X

Și-a încheiat rolul de naționalist? Donald Trump “renunță” la finanțarea zidului de la granița cu Mexicul

Donald Trump

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Donald Trump a renunţat în mod temporar – în urma unei avalanşe de mărurii sfâşietoare şi unei imense presiuni politice – la finanţarea zidului său la frontiera cu Mexicul şi a pus capăt celui mai îndelungat “shutdown” din Istoria Statelor Unite, relatează AFP, potrivit News. ro.

Supus unei presiuni puternice, Trump a sfârşit ptin a accepta ceea ce democraţii cereau de mai multe săptămâni – ieşirea din impasul bugetar înaintea oricărei reluări a negocierilor cu privire la controlul imigraţiei clandestine.

După mai bine de o lună de paralizie care a afectat 800.000 de funcţionari, privaţi de salariu, Trump s-a declarat ”mândru” să anunţe un acord de încetare a “shutdown”-ului parţial, care prevede finanţarea serviciilor federale până la 15 februarie.

Congresul a aprobat apoi, vineri, prin consimţământ unanim, acest acord. Iar Trump l-a semnat.

”Să sperăm că preşedintele a reţinut lecţia”, a lansat, victorios, liderul minorităţii democrate în Senat Chuck Schumer.

”Este trist că a trebuit atât de mult timp ca să se ajungă la o încheiere evidentă”, a subliniat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care şi-a consolidat prin această criză reputaţia de strateg abil.

Donald Trump a ameninţat însă cu o nouă paralizie, începând de la 15 februarie, în cazul în care nu se ajunge la un consens pe tema zidului său la frontieră şi cu declararea unei eventuale situaţii ”de urgenţă” care i-ar permite să activeze puteri extraordinare, cu scopul de a ocoli Congresul.

”N-avem altă opţiune decât să construim un zid puternic sau o barieră de oţel”, a insistat el.

Insuficient, însă, să liniştească o facţiune a aripii dreptei a bazei sale electorale.

Furioasă că Trump a cedat temporar, foarte conservatoarea şi influenta polemistă Ann Coulter l-a acuzat pe preşedinte că este un ”fricos”.

Donald Trump va reveni cu siguranţă asupra subiectului imigraţiei în tradiţionalul discurs despre starea Uniunii, pe care Nancy Pelosi l-a amânat din cauza “shutdown”-ului.

Conducătoarea democrată, căreia-i revine rolul să-l invite pe preşedinte în Congres să susţină discursul, nu a precizat vineri dacă va avea loc, într-un final, marţi, aşa cum se prevedea inţial.

Chiar înaintea acestui anunţ, presiunea asupra lui Trump şi congresmenilor a crescut, în contextul în care mii de funcţionari tocmai nu primeau al doilea salariu.

Aceşti angajaţi federali urmează să fie plătiţi în mod retroactiv, însă nu şi numeroşii subcontractanţi, de asemenea afectaţi.

Aceste perturbări importante au fost semnalate vineri pe aeroporturile de la New York şi Philadelphia, din cauza lipsei de personal, amplificând urgenţa situaţiei.

Asociaţii ale controlorilor aerieni şi-au exprimat joi îngrijorarea cu privire la consecinţele “shutdown”-ului asupra securităţii în transportul aerian. Acest mesaj alarmant a fost repetat ulterior în buclă în presa americană.

În lumea afacerilor, voci indignate şi-au exprimat îndoiala, săptămâna aceasta, cu privire la găsirea unei soluţii.

Potrivit agenţiei Standard and Poor’s (S&P), “economia americană a pierdut cel puţin şase miliarde de dolari” până vineri – adică ”mai mult decât cele 5,7 miliarde de dolari pe care Casa Albă ăi cere pentru zidul de la frontieră”, subliniază analiştii S&P.

Donald Trump şi republicanii, majoritari în Senat, dar nu şi în Cameră, sunt consideraţi de către o majoritate vinovaţi de situaţie, potrivit unor sondaje publicate de la începutul săptămânii.

În Partidul Republican, starea de rău era palpabilă în Senat, în faţa avalanşei de mărturii puternice ale unor funcţionari şi angajaţi cu contract. Capelanul Senatului i-a îndemnat pe congresmani să acţioneze în urma mărturiilor unor membri ai Pazei de Coastă care au fost nevoiţi să recurgă la supa populară.

În ceea ce-i priveşte pe democraţi, în afară de problema zidului, este critic ca ei să nu-i cedeze furtunosului preşedinte de teamă că acesta ar putea să folosească în viitor pârghia brutală a “shutdown”-ului pentru a trece alte proiecte controversate.

”Nu-i putem lua ostatici pe americani”, a subliniat vineri Chuck Schumer.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button