X

STUDIU: Peste 100 de pesticide poluează râurile și canalele din Europa

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În râurile şi canalele din Europa se regăsesc peste 100 de pesticide, printre acestea numărându-se 24 de substanţe care sunt în prezent interzise, conform unui studiu citat luni de Press Association, potrivit Agerpres. 

Oamenii de ştiinţă au analizat eşantioane prelevate din 29 de cursuri de apă din zece ţări europene.

În fiecare râu şi canal din care au fost prelevate mostre au fost descoperite mai multe pesticide. În plus, studiul a identificat prezenţa a douăzeci şi unu de medicamente de uz veterinar.

Treisprezece cursuri de apă conţineau cel puţin o substanţă chimică în concentraţii ce depăşeau limitele europene de siguranţă.

În total, au fost detectate douăzeci şi patru de pesticide neautorizate pentru utilizare în Uniunea Europeană.

Totodată, într-un canal din Belgia au fost identificate 70 de pesticide diferite cu cel mai înalt nivel de contaminare.

„Există o mare incertitudine cu privire la efectele pe care aceste amestecuri de substanţe chimice le-ar putea avea asupra vieţii sălbatice şi asupra sănătăţii umane. Cunoaştem că multe dintre aceste pesticide, în mod individual, reprezintă un motiv de îngrijorare”, a declarat doctor Jorge Casado din cadrul Laboratoarelor de Cercetare Greenpeace de la Universitatea Exeter.

Faptul că pesticidele neautorizate au fost descoperite în cursurile de apă nu înseamnă neapărat că acestea au fost utilizate în mod ilegal, au subliniat cercetătorii. Ele ar fi putut fi folosite în mod legal înainte ca interdicţiile să intre în vigoare.

Multiple pesticide au fost descoperite în mai multe râuri.

Fungicidul chimic carbendazim, interzis în Uniunea Europeană, a fost detectat în 93% dintre probele prelevate – o descoperire pe care autorii studiului au descris-o drept „remarcabilă”, potrivit Press Association.

Dintre cele 103 pesticide identificate, aproape jumătate erau erbicide, iar restul erau fungicide sau insecticide.

Majoritatea medicamentelor de uz veterinar identificate în râuri şi canale erau antibiotice, au notat cercetătorii în jurnalul Science of the Total Environment.

”Acesta nu este un caz de tipul noi contra agricultorilor sau companiilor pentru gestionarea apei. Agricultorii nu vor să polueze râurile, iar companiile de apă nu doresc să fie nevoite să elimine din nou toată această poluare din aval, prin urmare trebuie depuse eforturi pentru reducerea dependenţei de pesticide şi de medicamente de uz veterinar printr-o agricultură mai sustenabilă”, a notat doctor Paul Johnston de la Universitatea Exeter, coautor al studiului.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. “…prin urmare trebuie depuse eforturi pentru reducerea dependenţei de pesticide…printr-o agricultură mai sustenabilă”

    Pai si ce mai asteapta? Ii opreste cineva? Poate legislatia Uniunii Europene cu privire la folosirea de pesticide, in care, desi considerate nocive, pesticidele sunt declarate in acelasi timp necesare si se tot dau derogari de imprastiere a lor prin metode numite in actuala legislatie “extrem de periculoase” (motiv pentru care sunt interzise – dar doar pana la derogare (?!)), cum ar fi imprastierea din avioane.

    Nebunie totala.

  2. https://evz.ro/functie-inedita-pentru-laura-codruta-kovesi.html

    o fi si ala din curentul cel nou al vestelor galbene – salvini ? (chiar daca asocierea vestele galbene-kovesi e o gogorita infecta)

    altfel, https://www.thejc.com/news/world/jewish-ukrainian-comedian-volodymyr-zelensky-leads-first-round-of-country-s-presidential-election-1.482345

    https://www.haaretz.com/whdcMobileSite/world-news/europe/jewish-comedian-is-front-runner-of-ukraine-s-presidential-election-1.7019544

    are o figura tipica de jew

    sa fi fost toata tarasenia de 10 ani incoace din Ucraina + porosenko sacrificati pt un exercitiu model de cucerire a unui popor/teritoriu/stat si apoi daruit ofranda unui evreu? Gandindu-ma si la ce se petrece in Ucraina pe taram spiritual, cu rapirea dreptei credinte canonice de acolo…, Ucraina e wow! Pur si simplu dupa Manual.

    ce te mai inmarmureste e ca acolo Sistemul ii are pe ambii finalisti din alegerile prezidentiale. w-o-w

  3. iar cazul acestui evreu pe cale de a fi ales seamana izbitor cu cel al lui .. schwartzeneger. Termintorul cu muschi a candidat in marita america unde isi facuse cariera prodigioasa, pt un post de guvernator parca al statului california. In sanul poporului idolatru cu tv-ul si mai ales intr-un stat ca california, terminatorul a fost ales lejer. Lumea si-a frecat palmele. O sa ne salveze eroul cu muschi din toate si poate va face si o nirvana pe aici. Toata treaba miroasea de la o posta a test al Sistemului. La scurta vreme “terminatorul” a dat piept cu niste uragane parca, si niste inundatii. A fost jale. I-a “terminat” cu totul pe californieni. S-a frecat americanul de rand la ochi apoi si i-a cazut valul de “ignoranta” si de manipulare a virtualitatii in care traia si din care s-a hranit. Si a vazut ca “iluzia” schwartzeneger e un biet om saracul, unde mai lui ca era si inept administrativ (macar fata de alti candidati),ca muschii din pixelii terminatorului nu inseamna absolut nimic in realitatea inconjuratoare si nu-i va salva din nimic. A terminat terminatorul mandatul cu coada intre picioare si cu americanii cazuti in sevraj, bietii de ei.

    In ucraina pare ul alt test pt masurarea iluziei tv fata cu realitatea, felul in care omul de rand “musca” din ceea ce i se prepara pe micile ecrane zilnic. Asa a a juns evreul actor prezidentiabil. Si cu ce sanse! Lumea nu trebuie sa se mire ca iata, un actor care interpreta rolul unui candidat la presedintie intr-un serial, iata ca a ajuns sa candideze si aproape sa castige alegerile prezidentiale, bravo lui! Nu. Ar trebui sa constate ca cel/cei care i-au dat tocmai acest rol in serial stiau bine ce fac de la bun inceput. Aumsi reusit aproape, chestiune de timp. Poporul e cu adevarat plebe, pleava, se halucineaza cu doza de tv zilnica pe care a tramutat-o musai si in realitatea in care crede ca traieste.

    mai are acest popor de la urne nevoie de credinta dreapta si canonica? Dar ce-o fi aia!? Ideea e ca tot ce e rus e rau de tot. Prea putini deci. S-a si vazut. Sudul Ucrainei adica Bucovina e fruncea. Si cam atat. Grozavie de experiment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button