X

Tineretul Social-Democrat vrea dezbatere națională pentru LEGALIZAREA drogurilor ușoare, a prostituției și recunoașterea drepturilor persoanelor LGBT

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Tineretul Social-Democrat face valuri pe scena politică.  Organizația de tineret a partidului condus de Liviu Dragnea vine cu o serie de 22 idei care ar putea zdruncina serios scena publică românească. Ideile datează de acum patru ani, dar puține au avansat.

Tinerii social-democrați propun, printre altele, lansarea unei dezbateri publice naționale privind legalizarea drogurilor ușoare și programe de suport pentru consumatorii de droguri periculoase, dar și lansarea unei dezbateri naționale despre legalizarea prostituției și a măsurilor privind combaterea traficului de persoane.

Tesediștii mai propun și lansarea unei dezbateri naționale privind recunoașterea drepturilor comunității LGBT, dar și lansarea unei dezbateri publice „România, toleranță zero la discriminare” , pentru a lupta împotriva prejudecăților care există în spațiul public față de diverse minorități.

Social-democrații au și propuneri economice: lansarea unei dezbateri naționale privind introducerea cotei progresive de impozitare, regândirea programului Prima Casă pentru a facilita accesul la acesta și pentru tinerii cu venitul minim (o familie tânără are un venit de aproximativ 2.500 de lei pe lună, iar rata pentru Prima Casă este de 1.200 de lei, mult prea mult pentru a putea supraviețui și cu celelalte cheltuieli lunare); construirea unui program real de internship pentru toți tinerii (atât din mediul universitar, cât și din liceele tehnologice), pentru eliminarea sintagmei „dacă nu ai experiență, nu te pot angaja”.

Pesediștii mici vor și introducerea votului de la 16 ani în noua Constituție și a votului electronic.

Președintele TSD, de acord cu legalizarea drogurilor ușoare în scop medical

Contactat de Antena3.ro, președintele TSD, deputatul Gabriel Petrea, spune că cele 22 de idei au fost lansate în urmă cu patru ani în dezbatere, unele au avansat, altele mai puțin.

Petrea se declară favorabil legalizării drogurilor ușoare în scop medical și de ce nu, în scop recreațional, cu anumite condiții.

“Ideile au fost lansate atunci, unele au fost preluate și duse mai departe ca inițiative legislative, cea privind drepturile persoanelor LGBT de către domnul deputatul Petru Florin Manole, altele au rămas la nivel de discuții cu instituțiile statului. Cu drogurile ușoare e o discuție mai amplă, noi am avut o discuție cu cei de la Ministerul de Interne. E un subiect mai sensibil. Haideți să nu fim ipocriți, ele se consumă în rândurile tinerilor, nu putem spune că nu. Nu este un subiect de ocolit.

Eu sunt de acord cu legalizarea drogurilor ușoare în scop medicinal. După o discuție cu medicii, cu instituțiile statului, dacă se constată o migrație a consumatorilor din zona drogurilor periculoase în cea a drogurilor ușoare, aș fi de acord și cu legalizarea consumului în scop recreațional, așa cum se întâmplă și în alte state ale lumii”, a declarat Petrea.

Despre acest subiect a scris luni inițial, Ziarul Financiar.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

7 comentarii

  1. In toate partidele sunt purtatorii de idei modernisto-sataniste. Intotdeauna ei vor fi candidati, consilieri, intrun cuvant castigatori. Cine mai crede in partide si democratie inseamna ca trait degeaba pe pamant.
    Spre exemplu aceasta fiinta care doreste exact ce au dorit bunicii ei la revolutia bolsevica sin 1917:

    “Unul dintre liderii formaţiunii PLUS, înfiinţat de familia unui fost ofiţer de securitate şi condus, în prezent, de fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş, Oana-Maria Bogdan, propagă pe reţelele de socializare un mesaj în care militează pentru desfiinţarea proprietăţii şi speră ca acest lucru să se întâmple “în timpul vieţii sale”. Asta, în condiţiile în care, în 2007, aceeaşi lideră a PLUS a împrumutat un sfert de milion de euro de la o bancă, pentru a-şi achiziţiona un apartament în capitala Belgiei, Bruxelles. Iar, când nu face politică, se ocupă cu activităţi de arhitectură, ceea ce implică, într-un fel sau altul, proprietatea pe care o vrea desfiinţată.”

    https://www.antena3.ro/politica/omul-lui-ciolos-din-plus-vrea-desfiintarea-proprietatii-ar-putea-incepe-cu-a-ei-511043.html

    Asadar ei sunt in toate partidele, in toate structurile statului, in toate reprezentatiile statului in exterior (a se vedea si cum prezinta si reprezinta ei statul roman in exterior).
    Ma repet, cine mai crede in partide si democratie inseamna ca trait degeaba pe pamant.

  2. Eu sunt curios sa aflu ce este in mintea lor si ce ne pregatesc noua celor care suntem impotriva.
    Din punctul meu de vedere cei care se impotrivesc nu prea au nici un drept. Singurul drept garantat suta la suta este
    cel de a aduce venituri prin taxele platite pentru ca aceasta agenda sa fie dusa la indeplinire.

  3. Încă un motiv pentru a afirma: Toți sunt o apă și un pământ, suntem conduși de străini, nu mergem la vot pentru a nu legitimiza clasa politică! Toate partidele care au șanse de a câștiga alegeri sunt pro sistem!

  4. Societățile care promovează hedonismul se condamnă la dispariție. Idem pentru cele care au carențe grave de luciditate politică. Când Constantinopolul era asediat de otomani, elita politică bizantină dezbătea problema sexului îngerilor. La aproape șase secole distanță, când economia euro-americană pierde teren în fața economiilor net mai dinamice ale Chinei, Japoniei, Indiei, elitele ideologice
    se focalizează pe problema sexului oamenilor. Este rizibil dacă nu chiar iresponsabil sau criminal.

  5. Nicholas Sand, a drogat tineretul american cu ‘Orange Sunshine’ LSD pentru ca o voce i-a spus ca “menirea lui pe acest pamant este sa faca psihedelice si sa porneasca lumea”. Nicholas Sand a inspirat albumul Sgt Pepper al Beatelsilor si “i-a deschis mintea” lui Steve Jobs, ala care a pus marul muscat de Adam si Eva pe produsele Apple. Drogurile lui au alimentat “dragostea de-o vara” din 1967.

    “My first experience with taking acid changed everything,” Sand recalled years later. “I was floating in this immense black. I said ‘What am I doing here?’
    “And suddenly a voice came through my body, and it said ‘Your job on this planet is to make psychedelics and turn on the world’.”
    Three years later Sand was doing just that, making “Orange Sunshine” LSD tablets, the purest on the market, from a lab in the back of an old ice-cream van.
    He was a laid-back, loved-up, long-haired prototype of Breaking Bad’s Walter White. He fuelled the Summer of Love in 1967 and dreamed of taking the whole world on an acid trip to peace.
    And Sand, who died last month at the age of 75, also inspired The Beatles’ legendary Sgt Pepper album and the single A Day In the Life, considered by many their greatest ever song.
    His drug opened the mind of a young geek called Steve Jobs who said the “profound experience, one of the most important things in my life” inspired him to change the world.
    https://www.mirror.co.uk/news/world-news/a-voice-told-turn-world-10510830

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button