X

Natural News: Legătura de necontestat dintre GLIFOSAT și AUTISM

Glifosatul, cunoscut și sub numele de Roundup, cu care a fost lansat pe piață de Monsanto, este erbicidul cu cea mai mare utilizare de pe mapamond. Folosit în grădini, ferme sau locuri de joacă de pe tot cuprinsul lumii, Roundup a fost ani la rândul cel mai vândut erbicid.

Foarte multe s-au spus despre impactul glifosatului asupra sănătății noastre și asupra mediului. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a categorisit glifosatul ca fiind probabil cancerigen iar cercetătorii din întreaga lume ajung tot mai des la concluzia că glifosatul și produsele pe bază de glifosat nu sunt deloc sigure.

Nu cu mult timp în urmă, Dr. Stephanie Senneff de la Massachussets Institute of Technology (MIT) a prognozat că până în anul 2025 jumătate din copiii americani se vor naște având Disfuncții din Spectrul Autismului (ASD). ASD se referă nu numai la autism dar și la o varietate de disfuncții cerebrale, așa cum este sindromul Asperger. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) estimează în prezent că 1 copil din 68 are o formă de ASD, băieții părând să fie de 4.5 ori mai afectați decât fetele.

Chiar dacă toxinele din vaccinuri, introduse forțat în copiii nevinovați, contribuie într-o mare măsură la creșterea numărului de disfuncționalități ale dezvoltării neurologice – așa cum este autismul – acestea nu sunt singurele de vină pentru asta. Potrivit dr. Seneff și partenerului acesteia, Dr. Anthony Samsel, de vină este efectul combinat al glifosatului din alimente combinat cu ingredientele toxice din vaccinuri pentru accelerarea creșterii ratei de ASD printre copii.

Legătura dintre glifosat și autism nu mai poate fi ignorată

Cercetări anterioare au arătat că rata în creștere a autismului în SUA este puternic corelată cu creșterea utilizării erbicidelor bazate pe glifosat. Un raport de caz publicat recent confirmă aceste rezultate. El furnizează dovezi clare privind legătura dintre folosirea glifosatului și creșterea dramatică a cazurilor de ASD, care afectează dezvoltarea cerebrală  a copiilor.

Pentru realizarea studiului, Dr. med. William Shaw, fondator al Great Plains Laboratory Inc. din Lenexa, a folosit mostre de urină ale unui set de tripleți – doi băieți cu autism și o fată cu crize de epilepsie și disfuncții în învățare – și ale părinților acestora pentru a determina nivelurile de glifosat. La începutul experimentului, cercetătorii au descoperit cantități mari de glifosat în mostrele fiecăruia dintre tripleți, provenind din dieta lor ne-organică constând în porumb modificat genetic, soia și alte cereale non-organice.

Glifosatul distruge bacteriile bune din flora intestinală, permițând bacteriei dăunătoare Clostridia să se înmulțească. Când aceste bacterii preiau controlul, apar dezechilibre în producerea dopaminei – un neurotransmițător – și se distrug mitocondriile celulelor nervoase, conducând la leziuni cerebrale și ADS.

Când tripleții au fost testați din nou pentru nivelul de glifosat, după o perioadă de dietă strictă de alimente organice, nivelul de glifosat a scăzut semnificativ. Totodată, simptomele autismului s-au diminuat după ce au consumat timp de șase luni numai alimente organice, necontaminate de glifosat.

Nu numai organismele modificate genetic sunt responsabile de un nivel ridicat de glifosat

Chiar dacă hrana nemodificată genetic nu vă dă siguranța că nu veți consuma glifosat, este cea mai bună șansă a dumneavoastră să evitați pe cât posibil toxinele care vă pot dăuna sănătății și creierului. Niveluri semnificative de glifosat sau urme ale acestui erbicid au fost găsite și în grâu nemodificat genetic, în ovăz sau în alte produse procesate.

Cu excepția cazului în care hrana dumneavoastră este certificată ca fiind 100% organică, sunt șanse foarte mari ca alimentele pe care le consumați să fie îmbibate cu glifosat. De curând Natural News a prezentat un studiu care a descoperit că foarte multe dintre produsele cumpărate din magazine sunt contaminate cu glifosat la un nivel ridicat. Unele dintre alimentele procesate consumate în mod obișnuit conțineau de până la 1.000 de ori mai mult glifosat decât nivelul care deja ar putea dăuna serios sănătății.

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Codex alimentariusReducerea populației
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

2 comentarii

  1. Trebuie sa incurajam taranul roman dar care cultiva ecologic, sa nu mai consumam de la multinationale, sa ne mutam la țară, sa ne cultivam noi produsele, sa fim atenti pe ce dam banii nostri greu castigati…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.