X

LIVE de la Marrakesh – Conferința cu privire la PACTUL pentru MIGRAȚIE

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Luni și marți, reprezentanții a peste 100 de țări se vor reuni la Marrakesh, Maroc, pentru a semna Pactul global cu privire la migrați, creat de ONU.

Conferinţa interguvernamentală organizată în oraşul din centrul Marocului, care nu va fi urmată de o procedură de vot sau semnare, urmează a fi doar o simplă etapă formală în procesul lansat acum 18 luni şi menit să consolideze cooperarea internaţională în vederea unei „migraţii sigure, regulate şi ordonate”.

Dar, după adoptarea sa, în iulie, la New York, documentul, care nu are caracter juridic obligatoriu, a generat disensiuni şi doar două treimi dintre cele circa 190 de state care l-au validat şi-au confirmat, deocamdată, prezenţa, la diferite niveluri de reprezentare.

Pactul consemnează atât principii – apărarea drepturilor omului, ale copiilor sau recunoaşterea suveranităţii naţionale – cât şi propuneri pentru ajutarea ţărilor să facă faţă migraţiei, cum ar fi schimbul de informaţii şi expertiză, integrarea migranţilor etc. El interzice totodată detenţiile arbitrare şi nu autorizează arestările decât ca ultimă soluţie.

Au decis să nu vină la reuniunea din Marrakesh Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia, Elveţia, Australia, Israel şi Republica Dominicană. În ce le priveşte, SUA s-au retras din procesul de elaborare a Pactului afirmând că acesta conţine dispoziţii contrare politicii privind migraţia a preşedintelui Donald Trump, informează Agerpres.

Prezența din partea României va fi asigurată de ambasadoarea României în Maroc, Daniela Brândușa Băzăvan.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Pactul ONU pt migratie a fost SEMNAT,
    ACUM , la ora 10 ora Romaniei.
    de catre 164 de tari.
    Migratie placuta tuturor.

    Lista tarilor semnatare nu a fost, inca, facuta publica.
    Se stiu tarile care au refuzat pactul.
    Romania nu face parte dintre ele, deci….se pare ca au semnat

    Live-ul a fost disponibil doar o ora. A avut fenomenalul numar de 32 unlike. Aia de la Marrakesh sunt tristi si abatuti din cauza asta

  2. Putem blestema aceasta adunatura si pe cei ce sunt intrun gand cu cei de acolo ?
    Nimic bun nu se doreste de la aceasta adunatura.
    Of, Doamne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button