru un grup de preoți influenți din Moldova. A vrut să publice această scrisoare, care în cele de urmă urmă a fost publicată, dar aș vrea să vă relatez următoarele.

    Prietenul meu a reușit să vorbească cu deținătorul unui site ortodox cunoscut care a fost de acord să publice această scrisoare. Pentru cei care iubesc pacea cu orice preț această scrisoare era dinamită curată. Există și acum publicată, o puteți găsi dar nu intrăm în detalii.

    Scrisoarea a fost publicată pe acel site, al acestui deținător, timp de patru ore.

    În aceste patru ore un alt “prieten” de-al nostru l-a sunat pe duhovnicul acestui deținător de site, un duhovnic foarte cunoscut în România și a spus ce se întâmplă pe acel site.

    Acest duhovnic se afla în străinătate pe autostradă, în mașină.

    A pus mâna pe telefon și l-a sunat pe deținătorul site-ului, care era ucenicul lui. Spunându-i militărește să scoată scrisoarea de acolo imediat. Ceea ce s-a și întâmplat.

    Deținătorul site-ului a dat-o din colț în colț neștiind ce explicații să-i dea autorului scrisorii.

    Imaginați-vă, deținătorul siteului e un cetățean ortodox la vreo 50 de ani.

    Așa trebuie să se comporte un duhovnic? Ca un dictator, ca un om politic, ca un sforar din spate?

    Vedeți unde duce clericalismul și Gherontolatria?

    Dacă intru să dau detalii ale acestei povești o să sară în aer lumea ortodoxă din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.